Parlamentul european este impotriva remunerarii excesive a bancherilor
Riscurile excesive pe care si le-au asumat numeroase banci au provocat o criza economica. Guvernele au fost nevoite sa ajute bancile cu miliarde de euro provenite de la contribuabili. Marii bancheri, cu venituri mari, au ramas in acest timp departe de atentia publicului. Parlamentul European doreste o reglementare mai stricta a bonusurilor pentru evitarea unor crize viitoare.
Deputatii europeni s-au concentrat asupra bonusurilor pe care le primesc bancherii pe langa salarii, in functie de profiturile pe care le aduc firmelor la care lucreaza. Pe 7 iulie, Parlamentul a aprobat un raport al eurodeputatei Arlene McCarthy (Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European, Regatul Unit) in acest sens.
„Inaintea crizei, bancile plateau bonusuri conform profiturilor: cu cat riscul era mai mare, cu atat crestea beneficiul potential si, prin urmare, bonusul. Criza a aratat ca aceste investitii au determinat pierderi devastatoare pentru banci, ce au fost salvate cu banii contribuabililor dupa ce personalul bancilor deja disparuse cu bonusurile primite“, a aratat raportoarea Arlene McCarthy. Conform acesteia, bonusurile trebuie acordate tinand cont de sanatatea si stabilitatea bancilor pe termen lung.
Mai putini bani, mai multa responsabilitate
Noile reguli privind bonusurile sunt percepute ca cele mai stricte din lume. Daca guvernele UE sunt de acord cu propunerile Parlamentului, din ianuarie 2011, bancherii vor putea incasa doar 30% din bonusuri (20% pentru bonusurile foarte mari). O parte substantiala, intre 40% si 60% din bonus este amanata pentru o perioada de cel putin 3-5 ani si este adaptata in mod corect la natura activitatilor comerciale, la riscurile aferente acestora si la activitatile angajatului in cauza. In plus, cel putin 50% din totalul sumei trebuie sa fie platita sub forma de „capital contingent“ sau actiuni.
Doamna McCarthy crede ca Parlamentul European poate contribui semnificativ la introducerea unor cerinte mai stricte privind capitalul, reglementarea si impozitarea.
Eurodeputata considera ca noul raport reprezinta prima lege majora in domeniul reglementarii activitatii bancare in contextul crizei financiare. „Suntem fermi cerand schimbarea culturii bonusurilor pentru ca ar fi obscen sa permitem continuarea acesteia in momentul in care guvernele impun cetatenilor un program de austeritate, ce include reducerea salariilor in sectorul public“, a aratat doamna McCarthy.
In cautarea profitului
Pentru consolidarea profiturilor, bancile au creat noi produse financiare ce au permis extinderea imprumuturilor catre mai multi clienti, reducand in acelasi timp riscurile. Insa, in momente de criza, bancile nu au avut indeajuns de mult capital pentru a acoperi pierderile, aici intervenind banii contribuabililor.
„Bancile si agentiile de rating al creditelor nu au inteles cum trebuie securitizarile; unele dintre acestea au redus riscurile, altele le-au crescut. Noile reguli privind capitalul se vor asigura ca bancile acopera suficient riscurile crescand capitalul pe care acestea trebuie sa il detina impotriva re-securitizarilor“, a explicat raportoarea Arlene McCarthy.
Sursa: site-ul Parlamentului european