Conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament. Opinie separata.

In M. Of. nr. 818 din 7 decembrie 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1525/2010 asupra conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvernul Romaniei, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte.
Din cuprins:
Prin Adresa nr. 5/EB/97, primul-ministru al Guvernului Romaniei a sesizat Curtea Constitutionala cu cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvernul Romaniei, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte.
Sesizarea a fost formulata in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie si al art. 11 alin. (1) lit. A.e) si art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 16.232 din 15 noiembrie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 4.520E/2010.
Prin actul de sesizare se solicita Curtii Constitutionale constatarea existentei unui conflict juridic de natura constitutionala intre Guvernul Romaniei, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte, conflict generat de refuzul Parlamentului Romaniei de a permite prezentarea si dezbaterea motiunii de cenzura, depuse ca urmare a angajarii raspunderii Guvernului, conduita ce a determinat un blocaj institutional referitor la motiunea de cenzura.
Totodata, se solicita Curtii Constitutionale sa se constate ca blocajul institutional cu privire la prezentarea si dezbaterea motiunii de cenzura poate fi inlaturat numai prin continuarea procedurii parlamentare de asumare a raspunderii Guvernului.
In sustinerea cererii formulate, se arata urmatoarele:
La data de 12 noiembrie 2010, presedintele Senatului, printr-o scrisoare, a solicitat primului-ministru “sa retraga din procesul legislativ proiectul Legii educatiei nationale asupra caruia Guvernul si-a angajat raspunderea”. Prin cererea sa, primul-ministru apreciaza ca aceasta conduita a presedintelui Senatului duce la imposibilitatea prezentarii si dezbaterii in sedinta comuna a celor doua Camere a motiunii de cenzura depuse la data de 29 octombrie 2010, ceea ce a si generat prezentul conflict juridic de natura constitutionala.
Se arata ca Parlamentul Romaniei a parcurs calendarul adoptat pentru desfasurarea procedurii angajarii raspunderii Guvernului, calendar consemnat chiar in stenograma sedintei Birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului din data de 18 octombrie 2010. Se sustine ca, prin stabilirea datei prezentarii proiectului de lege, Parlamentul “a permis Guvernului sa isi angajeze raspunderea asupra proiectului Legii educatiei nationale”, iar Guvernul si opozitia au actionat in consecinta, prin prezentarea in plenul reunit al celor doua Camere ale Parlamentului a proiectului legii in cauza, respectiv, prin depunerea unei motiuni de cenzura.
In aceste conditii, Parlamentul trebuia sa dea curs prevederilor art. 113 si art. 114 din Constitutie, precum si art. 78 coroborat cu art. 82 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului.
Autorul sesizarii mai arata ca odata angajata raspunderea Guvernului in fata Parlamentului, ea nu mai poate fi stopata, procedura necesitand a fi parcursa in toate etapele sale; altfel, ar insemna ca ori de cate ori Guvernul, dupa angajarea raspunderii, ar avea indicii ca motiunea de cenzura depusa va fi votata, ar avea posibilitatea sa-si retraga angajarea raspunderii si sa ceara stoparea procedurilor parlamentare.
Se sustine ca Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu poate fi invocata in sprijinul acreditarii solutiei de retragere din procesul legislativ a proiectului Legii educatiei nationale, intrucat:
– anterior sesizarii Curtii Constitutionale, Birourile permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului au permis Guvernului sa isi angajeze raspunderea pe proiectul Legii educatiei nationale;
– Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 a fost publicata cu mult dupa expirarea termenelor pentru prezentarea si dezbaterea motiunii de cenzura;
– Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu obliga Guvernul sa renunte la procedura angajarii raspunderii asupra proiectului Legii educatiei nationale.
In fine, sunt mentionate mecanismele de control pe care autoritatile publice le pot exercita in sensul limitarii oricaror abuzuri din partea Guvernului in cadrul procedurii de angajare a raspunderii.
In conformitate cu dispozitiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata partilor aflate in conflict pentru a-si exprima, in scris, punctul de vedere asupra continutului conflictului si a eventualelor cai de solutionare a acestuia.
