Decizia Curtii Constitutionale nr. 948/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si Opinia separata

In M. Of. nr. 546 din 4 august 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 948/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Din cuprins:
    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8^1 coroborate cu cele ale art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicata de Vlad Sofilca, Roxana Sofilca, Gabriel Sofilca si Daniela-Cristina Orodel in Dosarul nr. 19.212/301/2006 al Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 29 iunie 2010, in prezenta reprezentantului Ministerului Public, si au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, in conformitate cu dispozitiile art. 14 si ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a amanat pronuntarea pentru data de 6 iulie 2010.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 24 noiembrie 2009, pronuntata in Dosarul nr. 19.212/301/2006, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8^1 coroborate cu cele ale art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicata de Vlad Sofilca, Roxana Sofilca, Gabriel Sofilca si Daniela-Cristina Orodel intr-o cauza avand ca obiect solutionarea cererilor de reexaminare a taxei judiciare de timbru in materie succesorala.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate Daniela-Cristina Orodel sustine ca prevederile legale criticate incalca accesul liber la justitie, intrucat cetateanul este pus in situatia de a nu mai putea beneficia de serviciile publice oferite de instantele judecatoresti, ceea ce face ca acest drept fundamental, prevazut de Constitutie, sa devina unul iluzoriu. Se mai arata ca, datorita sumei exorbitante prevazute de lege pentru a se putea obtine o copie legalizata cu mentiunea “definitiva si irevocabila” de pe o hotarare judecatoreasca prin care se transeaza un litigiu succesoral, se limiteaza dreptul persoanei la executarea hotararii judecatoresti.
    Se arata ca accesibilitatea justitiei nu inseamna caracterul gratuit al acesteia, accesul liber la justitie putand fi conditionat de plata unei taxe de timbru, necesara pentru acoperirea cheltuielilor de judecata. Insa, atunci cand se stabilesc taxe judiciare de timbru exorbitante, care depasesc cu mult cheltuielile prilejuite de realizarea actului de justitie si posibilitatile de plata ale justitiabilului, limitarea dreptului de acces nu este proportionala cu scopul urmarit. Cuantumul exagerat al taxei judiciare de timbru aduce atingere substantei dreptului la un proces echitabil, tinand cont ca, in speta, cuantumul acestei taxe a fost stabilit la 2.282 salarii minime pe economie. Se arata ca, desi cereri neevaluabile in bani, cererile in materie succesorala sunt taxate la o valoare mult mai mare si decat a celor evaluabile in bani. In speta, ceilalti autori ai exceptiei arata ca aceasta taxa a fost stabilita la un nivel de sase ori mai mare decat o taxa ce s-ar putea determina, la nivelul maximal, in cadrul modului de taxare a cererilor evaluabile in bani.
    In continuare, autorul sesizarii analizeaza criteriile avute in vedere de Curtea Europeana a Drepturilor Omului atunci cand aceasta s-a pronuntat cu privire la proportionalitatea instituirii unei taxe ce conditioneaza accesul liber la justitie si scopul legitim urmarit prin instituirea acestei taxe, si anume cuantumul sumei ce trebuie platita, veniturile justitiabilului, stadiul procesual in care intervine restrictia, scopul in care este impusa taxa, garantiile procedurale de care se bucura reclamantul si miza cererii. Astfel, autorul exceptiei constata ca valoarea taxei este disproportionat de mare raportat la veniturile pe care le realizeaza, stadiul procesual este cel al executarii hotararii, iar scopul taxei este deturnat, in sensul ca aceasta nu mai este o contraprestatie cu privire la prestarea unui serviciu public de instantele judecatoresti, o atare taxa, mai degraba, reprezentand un impozit pe mostenire, si nu o taxa judiciara de timbru. Mai mult, se arata ca aceasta taxa, platibila inainte de dezbaterea unei mosteniri sau de introducerea cererii de partaj, dupa caz, poate duce la situatia ca succesiunea sa devina vacanta si sa fie preluata de stat.
    Se mai arata ca in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului se accepta faptul ca o taxa judiciara de timbru are un scop legitim daca finanteaza cheltuielile sistemului justitiei, fiind o contraprestatie pentru un serviciu public prestat de instantele judecatoresti, insa Legea nr. 276/2009 prevede ca o atare taxa se face venit la bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale in raza careia debitorul isi are domiciliul sau, dupa caz, sediul fiscal.
    Se apreciaza ca dispozitiile legale criticate incalca art. 4 alin. (2) si art. 124 alin. (3) din Constitutie, din moment ce autorul exceptiei nu are banii necesari pentru achitarea taxei judiciare de timbru si intrarea in posesia mostenirii. Se mai sustine ca dovada calitatii de mostenitor, a cotei indivize de mostenire si a dreptului de proprietate asupra bunurilor si creantelor succesorale se poate face numai cu copia legalizata de pe hotararea de expedient privind dezbaterea succesiunii, or cuantumul excesiv al taxei judiciare de timbru impiedica eliberarea acesteia.
    Se considera ca dispozitiile legale criticate nu asigura o asezare justa a sarcinilor fiscale si, din acest motiv, retroactiveaza. O atare concluzie este intarita si de faptul ca acestea se aplica si cu privire la cererile introduse in materie succesorala inainte de intrarea in vigoare a acestei legi.
    In fine, se apreciaza ca sunt incalcate dreptul de proprietate si cel de mostenire, intrucat in lipsa resurselor financiare de promovare a actiunilor succesorale corespunzatoare, exercitarea in plenitudinea lor a tuturor atributelor dreptului de proprietate este limitata. Scutirea sau esalonarea de la plata taxelor judiciare de timbru nu este un remediu efectiv, intrucat aceasta este o masura lasata la aprecierea instantelor de judecata, fara a avea insa o larga aplicabilitate.
    Pe langa cele aratate mai sus, Vlad Sofilca, Roxana Sofilca si Gabriel Sofilca arata ca valoarea foarte mare a taxei judiciare de timbru, determinata in functie de criteriul averii lasate de catre defunct, reprezinta o ingradire a accesului liber la justitie. Se arata ca in functie de valoarea succesiunii, taxa este diferita, desi instanta de judecata presteaza acelasi serviciu public. Se mai considera ca prevederile legale criticate reprezinta legiferarea unui abuz de drept.
    O atare taxa prohibitiva se constituie intr-un impediment financiar de natura sa compromita si sa afecteze grav exercitiul dreptului la mostenire si incalca principiul asezarii juste a sarcinilor fiscale. Se arata ca bunurile lasate mostenire de defunct sunt bunuri in sensul art. 1 din Protocolul aditional la Conventie, astfel incat ingradirea prin taxa judiciara de timbru excesiva a dreptului de a intra in deplina proprietate si posesie a acestor bunuri incalca dreptul de proprietate al mostenitorilor.
    Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata. In acest sens arata ca executarea unei hotarari judecatoresti face parte integranta din notiunea de “proces”, astfel incat dreptul de acces la un tribunal si dreptul la un proces echitabil vizeaza si faza executarii hotararilor judecatoresti si, cu atat mai mult, obtinerea unei copii legalizate si investite cu formula executorie a unei astfel de hotarari. Stabilirea unui cuantum considerabil al taxei judiciare de timbru pune practic partile in imposibilitate de a se bucura de efectele unei hotarari judecatoresti irevocabile, in conditiile in care sunt impiedicate sa obtina forma legalizata a acesteia. In acest mod, dreptul de acces la un tribunal devine iluzoriu.
    Un cuantum atat de mare al taxei judiciare de timbru nu este justificat de costurile procedurii, iar lipsa unor dispozitii tranzitorii ale legii cu privire la procedurile succesorale incepute inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 276/2009 duce la lipsa de previzibilitate a acesteia, partile neputand anticipa costurile procedurii, din moment ce, in speta, au sesizat instanta de judecata cu 3 ani inainte de intrarea in vigoare a legii.
    In sensul celor de mai sus, instanta invoca si hotararile pronuntate de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele Virgil Ionescu impotriva Romaniei si Weissman si altii impotriva Romaniei.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Avocatul Poporului considera ca dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale. Se apreciaza ca, prin stabilirea unui cuantum excesiv al taxei judiciare de timbru pentru obtinerea unei copii legalizate de pe hotararea de expedient, se incalca dreptul la un proces echitabil al partilor interesate, acest drept devenind unul teoretic si iluzoriu. Se arata ca o atare masura, apreciata in lumina circumstantelor unei anumite cauze, inclusiv solvabilitatea reclamantului si faza procedurii in care este impusa restrictia respectiva, nu este proportionala cu scopul urmarit. Mai mult, exista posibilitatea ca valoarea taxei judiciare de timbru sa depaseasca valoarea emolumentului, ceea ce este contrar dreptului de acces liber la justitie.
    Prin urmare, se constata ca statul nu a pastrat “un echilibru just intre interesul sau de a percepe cheltuieli de judecata, pe de o parte, si interesul reclamantilor de a-si expune pretentiile in fata unei instante si de a avea posibilitatea valorificarii drepturilor lor, pe de alta parte”.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze prezenta exceptie.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, il constituie dispozitiile art. 8^1 coroborate cu cele ale art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 276/2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009. In realitate, Curtea constata ca exceptia formulata vizeaza art. 3 lit. c) si art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 si, intrucat cele doua dispozitii legale sunt indisolubil legate, Curtea urmeaza sa analizeze ambele texte de lege sub aspectul constitutionalitatii lor. Aceste prevederi au urmatorul cuprins:
    – Art. 3 lit. c): “Actiunile si cererile neevaluabile in bani se taxeaza astfel: […]
    c) cereri pentru:
    – stabilirea calitatii de mostenitor – 50 lei/mostenitor – stabilirea masei succesorale – 3% la valoarea masei succesorale;
    – cereri de raport – 3% la valoarea bunurilor a caror raportare se solicita;
    – cereri de reductiune a liberalitatilor – 3% la valoarea rezervei care urmeaza a fi reintregita prin reductiunea liberalitatilor;
    – cereri de partaj – 3% la valoarea masei partajabile.
    Separat de aceasta taxa, daca partile contesta bunurile de impartit, valoarea acestora sau drepturile ori marimea drepturilor coproprietarilor in cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciara de timbru se datoreaza de titularul cererii la valoarea contestata in conditiile art. 2 alin. (1);”;
    – Art. 8^1: “(1) Cererile pentru eliberarea de catre instantele judecatoresti de copii de pe hotararile judecatoresti, cu mentiunea ca sunt definitive si irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de mostenitor, masa succesorala, cotele si bunurile ce revin fiecarui mostenitor, daca nu s-a platit taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, se taxeaza potrivit dispozitiilor art. 3 lit. c).”
    Textele constitutionale invocate in sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 4 alin. (2) privind criteriile de discriminare, art. 21 privind accesul liber la justitie, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 privind egalitatea in drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privata, art. 46 privind dreptul de mostenire, art. 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, art. 56 privind contributiile financiare, art. 124 alin. (2) privind infaptuirea justitiei si art. 136 privind proprietatea. Totodata, se considera a fi incalcate si prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept si art. 18 privind limitarea folosirii restrangerilor drepturilor din Conventia pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale, ale art. 1 din Protocolul aditional la Conventie privind protectia proprietatii, ale art. 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului referitoare la principiul accesului liber la justitie, precum si ale art. 14 paragraful 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice referitoare la principiul accesului liber la justitie. In fine, in sustinerea exceptiei, sunt invocate si considerentele de principiu care au stat la baza hotararilor pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele Elena Negulescu impotriva Romaniei, 2008, Weissman impotriva Romaniei, 2006, Iosif si altii impotriva Romaniei, 2007, Cibicki impotriva Poloniei, 2009, Kijewska impotriva Poloniei, 2009, Kozlowski impotriva Poloniei, 2007, Rusen impotriva Romaniei, 2009, si Gasus Dosier – unt Foerdertechnick GMBH impotriva Olandei, 1995.
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate si dispozitiile legale criticate, prin raportare la prevederile constitutionale invocate, Curtea constata urmatoarele:
    Prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 au mai format obiect al controlului de constitutionalitate in raport cu critici similare. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, a statuat ca “accesul liber la justitie nu interzice stabilirea taxelor de timbru in justitie, fiind justificat ca persoanele care se adreseaza autoritatilor judecatoresti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justitie. In virtutea dispozitiilor constitutionale ale art. 56 alin. (1), potrivit carora <<Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice>>, plata taxelor si a impozitelor reprezinta o obligatie constitutionala a cetatenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat in valoarea cheltuielilor stabilite de instanta de judecata prin hotararea pe care o pronunta in cauza, plata acestora revenind partii care cade in pretentii. In acelasi sens este, de altfel, si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in care s-a statuat ca o caracteristica a principiului liberului acces la justitie este aceea ca nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane impotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin insasi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitari, atat timp cat nu este atinsa insasi substanta sa.
    De asemenea, Curtea a mai retinut ca, pentru aceleasi considerente, textul de lege criticat nu cuprinde prevederi de natura sa aduca atingere principiului potrivit caruia justitia este unica, impartiala si egala pentru toti, consacrat de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentala”.
    Considerentele retinute de Curte in decizia mentionata sunt valabile si in cauza de fata, intrucat nu au intervenit elemente noi de natura a determina o reconsiderare a jurisprudentei acesteia.
