Decizia Curtii Constitutionale nr. 874/2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar
In M. Of. nr. 433 din 28 iunie 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 874/2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Din cuprins:
In temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, la data de 16 iunie 2010, un grup de 30 de senatori si 60 de deputati a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 7.845 din 16 iunie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 1.541A/2010.
Aceasta sesizare a fost semnata de catre urmatorii senatori: Ion Toma, Viorel Arcas, Sorin-Constantin Lazar, Laurentiu-Florian Coca, Florin Constantinescu, Alexandru Cordos, Titus Corlatean, Avram Craciun, Daea Petre, Mihaita Gaina, Toni Grebla, Gheorghe Marcu, Radu-Catalin Mardare, Valer Marian, Alexandru Mazare, Gavril Mirza, Elena Mitrea, Nicolae Moga, Sergiu-Florin Nicolaescu, Ion Rotaru, Daniel Savu, Adrian Tutuianu, Gheorghe Saghian, Miron-Tudor Mitrea, Iulian Badescu, Ilie Sarbu, Pavel-Pavel Balan, Trifon Belacurencu, Vasilescu Lia-Olguta si Mircea-Dan Geoana. De asemenea, sesizarea a mai fost semnata si de un numar de 60 de deputati, si anume Victor-Viorel Ponta, Hrebenciuc Viorel, Aurelia Vasile, Marian Neacsu, Florin Iordache, Florin-Costin Paslaru, Sonia-Maria Draghici, Ileana Cristina Dumitrache, Victor Socaciu, Ioan Damian, Lucretia Rosea, Costica Macaleti, Angel Tilvar, Sorin Constantin Stragea, Madalin-Stefan Voicu, Victor Cristea, Dan Nica, Nicolae Banicioiu, Antonella Marinescu, Eugen Bejinariu, Cristian-Sorin Dumitrescu, Cristian Rizea, Mircea Dusa, Raul-Victor Surdu-Soreanu, Ion Stan, Cornel-Cristian Resmerita, Ioan Cindrea, Dumitru Chirita, Ioan Narcis Chisalita, Cornel Itu, Neculai Ratoi, Catalin-Ioan Nechifor, Andrei Dolineaschi, Ion Burnei, Mihai Tudose, Nicolae-Ciprian Nica, Gheorghe Antochi, Valeriu Stefan Zgonea, Florian Popa, Carmen Ileana Moldovan, Liviu-Bogdan Ciuca, Anghel Stanciu, Georgian Pop, Doina Burcau, Rodica Nassar, Vasile Bleotu, Aurel Vladoiu, Emil Radu Moldovan, Gheorghe Ciocan, Vasile Mocanu, Iuliu Nosa, Horia Grama, Dumitru Boabes, Adrian Solomon, Manuela Mitrea, Oana Niculescu-Mizil Stefanescu Tohme, Radu Eugeniu Coclici, Ioan Stan, Sergiu Andon si Dorel Covaci.
Tot la data de 16 iunie 2010, un grup de 54 de deputati a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 7.851 din 16 iunie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 1.542A/2010.
Potrivit listei anexate, sesizarea a fost semnata de urmatorii deputati: Cristian Mihai Adomnitei, Marin Almajanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihaita Calimente, Mircea Vasile Cazan, Catalin Chereches, Daniel Chitoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Paul Victor Dobre, Mihai-Aurel Dontu, Gheorghe Dragomir, George Ionut Dumitrica, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Gratiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Stefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolta, Mihai Lupu, Dan-Stefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Ludovic Orban, Viorel Palasca, Ionel Palar, Cornel Pieptea, Gabriel Plaiasu, Cristina-Ancuta Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu, Ana Adriana Saftoiu, Nini Sapunaru, Adrian George Scutaru, Ionut-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Stirbu, Gheorghe-Mirel Talos, Adriana Diana Tusa, Claudiu Taga, Radu Bogdan Timpau, Ioan Tintean, Florin Turcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga si Mihai Alexandru Voicu.
In sesizarea formulata care face obiectul Dosarului nr. 1.541A/2010 sunt invederate urmatoarele motive de neconstitutionalitate:
I. Se apreciaza ca sunt incalcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, intrucat masura reducerii salariilor bugetarilor echivaleaza, practic, cu instituirea unui nou impozit ce excedeaza sferei impozitelor reglementate expres de Codul fiscal. Se arata ca enumerarea impozitelor reglementate de art. 2 din Codul fiscal este limitativa, orice alt impozit sau taxa datorata bugetului de stat sau bugetului asigurarilor sociale neputand fi stabilita decat prin lege.
Se mai sustine ca acest veritabil nou impozit impus pe calea legii criticate incalca art. 56 alin. (2) din Constitutie, intrucat este platit numai de o parte dintre cetatenii Romaniei. Astfel, salariatul din sistemul bugetar va plati, sub forma de impozit, bugetului de stat 41% din venitul sau lunar, in timp ce ceilalti salariati platesc doar o cota de 16% din salariu sub acest titlu. In consecinta, sunt incalcate si dispozitiile constitutionale ale art. 16 si 44 din Constitutie.
De asemenea, se sustine ca legea criticata incalca art. 6, 7, 20^4, 21^5 si 30^6 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, intrucat nu s-a realizat o evaluare preliminara a impactului legii in plan social, economic si financiar, iar solutiile legislative propuse sunt nefundamentate.
II. Se arata ca emiterea actului normativ contestat nu a avut in vedere sub nicio forma mentinerea standardelor de viata ale categoriilor sociale afectate de masurile de austeritate, astfel incat destinatarii acestuia sunt situati sub limita inferioara a subzistentei. Alocarea unor fonduri insuficiente pentru plata drepturilor salariale si a prestatiilor de asigurari sociale si necorelarea acestora cu cresterea inflatiei nu sunt de natura sa protejeze puterea de cumparare a celor care traiesc numai din aceste surse banesti si nici sa imbunatateasca nivelul de trai al acestora. Totodata, se ajunge la o marginalizare sociala a segmentului de populatie vizat de legea criticata. Diminuarile cuantumului drepturilor care compun conceptul de trai decent determina, in mod direct, incalcarea art. 47 din Constitutie. Cresterea costurilor intretinerii locuintei, precum si plata ratelor la creditele contractate se constituie in motive care sa sustina obiectia formulata. Totodata, sunt anulate criteriile obiective de stabilire a salariilor, in sensul ca, la nivelul inferior al salariilor, practic, salariul se va aplatiza la suma de 600 RON.
