Curtea Constitutionala a decis: Legea pensiilor este constitutionala

In sedinta din ziua de 6 octombrie 2010, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.a) din Constitutia Romaniei si al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a solutionat, in cadrul controlului anterior promulgarii, sesizarile referitoare la neconstitutionalitatea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, formulate de un numar de 55 de deputati apartinand grupului parlamentar al P.N.L., respectiv 33 de senatori din grupul parlamentar al Aliantei politice PSD+PC.
In urma deliberarilor, Plenul Curtii Constitutionale, cu majoritate de voturi, a constatat ca legea sus-mentionata este constitutionala.
Argumentatia retinuta in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale va fi prezentata in cuprinsul deciziei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica Presedintelui Romaniei.
sursa: www.ccr.ro