Camera Deputatilor a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 51/5.418 din 16 noiembrie 2010, punctul sau de vedere, in care apreciaza ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament, generat de refuzul acestuia din urma de a pune pe ordinea de zi prezentarea si dezbaterea motiunii de cenzura depuse de opozitia parlamentara la 29 octombrie 2010. Se arata ca declansarea controlului parlamentar in conditiile art. 114 din Constitutie este obligatorie atat timp cat a fost depusa si neretrasa o motiune de cenzura. Totodata, se sustine ca nu se poate refuza dreptul Guvernului de a-si angaja raspunderea si astfel de a declansa controlul parlamentar pentru ca numai in acest fel legea asupra careia este angajata raspunderea poate fi sau nu adoptata.
Senatul a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. I 2.547 din 17 noiembrie 2010, punctul sau de vedere, in care apreciaza ca sesizarea formulata de primul-ministru al Guvernului Romaniei este neintemeiata, iar solicitarea acestuia ca blocajul institutional – de altfel inexistent, in opinia presedintelui Senatului – sa fie inlaturat prin continuarea procedurii parlamentare de asumare a raspunderii guvernamentale este lipsita de obiect, avand in vedere Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010.
Se sustine ca prin continuarea procedurii parlamentare de asumare a raspunderii guvernamentale, astfel cum solicita primul-ministru, este incalcat textul art. 1 alin. (4) din Constitutie, care obliga autoritatile publice la un comportament constitutional loial, si este lipsita de efecte juridice insasi Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, care stabileste ca “angajarea raspunderii de catre Guvern in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in temeiul art. 114 alin. (1) din Constitutie, asupra proiectului Legii educatiei nationale este neconstitutionala”. Se apreciaza ca o atare solicitare venita din partea primului-ministru al Guvernului Romaniei nu numai ca nu rezolva, ci perpetueaza conflictul juridic de natura constitutionala constatat prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010. Se arata ca acel conflict juridic de natura constitutionala constatat de Curte prin decizia mentionata nu s-a incheiat la 18 octombrie 2010, din moment ce Decizia Curtii, prin care s-a constatat existenta conflictului, a fost pronuntata la data de 3 noiembrie 2010.
Se considera ca datorita pozitiei supraordonate a Constitutiei, indiferent de prevederile regulamentare existente, deciziile Curtii Constitutionale nu pot fi lipsite de efecte juridice. De aceea, in cazul in care un titular al dreptului de sesizare al Curtii Constitutionale, potrivit art. 146 lit. e) din Constitutie, decide sesizarea acesteia, procedurile parlamentare privind angajarea raspunderii Guvernului, chiar daca sunt in derulare, trebuie suspendate pentru ca, in final, decizia ce va fi pronuntata de Curtea Constitutionala sa isi gaseasca aplicabilitatea.
Se arata ca, in cazul constatarii existentei conflictului juridic de natura constitutionala generat de incalcarea competentei Parlamentului de unica autoritate legiuitoare, Guvernul este obligat sa retraga din Parlament actul pe care si-a asumat raspunderea, acesta fiind singura modalitate de restabilire a raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice aflate in conflict, care sa permita colaborarea acestora in viitor.
Potrivit dispozitiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, pentru dezbaterea sesizarii primului-ministru al Guvernului Romaniei au fost citate partile aflate in conflict. Dezbaterile asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala au avut loc la data de 18 noiembrie 2010 si s-au desfasurat potrivit prevederilor art. 35 alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992, cu citarea partilor si ascultarea concluziilor reprezentantilor acestora. Au fost prezenti autorul sesizarii, primul-ministru al Guvernului Romaniei, domnul Emil Boc, presedintele Senatului, domnul Dan-Mircea Geoana, si presedintele Camerei Deputatilor, doamna Roberta Alma Anastase.
Sustinerile acestora au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand in vedere cererea de intrerupere a deliberarilor, in temeiul dispozitiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amanarea pronuntarii pentru data de 24 noiembrie 2010.

CURTEA,
examinand cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvernul Romaniei, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile reprezentantilor autoritatilor publice aflate in conflict, punctele de vedere depuse, prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si celor ale art. 1, 10, 34 si 35 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra cererii privind solutionarea prezentului conflict juridic de natura constitutionala.