    Mutatis mutandis, cele constatate mai sus de catre instanta constitutionala sunt valabile si in raport cu critica de neconstitutionalitate care priveste art. 8^1 din Legea nr. 146/1997.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicata de Vlad Sofilca, Roxana Sofilca, Gabriel Sofilca si Daniela-Cristina Orodel in Dosarul nr. 19.212/301/2006 al Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti.
    Definitiva si general obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 6 iulie 2010.

                                    *

                              OPINIE SEPARATA

    Cu referire la Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, pronuntata de Curtea Constitutionala in Dosarul nr. 8.299D/2009, prin care, cu majoritate de voturi, a fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicata de Vlad Sofilca, Roxana Sofilca, Gabriel Sofilca si Daniela-Cristina Orodel in Dosarul nr. 19.212/301/2006 aflat pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, apreciez pentru argumentele pe care le voi arata in continuare, ca solutia este gresita.
    1. Practica, in genere, constanta a Curtii Constitutionale a Romaniei, invocata doar prin ultima solutie pronuntata*1 – Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, nu reprezinta in sine un impediment major pentru pronuntarea unei solutii chiar si contrare.
    In acest sens, stau prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992*2 care permit oricarui justitiabil ridicarea de exceptii de neconstitutionalitate asupra oricarei prevederi dintr-o lege sau ordonanta in vigoare, cu singura conditie de a avea legatura cu solutionarea cauzei.
    Realitatile practice ne arata ca in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial sunt ridicate, de foarte multe ori, aceleasi exceptii si care au la baza critici similare sau chiar identice, ori aceleasi exceptii ridicate de aceiasi autori, si nu de putine ori, Curtea a revenit asupra solutiei initiale pronuntand uneori chiar o solutie contrara.
    Situatia este perfect explicabila prin faptul ca fiecare exceptie trebuie analizata prin prisma criticilor formulate, Curtea neputandu-se substitui partilor in motivarea exceptiilor, astfel incat textul legii, analizat prin prisma unor critici, sa fie constitutional, iar in raport de alte temeiuri constitutionale sa fie neconstitutional.
    2. Fara indoiala ca accesul liber la justitie (art. 21 din Constitutie), invocat de autori ca temei constitutional, trebuie analizat sub mai multe aspecte, astfel:
    a) daca este un drept absolut si daca poate forma obiectul unei restrangeri sau limitari
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa a statuat ca “dreptul la un tribunal” nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Conventia l-a recunoscut fara sa-l defineasca in sensul restrans al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar in afara limitelor care circumscriu continutul oricarui drept [in acest sens, a se vedea cauzele Golder contra Regatului Unit, Hotararea din 21 februarie 1975 (Plenul Curtii), Tolstoy Miloslavsky impotriva Regatului Unit, Hotararea din 13 iulie 1995 (Plenul Curtii), Stubbings si altii impotriva Regatului Unit, Hotararea din 22 octombrie 1996 (Plenul Curtii), Z si altii impotriva Regatului Unit, Hotararea din 10 mai 2001 (Plenul Curtii), Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii (1985)].
    De asemenea, in doctrina s-a subliniat: “Fara indoiala, dreptul la judecator poate cunoaste limitari; acest drept nu poate fi absolut si statele dispun de o marja de apreciere. O reglementare etatica tinand cont de anumite imperative este pe deplin posibila. Astfel, ca urmare a unei griji legitime, a unei bune administrari a justitiei, o procedura interna poate sa prevada termenele de recurs la judecator; o asemenea limitare a dreptului este de inteles.”*3
    Curtea, in cauzele Brualla Gomez de la Torre impotriva Spaniei, 1997 sau Weissman impotriva Romaniei, 2006, a statuat ca nu a negat niciodata ca interesul unei bune administrari a justitiei poate justifica impunerea unei restrictionari financiare a accesului unei persoane la un tribunal. In acelasi sens, se pot cita hotararile pronuntate in cauzele Tolstoy-Miloslavsky impotriva Regatului Unit, 1995, in care a statuat ca plata unei cautiuni este impusa in scopul unei bune administrari a justitiei, respectiv Kreuz impotriva Poloniei, 2001.
    Curtea Constitutionala, prin numeroase decizii*4, a statuat ca “accesul liber la justitie, inscris in art. 21 din Constitutie, nu presupune gratuitatea acesteia. Justitia este un serviciu public al statului, iar costurile sale se suporta de la buget, la ale carui venituri contribuie toti cetatenii. Este echitabil ca o parte din cheltuieli sa fie suportate de justitiabili, de cei care recurg la acest serviciu public si acest lucru se realizeaza prin plata taxelor de timbru. Exista insa, tocmai pentru a nu impiedica accesul la justitie, categorii de litigii civile care sunt scutite de taxe sau exista posibilitatea de a obtine, in functie de situatia materiala a partii, scutirea totala ori partiala de taxe sau esalonarea acestora”.
    De asemenea, Curtea a mai statuat ca “plata taxelor judiciare de timbru fiind o conditie legala pentru inceperea proceselor civile, obligatia la plata anticipata a acestor taxe (in unele cazuri pana la un termen ulterior, stabilit de instanta judecatoreasca) este justificata, ca si sanctiunea anularii actiunii sau cererii, in caz de neplata a acestora”.
    Curtea, prin Decizia nr. 168 din 22 martie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 362 din 28 aprilie 2005, a retinut ca “obligatia platii taxelor judiciare de timbru, ca una dintre conditiile sesizarii legale a instantelor judecatoresti, este prevazuta de norme procedurale a caror adoptare, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, intra in competenta exclusiva a legiuitorului. Legiuitorul are optiunea libera in determinarea cererilor pentru care trebuie platite taxe judiciare de timbru, a cuantumului acestora, precum si a partilor care au obligatia sa le plateasca, cu conditia sa nu instituie un tratament juridic diferit pentru situatii identice”.
    Cu referire la Legea nr. 146/1997, Curtea, prin Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, a statuat ca dispozitiile sale [in speta, chiar art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, anterior modificarii sale] “privesc obligatiile constitutionale ale cetatenilor de a contribui la cheltuielile publice atat atunci cand ele intereseaza statul, in intregul sau, cat si atunci cand se refera la cheltuielile administratiei publice. Rezulta ca aceste contributii pot consta din impozite si taxe, care se stabilesc, potrivit art. 138 din Constitutie, numai prin lege sau, in limitele si in conditiile legii, atunci cand sunt taxe si impozite locale. Totodata Constitutia stabileste ca sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale”.