III. Se aduce atingere principiului protectiei asteptarilor legitime, principiu indisolubil legat de statul de drept, iar cetatenii nu se mai pot baza pe previzibilitatea normelor de drept.
IV. Cu privire la incalcarea art. 44 din Constitutie, se arata ca notiunea de “bun” in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului inglobeaza orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, astfel incat drepturile salariale si de natura salariala, precum si dreptul la prestatii de asigurari sociale si de asistenta sociala pot fi asimilate dreptului de proprietate, iar salariile si prestatiile de asigurari sociale si de asistenta sociala unor bunuri proprietate privata. In acest sens, este citata Cauza Buchen impotriva Republicii Cehe, 2002. In consecinta, reducerea cuantumului drepturilor de aceasta natura constituie o ingerinta care afecteaza dreptul de proprietate in substanta sa.
Citand cauzele Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei, 1982, Mellacher si altii impotriva Austriei, 1989, si James si altii impotriva Regatului Unit, 1986, autorii sesizarii ajung la concluzia ca o asemenea ingerinta in dreptul de proprietate ar trebui sa respecte un just echilibru intre exigentele interesului general si imperativul salvarii drepturilor fundamentale, cu referire directa la dreptul de proprietate. Insa legea criticata opereaza practic o expropriere in sensul art. 44 alin. (3) din Constitutie, fara insa a acorda o justa si prealabila despagubire. Legiuitorul nici macar nu justifica existenta unei cauze de utilitate publica.
V. Cu referire la art. 16 din Constitutie, se arata ca reducerea salariilor se aplica numai sectorului bugetar, ceea ce determina o discriminare evidenta intre persoanele angajate in sectorul public si cel privat. Astfel, persoane plasate in situatii identice, si anume angajatii, se bucura de tratament diferentiat, fara o justificare obiectiva si rationala.
VI. Cu privire la incalcarea art. 53 din Constitutie, se arata ca drepturile salariale, cele de natura salariala, precum si drepturile decurgand din asigurarile sociale aflate in plata sunt drepturi legal castigate, ceea ce exclude posibilitatea eliminarii sau diminuarii lor.
In lipsa precizarii cauzei care a impus restrangerea dreptului la salariu si la pensie, nu rezulta daca aceasta restrangere “se impune”, astfel cum prevede art. 53 alin. (1) din Constitutie. Motivarea masurii luate in expunerea de motive a legii este superflua si exprimata pro causa, fara a putea deci sa justifice in mod obiectiv afectarea drepturilor mentionate. Se arata ca justificarea restrangerii operate pentru ratiuni de siguranta/securitate nationala, determinate la randul lor de existenta unei situatii de criza economica, nu este reala, deoarece criza economica nu se regaseste in niciunul dintre elementele care definesc securitatea/siguranta nationala. In acest sens, autorii obiectiei de neconstitutionalitate citeaza definitia notiunii de siguranta nationala din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei.
Se mai sustine ca art. 53 din Constitutie este corespondentul art. 15 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care a fost aplicat doar in situatii de razboi, asediu sau lupta antiterorista, ceea ce nu este cazul in situatia de fata. In acest sens, se arata ca Guvernul a invocat in mod gresit Cauza Lawless impotriva Irlandei, 1961, pentru justificarea masurii luate. Autorii obiectiei de neconstitutionalitate mai arata ca, si in situatia in care s-ar accepta motivele legate de siguranta nationala pentru justificarea restrangerilor in discutie, legea ar fi tot neconstitutionala, intrucat restrangerea exercitiului dreptului la salariu si pensie ar putea fi dispusa numai temporar, pe cand, in cauza de fata, prin efectul art. 17 alin. (2) din lege, cheltuielile de personal, precum si cele cu pensiile avansate de stat se vor situa sub nivelul rezultat prin aplicarea reducerilor prevazute de legea criticata.
Se mai sustine ca necesitatea stringenta de reducere a cheltuielilor bugetare nu trebuie sa fie de natura sa fundamenteze afectarea unor drepturi fundamentale. Interventia directa a statului in sensul restrangerii unor drepturi fundamentale, justificata din ratiuni imperative de natura economica, apare ca fiind inadmisibila, in conditiile in care aceasta limitare nu a fost aplicata cu titlu exceptional si nu a fost insotita de garantii destinate sa asigure protectia nivelului de trai al categoriilor sociale afectate. Dimpotriva, masura duce iremediabil la adancirea starii de pauperizare a unor categorii sociale.
In fine, se apreciaza ca Guvernul avea la indemana adoptarea si a altor solutii care sa asigure reducerea cheltuielilor bugetare si asigurarea sustenabilitatii bugetului de stat, printre care reducerea sumelor alocate achizitiilor publice. Or, masura de reducere a cuantumului salariilor si pensiilor nu poate avea, in mod singular, finalitatea mai sus mentionata.
In sesizarea formulata care face obiectul Dosarului nr. 1.542A/2010 sunt invederate urmatoarele motive de neconstitutionalitate:
I. In lipsa unei declaratii in sensul existentei unei situatii exceptionale, Guvernul nu poate restrange exercitarea unor drepturi fundamentale, iar criza economica si cuantumul ridicat al cheltuielilor publice nu se pot constitui in argumente pentru aplicarea art. 53 din Constitutie. Se apreciaza ca masurile luate prin legea criticata nu se pot justifica prin amenintarea adusa sigurantei nationale, din moment ce nu a fost declarata starea de urgenta sau de asediu potrivit dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/1999. Se arata ca restrangerea dreptului la pensie sau salariu din perspectiva unei simple utilitati publice nu poate fi acceptata, in acest sens facandu-se trimitere la hotararea pronuntata in Cauza Lawless impotriva Irlandei, 1961, de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Se sustine ca masurile adoptate nu sunt necesare intr-o societate democratica si ca Romania nu se afla in niciuna dintre situatiile de exceptie la care face referire art. 53 din Constitutie. Se mai arata ca aceasta solutie promovata de Guvern, prin asumarea raspunderii, putea fi evitata, intrucat exista multiple alte solutii legislative pentru contracararea crizei, mentionand printre altele: scaderea cotei unice de impozitare, reducerea taxei pe valoarea adaugata, adoptarea mai rapida a monedei euro etc.
