Locuri de munca mai bune pentru mai multi dintre noi

Noua strategie europeana isi propune ca, pana in 2020, rata de ocupare a fortei de munca sa ajunga la 75%.

Scopul Agendei pentru noi competente si noi locuri de munca este sa creasca flexibilitatea pietelor muncii, sa incurajeze dezvoltarea competentelor profesionale necesare, sa amelioreze conditiile de lucru si sa creeze noi locuri de munca.

In acest context, principalul obiectiv pentru anul 2020 este cresterea, pana la 75%, a ratei de ocupare a fortei de munca in randul persoanelor cu varsta cuprinsa intre 20 si 64 de ani. Acesta este unul dintre elementele cheie ale strategiei UE privind cresterea economica si ocuparea fortei de munca, Europa 2020.

La nivel european, una dintre preocuparile actuale majore este legata de crearea de noi locuri de munca. In prezent, somajul afecteaza 10% din persoanele cu varsta cuprinsa intre 20 si 64 de ani, adica aproximativ 23 de milioane de oameni. Aceasta situatie nu se datoreaza neaparat faptului ca nu exista locuri de munca disponibile. Potrivit estimarilor, pana in 2015, UE se va confrunta cu lipsa personalului calificat in domeniul IT, dar si in sectorul sanatatii si al cercetarii.

Imbatranirea populatiei este un factor care complica si mai mult situatia. Este foarte important ca procentul persoanelor care au un loc de munca sa creasca, pentru a compensa atat numarul mare de pensionari care se vor inregistra in urmatorii ani, cat si numarul locurilor de munca pierdute pe durata crizei.

Prioritatile Agendei sunt in numar de patru:

Modernizarea pietelor muncii

Un contract de munca unic, pe durata nedeterminata, le ofera lucratorilor o mai buna protectie impotriva concedierilor pe masura ce le sporeste vechimea in munca. Acest tip de contract le-ar garanta angajatilor stabilitatea locului de munca si, totodata, ar fi suficient de flexibil pentru a-i motiva pe angajatori sa recruteze personal.

Adaptarea competentelor profesionale la cerintele pietei

Se are in vederea crearea unei baze electronice de date privind evolutia ofertei de competente si a cererii de pe piata muncii. Aceasta ii va ajuta pe cei interesati sa ia decizii cu privire la educatia si formarea lor profesionala plecand de la situatia existenta pe piata, ceea ce le va spori sansele de angajare.

Acest site le-ar putea fi util si companiilor, pe care le va ajuta sa gaseasca personalul calificat de care au nevoie. O astfel de actiune ar putea duce la evitarea decalajului dintre cerintele de pe piata muncii si pregatirea profesionala a celor aflati in cautarea unui loc de munca.

Strategia pledeaza si pentru recunoasterea, la nivel european, a calificarilor, in special prin intermediul “pasaportului european al competentelor”.

Ameliorarea calitatii locurilor de munca si a conditiilor de lucru

Comisia Europeana va revizui legislatia actuala privind timpul de lucru, sanatatea si siguranta la locul de munca si integrarea lucratorilor provenind din tari terte.

Crearea de noi locuri de munca

Una dintre modalitatile prin care Comisia intentioneaza sa incurajeze crearea de noi locuri de munca este reducerea birocratiei. In acest scop, se prevede reducerea costurilor nesalariale ale muncii, precum si eliminarea obstacolelor juridice care ingreuneaza angajarile, concedierile, infiintarea de noi intreprinderi sau desfasurarea de activitati independente.

Comisia intentioneaza sa puna in practica masurile incluse in aceasta Agenda pana in anul 2014.

Detalii despre strategia UE privind crearea de noi locuri de munca

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close