    Prin Decizia nr. 422 din 13 noiembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003, Curtea a statuat ca “echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat in valoarea cheltuielilor de judecata stabilite de instanta de judecata prin hotararea pe care o pronunta in cauza, plata acestora revenind partii care cade in pretentii.
    In felul acesta reclamantul care a platit taxele judiciare de timbru va suporta pierderea sumelor de bani platite cu titlul acesta, numai atunci cand instanta hotaraste ca actiunea sa nu este intemeiata sau nu indeplineste alte conditii prevazute de lege pentru a fi admisa, altfel spus, atunci cand reclamantul a pus in miscare in mod nejustificat serviciul public al justitiei. In cazul in care actiunea introdusa de reclamant a fost admisa, instanta de judecata il obliga pe parat la plata cheltuielilor de judecata, in acestea cuprinzandu-se si taxele judiciare de timbru.
    In ambele ipoteze enuntate mai sus, plata taxelor judiciare de timbru nu este de natura sa-i cauzeze platitorului o pierdere injusta si nu poate fi caracterizata, in consecinta, ca o impiedicare a accesului liber la justitie. […]”
    Prin aceeasi decizie, Curtea a statuat ca regula de baza in materia impozitelor si taxelor este ca pentru anumite activitati desfasurate de institutiile publice se datoreaza taxe de timbru. Aceasta regula este prevazuta de legislatia fiscala si decurge din dispozitiile art. 56 alin. (1) din Constitutie*5, insa stabilirea modalitatii de plata a taxelor de timbru, ca de altfel si a cuantumului lor, este optiunea legiuitorului, ce tine de politica legislativa fiscala.
    Prin mai multe decizii*6, Curtea a aratat ca, “avand in vedere caracterul modic al sumei stabilite ca taxa de timbru pentru exercitarea caii de atac, nu s-ar putea sustine ca prin cuantumul fixat s-a determinat ingradirea accesului liber la justitie prevazut de art. 21 din Constitutie”.
    b) daca prin stabilirea unui anumit cuantum al taxei judiciare de timbru este atinsa insasi substanta dreptului – accesul liber la justitie
    In practica sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a verificat daca stabilirea unui anumit cuantum are in vedere un scop legitim si daca asigura un raport de proportionalitate intre scopul urmarit si mijlocul ales. In acest sens, a se vedea cauzele Ashingdane impotriva Regatului Unit, Hotararea din 28 mai 1985 (Plenul Curtii), Lithgow si altii impotriva Regatului Unit, Hotararea din 8 iulie 1986 (Plenul Curtii), Bellet impotriva Frantei, Hotararea din 4 decembrie 1995 (Plenul Curtii), Weissman impotriva Romaniei, 2006, Iorga impotriva Romaniei, 2007, V.M. impotriva Bulgariei, 2006, Iosif impotriva Romaniei, 2007.
    In Cauza Weissman impotriva Romaniei, 2006, Curtea a statuat ca, tinand cont de principiul conform caruia Conventia urmareste protejarea unor drepturi care nu sunt teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective, cuantumul cheltuielilor de judecata, apreciat in contextul circumstantelor unei spete date, inclusiv capacitatea reclamantului de a le achita, precum si faza procedurala in care aceasta restrictie este impusa sunt factori care trebuie luati in considerare atunci cand se determina daca o persoana a beneficiat de dreptul de acces la un tribunal sau daca, datorita cuantumului cheltuielilor de judecata, dreptul de acces la un tribunal a fost restrans in asa masura incat este afectat in insasi substanta sa. Astfel, o taxa judiciara de timbru de 323.264 euro pentru introducerea unei actiuni este excesiva. De altfel, cuantumul mare al taxei i-a determinat pe reclamanti sa renunte la actiune. Curtea a aratat ca o atare suma a taxei judiciare de timbru nu era justificata nici prin circumstantele particulare ale cauzei, nici prin situatia financiara a reclamantilor. In consecinta, a fost incalcat art. 6 paragraful 1 din Conventie.
    In Cauza Iorga impotriva Romaniei, 2007, Curtea a statuat ca o taxa judiciara de timbru de 21 euro este excesiva raportata la veniturile din pensie pe care le realiza reclamantul, si anume 22 euro. In consecinta, Curtea a aratat ca era dificil de imaginat daca reclamantul si-ar fi putut procura prin mijloace proprii suma de bani aferenta taxei judiciare de timbru. Pentru acest motiv a trebuit sa renunte la un capat de cerere. In consecinta, a fost incalcat art. 6 paragraful 1 din Conventie. In acelasi sens, a se vedea si hotararea pronuntata in Cauza Kijewska impotriva Poloniei, 2007.
    In cauzele Beian (2) impotriva Romaniei, 2008, Rusen impotriva Romaniei, 2008 si Nemeti impotriva Romaniei, 2008, CEDO a statuat ca o taxa judiciara de timbru egala ce reprezinta dublul veniturilor lunare ale persoanei sau este de 8 ori mai mare decat veniturile lunare ale persoanei sau este de 6 ori mai mare decat veniturile familiei persoanei in cauza este excesiva si, prin stabilirea unui atare cuantum al taxei, este incalcat art. 6 paragraful 1 din Conventie.
    In Cauza Iosif si altii impotriva Romaniei, 2007, Curtea a statuat ca “obligatia impusa reclamantilor de a achita o cautiune extrem de ridicata pentru a putea introduce actiunea i-a lipsit de posibilitatea de a obtine examinarea fondului cauzei si, prin urmare, de dreptul lor de acces la o instanta”. In speta, era vorba de neplata sumei de 133.984 euro (EUR) cu titlu de cautiune pentru introducerea actiunii, ceea ce a dus la respingerea ca netimbrata a actiunii. Tinand seama de circumstantele spetei si, in special, de faptul ca restrictia litigioasa a intervenit in stadiul initial al procedurii, Curtea apreciaza ca ea a fost disproportionata si ca astfel a adus atingere insasi esentei dreptului de acces la o instanta. In consecinta, a fost incalcat art. 6 paragraful 1 din Conventie.
    In Cauza Larco impotriva Romaniei, 2009, Curtea a statuat ca obligatia de a plati in fata instantelor civile o taxa judiciara corespunzatoare cererilor formulate nu poate fi considerata ca o limitare a dreptului de acces la o instanta care ar fi, in sine, incompatibila cu art. 6 paragraful 1 din Conventie. Curtea a statuat ca, in dreptul roman, cu privire la cererile evaluabile in bani, “valoarea taxei judiciare de timbru este calculata sub forma unui procent din valoarea obiectului cauzei. Prin urmare, taxa este proportionala cu suma solicitata de reclamant. In ceea ce priveste scopul legitim urmarit, Curtea poate admite ca un astfel de sistem urmareste sa limiteze cererile de chemare in judecata abuzive si sa stranga fonduri pentru bugetul justitiei. Prin urmare, trebuie analizat caracterul proportionat al limitarii dreptului de acces la o instanta in cauza de fata, din cauza valorii taxelor solicitate (vezi, mutatis mutandis, Iorga impotriva Romaniei, nr. 4.227/02, & 41, 25 ianuarie 2007)”.
