Decizia Curtii Constitutionale nr. 941/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) lit. n) si alin. (4) lit. d), e), g) si l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 si art. 159 din Codul fiscal

In M. Of. nr. 544 din  4 august 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 941/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) lit. n) si alin. (4) lit. d), e), g) si l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 si art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Din cuprins:
    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 pct. 2 lit. n) si pct. 4 lit. d), e), g) si l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 si art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Telex” – S.R.L. Ploiesti in Dosarul nr. 447/42/2009 al Curtii de Apel Ploiesti – Sectia comerciala si contencios administrativ si fiscal.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 29 iunie 2010, in prezenta reprezentantului Ministerului Public, si au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, in conformitate cu dispozitiile art. 14 si ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a amanat pronuntarea pentru data de 6 iulie 2010.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 12 noiembrie 2009, pronuntata in Dosarul nr. 447/42/2009, Curtea de Apel Ploiesti – Sectia comerciala si contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 pct. 2 lit. n) si pct. 4 lit. d), e), g) si l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 si art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Telex” – S.R.L. Ploiesti intr-o cauza avand ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca organele fiscale incalca, in mod flagrant, competenta instantelor judecatoresti, intrucat textul de lege criticat le da posibilitatea sa califice caracterul economic sau nu al unei tranzactii incheiate de un operator economic. Totodata, se arata ca reglementarea impozitului pe veniturile microintreprinderilor, precum si obligativitatea platii taxei pe valoare adaugata incalca principiul egalitatii, intrucat interesul privat este sacrificat in dauna celui public. In fine, se arata ca o persoana inregistrata ca platitoare de taxa pe valoare adaugata nu poate solicita si raporta soldul negativ al taxei platite ulterior formularii unei cereri de rambursare a acesteia, ceea ce echivaleaza cu o confiscare abuziva a bunurilor proprietate privata.
    Curtea de Apel Ploiesti – Sectia comerciala si contencios administrativ si fiscal apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1) din Codul fiscal este intemeiata, intrucat da posibilitatea organului fiscal sa interpreteze conventiile partilor intr-un mod in care sa reflecte continutul economic al acestora, contrar vointei partilor. Totodata, se arata ca reprezentantii organului fiscal nu au competenta de a interpreta o conventie incheiata. Cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ce priveste celelalte texte legale, se apreciaza ca aceasta este neintemeiata.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze prezenta exceptie.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) (si nu pct. 2, cum, in mod eronat, mentioneaza autorul exceptiei) lit. n) si alin. (4) (si nu pct. 4) lit. d), e), g) si l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 si art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare. Aceste dispozitii legale vizeaza regulile generale privind calculul profitului impozabil, veniturile neimpozabile, cheltuielile, pierderile fiscale, veniturile impozabile din Romania, baza de impozitare pentru livrarile de bunuri si prestari de servicii efectuate in interiorul tarii, veniturile impozabile obtinute din Romania de catre nerezidenti, sfera de aplicare a dreptului de deducere, rambursarile de taxa catre persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA, evidenta operatiunilor, perioada fiscala si corectarea documentelor.
    Textele constitutionale invocate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiul separatiei si echilibrului puterii in stat, art. 11 privind dreptul international si dreptul intern, art. 16 privind egalitatea in drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justitie, art. 24 privind dreptul la aparare, art. 44 privind dreptul de proprietate privata, art. 124 alin. (2) privind infaptuirea justitiei, art. 135 privind economia si art. 136 alin. (5) privind proprietatea. Sunt invocate si prevederile art. 7 si art. 17 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale cu privire la legalitatea incriminarii si la interzicerea abuzului de drept.