Invocarea conceptului de siguranta nationala ca temei al restrangerii unor drepturi contravine art. 1 din Legea nr. 51/1991, intrucat siguranta nationala se constituie ca temei pentru restrangerea exercitarii unor drepturi doar pe timp de razboi, pentru a salva democratia, si nu pentru a o inabusi. Or, situatia de criza economica nu este element component al conceptului de siguranta/securitate nationala, astfel incat criza mentionata nu poate fi o justificare pentru invocarea sigurantei/securitatii nationale in sensul art. 53 din Constitutie. De asemenea, invocarea in fundamentarea masurii a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 este gresita, intrucat aceasta se refera la regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale. Se mai arata ca Guvernul nu a garantat ca diminuarea pensiei este temporara si ca sumele cu care au fost diminuate drepturile banesti in cauza vor fi restituite.
II. Masurile legislative preconizate sunt de natura a incalca dreptul la un nivel de trai decent, afectandu-se, in mod drastic, acest drept constitutional, mai ales in privinta celor cu venituri reduse.
III. Pensia reprezinta o creanta asupra statului pe care acesta este obligat sa o plateasca si sa o ocroteasca; or, prin masurile adoptate, proprietatea nu mai este protejata, ci jefuita. De asemenea, este invocata jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, potrivit careia notiunea de “bun” acopera si dreptul persoanei asupra unei creante, respectiv orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economica. Se mai arata ca, in Cauza Buchen impotriva Republicii Cehe, 2002, Curtea Europeana a Drepturilor Omului ar fi statuat ca a reduce pensia atribuita unui pensionar reprezinta o nesocotire grava a dreptului de proprietate.
IV. Se arata ca restrangerea exercitiului dreptului la pensie si la salariu contravine art. 15 si 18 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 1 paragraful 1 din Protocolul aditional la Conventie, art. 2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, art. 1 pct. 2 si 4, art. 20, 23 si 24 din Carta sociala europeana si art. 6 din Tratatul Uniunii Europene.
V. Se arata ca masura legala criticata nu se aplica in mod nediscriminatoriu in sensul art. 53 alin. (2), intrucat salariatii societatilor comerciale cu capital de stat, ai regiilor autonome, subventionate de la bugetul de stat, nu intra sub incidenta masurilor promovate prin legea criticata.
VI. Se sustine ca legea criticata incalca jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, citandu-se in acest sens cauzele Gaygusuz impotriva Austriei, 1996, Stubbings si altii impotriva Regatului Unit, 1996, Akdeejeva impotriva Letoniei, 2007, Muller impotriva Austriei, 1974 [de fapt, hotararea in aceasta cauza a fost pronuntata de catre fosta Comisie Europeana a Drepturilor Omului], in care s-ar fi decis ca o reducere substantiala a nivelului pensiei ar putea fi considerata ca afectand substanta dreptului de proprietate. Totodata, este incalcata notiunea de “speranta legitima” in ceea ce priveste stabilitatea si coerenta legislativa. In consecinta, se ajunge la situatia ca statul, la sfarsitul carierei profesionale a unei persoane, sa nu asigure o pensie stabila si corespunzatoare.
La data de 21 iunie 2010 au fost inregistrate la Curtea Constitutionala, sub nr. 8.109 si 8.111, cererile de “interventie in interes propriu” depuse de Iuliu Regnard Popescu si Alexandru Petculescu, prin care acestia solicita constatarea neconstitutionalitatii Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, considerand ca aceasta este abuziva, iar fundamentarea ei nu poate fi facuta decat cu incalcarea flagranta a art. 15 alin. (2), art. 11, 20, 44 si 47 din Constitutie, art. 14, 15 si 18 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, art. 1, 5 si 969 din Codul civil.
Curtea, avand in vedere ca obiectiile de neconstitutionalitate care formeaza obiectul dosarelor sus-mentionate au continut identic, prin Incheierea din 24 iunie 2010, in temeiul art. 164 din Codul de procedura civila, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 1.542A/2010 la Dosarul nr. 1.541A/2010, care este primul inregistrat.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.
Presedintele Senatului, in Dosarul nr. 1.541A/2010, a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 2.026 din 22 iunie 2010, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este intemeiata, reluandu-se, in esenta, motivele de neconstitutionalitate dezvoltate in obiectia de neconstitutionalitate.
Guvernul a transmis Curtii Constitutionale punctul sau de vedere, inregistrat la Curtea Constitutionala sub nr. 8.265 din 23 iunie 2010, din care rezulta ca obiectia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In argumentarea punctului sau de vedere, Guvernul recunoaste caracterul de drepturi fundamentale ale dreptului la munca (inclusiv componenta sa, dreptul la salariu), la pensie ori la somaj, insa aceste drepturi nu sunt absolute, exercitiul acestora putand fi restrans in conditiile art. 53 din Constitutie. Se apreciaza ca, in privinta restrangerii drepturilor fundamentale, art. 53 din Constitutie impune o mai mare rigoare decat prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi. In consecinta, in situatia in care conditiile din Constitutia Romaniei sunt mai stricte in privinta restrangerii drepturilor fundamentale, acestea urmeaza sa fie aplicate cu prioritate raportat la prevederile Conventiei mentionate. De asemenea, se sustine ca, in mod implicit, si prevederile Conventiei sunt respectate prin restrangerile de drepturi operate.
Se sustine ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, autoritatile nationale dispun de o anumita putere discretionara in a aprecia notiunea de interes general al comunitatii, in acest sens fiind citata Cauza Beyeler impotriva Italiei, 2000. Privarea de un bun, prevazuta de art. 1 din Protocolul aditional la Conventie, poate fi facuta pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natura sa confere statelor semnatare o anumita marja de apreciere intotdeauna aflata sub controlul Curtii Europene a Drepturilor Omului; totodata, privarea de un bun trebuie sa fie proportionala cu scopul urmarit. De asemenea, se arata ca restrangerea dreptului de proprietate este contrara Conventiei numai daca este discriminatorie si insuficient motivata.
Or, in cauza de fata se observa ca restrangerea exercitiului drepturilor mentionate este prevazuta de lege, este luata pe o perioada determinata (pana la data de 31 decembrie 2010) si este justificata de salvarea securitatii nationale. Cu privire la notiunea de securitate nationala, se arata ca acesta este un concept constitutional si este definit prin art. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei, iar potrivit acestei definitii un element esential al securitatii/sigurantei nationale il constituie starea de echilibru si de stabilitate economica.
