Catalin Predoiu a participat la lucrarile Consiliului JAI

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a participat vineri, 3 decembrie, la lucrarile Consiliului Justitie Afaceri Interne care s-a desfasurat la Bruxelles.
In cadrul reuniunii au fost dezbatute proiectele de directive privind combaterea traficului de fiinte umane si a pornografiei infantile, instrumente extrem de utile pentru Statele Membre in lupta impotriva acestor fenomene care vin in contradictie cu valorile europene.
„Romania acorda o atentie maxima agendei europene. Trebuie sa fim prezenti si pregatiti sa ne sustinem interesele nationale la nivel european. Suntem multumiti de variantele de texte care au rezultat din negocieri, pozitia Romaniei fiind cuprinsa in documentele ce vor fi discutate si adoptate in procesul de co-decizie de catre Parlamentul European si Consiliu”, a declarat ministrul Justitiei. Referitor la proiectul de directiva privind dreptul la informare in cadrul procedurilor penale, ministrul Catalin Predoiu a subliniat ca acest instrument este in acord cu noul Cod de Procedura penala, in sensul in care dreptul suspectului sau inculpatului de a fi informat este deja reglementat.
Ministrii justitiei din statele membre UE au mai dezbatut urmatoarele teme de interes pentru spatiul european de justitie: implementarea primei forme de cooperare consolidata din istoria UE, vizand legea aplicabila divortului si separarii de corp, la care Romania este parte, precum si adoptarea mandatului in vederea deschiderii negocierilor cu privire la incheierea unui acord referitor la protectia datelor in cadrul cooperarii judiciare si politienesti.
In marja Consiliului, ministrul Justitiei a avut intrevederi cu Tuija Brax, ministrul Justitiei din Finlanda, pe aspecte legate de progresele inregistrate in cadrul MCV si calendarul Schengen, precum si cu Viviane Reding, Comisar pentru Justitie, Drepturi fundamentale si Cetatenie, pe subiecte aflate pe ordinea de zi a reuniunii.
Declaratiile de presa ale ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, la finalul lucrarilor Consiliului Justitie Afaceri Interne /Bruxelles- 3 decembrie 2010

Sursa: Ministerul Justitiei

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close