Examinand cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvernul Romaniei, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte, se constata urmatoarele:
I. Prin cererea formulata, primul-ministru al Guvernului Romaniei solicita Curtii Constitutionale constatarea existentei unui conflict juridic de natura constitutionala dintre Guvernul Romaniei, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte, conflict generat de refuzul Parlamentului Romaniei de a permite prezentarea si dezbaterea motiunii de cenzura depuse ca urmare a angajarii raspunderii Guvernului, conduita ce a determinat un blocaj institutional referitor la motiunea de cenzura.
Totodata, ca modalitate de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala, se solicita Curtii Constitutionale sa se constate ca blocajul institutional cu privire la prezentarea si dezbaterea motiunii de cenzura poate fi inlaturat numai prin continuarea procedurii parlamentare de asumare a raspunderii Guvernului.
II. Curtea observa ca, potrivit jurisprudentei sale constante, notiunea de conflict juridic de natura constitutionala “nu se limiteaza numai la conflictele de competenta, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje institutionale, ci vizeaza orice situatii juridice conflictuale a caror nastere rezida in mod direct in textul Constitutiei” (a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009). Avand in vedere definitia jurisprudentiala a sintagmei cuprinse in art. 146 lit. e) din Constitutie, in cauza de fata, analiza Curtii trebuie sa se circumscrie urmatoarelor aspecte:
– daca exista o situatie conflictuala intre Guvern, pe de o parte, si Parlament, pe de alta parte, mai exact, un conflict juridic intre autoritatile mentionate;
– in ipoteza constatarii existentei unei situatii conflictuale, daca aceasta rezulta in mod direct din textul Constitutiei.
III. Curtea retine ca pentru a analiza daca cererea cu care a fost sesizata vizeaza un conflict juridic a carui nastere rezida in textul Constitutiei, trebuie sa clarifice atat natura juridica, cat si semnificatia juridica a scrisorii presedintelui Senatului comunicate primului-ministru al Guvernului Romaniei. O asemenea analiza este necesara, intrucat autorul sesizarii sustine ca tocmai aceasta scrisoare a creat premisele crearii unui conflict juridic de natura constitutionala.
Potrivit art. 39 alin. (1) lit. f) din Regulamentul Senatului, presedintele acestei Camere a Parlamentului “reprezinta Senatul in relatiile cu Presedintele Romaniei, Camera Deputatilor, Guvernul, Curtea Constitutionala, precum si cu alte autoritati si institutii interne ori internationale”. O atare atributiune a sa angajeaza Senatul ca autoritate publica in raporturile sale constitutionale cu autoritatile publice mentionate in textul regulamentar, ceea ce inseamna ca presedintele Senatului, prin actiunile sau inactiunile sale, angajeaza din punct de vedere constitutional Camera din care face parte. In aceste conditii, Curtea constata ca Scrisoarea, inregistrata la Senat cu nr. I-2.533/12.XI.2010 si mentionata de primul-ministru in sesizarea sa, a angajat din punct de vedere constitutional Senatul si, implicit, Parlamentul ca unica autoritate legiuitoare a tarii. Astfel, scrisoarea in cauza are natura juridica specifica a unui act juridic, o manifestare expresa a vointei Parlamentului ca autoritate publica. Mai mult, pentru a intari cele mai sus expuse, respectiv ca presedintele Senatului actioneaza pentru si in numele Parlamentului, Curtea retine ca acesta a fost cel care a condus sedintele comune ale Birourilor permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor din 18 octombrie 2010 si 28 octombrie 2010, sedinte in care a fost stabilit calendarul procedurilor privind angajarea raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale, respectiv a fost respinsa cererea de amanare a prezentarii de catre Guvern a proiectului de lege mentionat.
