Editorialul lunii iulie

În editorialul lunii trecute scriam, precizându-ne dezamăgirea, că statul român doreşte să introducă unele prevederi legislative care contravin Directivei nr. 2006/112/CE privind sistemul comun de TVA. Proiectul de ordonanţă prin care se dorea introducerea acestor prevederi (era vorba de un regim special pentru achiziţiile intracomunitare pentru anumite produse) şi-a găsit materializarea într-o ordonanţă de urgenţă care … surpriză: nu mai conţinea acele prevederi! Directiva privind TVA a rămas neîncălcată. Un punct pozitiv pentru oficialităţi, poate una din puţine veşti bune pe traseul de la proiect la realizare.

Între timp lucrurile au evoluat destul de mult şi o altă prevedere referitoare la TVA şi-a făcut apariţia: majorarea cotei de TVA de la 19% la 24%. O măsură dureroasă, care poate duce la efecte contrare celor aşteptate (printre altele poate fi vorba de creşterea evaziunii fiscale), dar până la urmă ţine de decizia statului în stabilirea politicii fiscale (chiar dacă deciziile macroeconomice sunt resimţite de noi toţi la nivel microeconomic). Totuşi există şi un lucru pozitiv: în cazul unei noi majorări (cam greu de crezut că, deşi nu şi-a intrat bine în pâine noua cotă, se vorbeşte deja de diminuarea ei), limita maximă stabilită conform directivelor europene este 25%.

Între altele s-a lărgit baza de impozitare prin introducerea sub impozitare a dobânzilor, a unor venituri ale salariaţilor care era scutite de impozit (tichete de masă, tichete cadou, tichete de vacantă, salarii compensatorii), prin introducerea sub contribuţii sociale a veniturilor realizate din activităţi profesionale etc. S-au majorat unele impozite locale (pe clădiri şi pe autoturisme). Teoretic noi resurse financiare la buget. Practic, s-ar putea să fie nesemnificative. Se tot vorbeşte de impozitarea pensiilor şi a altor venituri, dar din păcate se pune prea puţin problema măririi bazei de impozitare prin diminuarea evaziunii fiscale (chiar dacă s-au luat unele măsuri în acest sens, destul de timide). Ar fi păcat să impozităm prea mult pe cei corecţi şi să lăsăm o oarecare libertate pentru cei incorecţi.

Pentru cei care sunt în concediu sau urmează să meargă le dorim „Concediu plăcut!”. Pentru ceilalţi: să treacă bine prin criză!

Redacţia

P.S.: Cum de la 1 iulie 2010 a intrat în vigoare un număr impresionant de acte normative în domeniul fiscal, acest număr este dedicat prezentării şi analizei O.U.G. nr. 39/2010, O.U.G. nr. 54/2010, O.U.G. nr. 58/2010, O.U.G. nr. 59/2010 şi a altor acte normative în aplicarea acestora.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close