Sunt neconstitutionale a dispozitiile art. I pct. 1 si art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, exceptie ridicata direct de Avocatul Poporului
In M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1354/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente.
Din cuprins:
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Catalina Gliga.
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, exceptie ridicata direct de Avocatul Poporului.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 5 octombrie 2010, cand, in urma deliberarilor, Curtea a dispus amanarea pronuntarii pentru data de 14 octombrie 2010, apoi pentru 26 octombrie 2010 si a preschimbat termenul de pronuntare la data de 20 octombrie 2010.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Cu Adresa nr. 7.780 din 27 iulie 2010, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata ca urmare a unei petitii adresate Avocatului Poporului de catre domnul Paul Mancas (fost detinut politic), presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici – Filiala Prahova.
Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata in temeiul art. 146 lit. d) din Constitutie, al art. 13 lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatului Poporului si al art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 11.446 din 27 iulie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 3.365D/2010.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate Avocatul Poporului arata in esenta ca prin stabilirea, potrivit art. II coroborat cu art. I pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010, a unei limite a cuantumului despagubirilor in cazul persoanelor ale caror procese sau cereri, formulate in temeiul Legii nr. 221/2009, nu au fost solutionate prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive se instituie un tratament juridic diferit fata de persoanele care detin deja o hotarare judecatoreasca definitiva, pronuntata in solutionarea unui proces sau a unei cereri, formulata tot in temeiul Legii nr. 221/2009. Astfel, persoane care au depus cereri in acelasi timp, urmand aceeasi procedura prevazuta de Legea nr. 221/2009, vor beneficia de un tratament juridic diferentiat, unele prin stabilirea de despagubiri intr-un cuantum nelimitat lasat la aprecierea instantei de judecata, altele prin stabilirea de despagubiri pe care instanta de judecata le acorda cu respectarea plafonului cuantumului stabilit de lege. Asadar, se poate ajunge la o inechitate in cazul in care persoane aflate in aceeasi situatie, care au inceput in acelasi timp procedura legala de obtinere a despagubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, sa beneficieze de un tratament juridic diferit, constand in acordarea unei despagubiri intr-un cuantum nelimitat pentru cel caruia i-a fost solutionata cererea, si intr-un cuantum limitat, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 62/2010, pentru cel caruia, din motive independente de vointa sau actiunea sa, instantele nu i-au solutionat cererea.
Instituirea unui tratament distinct intre persoanele indreptatite la despagubiri pentru condamnari politice, in functie de momentul in care instanta de judecata a pronuntat hotararea definitiva, nu are o justificare obiectiva si rezonabila. In acest sens, invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a statuat ca “violarea principiului egalitatii si nediscriminarii exista atunci cand se aplica un tratament diferentiat unor cazuri egale, fara sa existe o motivare obiectiva si rezonabila, sau daca exista o disproportie intre scopul urmarit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite”.
Avocatul Poporului mai arata ca, in cauza de fata, tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicita despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost solutionata cererea de catre instantele de judecata, prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive. Termenul in care instanta de judecata poate pronunta o hotarare judecatoreasca este independent de vointa partii interesate, fiind strict conditionat de o serie de factori. In unele situatii prevazute de Legea nr. 221/2009, durata procedurii in fata instantei de judecata difera. In cazul in care “condamnarile constituie de drept condamnari cu caracter politic, urmeaza ca instanta sa acorde numai despagubirile, durata procedurii fiind redusa, in timp ce in alte cazuri instanta trebuie sa constate mai intai caracterul politic al condamnarii sau masurii administrative, dupa care sa aprecieze asupra despagubirilor, astfel incat si procedura in fata instantei de judecata va fi mai lunga”.
Avocatul Poporului considera ca au fost incalcate si prevederile art. 115 alin. (6) din Constitutie, deoarece dispozitiile art. I pct. 1 si ale art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 afecteaza dreptul fundamental la egalitate, astfel cum este prevazut de art. 16 din Constitutie. In acest sens face trimitere la Decizia nr. 1.189 din 17 septembrie 2009, prin care Curtea Constitutionala a explicat sensul juridic al verbului “a afecta” din cuprinsul textului constitutional al art. 115 alin. (6), retinand diferite nuante, cum ar fi: “a suprima”, “a aduce atingere”, “a prejudicia”, “a antrena consecinte negative”.