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate si dispozitiile legale criticate, prin raportare la prevederile constitutionale invocate, Curtea constata urmatoarele:
    1. Critica de neconstitutionalitate referitoare la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 este neintemeiata. Nemultumirea autorului exceptiei porneste de la faptul ca, prin efectul textului de lege criticat, organul de inspectie fiscala nu a calificat unele tranzactii pe care operatorul economic le-a facut drept tranzactii cu scop economic si, astfel, le-a considerat cheltuieli nedeductibile, ceea ce a avut efect direct asupra cuantumului impozitului care trebuia prelevat. Or, de esenta unei inspectii este chiar verificarea si controlul legalitatii actelor cu incidenta fiscala ale operatorului economic controlat, in caz contrar, s-ar ajunge la situatia ca inspectia fiscala sa consemneze numai ceea ce operatorul economic in cauza ii pune la dispozitie, fara a avea nicio putere de decizie si apreciere asupra actelor controlate. Desigur, in cadrul inspectiilor realizate, organul fiscal trebuie sa manifeste buna-credinta, mai ales ca, datorita specificului materiei, stabilirea unor criterii rigide si stricte nu este de dorit.
    In viziunea autorului exceptiei, instanta de judecata ar trebui sa preia acest rol al inspectiei fiscale, ceea ce per absurdum ar insemna transformarea instantei de judecata intr-un organ de inspectie fiscala. O atare ipoteza este inacceptabila din moment ce rolul esential al instantei de judecata, in cadrul contenciosului fiscal, este verificarea actelor administrativ-fiscale intocmite (a se vedea art. 205 si urmatoarele din Codul de procedura fiscala).
    In aceste conditii, nu se poate retine, in niciun fel, incalcarea art. 1 alin. (4) si art. 124 alin. (2) din Constitutie.
    2. Dispozitiile art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) lit. n) si alin. (4) lit. d), e), g) si l) si art. 26 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt criticate prin prisma faptului ca reglementarea impozitului pe veniturile microintreprinderilor, precum si obligativitatea platii taxei pe valoare adaugata incalca principiul egalitatii, intrucat interesul privat este sacrificat in dauna celui public. Or, Curtea, in mod constant, a stabilit in jurisprudenta sa, spre exemplu, Decizia nr. 1.637 din 10 decembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2010, ca “principiul egalitatii priveste egalitatea cetatenilor in fata legilor si a autoritatilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic intre cetateni si autoritatile publice (de exemplu, Decizia nr. 77/1997 si Decizia nr. 322/1997)”. Curtea a retinut ca “in dreptul fiscal intotdeauna o parte este statul (prin organul fiscal), iar raporturile juridice care se constituie in sfera dreptului fiscal tin de dreptul public, astfel incat situatia juridica a statului nu se poate compara cu cea a altor creditori de drept privat”. Raportand aceste considerente de principiu la cauza de fata, se constata ca statul, in materie fiscala, are deplina legitimitate constitutionala, in temeiul art. 56 si art. 139 din Constitutie, sa stabileasca impozite si taxe. Critica de neconstitutionalitate vizeaza tocmai reglementarea unor obligatii fiscale in sarcina persoanelor juridice, ceea ce nu este decat o expresie a textelor constitutionale de referinta mai sus mentionate.
    De asemenea, nu se poate face o comparatie bazata pe principiul egalitatii intre competentele unei autoritati publice si drepturile unei persoane de drept privat. Asadar, art. 16 din Constitutie nu este incident in cauza.
    Critica de neconstitutionalitate ce vizeaza art. 135 din Constitutie nu este motivata, astfel incat Curtea ex officio nu se poate substitui partii care a ridicat exceptia pentru a o motiva.
    3. De asemenea, Curtea retine ca exceptia de neconstitutionalitate ce vizeaza art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 si art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este neintemeiata. Normele criticate sunt norme tehnice puse la indemana autoritatilor fiscale prin care se prevede procedura de rambursare a taxei pe valoare adaugata, iar chestiunile ridicate de autorul exceptiei isi gasesc rezolvarea chiar in textele de lege criticate. Prin urmare, mai degraba se ridica aspecte de interpretare a legii, insa aceste chestiuni nu intra in competenta Curtii Constitutionale.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1), art. 19, art. 20, art. 21 alin. (2) lit. n) si alin. (4) lit. d), e), g) si l), art. 26, art. 115, art. 137, art. 145, art. 147^3, art. 156, art. 156^1 si art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Telex” – S.R.L. Ploiesti in Dosarul nr. 447/42/2009 al Curtii de Apel Ploiesti – Sectia comerciala si contencios administrativ si fiscal.
    Definitiva si general obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 6 iulie 2010.