In ceea ce priveste semnificatia juridica a scrisorii in cauza, se constata ca prin aceasta se solicita primului-ministru al Guvernului Romaniei “sa retraga din procesul legislativ proiectul Legii educatiei nationale asupra caruia Guvernul si-a angajat raspunderea”. O atare solicitare este o manifestare expresa de vointa a Senatului in sensul de a obliga Guvernul sa “retraga” proiectul de lege in cauza. Or, proiectul respectiv de lege a fost promovat prin angajarea raspunderii Guvernului in temeiul art. 114 din Constitutie, ceea ce, in aceste conditii, ar insemna “retragerea” angajarii raspunderii Guvernului. Numai ca procedura constitutionala prevazuta de art. 114 din Constitutie nu poate fi “retrasa” de subiectul care deja a initiat-o, fiind un act de vointa care angajeaza Guvernul in mod irevocabil, astfel incat scrisoarea presedintelui Senatului capata mai degraba o valenta duala, respectiv fie Guvernul renunta la angajarea raspunderii, ceea ce, din punct de vedere constitutional, nu mai este posibil, fie urmeaza ca Parlamentul sa nu mai continue procedura angajarii deja incepute, cu consecinta neadoptarii legii in cauza. Cum primul aspect mentionat nu este posibil, rezulta ca Parlamentul ignora decizia Guvernului de angajare a raspunderii, motivat de pronuntarea de catre Curtea Constitutionala a Deciziei nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010. Astfel, Parlamentul, prin presedintele Senatului, isi justifica actiunea prin pronuntarea de catre Curtea Constitutionala a Deciziei nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, pe cand Guvernul contesta aplicabilitatea deciziei mentionate intr-o procedura de angajare a raspunderii sale deja inceputa.
In aceste conditii, in cauza de fata, Curtea constata ca exista in mod evident un conflict juridic intre Guvern, pe de o parte, si Parlament, pe de alta parte; totodata, Curtea retine ca izvorul acestui conflict juridic rezulta chiar din prevederile Constitutiei, respectiv din prevederile art. 114 coroborate cu art. 113 din Constitutie, precum si din cele ale art. 146 lit. e) coroborate cu art. 147 alin. (4) din Constitutie.
IV. Prin ipoteza, problema de drept constitutional ridicata este posibilitatea eventuala a blocarii procedurii prevazute de art. 114 din Constitutie prin invocarea dispozitiilor art. 146 lit. e) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (4) din Constitutie.
Aceasta este chestiunea de drept constitutional asupra careia Curtea urmeaza sa se pronunte pentru a solutiona conflictul juridic de natura constitutionala cu care a fost sesizata. In demersul sau, Curtea trebuie sa stabileasca consecintele pe plan constitutional ale deciziei Guvernului de angajare a raspunderii in conditiile art. 114 din Constitutie, sa clarifice efectele deciziilor pronuntate in cadrul competentei sale de la art. 146 lit. e) din Constitutie si sa faca aplicarea acestora la situatia litigioasa de fata.
V. Curtea, in jurisprudenta sa, a stabilit ca “angajarea raspunderii este o procedura mixta, de control parlamentar, intrucat permite initierea unei motiuni de cenzura, si de legiferare, deoarece proiectul de lege in legatura cu care Guvernul isi angajeaza raspunderea se considera adoptat, daca o asemenea motiune nu a fost depusa sau, fiind initiata, a fost respinsa” (a se vedea Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998).
In cadrul acestei proceduri, un rol cu totul aparte trebuie atribuit deciziei Guvernului de a-si angaja raspunderea, avand in vedere consecintele care decurg din aceasta. Decizia Guvernului de a-si angaja raspunderea isi gaseste temeiul in art. 114 alin. (1) din Constitutie si constituie un act de vointa exclusiv, unilateral si irevocabil realizat in vederea adoptarii unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege. Decizia Guvernului de a-si angaja raspunderea nu poate fi cenzurata de Parlament sub aspectul oportunitatii sale, insa, la nivelul Parlamentului, in conditiile procedurale stabilite prin Constitutie si Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, se poate depune si vota o motiune de cenzura care are drept efect demiterea Guvernului.