Apreciaza, de asemenea, ca prin ignorarea exigentelor constitutionale privind adoptarea ordonantelor de urgenta se depasesc limitele delegarii stabilite de Constitutie, fapt ce duce la o imixtiune nepermisa in competenta legislativa a Parlamentului, fiind incalcate si dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (5).
In conformitate cu dispozitiile art. 33 din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisa presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra sesizarii de neconstitutionalitate.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand exceptia de neconstitutionalitate, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie si celor ale art. 1, 2, 3, 10 si 32 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze prezenta exceptie.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezulta din adresa de sesizare, il constituie dispozitiile art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, care au urmatorul continut:
“Art. I. – Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
<<a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al II-lea;>>. […]
“Art. II. – Dispozitiile Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate si completate prin prezenta ordonanta de urgenta, se aplica proceselor si cererilor pentru a caror solutionare nu a fost pronuntata o hotarare judecatoreasca definitiva pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.”
Curtea observa ca, in ceea ce priveste dispozitiile art. I pct. 1 din Ordonanta din urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, acestea cuprind doua solutii legislative distincte, si anume: pe de-o parte, acordarea de despagubiri, iar, pe de alta parte, plafonarea cuantumului acestor despagubiri, adica punctele 1 – 3 ale lit. a) a art. 5 alin. (1), nou-introduse.
Intrucat, in cauza de fata, autorul exceptiei de neconstitutionalitate critica solutia legislativa de plafonare a cuantumului acestor despagubiri, Curtea urmeaza a se pronunta cu privire la constitutionalitatea punctelor 1 – 3 ale lit. a) pct. 1 art. I din Ordonanta din urgenta a Guvernului nr. 62/2010, si la aplicarea diferentiata in functie de momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.
Dispozitiile din Constitutie considerate a fi incalcate sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea in drepturi, ale art. 115 alin. (6) referitoare la interdictia reglementarii prin ordonante de urgenta in anumite domenii, precum si ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectarii Constitutiei si a legilor.
Analizand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine urmatoarele:
1. Statul roman a acordat o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, precum si celor carora li s-a recunoscut calitatea de luptator in rezistenta anticomunista in conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice, precum si persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
Prin Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, s-a reglementat acordarea despagubirilor morale victimelor totalitarismului comunist pentru prejudiciul moral suferit, daca se apreciaza, in urma examinarii tuturor circumstantelor cauzelor de catre instantele de judecata, ca reparatia obtinuta prin efectul Decretului-lege nr. 118/1990 si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 nu este suficienta, precum si in cazul in care nu au fost acordate drepturi de natura celor anterior enuntate.
Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 stabilea initial acordarea de despagubiri, pentru prejudiciul moral suferit, fara instituirea vreunei limite a cuantumului despagubirilor, tinandu-se seama numai de masurile reparatorii deja acordate in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999.
Prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 s-a modificat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 si s-a stabilit o limitare a cuantumului despagubirilor acordate persoanelor condamnate politic, in functie de categoria persoanelor care le solicita, astfel:
– pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic sau care a facut obiectul unei condamnari administrative cu caracter politic – 10.000 de euro;
– pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I – 5.000 de euro;
– pentru descendentii de gradul II – 2.500 de euro.
Astfel, modificarile aduse au vizat, in principal, reglementarea unor masuri pentru instituirea unui regim echitabil in acordarea despagubirilor privind condamnarile cu caracter politic, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Potrivit art. II din ordonanta, dispozitiile Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate si completate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010, se aplica proceselor si cererilor pentru a caror solutionare nu a fost pronuntata o hotarare judecatoreasca definitiva pana la data intrarii in vigoare a acestei ordonante de urgenta.
