Decizia Curtii Constitutionale nr. 943/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. (3) din Codul de procedura fiscala

In M. Of. nr. 561 din 10 august 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 943/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Din cuprins:
    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, exceptie ridicata de Gheorghe Mudura in Dosarul nr. 658/308/2008 al Judecatoriei Sighisoara.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 29 iunie 2010, in prezenta reprezentantului Ministerului Public, si au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, in conformitate cu dispozitiile art. 14 si ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a amanat pronuntarea pentru data de 6 iulie 2010.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 30 octombrie 2009, pronuntata in Dosarul nr. 658/308/2008, Judecatoria Sighisoara a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, exceptie ridicata de Gheorghe Mudura intr-o cauza in care acesta a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca prescrierea in termen de 10 ani a dreptului organului fiscal de a stabili obligatii fiscale in cazul in care acestea rezulta din savarsirea unei infractiuni poate avea drept consecinta tergiversarea rezolvarii cauzei penale sub aspectul laturii civile, astfel incat, in cadrul acestui termen, organul fiscal va putea stabili obligatii fiscale. Se sustine ca, datorita acestui termen de 10 ani, se calculeaza in tot acest interval de timp majorari de intarziere si penalitati de intarziere. Un atare termen contravine principiului solutionarii cu celeritate a procesului penal.
    Se mai arata ca instituirea acestui termen de prescriptie de 10 ani contravine principiului egalitatii, intrucat debitorii ale caror obligatii fiscale izvorasc din fapte de natura penala sunt discriminati fata de cei ale caror obligatii fiscal nu izvorasc din astfel de fapte, raportat la care termenul de prescriptie este de doar 5 ani.
    Totodata, se apreciaza ca dispozitiile legale criticate sunt contrare si dreptului la aparare.
    Judecatoria Sighisoara apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze prezenta exceptie.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, il constituie dispozitiile art. 91 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. In realitate, astfel cum rezulta din motivarea exceptiei, autorul acesteia critica numai constitutionalitatea art. 91 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, text asupra caruia Curtea, potrivit jurisprudentei sale, urmeaza sa se pronunte. Art. 91 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 are urmatorul cuprins: “(3) Dreptul de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 10 ani in cazul in care acestea rezulta din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.”
    Textele constitutionale invocate sunt cele ale art. 16 privind egalitatea in drepturi si ale art. 24 privind dreptul la aparare. Totodata, sunt invocate si prevederile art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, precum si cele ale art. 14 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice privind dreptul la un proces echitabil.
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate si dispozitiile legale criticate, prin raportare la prevederile constitutionale invocate, Curtea constata urmatoarele:
    1. Din motivarea criticii de neconstitutionalitate, Curtea observa ca autorul exceptiei pleaca de la o premisa gresita, considerand ca, prin efectul art. 91 alin. (3) din Codul de procedura fiscala, se calculeaza penalitati sau dobanzi de intarziere pe toata perioada in care organul fiscal poate stabili obligatii fiscale. Or, o atare situatie nu rezulta in temeiul art. 91 alin. (3) din cod, penalitatile sau dobanzile de intarziere fiind obligatii fiscale accesorii care sunt stabilite in baza existentei unei obligatii fiscale principale; de altfel, obligatiile fiscale accesorii curg pana la data stingerii sumei datorate, fara ca “stabilirea” acestora sa fie tinuta de termenul prevazut de art. 91 alin. (3) din cod. Numai obligatiile fiscale principale trebuie stabilite in conditiile art. 91 alin. (3) din cod. Insa autorul exceptiei este mai degraba nemultumit de faptul ca pe perioada solutionarii cauzei penale curg in continuare penalitati sau dobanzi de intarziere, dar, dupa cum se poate observa, curgerea obligatiilor accesorii este o consecinta fireasca a faptului ca, fiind vorba de o infractiune (deci de o conduita mai mult decat culpabila), organul fiscal avea temei sa isi extinda controlul si sa stabileasca obligatii fiscale si dincolo de termenul de prescriptie de 5 ani, si anume intr-un termen de 10 ani.
    2. Pe fondul cauzei, Curtea constata ca in jurisprudenta sa referitoare la dreptul de acces la justitie Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis, in Cauza Z si altii contra Regatului Unit al Marii Britanii (2001), ca art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale poate fi invocat de orice persoana care considera ca a existat o ingerinta ilegala in privinta exercitiului unuia dintre drepturile sale avand caracter civil, adaugand insa ca “dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut” si ca “acesta poate fi supus unor restrictii legitime, cum ar fi termenele legale de prescriptie sau ordonantele care impun depunerea unei cautiuni”.
    Pornind de la acest considerent de principiu, retinut de altfel si in jurisprudenta Curtii Constitutionale (spre exemplu, Decizia nr. 267 din 22 martie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2008), Curtea observa urmatoarele:
    – textul art. 91 alin. (3) din Codul de procedura fiscala prevede ca termenul de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale este de 10 ani in cazul in care acestea rezulta din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala;
    – o atare derogare de la termenul de 5 ani prevazut de art. 91 alin. (1) din cod se datoreaza tocmai faptului ca sustragerea de la plata obligatiei fiscale a fost realizata prin savarsirea unei fapte de natura penala si de aici rezulta si tratamentul juridic diferit aplicat sub aspectul termenului de prescriptie.
    Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, “principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice.” De asemenea, art. 16 din Constitutie “vizeaza egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, nu si identitatea de tratament juridic asupra aplicarii unor masuri, indiferent de natura lor. In felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit fata de anumite categorii de persoane, dar si necesitatea lui” (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Curtea a mai statuat ca “principiul egalitatii in drepturi nu inseamna eo ipso aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii care, prin specificul lor, sunt diferite” (Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997).
    Aplicand aceste considerente de principiu la cauza de fata, Curtea constata ca tratamentul juridic diferentiat raportat la durata termenului de prescriptie prevazut de art. 91 alin. (3) din cod este justificata tocmai de natura faptei care a stat la baza sustragerii persoanei in cauza de la plata obligatiilor sale fiscale. Totodata, durata de 10 ani a termenului de prescriptie este justificata si de imperativul asigurarii ritmicitatii veniturilor la bugetul de stat si evitarii posibilitatii neincasarii acestor venituri. Prin urmare, Curtea nu poate retine criticile de neconstitutionalitate invocate de autorul exceptiei.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, exceptie ridicata de Gheorghe Mudura in Dosarul nr. 658/308/2008 al Judecatoriei Sighisoara.
    Definitiva si general obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 6 iulie 2010.