Sase companii romanesti in topul Technology Fast 500 EMEA 2010

Sectorul aplicatiilor software continua sa domine clasamentul, castigand ca pondere inca 15% fata de 2009.

  Industria autohtona de tehnologie marcheaza inca o performanta, Romania calificandu-se cu sase companii in ierarhia Deloitte Technology FAST 500 EMEA 2010: TeamNet International (locul 31), AROBS Transilvania Software (212), CRYS Computers (283), Fortech (285), LASTING Software (334) si The Red Point (352).

 Acest clasament anual include cele mai dinamice companii publice si private cu activitati in industria de tehnologie, media, telecomunicatii, industria medicala sau tehnologii ‘green’ din 24 de tari EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa). Topul este realizat in baza cresterii veniturilor companiilor pe ultimii cinci ani.

 Pentru aceasta competitie Romania a avut sapte nominalizari (companii incluse in editia din acest an a Deloitte Central Europe Technology Fast 50), primele sase calificandu-se in baza procentelor de crestere raportate in perioada 2005 – 2009: TeamNet International (Bucuresti, +3.120%), AROBS Transilvania Software (Cluj-Napoca, +831%), CRYS Computers (Bucuresti, +635%) Fortech (Cluj-Napoca, +629%), LASTING Software (Timisoara, +541%), The RED Point (Iasi, +510%).

Deloitte Technology Fast 500 reprezinta cel mai obiectiv element de referinta in industria de tehnologie. Pentru a fi eligibile, companiile trebuie sa aiba activitate de cel putin cinci ani, venituri operationale de cel putin 50.000 de euro in primul an luat in calcul si venituri de cel putin 800.000 de euro in anul curent. Liderul clasamentului din 2010 este compania britanica Mobile Interactive Group, un dezvoltator de aplicatii software care a raportat o rata de crestere de aproape 26.885% pe ultimii cinci ani.

 Turbulentele din piata afecteaza rata medie de crestere

 Rata medie de crestere pe ultimii cinci ani, asa cum reiese in editia din acest an a Deloitte Technology Fast 500 EMEA este 14.027% pentru primele cinci companii din clasament si 1.192% pentru toate cele 500 de companii. Aceste procente indica o scadere fata de 2009 – 24.068% pentru primele cinci, respectiv 1.470% pentru intreg clasamentul.

 “Chiar daca ratele de crestere sunt usor in scadere fata de anul trecut, Fast 500 inregistreaza o crestere substantiala, in pofida provocarilor financiare din piata. Cu precadere, tehnologiile mobile si sectorul aplicatiilor software au fost mai robuste”, spune David Halstead, Deloitte United Kingdom si Partener Coordonator al programului Deloitte Technology Fast 500 EMEA.

 Tendinte geografice

 Franta a inregistrat cel mai mare numar de companii din top – 94, fiind urmata de Marea Britanie cu 86. Cu toate acestea, Marea Britanie are trei din primele cinci companii ale clasamentului. Suedia a detronat Norvegia si Olanda, urcand pe locul trei cu 65 de companii, cu 27 mai mult decat in 2009.

 Tendinte pe sectoare

 Segmentul aplicatiilor software reprezinta 40% din clasament, cu 202 companii calificate; este urmat de companiile de Internet (22%), Telecomuncatii / Retele (15%), Semiconductoare / component / electronice (9%), Bio-tehnologie / Farmaceutice / Echipamente medicale (6%), Tehnologie verde (3%) si Computere / Periferice (3%). Segmentul de Media / Divertisment reprezinta restul de doua procente. Sectorul aplicatiilor software este foarte puternic, acaparand trei din primele cinci pozitii din clasament, precum si un numar de 21 de locuri din top 50.

Lista completa a companiilor din top, precum si detalii suplimentare despre acest program pot fi accesate pe pagina de Internet www.fast500emea.com.

 Despre Deloitte Technology Fast 500 EMEA CEO Survey 2010

 Acest raport este o analiza complexa a tendintelor de business si a cifrelor statistice din spatele companiilor castigatoare, precum si un sumar al principalelor motive de ingrijorare si al asteptarilor liderilor din acest sector.

Despre Deloitte Technology Fast 500 EMEA

 Programul Deloitte Technology Fast 500 EMEA, aflat la a zecea editie, este cel mai obiectiv standard regional de ierarhizare a industriei de profil. Programul recunoaste eforturile si dedicarea celor mai rapide 500 de companii din EMEA pe ultimii cinci ani. Combinand inovatia tehnologica, anterprenoriatul si cresterea rapida, companiile FAST 500 – mari sau mici, publice sau private – acopera o varietate de sectoare industriale si sunt lideri pe segmentele hardware, software, telecomunicatii, semiconductoare, Internet, media si divertisemtn, industria medicala si segmente emergente precum tehnologia ‘green’.

 Programul este sustinut de initiativa Deloitte Technology Fast 50, care ierarhizeaza companiile de tehnologie cu cel mai rapid ritm de crestere dupa o locatie si aria geografica specific, fiind coordonat de grupul Tehnologie, Media si Telecomunicatii din cadrul Deloitte Touche Tohmatsu Limited. Co-sponsori ai proiectului sunt Taylor Wessing, o firma de avocatura de top la nivel international care se concentreaza pe industriile viitorului si Fidelity Growth Partners Europe, un investitor de capital care sprijina antreprenorii ambitiosi din segmentul IT si al tehnologiei curate din Europa. Detalii suplimentare despre companiile calificate, inclusiv distributia pe tari, sectoare industriale si clasamentul complet sunt disponibile pe www.deloitte.co.uk/fast500emea.

 Despre Deloitte Technology, Media & Telecommunications (TMT)

 Deloitte Touche Tohmatsu Limited (DTTL) Global Technology, Media & Telecommunications (TMT) Industry Group este alcatuit din diviziile TMT organizate in diferite firme membre ale DTTL. Grupul include peste 7.000 de parteneri si profesionisti din intreaga lume care ajuta clientii sa evalueze probleme complexe, sa dezvolte abordari noi fata de anumite probleme si sa implementeze solutii practice. Divizii TMT dedicate exista in 45 de tari de pe continentele americane, din regiunea EMEA si Asia Pacific. Firmele membre DTTL furnizeaza servicii pentru 92% din companiile TMT incluse in Fortune Global 500. Printre clientii TMT ai firmelor membre Deloitte se numara companii de software de top la nivel mondial, producatori de computere, operatori wireless si de cablu, agentii de publicitate, producatori de semiconductoare, precum si lideri din domeniul publicistic.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close