Motiunea de cenzura se constituie intr-un adevarat instrument de natura constitutionala pus la indemana Parlamentului in vederea realizarii controlului parlamentar asupra activitatii Guvernului. Reglementarea generala a motiunii de cenzura se regaseste in dispozitiile art. 113 din Constitutie, iar anumite aspecte particulare ale acestei institutii juridice sunt reglementate prin art. 114 alin. (2) si (3) din Constitutie. Aceste din urma prevederi constitutionale califica motiunea de cenzura depusa in cadrul procedurii angajarii raspunderii Guvernului ca fiind una “provocata”, fara ca sub aspectul naturii juridice si al finalitatii urmarite sa o deosebeasca de motiunea de cenzura reglementata de art. 113 din Constitutie. Astfel, Curtea retine ca prevederile Constitutiei nu reglementeaza doua categorii de motiuni de cenzura, ci, din contra, motiunea de cenzura ca institutie juridica este una singura, reglementata de art. 113 din Constitutie; elementele specifice ce vizeaza motiunea de cenzura initiata in ipoteza angajarii raspunderii Guvernului nu releva decat doua particularitati procedurale (contextul initierii – dupa prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege ce face obiectul angajarii raspunderii – si posibilitatea constitutionala de initiere – indiferent daca semnatarii sai au mai initiat in cadrul aceleiasi sesiuni parlamentare o motiune de cenzura potrivit prevederilor art. 113 din Constitutie) si o particularitate de natura substantiala (in cazul respingerii motiunii de cenzura, programul, declaratia de politica generala sau proiectul de lege se considera adoptat), care nu pot califica motiunea de cenzura prevazuta de art. 114 din Constitutie ca un instrument de control parlamentar distinct de motiunea de cenzura reglementata de art. 113 din Constitutie.
Avand in vedere cele de mai sus, rezulta ca, prin votarea unei motiuni de cenzura, indiferent daca aceasta a fost depusa in conditiile art. 113 sau art. 114 din Constitutie, realizandu-se controlul parlamentar, se retrage increderea acordata Guvernului, ceea ce are drept efect demiterea acestuia.
Parlamentul nu are competenta de a impiedica Guvernul sa ia decizia angajarii raspunderii; de asemenea, odata luata aceasta decizie, Parlamentul nu poate impiedica Guvernul sa continue procedura in cauza, intrucat s-ar ajunge la situatii inadmisibile in care un Guvern minoritar sa nu isi poata angaja niciodata raspunderea, ceea ce incalca in mod flagrant art. 114 din Constitutie. De asemenea, nici Guvernul nu isi poate retrage cererea de angajare a raspunderii, fiind un act irevocabil al sau. In acest context constitutional, depunerea motiunii de cenzura are semnificatia declansarii controlului parlamentar asupra activitatii Guvernului si mutatis mutandis constituie un act irevocabil in sensul initierii acestui control; este o arma pusa indeobste la indemana opozitiei parlamentare si nu in ultimul rand este o forma de exprimare a opozitiei fata de masurile adoptate de Guvern. In consecinta, impiedicarea prezentarii si refuzul de a dezbate o motiune de cenzura deja depusa sunt contrare Constitutiei, intrucat acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilitatii opozitiei parlamentare de a cenzura si controla deciziile guvernamentale de angajare a raspunderii.
Astfel, in cauza de fata, Curtea retine ca Parlamentul, prin reprezentantul sau, si anume presedintele Senatului, nu a respectat termenul de prezentare a motiunii de cenzura in sedinta comuna a celor doua Camere de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia, prevazut de art. 78 alin. 1 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, ceea ce se constituie intr-o piedica la prezentarea motiunii de cenzura depusa de opozitia parlamentara. Mai mult, avand in vedere cele aratate mai sus, dezbaterea motiunii de cenzura trebuia deja demarata, ceea ce nu s-a intamplat, astfel incat Curtea constata ca Parlamentul, prin reprezentantul sau, si anume presedintele Senatului, refuza supunerea acesteia spre dezbatere in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului, contrar prevederilor art. 114 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 113 alin. (3) din Constitutie. In acest mod opozitia parlamentara nu se mai poate exprima si controlul parlamentar este lipsit de eficienta. Or, niciun instrument juridic prevazut de Constitutie nu poate fi lipsit de eficienta, golirea lui de continut determinand caracterul lui iluzoriu si, implicit, incalcarea principiului constitutional al statului de drept.