Posibilitatea restrangerii exercitiului unor drepturi sau libertati prevazuta de art. 53 din Constitutie este o prerogativa constitutionala distincta de instituirea unor masuri exceptionale (starea de urgenta sau de asediu) reglementate de prevederile art. 93 din Constitutie. Astfel, restrangerea exercitiului unor drepturi nu implica aplicarea de principiu a dispozitiilor art. 93 din Constitutie, in timp ce, in urma aplicarii acestui din urma text constitutional, pot fi dispuse masuri de restrangere a exercitiului unor drepturi sau libertati.
Se arata ca dispozitiile legale criticate vizeaza restrangerea exercitiului dreptului, si nu a substantei dreptului (la munca, la pensie sau la somaj), din moment ce acesta continua sa fie recunoscut si respectat in deplinatatea sa. Totodata, se arata ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, legea nu garanteaza un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept castigat.
Masurile de restrangere luate sunt nediscriminatorii, reducerile salariale aplicandu-se tuturor salariatilor din institutiile si autoritatile publice, indiferent de regimul de finantare, iar reducerea pensiilor aplicandu-se tuturor pensionarilor, indiferent de natura pensiei, urmand ca nivelul de trai al pensionarilor sa fie pastrat prin mentinerea nivelului pensiei minime garantate. Masurile propuse sunt obiective, rezonabile si proportionale cu amploarea si impactul consecintelor crizei economice cu care se confrunta Romania. Totodata, se arata ca, in absenta acestor masuri, statul ar urma sa fie lipsit de sursele de finantare necesare supravietuirii sale ca stat de drept si democratic.
In fine, se sustine ca masurile preconizate sunt absolut necesare intr-o societate democratica, tinand cont ca, prin aplicarea acestora, se realizeaza economii la bugetul de stat in valoare de 7.814,9 milioane lei. In sensul celor mentionate, Guvernul invoca si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009.
Totodata, Guvernul a mai comunicat, prin Adresa inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 8.260 din 23 iunie 2010, un tabel referitor la impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atat pe termen scurt, pentru anul curent, cat si pe termen lung (pe 5 ani).
Presedintele Camerei Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere asupra obiectiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand obiectiile de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Senatului si Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 15 si 18 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze sesizarea de neconstitutionalitate.
Obiectul controlului de constitutionalitate il constituie dispozitiile Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, care, in esenta, prevad:
I. Diminuarea cu 25% a urmatoarelor cheltuieli bugetare:
1. cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare – dar fara a cobori sub plafonul minim de 600 RON -, precum si al altor drepturi de natura salariala din sectorul bugetar;
2. valoarea drepturilor/cheltuielilor cu asistenta medicala, medicamentele si protezele;
3. suma forfetara destinata platii drepturilor banesti ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputatilor si senatorilor;
4. masurile de la pct. 1 – 3 se aplica si personalului Bancii Nationale a Romaniei, Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private si al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor;
5. cuantumul sprijinului statului pentru salarizarea personalului clerical si neclerical;
6. indemnizatiile lunare prevazute la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea si functionarea Academiei de Stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu-Sisesti” si a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii si industriei alimentare;
7. cuantumul indemnizatiilor acordate membrilor Academiei Romane, membrilor Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, membrilor Academiei de Stiinte Medicale din Romania si membrilor Academiei de Stiinte Tehnice din Romania.
II. Diminuarea cu 15% a urmatoarelor cheltuieli bugetare:
1. indemnizatia de somaj, prestatiile sociale din partea statului ce vizeaza plata unor sume pentru incurajarea somerilor de a se angaja;
2. pensiile, precum si indemnizatia de insotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I (art. 9 din lege). Textul in cauza are urmatorul cuprins:
“(1) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate in plata, precum si indemnizatia de insotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I se diminueaza cu 15%.
(2) La determinarea cuantumului brut al pensiilor, precum si a indemnizatiei de insotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, ce vor fi stabilite sau acordate incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizata este de 622,9 lei.”;
3. obligatiile statului rezultate din contractele colective de munca ca urmare a disponibilizarilor prin concedieri colective;
4. indemnizatia pentru cresterea copilului, fara a scadea insa sub pragul de 600 RON;
5. cuantumul indemnizatiilor acordate urmasilor membrilor Academiei Romane, membrilor Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania;
6. ajutorul lunar acordat sotului supravietuitor;
7. indemnizatia de merit prevazuta de Legea nr. 118/2002 privind instituirea indemnizatiei de merit;
8. indemnizatiile prevazute de Legea recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989 nr. 341/2004.
III. Fixarea cuantumului pensiei sociale minime la 350 RON.
IV. Eliminarea ajutoarelor sau indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere sau la trecerea in rezerva.
V. Biletele de odihna pentru anul 2010 nu se vor mai contracta de catre Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale.
VI. Se abroga, prin art. 16 din lege, o serie de prevederi legale care vizeaza cheltuieli bugetare de personal, dar si alte prestatii sociale din partea statului.
VII. Potrivit art. 17 alin. (1) din lege, masurile de diminuare a cheltuielilor se aplica pana la 31 decembrie 2010. De asemenea, alin. (2) al aceluiasi text legal prevede ca “(2) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale si de personal care sa asigure incadrarea in nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicarii masurilor de reducere a acestora adoptate in cursul anului 2010, in conditiile Legii-cadru nr. 330/2009, precum si cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2011”.
Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind suprematia Constitutiei si obligativitatea respectarii legilor, ale art. 11 privind dreptul international si dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea, art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de proprietate privata, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrangerea exercitiului unui drept sau al unei libertati si ale art. 56 alin. (2) privind asezarea justa a sarcinilor fiscale. Totodata, sunt considerate ca fiind incalcate si urmatoarele acte cu caracter international:
– Declaratia Universala a Drepturilor Omului, si anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabila si la protectie sociala si art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent;
– art. 2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice – privind recunoasterea de catre statele semnatare a tuturor drepturilor garantate de Pact persoanelor care se afla pe teritoriul lor;
– art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind recunoasterea drepturilor, libertatilor si principiilor rezultate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
– Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, si anume art. 1 privind demnitatea umana, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor in varsta, art. 34 alin. (1) privind securitatea sociala si asistenta sociala si art. 52 alin. (1) privind intinderea si interpretarea drepturilor si principiilor;
– art. 15 privind derogarea in caz de stare de urgenta si art. 18 privind limitarea folosirii restrangerii drepturilor din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si art. 1 paragraful 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind protectia proprietatii;
– Carta sociala europeana, si anume art. 1 pct. 2 si 4 privind dreptul la munca, art. 4 privind dreptul la o salarizare echitabila, art. 20 privind egalitatea de sanse a lucratorilor, art. 23 privind dreptul persoanelor varstnice la protectie speciala, art. 24 privind protectia lucratorilor in caz de concediere si art. F din partea a V-a privind derogarile in caz de razboi sau de pericol public.
Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:
I. Cererile de interventie in nume propriu formulate de domnii Iuliu Popescu Renard si Alexandru Petculescu sunt inadmisibile, intrucat institutia interventiei prevazuta de art. 49 si urmatoarele din Codul de procedura civila nu este compatibila cu procedura de judecata din fata Curtii Constitutionale (ad similis, a se vedea, Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009). Potrivit art. 14 din Legea nr. 47/1992, numai Curtea Constitutionala se poate pronunta asupra compatibilitatii regulilor din procedura civila cu procedura din fata sa; or, in procedura prevazuta de art. 146 lit. a) din Constitutie, o atare interventie este inadmisibila, fiind contrara regulilor procedurale stabilite prin Legea nr. 47/1992.
II. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate ce vizeaza neconstitutionalitatea diminuarii cuantumului salariului personalului bugetar, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata pentru argumentele ce vor fi expuse in cele ce urmeaza.
Referitor la calificarea de catre autorii sesizarii a masurii de reducere a cuantumului salariilor ca fiind un impozit, nereglementat de art. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, Curtea constata ca o atare calificare este eronata. Potrivit art. 2 pct. 29 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 597 din 13 august 2003, impozitul este definit ca fiind acea “prelevare obligatorie, fara contraprestatie si nerambursabila, efectuata de catre administratia publica pentru satisfacerea necesitatilor de interes general”, deci impozitul este un venit cu caracter de regularitate al bugetului de stat. In schimb, Curtea observa ca in cauza de fata nu este stabilita o noua sursa de venit la bugetul de stat, ci, din contra, masurile criticate vizeaza cheltuielile bugetare, si anume reducerea lor. Astfel, reducerea cu 25% a salariilor nu se constituie intr-un venit la bugetul de stat, ci in reducerea cheltuielilor pe care acesta trebuie sa le suporte. Cu alte cuvinte, statul nu isi mai plateste obligatiile financiare la valoarea lor nominala pentru a proteja bugetul, fara insa a institui o noua sursa de venituri la buget sub forma impozitului. De altfel, se poate constata ca, in mod implicit, ca efect al reducerii cheltuielilor, scad si veniturile la bugetul de stat, spre exemplu, fiind afectat cuantumul impozitului pe venit colectat de catre stat. Ca atare, Curtea nu poate retine incalcarea art. 1 alin. (5) si art. 56 alin. (2) din Constitutie.
Raportat la critica de neconstitutionalitate cu privire la incalcarea art. 16 din Constitutie, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata, intrucat angajatii din mediul public nu se afla in aceeasi situatie juridica precum cei din mediul privat. Cei care sunt angajati in raporturi de munca in mediul bugetar sunt legati, in mod esential, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizatiile sau soldele de bugetul public national, de incasarile si de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putand avea consecinte in ceea ce priveste diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizatiile/soldele reprezinta astfel de cheltuieli – mai exact, cheltuieli de personal. In schimb, in mediul privat raporturile de munca sunt guvernate intotdeauna de contractul individual de munca incheiat intre un angajat si un angajator. Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 448 din 15 septembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 872 din 28 septembrie 2005, a statuat: “Contractul individual de munca este conventia prin care se materializeaza vointa angajatorului si a viitorului salariat de a intra intr-un raport juridic de munca. In aceasta conventie, negociata si liber consimtita, sunt prevazute, in limitele stabilite de legislatie si de contractele colective de munca, toate elementele necesare pentru cunoasterea conditiilor de desfasurare si de incetare a raportului de munca, drepturile, obligatiile si raspunderile ambelor parti”. Or, obligarea de catre stat, deci de catre un tert, raportat la contractul individual de munca incheiat, atat a angajatorului de a-si reduce cheltuielile de personal, cat si a angajatului in sensul diminuarii veniturilor sale, ar incalca in mod flagrant art. 1 alin. (3) si (5), art. 41, art. 44 si art. 45 din Constitutie.
De asemenea, Curtea constata ca este neintemeiata si critica de neconstitutionalitate ce vizeaza incalcarea art. 1 alin. (5) din Constitutie, in sensul ca Guvernul nu ar fi respectat anumite cerinte privitoare la initierea proiectului de lege, exigente prevazute expres de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, intrucat dispozitiile legale la care se face referire in obiectia de neconstitutionalitate nu au relevanta constitutionala.
Cu referire la critica de neconstitutionalitate care vizeaza pretinsa incalcare a art. 41 din Constitutie, instanta de contencios constitutional retine ca, in jurisprudenta sa, de exemplu, prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, a stabilit expressis verbis ca dreptul la munca este un drept complex care include si dreptul la salariu.
Astfel, salariul reprezinta o componenta a dreptului la munca si reprezinta contraprestatia angajatorului in raport cu munca prestata de catre angajat in baza unor raporturi de munca. Efectele raporturilor de munca stabilite intre angajat si angajator se concretizeaza in obligatii de ambele parti, iar una dintre obligatiile esentiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestata.
Intrucat dreptul la salariu este corolarul unui drept constitutional, si anume dreptul la munca, se constata ca diminuarea sa se constituie intr-o veritabila restrangere a exercitiului dreptului la munca. O atare masura se poate realiza numai in conditiile strict si limitativ prevazute de art. 53 din Constitutie.
Pentru ca restrangerea mentionata sa poata fi justificata, trebuie intrunite, in mod cumulativ, cerintele expres prevazute de art. 53 din Constitutie, si anume:
– sa fie prevazuta prin lege;
– sa se impuna restrangerea sa;
– sa se circumscrie motivelor expres prevazute de textul constitutional, si anume pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;
– sa fie necesara intr-o societate democratica;
– sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o;
– sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu;
– sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertatii.