2. In nota de fundamentare la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010, Guvernul arata ca reglementarea prin ordonanta de urgenta este justificata de necesitatea stabilirii unor criterii de acordare a despagubirilor morale, de natura sa instituie un regim echitabil in acordarea acestora, avand in vedere dificultatea de evaluare a prejudiciului moral suferit. Astfel, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se realizeaza un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnari cu caracter politic sau masuri administrative asimilate acestora, intrucat se produce o inechitate sociala a reparatiei acordate cu titlu de prejudiciu moral pentru aceeasi categorie de beneficiari, in conditii similare pentru condamnari, calificate de legiuitor ca avand caracter politic. Cuantumul daunelor morale se stabileste raportat la beneficiarul direct al despagubirilor si, prin apreciere, ca urmare a aplicarii de catre instantele de judecata a criteriilor referitoare la perioada in care persoanele care au suferit condamnari cu caracter politic au fost supuse masurii privative de libertate, la consecintele negative suferite de cei in cauza in plan fizic si psihic, importanta valorilor lezate, masura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care le-a fost afectata situatia familiara, profesionala si sociala. De asemenea, in cuantificarea prejudiciului moral se tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza, pe baza celorlalte acte normative, reparatiile suplimentare cu caracter pecuniar putand fi acordate numai daca nu au fost suficiente in raport cu suferinta deosebita resimtita de persoanele care au fost victimele unor condamnari cu caracter politic. De asemenea, Guvernul motiveaza situatia extraordinara ca fiind determinata de riscul imposibilitatii mentinerii echilibrului bugetar, ca urmare a punerii in executare a hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile, care au ca obiect acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
3. Este adevarat ca, in materia despagubirilor acordate prin legi cu caracter reparatoriu, limitele valorii acestora si criteriile de care trebuie sa se tina seama in aprecierea lor sunt stabilite in mod suveran de legiuitor, avand in vedere posibilitatile economice si financiare existente, dar cu respectarea principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor.
Or, in cazul de fata, dispozitiile legale instituie o inechitate, fara o motivare temeinica, obiectiva si rationala, desi Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 este motivata de urgenta si necesitatea reglementarii “unor masuri pentru instituirea unui regim echitabil in acordarea despagubirilor privind condamnarile cu caracter politic pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”.
De altfel, Curtea Constitutionala, in jurisprudenta sa, spre exemplu Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, a statuat in mod constant ca principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci dimpotriva presupune solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in acord cu principiul egalitatii cetatenilor in fata legii.
Curtea Constitutionala a statuat in mod constant in jurisprudenta sa ca situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rezonabil.
In cauza de fata, tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicita despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost solutionata cererea de catre instantele de judecata, prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive. Stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu si exterior conduitei persoanei, este in contradictie cu principiul egalitatii in fata legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, conform caruia, in situatii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
Astfel, durata procesului si finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de indeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea cailor de atac prevazute de lege si alte imprejurari care pot sa intarzie solutionarea cauzei. De asemenea, nu tine seama de faptul ca, in numeroase cazuri, durata proceselor si, in consecinta, data ramanerii definitive a hotararilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situatii de natura obiectiva, ci se datoreaza unor alte circumstante, care tin de organizarea justitiei si de gradul de incarcare a rolurilor instantelor judecatoresti.
In ceea ce priveste modul de acordare a despagubirilor, reglementat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010, Curtea observa existenta unui tratament distinct aplicat persoanelor indreptatite la despagubiri pentru condamnari politice, in functie de momentul la care instanta de judecata a pronuntat hotararea definitiva – desi au depus cereri in acelasi timp si au urmat aceeasi procedura prevazuta de Legea nr. 221/2009 -, si considera ca acesta este determinat de o serie de elemente neprevazute si neimputabile persoanelor aflate in cauza.
Instituirea unui tratament distinct intre persoanele indreptatite la despagubiri pentru condamnari politice, in functie de momentul in care instanta de judecata a pronuntat hotararea definitiva, nu are o justificare obiectiva si rezonabila. In acest sens, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat ca violarea principiului egalitatii si nediscriminarii exista atunci cand se aplica un tratament diferentiat unor cazuri egale, fara sa existe o motivare obiectiva si rezonabila, sau daca exista o disproportie intre scopul urmarit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite.