    In speta, Curtea a decis ca a existat o incalcare a art. 6 paragraful 1 din Conventie, intrucat “valoarea taxelor judiciare de timbru solicitate reclamantilor era considerabila, adica mai mult de 5.700 EUR pentru reclamant si mai mult de 85.000 EUR in total pentru reclamante, in timp ce venitul lunar al reclamantului era de circa 112 EUR, iar reclamantele nu desfasurau activitate”.
    Este de remarcat ca in cauzele Iorga impotriva Romaniei, 2007, Rusen impotriva Romaniei, 2008, Beian (2) impotriva Romaniei, 2008, sau Nemeti impotriva Romaniei, 2008, Curtea a stabilit ca, prin stabilirea unei taxe judiciare de timbru, exista o limitare a dreptului reclamantului de a accede la o instanta, insa aceasta urmarea un scop legitim, si anume limitarea cererilor in justitie abuzive si colectarea de fonduri pentru bugetul justitiei (in schimb, nu a fost intrunita conditia proportionalitatii cuantumului stabilit raportat la scopul urmarit).
    In Cauza Apostol impotriva Georgiei, 2006, Curtea a statuat ca impunerea unei obligatii de a plati o taxa in avans pentru a pune in executare o hotarare judecatoreasca constituie o restrictie de natura pur financiara si necesita o analiza foarte atenta. In acest sens, Curtea a stabilit ca atitudinea autoritatilor de a prevedea in responsabilitatea creditorului in scopul initierii procedurii de executare a unei taxe preliminare, indiferent de situatia financiara a creditorului, constituie o sarcina excesiva si limiteaza accesul la un tribunal, afectand insasi substanta acestui drept. In consecinta, a fost incalcat art. 6 paragraful 1 din Conventie.
    In Cauza Podbielski si PPU Polpure impotriva Poloniei, 2005, Curtea a statuat ca o taxa judiciara care nu este impusa fie in interesul protejarii partii adverse de efectuarea unor cheltuieli judiciare inutile, fie in interesul bunei administrari a justitiei pentru protejarea sistemului impotriva cererilor vadit nefondate, ci este impusa exclusiv in interesul statului, in sensul ca acesta sa realizeze un castig din taxele judiciare platite in cauzele civile, incalca art. 6 paragraful 1 din Conventie, daca o atare taxa nu tine seama si de interesele si situatia partii litigante implicate.
    In materia cuantumului taxelor, vizavi de art. 21 din Constitutie, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, si Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, a statuat ca “este de principiu ca impunerea prin lege a unor exigente cum ar fi instituirea unor termene sau plata unor taxe, pentru valorificarea de catre titular a dreptului sau subiectiv, chiar daca constituie ingradiri ale accesului liber la justitie, are o solida si indiscutabila justificare prin prisma finalitatii urmarite, constand in limitarea in timp a starii de incertitudine in derularea raporturilor juridice si in restrangerea posibilitatilor de exercitare abuziva a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigura climatul de ordine, indispensabil pentru valorificarea plenara a drepturilor proprii, cu respectarea atat a intereselor generale, cat si a drepturilor si intereselor legitime ale celorlalti titulari, carora statul este tinut, in egala masura, sa le acorde ocrotire”. Legiuitorul insa “trebuie sa fie preocupat ca exigentele astfel instituite sa fie indeajuns de rezonabile incat sa nu antreneze, in considerarea prevenirii unor eventuale abuzuri, o restrangere excesiva a exercitiului dreptului, de natura sa puna sub semnul intrebarii insasi existenta sa”.
    Curtea a concluzionat ca, “desi ratiunile in considerarea carora legiuitorul a instituit exigenta platii unei cautiuni, constand in preocuparea de a restrange posibilitatea exercitarii cu rea-credinta a contestatiei la executare, in scop exclusiv dilatoriu, nu pot fi minimalizate si, cu atat mai putin, negate, determinarea [insa] apriorica si imperativa a cuantumului cautiunii, stabilirea acestuia la 20% din valoarea activului bancar supus valorificarii, cat si, mai ales, convertirea neplatii sale intr-un fine de neprimire a contestatiei la executare sunt excesive si, prin aceasta, ingradesc in mod nepermis accesul liber la justitie. Astfel, in masura in care cuantumul sumei datorate este deosebit de important, ceea ce il pune pe debitor in imposibilitate de a achita cautiunea impusa de lege, acesta este lipsit de dreptul de a formula contestatie la executare si de a repune in discutie respectivul cuantum, chiar daca, prin ipoteza, nu datoreaza in realitate suma la care a fost impus”.
    O astfel de conditie suplimentara pentru formularea unei contestatii la executare constituie o ingradire a accesului liber la justitie, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, mai ales ca neindeplinirea sa “are semnificatia drastica a unui veritabil fine de neprimire a cererii de sesizare a instantei cu respectiva cale de atac”.
    c) existenta scopului legitim in ce priveste instituirea taxei judiciare de timbru
    Din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului se observa faptul ca, in materia stabilirii taxelor judiciare de timbru, statele au o anumita marja de apreciere, insa masurile adoptate in cadrul acestei marje de apreciere trebuie sa urmareasca un scop legitim si sa existe un grad rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit.
    In speta de fata, se constata ca statul, prin instituirea acestei taxe, a urmarit un scop legitim, si anume stabilirea unei contraprestatii banesti necesare actului de infaptuire a justitiei de catre instantele judecatoresti. Faptul ca aceasta taxa judiciara de timbru nu finanteaza cheltuielile sistemului justitiei, in conditiile in care este o contraprestatie pentru un serviciu public prestat de instantele judecatoresti, nu inseamna ca ab initio o asemenea masura este si neconstitutionala sau ca ar incalca art. 6 paragraful 1 din Conventie. Astfel, se constata ca instanta de contencios constitutional, prin Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, a statuat ca “articolul unic pct. 5 din Legea nr. 76/2009 a stabilit o noua sursa de finantare pentru autoritatile publice locale, fara insa ca prin aceasta masura sa se doreasca subfinantarea justitiei. Tine de optiunea exclusiva a legiuitorului stabilirea surselor de finantare ale fiecarei categorii de buget in parte. Curtea retine ca, potrivit principiului realitatii bugetare sau neafectarii veniturilor bugetare, veniturile se inscriu in buget pe surse de provenienta, iar cheltuielile pe actiuni si obiective concrete, astfel incat veniturile odata intrate in buget se depersonalizeaza si servesc la efectuarea cheltuielilor in ordinea prevazuta in buget. Acest principiu este determinat de necesitatile practice ale executiei bugetare, care au demonstrat ca o afectare initiala a unui venit poate conduce fie la imposibilitatea realizarii obiectivului finantat, fie la cheltuirea intregului venit, desi necesitatile nu o impun.
