Decizia Curtii Constitutionale nr. 890/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Codul fiscal

In M. Of. nr. 546 din 4 august 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 890/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Din cuprins:
    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Porolissum Turism” – S.R.L. din Zalau in Dosarul nr. 2.153/84/2009 al Tribunalului Salaj – Sectia civila.
    La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
    Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea ca neintemeiata a exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 22 octombrie 2009, pronuntata in Dosarul nr. 2.153/84/2009, Tribunalul Salaj – Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Porolissum Turism” – S.R.L. din Zalau intr-o cauza avand ca obiect anularea unui act administrativ fiscal.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arata ca, prin textul de lege criticat, legiuitorul acorda statului si unitatilor administrativ-teritoriale o pozitie privilegiata fata de cea a celorlalte persoane de drept privat. In acest sens se apreciaza ca impozitul pe cladirile aflate in proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale este datorat de concesionarii, locatarii sau titularii dreptului de administrare sau folosinta a acestora, in timp ce proprietarul cladirilor este scutit de o atare obligatie. Se mai sustine ca nu este echitabil ca titularul unui drept de proprietate privata, in speta statul sau unitatile administrativ-teritoriale, sa fie scutit de la plata impozitului pe cladiri si acest impozit sa fie suportat de cel care are doar atributul folosintei cladirilor si nu toate atributele dreptului de proprietate.
    Un atare regim juridic ii discrimineaza atat pe concesionari, locatari sau alti titulari ai dreptului de administrare sau folosinta care trebuie sa plateasca impozit pe cladire, pe langa chirie, redeventa sau contravaloarea folosintei cladirii, cat si pe persoanele de drept privat care au in proprietate cladiri pe care le-au inchiriat si care nu sunt scutite de plata impozitului pe cladire.
    Se considera ca textul legal criticat incalca si prevederile art. 56 alin. (2) din Constitutie, intrucat prevede in sarcina statului si unitatilor administrativ-teritoriale un regim fiscal de favoare.
    Tribunalul Salaj – Sectia civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze prezenta exceptie.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare. Textul criticat are urmatorul cuprins:
    “(3) Pentru cladirile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, dupa caz, persoanelor juridice, altele decat cele de drept public, se stabileste taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe cladiri”.
    Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea in drepturi, ale art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privata si ale art. 56 alin. (2) privind asezarea justa a sarcinilor fiscale. Totodata, considera ca sunt incalcate prevederile art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind interzicerea discriminarii si ale art. 1 din Protocolul aditional la Conventie privind protectia proprietatii.
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate si dispozitiile legale criticate, prin raportare la prevederile constitutionale invocate, Curtea constata urmatoarele:
    Prin numeroase decizii, Curtea s-a mai pronuntat asupra constitutionalitatii art. 49 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 in raport cu critici identice. Prin Decizia nr. 1.088 din 8 septembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 654 din 2 octombrie 2009, Decizia nr. 324 din 29 martie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2007, Decizia nr. 345 din 3 aprilie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007, si Decizia nr. 857 din 9 octombrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, Curtea, respingand exceptiile ridicate, a constatat ca scutirea statului si a unitatilor administrativ-teritoriale, in calitate de proprietari, de la plata impozitului pe cladiri nu opereaza in cazurile in care cladirea sau incaperi din aceasta sunt concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, dupa caz, persoanelor juridice care intreprind activitati economice. Optiunea legiuitorului de a excepta din categoria bunurilor impozabile cladirile proprietate a statului si a unitatilor administrativ-teritoriale folosite in alte scopuri decat cele economice nu poate fi considerata discriminatorie, ci reprezinta expresia politicii fiscale si bugetare pe care statul si-o asuma la un moment dat.
    Curtea a mai statuat ca numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite in favoarea anumitor categorii de contribuabili si in anumite perioade de timp, in functie de situatiile conjuncturale, dar, evident, si in raport cu situatia economico-financiara a tarii in perioadele respective. Asa fiind, legiuitorul, dand expresie politicii fiscale si bugetare adoptate la un moment dat, are deplina libertate de a stabili impozite si taxe, in masura in care acestea sunt proportionale, rezonabile si echitabile, conditie indeplinita in cazul de fata, cu atat mai mult cu cat concesionarea, inchirierea, ca si darea in administrare si in folosinta a cladirilor proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale se fac in general pe termen foarte lung, prin conventii/acte intervenite intre partile interesate.
    Totodata, Curtea a mai stabilit ca autoritatile publice – creditori bugetari – pot fi scutite de la plata unor impozite sau taxe, intrucat pentru a putea functiona sunt finantate de la bugetul de stat, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel ca ar fi absurd ca autoritatile in cauza sa fie obligate formal sa plateasca din buget o taxa care revine aceluiasi buget.
    Neintervenind elemente noi de natura a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii, considerentele si solutia deciziilor mentionate isi pastreaza valabilitatea si in cauza de fata.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Porolissum Turism” – S.R.L. din Zalau in Dosarul nr. 2.153/84/2009 al Tribunalului Salaj – Sectia civila.
    Definitiva si general obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 6 iulie 2010.