Decizia Curtii Constitutionale nr. 886/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 120 si art. 205 din Codul de procedura fiscala

In M. Of. nr. 541 din 3 august 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 886/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 120 si art. 205 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Din cuprins:
    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 120 si art. 205 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Prod Art” – S.R.L. Vrancioaia in Dosarul nr. 1.136/91/2009 al Tribunalului Vrancea – Sectia comerciala, de contencios administrativ fiscal.
    La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
    Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, invocand in acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 11 noiembrie 2009, pronuntata in Dosarul nr. 1.136/91/2009, Tribunalul Vrancea – Sectia comerciala, de contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 120 si art. 205 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Prod Art” – S.R.L. Vrancioaia intr-o cauza avand ca obiect anularea unui act administrativ-fiscal.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca este imoral ca statul sa perceapa penalizari de intarziere de la contribuabil in conditiile in care statul nu datoreaza dobanzi sau majorari pentru obligatiile pe care le are de executat. Cu privire la art. 205 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 se arata ca acesta contravine legii contenciosului administrativ, iar, prin ambiguitatea sa, incalca si accesul liber la justitie.
    Tribunalul Vrancea – Sectia comerciala, de contencios administrativ fiscal apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze prezenta exceptie.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie art. 120 si art. 205 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Aceste dispozitii legale se refera la dobanzile de intarziere, respectiv la posibilitatea de contestare a actelor administrativ-fiscale.
    Textele constitutionale invocate sunt cele ale art. 21 alin. (1) – (3) privind accesul liber la justitie si art. 56 alin. (2) privind asezarea justa a sarcinilor fiscale. Totodata, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate si dispozitiile legale criticate, prin raportare la prevederile constitutionale invocate, Curtea constata urmatoarele:
    1. Ulterior sesizarii sale, notiunea de majorari de intarziere a fost inlocuita cu cea de dobanzi/penalitati de intarziere, dupa caz, iar cuantumul lor a fost diminuat la 0,05% fata de 0,1% cat era anterior sesizarii Curtii Constitutionale. Toate aceste modificari legislative nu afecteaza fondul problemei deduse judecatii Curtii, astfel incat instanta constitutionala este competenta a judeca pe fond prezenta cauza.
    Cu referire la critica ce priveste art. 120 din Codul de procedura fiscala, se constata ca autorul exceptiei porneste de la o premisa gresita, intrucat si statul datoreaza dobanzi in cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget conform art. 124 din acelasi cod.
    Instituirea dobanzilor de intarziere reprezinta o masura de politica fiscala pe care legiuitorul a instituit-o in vederea sanctionarii conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadenta a obligatiilor de plata. O atare sanctiune, evident, are o repercusiune directa cu privire la patrimoniul debitorului, insa diminuarea corespunzatoare a patrimoniului acestuia se datoreaza faptei culpabile pe care a savarsit-o.
    De asemenea, faptul ca legiuitorul a stabilit nivelul dobanzilor de intarziere la 0,05% pentru fiecare zi de intarziere nu are relevanta constitutionala din moment ce o atare valoare nu este excesiva, ci este stabilita intr-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu isi pierde ratiunea pentru care au fost instituite aceste dobanzi de intarziere, si anume de a obliga debitorii obligatiilor fiscale sa isi execute intru totul si pana la termenul scadent obligatiile pe care le au in raport cu bugetul de stat.
    In aceste conditii, nu se pune problema incalcarii art. 56 alin. (2) din Constitutie.
    2. Cu referire la dispozitiile art. 205 din Codul de procedura fiscala, Curtea s-a mai pronuntat in raport cu critici identice de neconstitutionalitate si, de fiecare data, a constatat constitutionalitatea acestui text legal. Spre exemplu, prin Decizia nr. 132 din 25 februarie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 219 din 8 aprilie 2010, Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, Curtea a stabilit ca “instituirea recursului prealabil sau gratios reprezinta o modalitate simpla, rapida si scutita de taxa de timbru, prin care persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica are posibilitatea de a obtine recunoasterea dreptului pretins sau a interesului sau legitim direct de la organul emitent. Se realizeaza astfel, pe de o parte, protectia persoanei vatamate si a administratiei, iar pe de alta parte, degrevarea instantelor judecatoresti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi solutionate pe cale administrativa, dandu-se expresie principiului celeritatii”. Prin urmare, Curtea a statuat ca “parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fara caracter jurisdictional nu ingradeste dreptul de acces liber la justitie, atat timp cat decizia organului administrativ poate fi atacata in fata unei instante judecatoresti”.
    In acelasi sens, Curtea s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, sau Decizia nr. 382 din 17 aprilie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007.
    Intrucat nu au intervenit elemente noi, care sa conduca la schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, considerentele si solutia din deciziile amintite isi pastreaza valabilitatea si in cauza de fata.
    In fine, Curtea observa ca autorul exceptiei considera ca textul legal criticat incalca Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, insa este de retinut ca instanta constitutionala nu este competenta sa realizeze un control de conformitate intre doua acte normative avand forta juridica a legii; competenta Curtii este limitata la controlul de constitutionalitate, respectiv la conformitatea legilor si ordonantelor cu textul Constitutiei.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 120 si art. 205 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Prod Art” – S.R.L. Vrancioaia in Dosarul nr. 1.136/91/2009 al Tribunalului Vrancea – Sectia comerciala, de contencios administrativ fiscal.
    Definitiva si general obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 6 iulie 2010.