Astfel, Curtea retine ca diminuarea cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei, ca un corolar al dreptului la munca, cu 25% este prevazuta prin legea criticata si se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
De asemenea, solutia legislativa cuprinsa in art. 1 din legea criticata a fost determinata de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta din expunerea de motive a Guvernului. Este evident ca securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, deci domeniul militar, ci are si o componenta sociala si economica. Astfel, nu numai existenta unei situatii manu militari atrage aplicabilitatea notiunii “securitate nationala” din textul art. 53, ci si alte aspecte din viata statului – precum cele economice, financiare, sociale -, care ar putea afecta insasi fiinta statului prin amploarea si gravitatea fenomenului.
In acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat ca situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala.
De asemenea, prin deciziile nr. 188 si nr. 190 din 2 martie 2010, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, respectiv nr. 224 din 9 aprilie 2010, si Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, deciziile nr. 711 si nr. 713 din 25 mai 2010, Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010, nepublicate inca, Curtea a analizat constitutionalitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, care suspenda executarea unor hotarari judecatoresti si esalona plata sumelor de bani rezultate din acestea, pornind tocmai de la premisa situatiei de criza economica avuta in vedere prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009.
In consecinta, Curtea va trebui sa stabileasca daca se mentine in continuare existenta unei amenintari la adresa stabilitatii economice a tarii, deci, implicit, la adresa securitatii nationale.
Astfel, Curtea constata ca in expunerea de motive a legii criticate se arata ca, potrivit evaluarii Comisiei Europene, “activitatea economica a Romaniei ramane slaba si, contrar asteptarilor initiale, cel mai probabil, cresterea economica s-a mentinut negativa in primul trimestru al anului 2010. […] Pana la sfarsitul anului 2010, se asteapta ca inflatia sa scada in continuare la aproximativ 3,75% datorita cererii interne slabe si implementarii unei politici monetare prudente. Redresarea mai slaba a cererii interne a diminuat importurile, prognozandu-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% initial”.
Se mai arata ca, “din misiunea de evaluare efectuata de serviciile Comisiei impreuna cu expertii FMI si ai Bancii Mondiale in perioada 26 aprilie – 10 mai 2010, pentru a analiza progresele inregistrate in ceea ce priveste conditiile specifice atasate transei a treia in valoare de 1,15 miliarde de euro in cadrul programului de asistenta financiara, a rezultat faptul ca, in conditiile politicilor curente, tinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi indeplinita, din cauza unor deteriorari ale conditiilor economice, a unor dificultati in colectarea veniturilor si derapajelor pe partea de cheltuieli. Guvernul Romaniei si-a asumat angajamentul de a lua masuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptate si implementate inainte de eliberarea de catre Comisie a celei de-a treia transe din imprumutul UE. […] De asemenea, se precizeaza faptul ca, in cazul in care aceste actiuni nu sunt implementate pana in iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipata, vor fi implementate actiuni suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv masuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenta bugetara anticipata”.
In consecinta, Curtea constata ca aceasta amenintare la adresa stabilitatii economice continua sa se mentina, astfel incat Guvernul este indrituit sa adopte masuri corespunzatoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste masuri este reducerea cheltuielilor bugetare, masura concretizata, printre altele, in diminuarea cuantumului salariilor/indemnizatiilor/soldelor cu 25%.
De asemenea, Curtea observa ca autorii obiectiei pornesc de la o ipoteza gresita, si anume ca pentru aplicarea restrangerii mentionate ar fi trebuit declarata starea de urgenta, asediu sau necesitate, institutii prevazute la art. 93 din Constitutie. Or, chiar daca instituirea starii de urgenta sau asediu poate avea drept consecinta restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, sfera de aplicare a art. 53 nu se circumscrie numai situatiilor prevazute de art. 93 din Constitutie. In consecinta, Curtea constata ca, in situatia de speta, art. 53 teza referitoare la securitatea nationala este aplicabil si, in acelasi timp, se constituie intr-un temei pentru justificarea masurilor preconizate.
Curtea retine ca restrangerea prevazuta de legea criticata este necesara intr-o societate democratica, tocmai pentru mentinerea democratiei si salvgardarea fiintei statului.
Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrangerea, Curtea constata ca exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea constata, totodata, ca masura legislativa criticata este aplicata in mod nediscriminatoriu, in sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar in acelasi cuantum si in acelasi mod.
Curtea retine ca legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute de art. 53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observa, de asemenea, ca masura criticata are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat. Astfel, este evident ca restrangerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atat timp cat se mentine amenintarea in considerarea careia aceasta masura a fost edictata.
In acest sens, Curtea constata ca masura criticata are o durata limitata in timp, si anume pana la data de 31 decembrie 2010. Cu privire la invocarea faptului ca art. 17 alin. (2) din lege acorda o posibilitate nelimitata Guvernului sau Parlamentului de a aplica, dupa data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu 25% a salariilor, Curtea constata ca aceasta critica nu este reala, intrucat astfel cum rezulta din textul de lege mentionat, incepand cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea acestor masuri de diminuare, in conditiile incadrarii in politicile sociale si de personal, care, la randul lor, trebuie sa se incadreze in nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, in urma aplicarii masurilor criticate se va mentine in plata acelasi cuantum al salariilor/indemnizatiilor si soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticata. Este o obligatie de rezultat pe care si-o impune legiuitorul, pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la incalcarea caracterului temporar al restrangerii exercitiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrangerii exercitiului drepturilor este de esenta textului art. 53 din Constitutie.
Avand in vedere cele expuse mai sus, Curtea constata ca masura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei cu 25% constituie o restrangere a exercitiului dreptului constitutional la munca ce afecteaza dreptul la salariu, cu respectarea insa a prevederilor art. 53 din Constitutie.
III. Cu referire la critica de neconstitutionalitate privind reducerea cuantumului pensiilor, Curtea constata ca aceasta este intemeiata pentru urmatoarele motive:
Pensia este o forma de prestatie de asigurari sociale platita lunar [art. 7 alin. (2) si art. 90 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000] in baza legii, inerenta si indisolubil legata de calitatea de pensionar, obtinuta in baza unei decizii de pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 19/2000, dreptul la asigurari sociale este garantat de stat si se exercita, in conditiile legii mentionate, prin sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. Acesta se organizeaza si functioneaza, printre altele, si pe principiul contributivitatii, conform caruia fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurari sociale cuvenindu-se pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite [art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000]. Aceasta inseamna ca pensia, ca prestatie din partea sistemului public de pensii, intra sub incidenta principiului contributivitatii.