Tratamentul juridic diferentiat aplicat celor care se considera indreptatiti la despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politica, in functie de momentul in care hotararea pronuntata de instanta privind dreptul la despagubiri ramane definitiva, afecteaza drepturile persoanelor care nu detineau o hotarare definitiva la data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 62/2010. In consecinta, dispozitiile art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie privind egalitatea in drepturi.
Aceasta solutie este in concordanta si cu jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, in speta cea legata de aplicarea art. 14, cat si a Protocolului 12 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a evidentiat ca, pe baza art. 14 din Conventie, o distinctie este discriminatorie daca “nu are o justificare obiectiva si rezonabila”, adica daca nu urmareste un “scop legitim” sau nu exista un “raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat” (a se vedea, in special, Hotararea Marcky impotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33). In acelasi timp, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca lista care cuprinde articolul 14 capata un caracter indicativ si nu unul restrictiv (a se vedea Engel si altii impotriva Olandei, Hotararea din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, pag. 30, paragraful 72, si Rasmussen impotriva Danemarcei, Hotararea din 28 noiembrie 1984, seria A nr. 87, pag 13, paragraful 34).
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a continuat sa explice aceste principii in Hotararea privind Cauza Abdulaziz, Cabales si Balkandali impotriva Regatului Unit: “o diferenta de tratament este discriminatorie daca nu are o “justificare obiectiva si rezonabila”, adica daca nu urmareste un “scop legitim” sau daca nu exista <<un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul vizat>>” (Hotararea din 28 mai 1985, seria A nr. 94, paragraf 72). In acelasi timp, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, referindu-se la intinderea marjei de apreciere, lasata la dispozitia statelor, a statuat ca aceasta variaza in functie de circumstantele concrete ale fiecarei cauze, de domeniile si contextul in discutie (Hotararea din 28 noiembrie 1984 in Cauza Rasmussen impotriva Danemarcei, seria A, nr. 87, paragraful 40).
Principiul egalitatii si interzicerii discriminarii a fost reluat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Protocolul nr. 12 la Conventie, adoptat in anul 2000. Art. 1 al acestui Protocol prevede ca “Exercitarea oricarui drept prevazut de lege trebuie sa fie asigurat fara nicio discriminare bazata, in special, pe sex, pe rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau oricare alta situatie”. In special, sfera suplimentara de protectie stabilita de articolul 1 se refera la cazurile in care o persoana este discriminata:
– in exercitarea unui drept specific acordat unei persoane in temeiul legislatiei nationale;
– in exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligatie clara a unei autoritati publice in conformitate cu legislatia nationala, adica in cazul in care o autoritate publica, in temeiul legislatiei nationale, are obligatia de a se comporta de o anumita maniera. Aceste principii au fost reluate in jurisprudenta recenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului in Hotararea privind Cauza Thorne vs. the United Kingdom, adoptata in 2009.
Avand in vedere considerentele expuse, Curtea constata ca prin adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 se creeaza premisele unei discriminari intre persoane, care, desi se gasesc in situatii obiectiv identice, beneficiaza de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentala.
4. De asemenea, Curtea constata ca prevederile legale criticate incalca si principiul neretroactivitatii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie, in sensul ca se aplica inclusiv situatiilor in care exista o hotarare judecatoreasca pronuntata in prima instanta, care, desi nedefinitiva, poate fi legala si temeinica prin raportare la legislatia aflata in vigoare la data pronuntarii acesteia. Astfel, la data introducerii cererii de chemare in judecata, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010, s-a nascut un drept la actiune pentru a solicita despagubiri neplafonate sub aspectul intinderii, iar Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 nu constituie norme de procedura pentru a se invoca principiul aplicarii sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispozitii de drept material, astfel ca legea aflata in vigoare la data formularii cererii de chemare in judecata este aplicabila pe tot parcursul procesului. In sensul aplicarii principiului neretroactivitatii este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotararea din 8 martie 2006 privind Cauza Blecic v. Croatia, paragraful 81).
5. Pe de alta parte, Curtea constata ca dispozitiile art. I pct. 1 si art. II ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente infrang si prevederile art. 115 alin. (6) din Constitutie, deoarece afecteaza un drept fundamental – egalitatea in drepturi a cetatenilor, consfintit in prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1), drept care a fost respectat cu prilejul instituirii unor masuri similare cu caracter reparator, astfel cum au fost recunoscute si prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri.
