Antiderapaj

Autor:
Lucian Tatu
Conf. univ. dr. Academia de Studii Economie Bucuresti, Catedra de Finante
Redactor-sef Curierul fiscal

Conform unui proiect de OUG conducatorii auto vor fi obligati sa isi echipeze mijloacele de transport cu anvelope de iarna pentru perioada 1 noiembrie – 31 martie. O masura buna, o masura civilizata, o masura europeana. Am putea spune o masura antiderapaj.

Numai ca, specific Romaniei, solutiile antiderapaj sunt luate aplicand un derapaj. De ce spun asta?  Masura trebuia luata din timp (conform vorbei ca vara iti faci sanie si iarna car) pentru a putea conducatorii auto sa isi puna niste bani deoparte pentru achizitia anvelopelor (cei care nu au si cred ca numarul lor este destul de ridicat). De asemenea, daca efectul echiparii cu anvelope de iarna este benefic (si nu pot spune ca nu, am si eu ceva experienta la volan si stiu ce inseamna un cauciuc de iarna) si iarna trebuie sa ne prinda echipati, de ce ordonanta inca nu a fost adoptata? Trebuie sa treaca iarna sa fie adoptata sau inca sunt multe presiuni pro sau contra ei. Oricum, cel putin efectul zvonurilor ca va fi adoptata a facut ca romanii sa stea la coada la vulcanizare (suntem o natie specializata in statul la coada) si macar sunt premisele sa avem o iarna mai sigura pe sosele.

Pe de alta parte la anul se pare ca TVA-ul nu va derapa (dar se va deplasa cu aceeasi viteza: 24%), vor derapa putin salariile, invatamanul (la nivel de reglementare) este in derapaj controlat sau nu (si aici efectul ar putea fi caderea guvernului). Macar vremea va fi frumoasa. Cel putin saptamana asta.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close