Art. 9 alin. (1) teza intai din legea criticata reglementeaza diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate in plata; de asemenea, art. 9 alin. (2) teza intai din aceeasi lege prevede ca valoarea punctului de pensie utilizat pentru determinarea cuantumului brut al pensiilor ce vor fi stabilite sau acordate incepand cu data intrarii in vigoare a legii este de 622,9 lei. In consecinta, in mod evident, prevederile anterior mentionate vizeaza pensiile contributive cuvenite sau aflate in plata si cele ce vor fi stabilite sau acordate.
In Cauza Stec si altii impotriva Regatului Unit, 2006, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca art. 1 din Protocolul aditional la Conventie nu vizeaza un drept de a dobandi proprietatea in sistemul regimului de securitate sociala. Este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricarui regim de securitate sociala sau de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care le acorda in oricare dintre aceste regimuri. Singura conditie impusa statului este aceea de a respecta art. 14 din Conventie privind nediscriminarea. Daca, in schimb, statul a adoptat o legislatie care reglementeaza drepturi provenite din sistemul de asigurari sociale – indiferent daca acestea rezulta sau nu din plata unor contributii -, acea legislatie trebuie sa fie considerata ca generand un interes patrimonial in sensul art. 1 din Protocolul aditional la Conventie. Cu alte cuvinte, Curtea a abandonat distinctia dintre beneficiile de natura contributiva si cele necontributive sub aspectul incidentei art. 1 din Protocolul aditional la Conventie [a se vedea, in acelasi sens, si Cauza Andrejeva impotriva Letoniei, 2009 (si nu Akdeejeva impotriva Letoniei, 2007, astfel cum este, in mod eronat, indicat in obiectia de neconstitutionalitate)].
Distinct de exigentele Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Constitutia Romaniei prevede, in mod expres, la art. 47 alin. (2) dreptul la pensie, ca drept fundamental. Textul constitutional nu califica dreptul la pensie doar din perspectiva unui interes patrimonial al persoanei, ci, consacrand in mod expres dreptul la pensie ca un drept fundamental, impune statului obligatii constitutionale suplimentare, astfel incat sa se asigure un nivel de ocrotire a acestui drept superior celui prevazut de Conventie si de protocoalele sale aditionale. In aceste conditii devine aplicabil art. 60 din Conventie, potrivit caruia “nicio dispozitie din prezenta conventie nu va fi interpretata ca limitand sau aducand atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta parte contractanta este parte”.
Curtea constata ca dreptul la pensie este un drept preconstituit inca din perioada activa a vietii individului, acesta fiind obligat prin lege sa contribuie la bugetul asigurarilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naste obligatia statului ca in perioada pasiva a vietii individului sa ii plateasca o pensie al carei cuantum sa fie guvernat de principiul contributivitatii, cele doua obligatii fiind intrinsec si indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a compensa in perioada pasiva a vietii persoanei asigurate contributiile varsate de catre aceasta la bugetul asigurarilor sociale de stat in temeiul principiului contributivitatii si de a asigura mijloacele de subzistenta a celor care au dobandit acest drept in conditiile legii (perioada contributiva, varsta de pensionare etc.) Astfel, statul are obligatia pozitiva de a lua toate masurile necesare realizarii acestei finalitati si de a se abtine de la orice comportament de natura a limita dreptul la asigurari sociale.
Desi sumele platite cu titlu de contributie la asigurarile sociale nu reprezinta un depozit la termen si, prin urmare, nu pot da nastere vreunui drept de creanta asupra statului sau asupra fondurilor de asigurari sociale (Decizia Curtii Constitutionale nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007), ele indreptatesc persoana care a realizat venituri si care a platit contributia sa la bugetul asigurarilor sociale de stat sa beneficieze de o pensie care sa reflecte nivelul veniturilor realizate in perioada activa a vietii.
Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivitatii, se constituie intr-un drept castigat, astfel incat diminuarea acesteia nu poate fi acceptata nici macar cu caracter temporar. Prin sumele platite sub forma contributiilor la bugetul asigurarilor sociale, persoana in cauza, practic, si-a castigat dreptul de a primi o pensie in cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivitatii; astfel, contributivitatea, ca principiu, este de esenta dreptului la pensie, iar derogarile, chiar si temporare, referitoare la obligatia statului de a plati cuantumul pensiei rezultat in urma aplicarii acestui principiu afecteaza substanta dreptului la pensie.
Aceasta nu inseamna ca legea nu poate in viitor sa reaseze sistemul de calcul al pensiilor, bazandu-se, insa, tot pe principiul contributivitatii, pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la negarea evolutiei in reglementarea juridica a acestui domeniu. De aceea, daca prin reasezarea sistemului de calcul al pensiei in sensul aratat mai sus rezulta un cuantum mai mic al acesteia, statul este obligat sa adopte reglementari similare art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, si anume sa mentina in plata cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementarilor anterior in vigoare daca acesta este mai avantajos. Aceasta este o masura de protectie a persoanelor care beneficiaza de pensie in sensul art. 47 alin. (2) din Constitutie, constituind, de asemenea, o speranta legitima a asiguratului, intemeiata pe prevederile legale in vigoare cu privire la obtinerea si incasarea unui anumit cuantum al pensiei.
De asemenea, Curtea constata si anumite insuficiente de redactare a textului art. 9 din lege. Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) din legea criticata, are loc o diminuare cu 15% a cuantumului pensiilor cuvenite sau aflate in plata, ceea ce, coroborat cu art. 17 alin. (1) din lege, duce la concluzia ca o atare diminuare este temporara – pana la 31 decembrie 2010. Insa, cu privire la pensiile ce vor fi stabilite sau acordate, a fost diminuata chiar valoarea punctului de pensie, astfel incat coroborarea acestui text legal cu art. 17 alin. (1) din lege nu mai apare ca fiind una clara, ceea ce inseamna ca pentru aceste pensii legiuitorul va trebui sa adopte ulterior o lege pentru a le aduce dupa 1 ianuarie 2011 la nivelul pensiilor care erau in plata la momentul intrarii in vigoare a legii criticate. Altfel, s-ar crea o diferenta de tratament nepermisa intre pensiile aflate in plata si cele ce vor fi stabilite sau acordate. Mai mult, proportional, valoarea punctului de pensie in ipoteza art. 9 alin. (1) din lege ar fi mai mica decat cea reglementata de art. 9 alin. (2) din lege, ceea ce este, de asemenea, inadmisibil.