In fine, Curtea reaminteste ca, in functie de votarea sau nu a motiunii de cenzura, fie Guvernul este demis, fie proiectul Legii educatiei nationale se considera adoptat, dupa caz. Intrucat procedura angajarii raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale continua de drept in temeiul art. 114 din Constitutie, solicitarea autorului sesizarii ca instanta constitutionala sa oblige autoritatile publice implicate in prezentul conflict juridic de natura constitutionala sa continue procedura parlamentara a angajarii raspunderii Guvernului este lipsita de obiect.
VI. Cu referire la posibila interferenta a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, in cadrul procedurii angajarii raspunderii Guvernului declansate la 12 octombrie 2010, Curtea retine urmatoarele:
Potrivit art. 3 lit. a) si b) din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, Birourile permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului se intrunesc in sedinta comuna, la convocarea presedintilor acestora, pentru adoptarea proiectului ordinii de zi a sedintelor comune ale Parlamentului si pentru stabilirea datei si locului desfasurarii sedintelor comune. Astfel, in sedinta comuna a Birourilor permanente ale celor doua Camere din 18 octombrie 2010 a fost discutata solicitarea Guvernului transmisa Parlamentului la data de 12 octombrie 2010 si a fost fixat un calendar in ceea ce priveste procedurile privind angajarea raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale.
Sesizarea presedintelui Senatului care a dus la pronuntarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 a fost facuta prin Adresa nr. XXXV 3.931 din 19 octombrie 2010. Curtea, prin decizia mentionata, a constatat ca “angajarea raspunderii de catre Guvern in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in temeiul art. 114 alin. (1) din Constitutie, asupra proiectului Legii educatiei nationale este neconstitutionala si a declansat un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament, intrucat proiectul de lege se afla in proces de legiferare la Senat, in calitate de Camera decizionala”.
In acelasi timp, Curtea, cu privire la solicitarea autorului sesizarii, in sensul ca instanta de contencios constitutional sa oblige Guvernul sa renunte la procedura angajarii raspunderii, in considerentele deciziei, a constatat ca “aceasta cerere excedeaza competentei sale, solutia apartinand in exclusivitate autoritatilor publice aflate in conflict”.
O atare abordare a Curtii Constitutionale s-a impus prin prisma unui aspect deosebit de important, si anume prin faptul ca instanta constitutionala a fost sesizata de catre presedintele Senatului in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie dupa ce Birourile permanente ale celor doua Camere au luat in discutie decizia Guvernului din 12 octombrie 2010 de a-si angaja raspunderea. De altfel, prin Adresa nr. 2 MC din 18 octombrie 2010, presedintele Camerei Deputatilor a si comunicat primului-ministru al Guvernului Romaniei calendarul stabilit in Birourile permanente.
In jurisprudenta sa, Curtea a statuat, de principiu, ca “ori de cate ori o lege noua modifica starea legala anterioara cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, daca s-au realizat inainte de intrarea in vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptarii noii reglementari, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare” (a se vedea Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008).
De asemenea, intr-un control de constitutionalitate pe cale de exceptie, Curtea a aratat ca “decizia de constatare a neconstitutionalitatii face parte din ordinea juridica normativa, prin efectul acesteia prevederea neconstitutionala incetandu-si aplicarea pentru viitor” (a se vedea Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008).
Prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, solutionand un conflict juridic de natura constitutionala, Curtea a statuat expressis verbis ca “Potrivit art. 147 alin. (4) din Constitutie, <<Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor>>. Efectul ex nunc al actelor Curtii constituie o aplicare a principiului neretroactivitatii, garantie fundamentala a drepturilor constitutionale de natura a asigura securitatea juridica si increderea cetatenilor in sistemul de drept, o premisa a respectarii separatiei puterilor in stat, contribuind in acest fel la consolidarea statului de drept.
Pe cale de consecinta, efectele deciziei Curtii nu pot viza decat actele, actiunile, inactiunile sau operatiunile ce urmeaza a se infaptui in viitor de catre autoritatile publice implicate in conflictul juridic de natura constitutionala”.
Din cele de mai sus, rezulta, in mod evident, urmatoarele:
1. Deciziile Curtii Constitutionale pronuntate in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie au putere numai pentru viitor;
2. Deciziile Curtii Constitutionale, facand parte din ordinea normativa, nu pot fi aplicate retroactiv, mai exact unor raporturi/situatii juridice incheiate.