    Astfel, calificarea unor surse de venituri ca apartinand bugetului de stat sau bugetelor locale este o decizie de oportunitate bugetara ce poate fi cenzurata de Curtea Constitutionala numai in situatia in care functionarea unei puteri a statului este pusa in pericol, ceea ce, in speta, nu este cazul.”
    Se constata ca, de principiu, taxele judiciare de timbru constituie o contraprestatie raportat la actul de justitie, insa faptul ca ele nu se fac venit la bugetul afectat sistemului justitiei nu inseamna automat ca o asemenea taxa nu are un scop legitim. Astfel cum a stabilit Curtea Constitutionala prin decizia sus citata, taxele “odata intrate in buget se depersonalizeaza”, fiind optiunea exclusiva a legiuitorului de a le prevedea ca sursa de finantare a oricaror autoritati publice, cu conditia ca sa nu puna in pericol functionarea uneia in dauna celeilalte. Faptul ca in Cauza Larco impotriva Romaniei, 2009, Curtea de la Strasbourg a statuat ca “un astfel de sistem [al taxelor judiciare de timbru – subl. ns.] urmareste sa limiteze cererile de chemare in judecata abuzive si sa stranga fonduri pentru bugetul justitiei” nu inseamna ca statul nu poate sa acorde o alta destinatie sumelor de bani provenite din contraprestatia efectuata la serviciul public prestat de instantele judecatoresti, respectiv ca acestea sa se faca venit la bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale in raza careia debitorul isi are domiciliul sau, dupa caz, sediul fiscal.
    d) cu privire la proportionalitatea masurii legale criticate, se constata cu usurinta ca aceasta nu respecta un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul urmarit.
    – In primul rand, se observa faptul ca plata taxei judiciare de timbru in materia succesiunilor este una anticipata, astfel incat obligatia platii acesteia poate interveni fie la judecarea pe fond, in prima instanta a cererii, fie, cum este cazul de speta in care s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, la executarea hotararii judecatoresti care a transat litigiul succesoral.
    Astfel, distingem intre etapa introducerii cererii de dezbatere a succesiunii si cea de executare a sentintei deja pronuntate. Indiferent insa de faza procesuala in care intervine obligatia platii taxei, faza de judecata propriu-zisa sau faza de executare a hotararii judecatoresti, taxa este invariabil aceeasi.
    Mentionam ca, in ambele situatii, este aplicabil art. 21 din Constitutie, precum si art. 6 paragraful 1 din Conventie, intrucat atat judecata propriu-zisa, cat si executarea hotararii sunt parti componente ale notiunii de proces. In acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca “dreptul de acces la justitie, garantat de art. 6 din Conventie, protejeaza, de asemenea, si executarea hotararilor judecatoresti definitive si obligatorii, care, intr-un stat care respecta preeminenta dreptului, nu pot ramane fara efect in detrimentul unei parti. In consecinta, executarea unei hotarari judecatoresti nu poate fi impiedicata, anulata sau intarziata intr-un mod excesiv”*7.
    Totodata, aceeasi instanta a statuat ca “executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facand parte integranta din <<proces>>, in sensul art. 6 paragraful 1 din Conventie. Dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul unei parti” [Immobiliare Saffi impotriva Italiei, Sandor impotriva Romaniei].
    In fine, prin Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, Curtea a statuat ca “procesul civil parcurge doua faze: judecata si executarea silita, aceasta din urma intervenind in cazul hotararilor susceptibile de a fi puse in executare cu ajutorul fortei de constrangere a statului sau a altor titluri executorii, in masura in care debitorul nu isi executa de bunavoie obligatia.
    Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garantiilor ce caracterizeaza dreptul la un proces echitabil atat in faza judecatii, cat si a executarii silite, cea mai importanta dintre aceste garantii fiind <<dreptul la un tribunal>> in sensul art. 21 din Constitutie si al art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adica liberul acces la o instanta independenta si impartiala, stabilita prin lege, si controlul actelor efectuate in ambele faze ale procesului de catre instantele judecatoresti.”
    – In al doilea rand, se observa ca legiuitorul a prevazut o modalitate diferita de calcul al acestei taxe atunci cand este vorba de materia succesiunilor. Astfel, anterior modificarii operate prin Legea nr. 276/2009, in materia succesiunilor, norma legala prevedea:
        – pentru stabilirea calitatii de mostenitor, stabilirea masei succesorale, cereri de raport, cereri de reductiune a liberalitatilor si cereri de partaj, taxa judiciara de timbru era una fixa de 19 RON.
        – cererile pentru eliberarea de catre instantele judecatoresti de copii de pe hotararile judecatoresti, cu mentiunea ca sunt definitive si irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de mostenitor, masa succesorala, cotele si bunurile ce revin fiecarui mostenitor, daca nu s-a platit taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, se taxau potrivit cap. I pct. 20 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998. In acest ultim caz, taxarea se facea la valoare, dar intr-un cuantum rezonabil, spre exemplu pentru o masa succesorala care depasea 10.001 RON taxa era egala cu o suma forfetara de 160 RON plus un procent de 0,5% pe suma ce depasea 10.000 RON. Totodata, in practica instantelor judecatoresti, in urma abrogarii prin Legea nr. 343/2006 a Ordonantei Guvernului nr. 12/1998, asemenea cereri se taxau in baza art. 3 lit. t), si anume cu 2 RON.
    Nu este de neglijat nici faptul ca noua modalitate de calcul al taxei duce la un cuantum mai mare al acesteia decat daca ar fi fost calculata potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997 – cereri evaluabile in bani cu taxare la valoare sau daca era calculata potrivit art. 3 referitor la cererile neevaluabile in bani, care, cu exceptia materiei succesiunilor si actiunilor posesorii si cererilor care au ca obiect servituti, se taxeaza cu o suma fixa.
    – In al treilea rand, se observa ca sistemul normativ romanesc cunoaste institutia ajutorului judiciar sub forma facilitatilor acordate, prin incheiere, de instanta de judecata la plata taxelor judiciare, putandu-se solicita scutirea, esalonarea sau reducerea taxelor judiciare. In aceasta materie este aplicabila Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008.
    Indubitabil, dispozitiile legale criticate prevad un cuantum foarte ridicat al taxelor judiciare de timbru in materie succesorala. In speta de fata, taxa judiciara de timbru este de aproximativ 2.000 ori mai mare decat salariul minim pe economie.