Totodata, Curtea constata ca dificultatile bugetului asigurarilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie in sensul diminuarii, chiar si temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constitutional la pensie neputand fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de catre stat.
De asemenea, Curtea observa si unele considerente de principiu referitoare la dreptul la pensie in jurisprudenta altor curti constitutionale. Astfel, Curtea Constitutionala a Ungariei, prin Decizia nr. 455/B/1995, a stabilit ca pensia calculata dupa regulile sistemului de asigurari sociale nu poate fi afectata, iar prin Decizia nr. 277/B/1997 a statuat ca modificarea unilaterala a cuantumului pensiilor este neconstitutionala, cu referire directa la imposibilitatea legiuitorului de a scadea pensiile mari pentru a creste pensiile mici. Totodata, prin Decizia nr. 39/1999 (XII.21), aceeasi instanta constitutionala a statuat ca pensia (contributiva) este un drept castigat si cumparat intr-o atat de mare masura incat modificarea cuantumului sau nominal este neconstitutionala. De altfel, considerente similare se regasesc si in Decizia Curtii Constitutionale din Letonia nr. 2009-43-01 din 21 decembrie 2009.
In consecinta, avand in vedere gradul ridicat de protectie oferit prin Constitutie acestui drept, pentru motivele sus-aratate, reducerea cuantumului pensiei contributive, indiferent de procent si indiferent de perioada, nu poate fi realizata. Rezulta ca art. 53 din Constitutie nu poate fi invocat ca temei pentru restrangerea exercitiului dreptului la pensie.
Totodata, Curtea constata ca, potrivit art. 54 lit. a) din Legea nr. 19/2000, invaliditatea de gradul I este caracterizata “prin pierderea totala a capacitatii de munca, a capacitatii de autoservire, de autoconductie sau de orientare spatiala, invalidul necesitand ingrijire sau supraveghere permanenta din partea altei persoane”. In consecinta, diminuarea cu 15% a indemnizatiilor de insotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, precum si stabilirea unei valori a punctului de pensie inferioare celei existente, necesara la calculul cuantumului brut al indemnizatiei de insotitor, contravine art. 47 alin. (1) din Constitutie, statul neindeplinindu-si obligatia de a lua masuri adecvate de protectie sociala.
IV. Curtea constata ca prestatiile sociale care au fost eliminate de textul art. 16 din legea criticata nu sunt prevazute la nivel constitutional, astfel incat legiuitorul este liber sa aprecieze asupra acordarii sau neacordarii acestora, in functie de posibilitatile bugetare ale statului. In consecinta, eliminarea acestor prestatii sociale nu contravine prevederilor constitutionale invocate.
V. Cu privire la prestatiile sociale al caror cuantum a fost diminuat, Curtea constata urmatoarele:
– cuantumul prestatiilor sociale prevazute expres de textul constitutional al art. 47 (de exemplu: ajutorul de somaj) poate fi diminuat cu respectarea conditiilor impuse de art. 53 din Constitutie; cele constatate de catre Curte la analiza constitutionalitatii restrangerii exercitiului dreptului la munca fiind mutatis mutandis aplicabile si in acest caz;
– cuantumul prestatiilor sociale care nu sunt prevazute de textul constitutional al art. 47 (de exemplu, cele cuprinse la art. 15 din legea criticata) poate fi dimensionat de catre legiuitor in functie de posibilitatile bugetare existente la un moment dat; astfel, reducerea acestui cuantum nu contravine prevederilor constitutionale invocate.
VI. Curtea retine ca legea criticata nu contravine prevederilor actelor cu caracter international invocate in sustinerea criticilor de neconstitutionalitate, avand in vedere marja de apreciere a statului in realizarea si garantarea drepturilor sociale si economice. De altfel, astfel cum s-a aratat mai sus, neconstitutionalitatea art. 9 din lege rezulta din insusi textul constitutional al art. 47, si nu din prevederile actelor internationale invocate.
VII. Curtea observa ca, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, a stabilit ca “dispozitiile art. 147 alin. (1) din Constitutie disting – cu privire la obligatia de a pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei – intre competenta Parlamentului, pentru dispozitiile din legi, pe de o parte, si cea a Guvernului, pentru dispozitiile din ordonante ale acestuia, pe de alta parte. Ca atare, pe o perioada de 45 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentei decizii, Guvernul nu poate adopta o ordonanta de urgenta pentru a pune de acord prevederile Legii […] constatate ca fiind neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, dar poate initia un proiect de lege in acord cu cele stabilite prin prezenta decizie”.
Raportat la situatia de fata, Curtea retine ca legea criticata a fost adoptata prin procedura angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna din data de 7 iunie 2010. Chiar daca legea a fost adoptata prin aceasta procedura, ea este si va ramane un act al Parlamentului atat in sens formal, cat si material. Prin urmare, potrivit art. 147 alin. (2) din Constitutie, Curtea constata ca este de competenta exclusiva a Parlamentului reexaminarea dispozitiilor constatate ca fiind neconstitutionale pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale, iar reexaminarea se va realiza tot in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului.
Totodata, Curtea constata ca, in aplicarea art. 147 alin. (2) din Constitutie, Parlamentul va reexamina numai dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale pentru a le pune de acord cu prezenta decizie si, in masura in care se impune, va recorela celelalte dispozitii ale legii ca operatiune de tehnica legislativa. Ad similis, a se vedea, Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.177 din 12 decembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007.
VIII. In final, Curtea constata ca, potrivit Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel, Curtea retine ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie, si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept.
In consecinta, asa cum a statuat Curtea si in jurisprudenta sa (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), atat Parlamentul, cat si Guvernul, respectiv autoritatile si institutiile publice urmeaza sa respecte cele stabilite de Curtea Constitutionala in considerentele si dispozitivul prezentei decizii.
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
1. Constata ca dispozitiile art. 1 – 8 si cele ale art. 10 – 17 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constitutionale.
2. Constata ca dispozitiile art. 9 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la datele de 24 si 25 iunie 2010 si la acestea au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecatori.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrati-asistenti,
Benke Karoly
Ramona Daniela Maritiu