In cauza de fata, Curtea constata ca Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu poate sa se aplice unor raporturi juridice de drept public deja incheiate, intrucat, pentru a “bloca” angajarea raspunderii Guvernului prin intermediul unei decizii a Curtii Constitutionale, titularii dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala prevazuti de art. 146 lit. e) din Constitutie trebuiau sa uzeze de acest drept pana cel tarziu la data de 18 octombrie 2010. Decizia de angajare a raspunderii Guvernului a fost acceptata implicit la data la care Biroul permanent al celor doua Camere a stabilit calendarul angajarii raspunderii. Prin aceasta acceptare, situatia juridica constituita prin decizia de angajare a raspunderii Guvernului a fost incheiata; celelalte aspecte, si anume prezentarea proiectului de lege, initierea unei motiuni de cenzura, votarea motiunii de cenzura sau adoptarea proiectului de lege prezentat sunt efecte ale deciziei Guvernului, acceptata de Parlament, de a-si angaja raspunderea. Astfel, situatia juridica mentionata trebuie calificata ca fiind facta praeterita, si nu facta pendentia. Daca, din contra, s-ar considera ca ipoteza de fata se constituie intr-o situatie juridica aflata in curs de executare inseamna ca decizia Guvernului de a-si angaja raspunderea este un act de vointa care se prelungeste in timp cu mai multe faze decizionale. Or, de fapt, astfel cum s-a aratat mai sus, procedurile parlamentare angajate dupa stabilirea calendarului de catre Biroul permanent nu sunt decat simple efecte ale unei situatii juridice deja incheiate.
Astfel cum rezulta si din Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, “efectele deciziei Curtii nu pot viza decat actele, actiunile, inactiunile sau operatiunile ce urmeaza a se infaptui in viitor de catre autoritatile publice implicate in conflictul juridic de natura constitutionala”. Acest considerent este aplicabil intru-totul si in cauza de fata, intrucat conflictul constatat de catre Curte nu este unul care este inca in desfasurare, ci s-a incheiat la momentul 18 octombrie 2010 cand Parlamentul a acceptat solicitarea Guvernului de a-si angaja raspunderea.
Mai mult, in cazul de fata, Curtea constata ca doar in situatia unei facta pendentia s-ar fi pus problema obligarii Guvernului de catre Curtea Constitutionala sa renunte la procedura angajarii raspunderii, respectiv daca instanta constitutionala ar fi fost sesizata de catre presedintele Senatului pana cel tarziu la data de 18 octombrie 2010, deci inainte de stabilirea calendarului asumarii de catre Parlament; numai in aceasta situatie cererea in cauza ar fi vizat o situatie litigioasa in curs, chiar daca ulterior Birourile permanente ar fi acceptat decizia Guvernului prin intocmirea calendarului angajarii raspunderii.
Tinand cont de cele de mai sus, Curtea retine ca Decizia sa nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu poate fi invocata in sensul blocarii procedurii de angajare a raspunderii Guvernului asupra Legii educatiei nationale si, in consecinta, urmeaza sa constate ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate motiunea de cenzura depusa de opozitia parlamentara, dezbatere care, odata declansata, tinand seama de prevederile Constitutiei, nu poate fi oprita.

Avand in vedere considerentele expuse, dispozitiile art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 si 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

Curtea Constitutionala constata ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate motiunea de cenzura depusa de opozitia parlamentara, dezbatere care, odata declansata, tinand seama de prevederile Constitutiei, nu poate fi oprita.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica primului-ministru al Guvernului Romaniei, presedintelui Senatului si presedintelui Camerei Deputatilor si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Dezbaterea si pronuntarea au avut loc la datele de 18 noiembrie 2010 si 24 noiembrie 2010 si la acestea au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan si Tudorel Toader, judecatori.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,
Benke Karoly

*

OPINIE SEPARATA

In dezacord cu opinia majoritara, consideram ca nu exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvernul Romaniei, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte, ca urmare a refuzului Parlamentului de a dezbate motiunea de cenzura depusa de opozitia parlamentara, si ca atare sesizarea trebuie respinsa ca fiind neintemeiata.