    Prin acest cuantum ridicat, se ajunge la situatia ca mostenitorii sa nu poata intra in posesia efectiva a mostenirii lasate de catre de cujus, astfel incat dreptul lor de mostenire devine teoretic si iluzoriu.
    Se observa ca solutia legislativa cuprinsa in art. 3 lit. c) al legii a fost motivata de faptul ca “partile trebuie sa apeleze la instantele de judecata numai in cazul neintelegerilor dintre ele si nu pentru considerentul ca procedura judiciara ar fi una mai putin oneroasa”. De principiu, o atare motivare este corecta, insa nivelul taxelor judiciare de timbru este unul excesiv, fiind mai mare chiar si fata de nivelul taxelor calculate la valoarea obiectului pretins printr-o actiune in realizarea dreptului, si, astfel, este de natura sa stirbeasca substanta dreptului de acces liber la justitie, precum si a dreptului de mostenire. Nicio ratiune nu justifica impunerea unei taxe judiciare de timbru in materie succesorala mai mare decat taxa judiciara de timbru in materia realizarii dreptului (actiuni in revendicare, actiuni in pretentii etc.), cu atat mai mult cu cat actiunile in realizarea dreptului comporta o activitate evident mai laborioasa din partea instantei de judecata.
    Astfel, se observa ca acest cuantum ridicat al taxei nu este impus in interesul partii adverse spre a o scuti pe aceasta de efectuarea unor cheltuieli judiciare inutile si nici in interesul bunei administrari a justitiei pentru acoperirea serviciului prestat de catre instantele judecatoresti, din moment ce contraprestatia este vadit exagerata din perspectiva cuantumului raportat la valoarea prestatiei efectuate de instanta de judecata. Rezulta ca acest cuantum al taxei este impus exclusiv in interesul statului, in sensul ca acesta sa realizeze un castig din taxele judiciare platite in cauzele civile, numai ca interesul statului de a realiza un castig din taxele judiciare de timbru trebuie sa aiba o justificare rezonabila si obiectiva.
    Daca am putea admite ca justificarea este obiectiva (statul aflandu-se intr-o situatie-limita cu incasarile la buget), nu acelasi lucru se poate afirma cand se pune problema justificarii rezonabile a acestei masuri.
    Stabilind acest lucru, trebuie analizat daca acest cuantum al taxei tine sau nu seama de interesele si situatia partilor litigante implicate. O atare taxa nu slujeste nici interesele reclamantului, nici pe cele ale paratului, intrucat acestia, ab initio aflandu-se intr-o stare conflictuala, sunt interesati sa introduca cerere de dezbatere a succesiunii si sa isi partajeze bunurile ce rezulta din mostenire. In cazul in care taxa judiciara de timbru este excesiva, niciunul dintre acestia nu va putea introduce cererea de dezbatere a succesiunii si, pe cale de consecinta, nu se poate stabili masa succesorala si nu se poate face partajul. Mai mult, se poate constata ca, de principiu, orice cerere in materie succesorala vizeaza cel putin doua aspecte: dezbaterea succesiunii si partajul succesoral, deci ab initio taxa judiciara de timbru datorata este de 3% + 3% = 6% din valoarea masei succesorale. Aceasta taxa, in functie de specificul cauzei, poate creste daca exista cereri de raport (3% la valoarea bunurilor a caror raportare se solicita) sau cereri de reductiune a liberalitatilor (3% la valoarea rezervei care urmeaza a fi reintregita prin reductiunea liberalitatilor).
    Separat de aceasta taxa, daca partile contesta bunurile de impartit, valoarea acestora sau drepturile ori marimea drepturilor coproprietarilor in cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciara de timbru se datoreaza de titularul cererii la valoarea contestata in conditiile art. 2 alin. (1) – taxare la valoare.
    Printr-un simplu calcul, se poate ajunge la concluzia ca, in functie de specificul unei cauze, cuantumul taxei judiciare de timbru in materie succesorala poate depasi usor 10% din valoarea masei succesorale.
    Astfel, se ajunge la situatia ca, desi mostenitorii sa fi acceptat mostenirea, ei sa nu poata sa se bucure de aceasta. O atare situatie este nu numai inechitabila, dar si profund neconstitutionala.
    Efectivitatea dreptului de acces la o instanta impune ca exercitarea dreptului in cauza sa nu fie impiedicata de existenta vreunui obstacol de drept sau de fapt ce ar putea afecta insasi esenta dreptului. Or, acest cuantum al taxei este un obstacol de fapt, intrucat taxa este achitata pentru exercitarea unei actiuni in justitie, este datorata anticipat, iar partea interesata nu va dispune de resurse financiare suficiente (a se vedea, in acest sens, si Cauza Ait-Mouhoub impotriva Frantei, 1998), constituindu-se, astfel, intr-un veritabil fine de neprimire.
    De asemenea, este de observat ca scutirea, esalonarea sau reducerea taxelor judiciare de timbru nu trebuie sa se transforme in regula, asa incat prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 trebuie aplicate numai cand situatia de speta o cere. Insa, prin prevederea unui atare cuantum al taxei judiciare de timbru, se ajunge la situatia ca exceptia sa devina regula, iar regula exceptie. Or, o atare situatie este inadmisibila. De altfel, judecatorul cauzei nici macar nu dispune de criterii obiective pentru a hotari cu privire la cuantumul reducerii taxei sau cu privire la esalonarea sau scutirea de la plata taxei.
    Din cele de mai sus rezulta, in mod evident, urmatoarele:
    – cuantumul excesiv al taxei a fost impus exclusiv in interesul statului, in sensul ca acesta sa realizeze un castig din taxele judiciare platite in cauzele civile succesorale;
    – cuantumul excesiv al taxei nu ocroteste interesele niciunei potentiale parti in cauza succesorala respectiva;
    – cuantumul excesiv al taxei incalca accesul liber la justitie.
    Avand in vedere aceste aspecte, devin aplicabile constatarile Curtii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Podbielski si PPU Polpure impotriva Poloniei, 2005, astfel incat concluzia nu poate fi alta decat ca acest cuantum ridicat al taxei incalca art. 6 paragraful 1 din Conventie.
    Pentru aceleasi ratiuni se incalca si art. 21 din Constitutie privind accesul liber la justitie, o atare masura constituind o bariera de netrecut pentru justitiabil.
    Obiter dictum, se poate constata ca textul este lipsit si de claritate, precizie, previzibilitate, intrucat din continutul sau nu rezulta cu exactitate daca taxa judiciara de timbru, in ipoteza art. 8^1 din lege, trebuie platita de catre toti mostenitorii separat si distinct sau proportional cu cota-parte din masa succesorala la care sunt indreptatiti, ceea ce poate duce la concluzia ca taxa se aplica in mod separat fiecarei parti.
