Un mediu mai sanatos in orasele europene
Vitoria-Gasteiz si Nantes, desemnate capitalele verzi ale Europei pentru anii 2012 si 2013
Dupa Stockholm in 2010 si Hamburg in 2011, este randul oraselor Vitoria-Gasteiz (Spania) si Nantes (Franta) sa fie recompensate pentru eforturile depuse in favoarea unui spatiu urban care sa respecte mediul.
In Vitoria-Gasteiz, desemnata capitala verde a anului 2012, centrul este inconjurat de o centura de verdeata care permite ca toti cetatenii sa locuiasca la mai putin de 300 m de un spatiu verde. In plus, orasul si-a redus consumul de apa si urmareste sa atinga valori inferioare pragului de 100 l/ persoana/ zi.
Nantes a fost desemnat laureatul anului 2013 pentru ca a mizat pe o politica ambitioasa privind transportul. Primul oras francez care a reintrodus cu succes tramvaiele electrice, Nantes se bucura acum de o calitate a aerului de invidiat. Mai mult, estimeaza ca va reusi sa-si reduca emisiile de CO2 cu 25% pana in 2020.
Premiul “Capitala verde a Europei” rasplateste an de an eforturile exceptionale depuse de orasele europene pentru a proteja mediul si a se dezvolta durabil. Cand desemneaza orasele castigatoare, juriul urmareste unsprezece criterii de mediu, cum ar fi contributia locala la lupta impotriva schimbarilor climatice si tratarea apelor menajere.
In prezent, patru europeni din cinci traiesc intr-o aglomerare urbana. Calitatea vietii acestora depinde asadar de eforturile depuse de edili pentru a ameliora mediul urban – amenajarea spatiilor verzi, gestionarea deseurilor, dezvoltarea transportului public etc.
Se doreste ca acordarea titlului de “capitala verde” sa transforme aceste orase in modele de urmat in materie de dezvoltare urbana durabila.
Detalii despre premiul “Capitala verde a Europei”
Prezentarea orasului Vitoria-Gasteiz, capitala verde a Europei pentru anul 2012
Prezentarea orasului Nantes, capitala verde a Europei pentru anul 2013