Sustinem aceasta intrucat, prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Curtea Constitutionala a constatat ca angajarea raspunderii de catre Guvern in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in temeiul art. 114 alin. (1) din Constitutie, asupra proiectului Legii educatiei nationale este neconstitutionala si a declansat un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament, deoarece proiectul de lege se afla in proces de legiferare la Senat, in calitate de Camera decizionala. Prin aceeasi decizie, Curtea Constitutionala a mai constatat si faptul ca cererea autorului sesizarii, in sensul ca instanta de contencios constitutional sa oblige Guvernul sa renunte la procedura angajarii raspunderii, sub aspectul punerii in executare, excedeaza competentei sale, solutia apartinand in exclusivitate autoritatilor publice aflate in conflict. Chiar daca prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 Guvernul nu este obligat, in termeni expresi, sa renunte la procedura angajarii raspunderii asupra proiectului Legii educatiei nationale, aceasta nu semnifica faptul ca poate continua o procedura constatata ca fiind neconstitutionala. Curtea Constitutionala nu poate obliga partile sa adopte o atitudine sau alta, insa deciziile sale sunt definitive si general obligatorii, se aplica erga omnes si trebuie respectate de catre toate autoritatile in baza prevederilor constitutionale.
Pe de alta parte, daca un fapt ilicit are consecinte ilicite, tot astfel, un fapt neconstitutional are consecinte neconstitutionale. Neconstitutionalitatea procedurii angajarii raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale, astfel cum a fost constatata prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, nu poate fi acoperita prin continuarea procedurilor parlamentare incepute in acest sens. Numai o procedura parlamentara declansata cu respectarea prevederilor art. 114 din Constitutie nu poate fi retrasa de catre Guvern, in calitate de initiator, in timp ce Parlamentul este obligat sa continue derularea acesteia. Pe cale de consecinta, o procedura parlamentara declarata neconstitutionala nu poate fi continuata cu nesocotirea deciziei Curtii Constitutionale si fara suport constitutional. Angajarea raspunderii Guvernului este un proces derulat in mai multe etape; fiecare etapa trebuie sa se desfasoare in acord cu prevederile constitutionale, iar neconstitutionalitatea unei etape se rasfrange asupra intregii proceduri.
Din momentul in care angajarea raspunderii Guvernului asupra proiectului de lege a fost declarata neconstitutionala, dezbaterea motiunii de cenzura din cadrul acestei proceduri este lipsita de obiect.
Suntem in dezacord si cu privire la sustinerea majoritara potrivit careia Curtea trebuie “sa clarifice efectele deciziilor pronuntate in cadrul competentei sale de la art. 146 lit. e) din Constitutie si sa faca aplicarea acestora la situatia litigioasa de fata”. Aceasta deoarece, printr-o noua decizie, Curtea Constitutionala nu clarifica efectele deciziilor precedente si nu face aplicarea lor la situatia litigioasa dedusa spre solutionare.
Cu majoritate de voturi, Curtea a constatat “ca exista in mod evident un conflict juridic intre Guvern, pe de o parte, si Parlament, pe de alta parte”, iar “izvorul acestui conflict juridic rezulta chiar din prevederile Constitutiei, respectiv din prevederile art. 114 coroborate cu art. 113 din Constitutie, precum si din cele ale art. 146 lit. e) coroborate cu art. 147 alin. (4) din Constitutie”. In ceea ce ne priveste, raportandu-ne la jurisprudenta in materie, consideram ca existenta unui conflict juridic de natura constitutionala nu poate fi dedusa din coroborarea prevederilor constitutionale, ci, eventual, din acte sau fapte de natura a crea blocaje institutionale. Existenta unui conflict juridic de natura constitutionala nu poate fi dedusa nici din interpretarile diferite pe care le dau autoritatile prevederilor constitutionale sau cu privire la aplicarea deciziilor Curtii Constitutionale.

Aspazia Cojocaru,
judecator

Acsinte Gaspar,
judecator

Tudorel Toader,
judecator