6. Avand in vedere argumentele expuse, Curtea observa ca nerespectarea acestor norme constitutionale atrage si infrangerea prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (5), potrivit carora “In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Admite exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, exceptie ridicata direct de Avocatul Poporului, si constata ca dispozitiile mentionate sunt neconstitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Prezenta decizie se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului. Pronuntata in sedinta publica din data de 20 octombrie 2010.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ionita Cochintu
*
OPINIE CONCURENTA
Apreciem ca solutia de admitere a obiectiei de neconstitutionalitate referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente este corecta.
Consideram ca doua argumente importante nu au fost retinute.
1. Cel mai important argument in favoarea admiterii exceptiei de neconstitutionalitate se refera la fundamentul juridic si etic al Legii nr. 221/2009, continut in motivele emiterii acestui act normativ si efectele reparatorii ale acestuia. Legea se refera la victimele regimului totalitar comunist stabilit in Romania dupa 6 martie 1945. Acest regim a fost condamnat de mai multe texte internationale. Primul document important, care a incercat sa abordeze regimul totalitar prin analizarea acestuia, il reprezinta Rezolutia nr. 1.096 privind masurile de lichidare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste din 1996 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, care se refera la masurile de eliminare a mostenirii fostelor sisteme totalitare comuniste. Este considerat ca totalitarismul comunist este o versiune noua a vechii tiranii (cf. Hanah Arendt, Originile totalitarismului, Humanitas, 2006, pentru condamnarea regimului comunist din Romania, Vladimir Tismaneanu si altii, Raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza dictaturii comuniste in Romania).
Prin aceasta rezolutie se prevede in mod expres faptul ca masurile care trebuie luate in vederea reabilitarii victimelor justitiei totalitare comuniste trebuie sa stabileasca reparatii care nu vor fi mai mici decat ale celor condamnati pe nedrept pentru comiterea de crime. In acest sens trebuie tinut cont si de dispozitiile art. 504 si 505 din Codul de procedura penala, care se refera la repararea de catre stat a pagubei suferite. In conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 62/2010, fixandu-se un cuantum exact, nu se mai regaseste aplicarea acestor articole.
Aceasta Rezolutie a fost precedata de Recomandarea Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 6.615 din 7 mai 1992 adresata Comitetului de Ministri in care este atrasa atentia asupra faptului ca “diferite tari din Europa Centrala si de Est” au adoptat masuri de “decomunizare” incompatibile cu standardele europene in materie de drepturi ale omului, precum si de Rezolutia 1.481/2006 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, intitulata “Necesitatea condamnarii internationale a crimelor regimurilor comuniste totalitare”.
Cel mai recent document oficial care se ocupa cu problematica regimului comunist este Declaratia de la Vilnius a Adunarii Parlamentare a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa, adoptata in 2009. Declaratia cuprinde o Rezolutie care are in centrul atentiei respectarea drepturilor omului si a libertatilor civile. Documentul aminteste importanta aplicarii masurilor de prevenire a actiunilor antisemite si readuce aminte statelor membre de angajamentul luat de acestea, in Declaratia din 1990 de la Copenhaga, “de a condamna clar si fara echivoc totalitarismul”.
2. Pe de alta parte, apreciem ca modificarile aduse Legii nr. 221/2009, care au vizat o plafonare a despagubirilor la care are dreptul un cetatean care a fost supus acestui regim totalitar, incalca principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentala. Este adevarat ca legiuitorul poate sa aduca anumite modificari unei legi aflate in curs de aplicare, dar prin acestea nu poate interveni in atributiile ce apartin exclusiv puterii judecatoresti, cum ar fi aceea referitoare la aprecierea si temeinicia pretentiilor beneficiarilor actului de justitie. Or, dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 ingradesc puterea si libertatea judecatorului de a aprecia temeinicia pretentiilor si implicit cuantumul despagubirilor solicitate de beneficiarii acestei legi, acestea constituind dreptul suveran al judecatorului de a aprecia.
Judecator,
prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc
Judecator,
Puskas Valentin Zoltan