    Un atare cuantum excesiv al taxei judiciare de timbru are drept efect si o discriminare pe criteriul averii intre mostenitori; mostenitorii care au suficiente resurse financiare pot accede cu usurinta la justitie in timp ce mostenitorii lipsiti de avere nu au un acces efectiv la justitie, fapt ce contravine art. 4 alin. (2) coroborat cu art. 16 din Constitutie, dar si art. 124 alin. (2) din Constitutie, justitia nemaifiind in fapt egala pentru toti.
    3. Sub aspectul incalcarii art. 56 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale, se poate observa ca un atare cuantum excesiv al taxei judiciare de timbru creeaza un dezechilibru evident intre scopul legitim urmarit prin instituirea acestei taxe, si anume cuantumul sumei ce trebuie platita pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de prestarea serviciului public, si intinderea acestui serviciu.
    Un cuantum excesiv al taxei ce este datorata pentru un serviciu prestat o transforma pe aceasta intr-un veritabil impozit pe mostenire, ce poate avea drept consecinta diminuarea sau chiar anularea emolumentului ce rezulta din mostenire.
    Acest impozit disimulat creeaza o reala inechitate, pe de o parte, intre mostenitori, vazuti ca beneficiari ai serviciului prestat, si, pe de alta parte, statul, cel ce presteaza serviciul prin autoritatile si institutiile sale, intrucat acesta din urma va percepe sumele de bani platite nu in virtutea serviciului prestat de instantele judecatoresti, ci ca pe un veritabil impozit de natura sa descurajeze dezbaterea succesiunilor si realizarea partajului succesoral in fata instantelor judecatoresti.
    In fine, aceasta taxa-impozit nu mai are un caracter “modic” asa cum aratase Curtea prin deciziile mentionate mai sus, ci un caracter prohibitiv si nu mai poate fi considerata ca fiind in conformitate cu principiul asezarii juste a sarcinilor fiscale consacrat de Constitutie.
    4. Prin instituirea unui cuantum excesiv al acestei taxe este incalcat si dreptul de proprietate privata al celor ce vin la mostenire, care se vad lipsiti in mod nejustificat de exercitiul acestui drept, respectiv de atributele acestuia: usus, fructus si abusus. Chiar daca cel ce are vocatie la mostenire nu are bunurile rezultate din mostenire in proprietatea sa privata, textul constitutional de referinta, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, este aplicabil din moment ce persoana in cauza are o speranta legitima cu privire la intrarea bunurilor rezultate din mostenire in patrimoniul sau. Vocatia succesorala este premisa sine qua non a dreptului de proprietate dobandit pe cale succesorala.
    Totodata, este de observat ca in situatia partajului nu este vorba despre un aspect care sa vizeze constituirea vreunui drept (in speta, a celui de proprietate); acest drept exista, problema punandu-se doar pentru delimitarea materiala a bunului/bunurilor, conform cotelor-parti existente.
    Astfel, dreptul la mostenire, desi garantat din punct de vedere constitutional, devine iluzoriu si teoretic, iar cei ce au vocatie succesorala, in lipsa resurselor financiare necesare, nu vor putea niciodata sa acceada la bunul lasat drept mostenire de autorul lor.
    5. Un cuantum ridicat al taxei nu poate fi justificat nici prin aplicarea prevederilor art. 53 din Constitutie, intrucat nu se poate afirma ca acest cuantum a fost stabilit pentru apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si libertatilor cetatenesti, pentru desfasurarea instructiei penale sau pentru prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
    Prin urmare, desi existenta in sine a taxei judiciare de timbru, in materie succesorala, nu este neconstitutionala, cuantumul excesiv al acesteia atingand substanta dreptului la acces liber la justitie, la proprietate privata si la mostenire, constituie si o restrangere a drepturilor si libertatilor cetateanului, fara a fi justificata de conditiile cerute de art. 53 alin. (1) din Constitutie.
    In sfarsit, intrucat, potrivit art. 53 alin. (2) din Constitutie, restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica, iar masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii, se poate constata ca un cuantum exagerat al taxei nu este proportional cu scopul urmarit, respectiv plata serviciului prestat de instantele judecatoresti, si cu atat mai mult necesar intr-o societate democratica si, ceea ce este cel mai important, atinge insasi substanta drepturilor enuntate, fiind evident in contradictie cu prevederile de ansamblu ale art. 53 din Constitutie.
    In ceea ce priveste justificarea legiuitorului in sensul ca taxele judiciare de timbru pentru cererile prevazute la art. 3 lit. c) si art. 8^1 din lege nu trebuie sa fie mai mici decat taxele notariale, pentru a nu determina o migratiune spre instantele de judecata a cererilor care se pot rezolva pe cale necontencioasa, aceasta nu se sustine din moment ce cuantumul acestor taxe putea fi ridicat la nivelul taxelor judiciare de timbru in materia actiunilor in realizarea dreptului.
    Or, asa cum am aratat, aceste taxe sunt mult mai mari decat cele aplicate cererilor evaluabile in bani.
    Astfel, fie si numai pentru considerentele aratate mai sus, apreciez ca prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) si art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru trebuiau declarate ca fiind neconstitutionale.
————
    *1 In legatura cu art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, Curtea Constitutionala s-a pronuntat in repetate randuri, apreciind ca textul, anterior modificarii sale prin Legea nr. 276/2009, este constitutional.
    *2 “(1) Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei in orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia.”
    *3 A se vedea J.F. Renucci, Droit europeen des droits de l’homme, ed. 2, p. 179.
    *4 Decizia nr. 39 din 7 iulie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993, Decizia nr. 82 din 25 mai 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, Decizia nr. 47 din 4 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 131 din 28 februarie 2003, Decizia nr. 343 din 18 septembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003, Decizia nr. 423 din 21 octombrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 51 din 14 ianuarie 2005, Decizia nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005, Decizia nr. 494 din 6 mai 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008.
    *5 “(1) Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice.”
    *6 Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999, precitata, Decizia nr. 82 din 25 mai 1999, precitata, Decizia nr. 30 din 23 februarie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999.
    *7 A se vedea, printre altele, hotararile pronuntate in cauzele Hornsby impotriva Greciei, 1997; Burdov impotriva Rusiei, 2002; Jasiuniene impotriva Lituaniei, 2003; Ruianu impotriva Romaniei, 2003; Sabin Popescu impotriva Romaniei, 2005.

                                Judecator,
                              Petre Lazaroiu

                                Judecator,
                          Iulia Antoanella Motoc

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close