Decizia Curtii Constitutionale nr. 1286/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (1)-(4) si art. 34 alin. (15)-(18) din Codul fiscal

In M. Of. nr. 824 din 9 decembrie 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1286/2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (1) – (4) si art. 34 alin. (15) – (18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Din cuprins:
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 pct. 1 si 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Remco Trade” – S.R.L. din Bucuresti in Dosarul nr. 20.304/300/2009 al Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti – Sectia civila.
La apelul nominal raspunde Emil Rachita – administratorul Societatii Comerciale “Remco Trade” – S.R.L., lipsa fiind cealalta parte, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
Cauza fiind in stare de judecata, presedintele acorda cuvantul administratorului Societatii Comerciale “Remco Trade” – S.R.L., care solicita admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate. In acest sens arata ca reglementarea modalitatilor de plata a impozitului pe profit tine de strategia statului in domeniul politicii fiscale, fara a fi incalcate prevederile constitutionale invocate de autorul exceptiei.

CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 23 decembrie 2009, pronuntata in Dosarul nr. 20.304/300/2009, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti – Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 pct. 1 si 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale.
Exceptia a fost ridicata de Societatea Comerciala “Remco Trade” – S.R.L. din Bucuresti, intimat intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei contestatii la executare.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca desi art. 4 din Codul fiscal prevede ca acesta se modifica si se completeaza numai prin lege, promovata, de regula, cu 6 luni inainte de data intrarii in vigoare a acesteia, orice modificare sau completare intrand in vigoare cu incepere din prima zi a anului urmator celui in care a fost adoptata prin lege, textele criticate au intrat in vigoare la data de 1 mai 2009, nerespectand art. 4 din Codul fiscal. Astfel, se realizeaza o neconcordanta intre prevederile legale ale Codului fiscal si cele ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2009, fapt ce duce la o incalcare evidenta a dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentala.
Fixarea sumelor corespunzatoare impozitului minim, precum si stabilirea lor in functie de veniturile totale inregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent creeaza o evidenta inechitate intre micii si marii contribuabili, incalcandu-se astfel prevederile art. 44 alin. (2) teza intai si cele ale art. 56 alin. (2) din Constitutie. De asemenea, sunt incalcate si prevederile constitutionale ale art. 45 referitoare la libertatea economica.
Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti arata ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.
Guvernul arata ca dispozitiile de lege criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate privata, principiului libertatii economice sau celui privind justa asezare a sarcinilor fiscale. Inechitatea invocata intre micii si marii contribuabili reprezinta o masura de politica fiscala, statul fiind cel care isi stabileste sistemul legal de impunere, in vederea asigurarii unei juste asezari a sarcinilor fiscale. Aspectele invocate tin de pozitia si viziunea legiuitorului fata de sistemul de taxare oportun unei anumite perioade economice. Modul in care intelege statul sa ii sprijine pe micii intreprinzatori prin masurile economice luate si, implicit, efectele benefice sau defavorabile ale masurilor asupra operatorilor economici se subsumeaza aceleiasi strategii economico-fiscale a statului.
Avocatul Poporului arata ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 este neintemeiata. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 pct. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009, se arata ca aceasta este inadmisibila, intrucat dispozitiile criticate reglementeaza unele masuri financiar-fiscale referitoare la anul 2009, avand o aplicabilitate limitata in timp la anul mentionat.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
Instanta de judecata a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 pct. 1 si 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009. Curtea observa ca art. 32 pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 modifica dispozitiile art. 18 alin. (1) – (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar art. 32 pct. 6 din aceeasi ordonanta introduce la art. 34 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dupa alin. (14), patru noi alineate, alin. (15) – (18). Asa fiind, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 18 alin. (1) – (4) si art. 34 alin. (15) – (18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.
Ulterior sesizarii Curtii, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit art. II din ordonanta, aceasta intra in vigoare incepand cu data de 1 octombrie 2010. Potrivit art. I pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 87/2010, art. 18 alin. (2) – (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se abroga, iar potrivit art. I pct. 5 din aceeasi ordonanta, art. 34 alin. (15) – (18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se modifica.
Textele de lege criticate au in prezent urmatorul cuprins:
– Art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: “Contribuabilii care desfasoara activitati de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizeaza aceste venituri in baza unui contract de asociere, si in cazul carora impozitul pe profit datorat pentru activitatile prevazute in acest articol este mai mic decat 5% din veniturile respective sunt obligati la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri inregistrate.”;
– Art. 18 alin. (2) – (7) este abrogat;
– Art. 34 alin. (15) – (18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: “(15) Contribuabilii care, pana la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligati la plata impozitului minim au obligatia de a declara si de a plati impozitul pe profit, respectiv de a efectua plata anticipata, dupa caz, aferente trimestrului III al anului 2010, pana la data de 25 octombrie 2010, potrivit prevederilor in vigoare la data de 30 septembrie 2010.
(16) Contribuabilii care, pana la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligati la plata impozitului minim, pentru definitivarea impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2010, aplica urmatoarele reguli:
a) pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2010:
– determinarea impozitului pe profit aferent perioadei respective si efectuarea comparatiei cu impozitul minim anual, prevazut la art. 18 alin. (3), recalculat in mod corespunzator pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2010, prin impartirea impozitului minim anual la 12 si inmultirea cu numarul de luni aferent perioadei respective, in vederea stabilirii impozitului pe profit datorat;
– stabilirea impozitului pe profit datorat;
– prin exceptie de la prevederile alin. (1), (5) si (11) si ale art. 35 alin. (1), depunerea declaratiei privind impozitul pe profit pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2010 si plata impozitului pe profit datorat din definitivarea impunerii, pana la data de 25 februarie 2011;
b) pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2010:
– contribuabilii depun declaratia privind impozitul pe profit si platesc impozitul pe profit datorat potrivit prevederilor alin. (1), (5) si (11) si ale art. 35 alin. (1).
(17) In aplicarea prevederilor alin. (16), determinarea profitului impozabil si a impozitului pe profit se efectueaza urmarindu-se metodologia de calcul prevazuta de titlul II <<Impozitul pe profit>> in mod corespunzator pentru cele doua perioade, luand in calcul veniturile si cheltuielile inregistrate.
(18) Pierderea fiscala inregistrata in cele doua perioade aferente anului 2010 se recupereaza potrivit prevederilor art. 26, fiecare perioada fiind considerata an fiscal in sensul perioadei de 5 ani, respectiv 7 ani.”
In sustinerea neconstitutionalitatii acestor dispozitii legale sunt invocate prevederile constitutionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 44 alin. (2) teza intai referitoare la garantarea si ocrotirea in mod egal de lege a proprietatii private, indiferent de titular, art. 45 referitoare la libertatea economica si art. 56 alin. (2) referitoare la asezarea justa a sarcinilor fiscale.
1. Examinand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata. Astfel, Curtea retine ca regula generala in materia impozitelor si taxelor este cuprinsa in art. 139 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia “Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”. De asemenea, Curtea retine ca, potrivit art. 56 din Constitutie, contributia cetatenilor la cheltuielile publice constituie o indatorire fundamentala a acestora, neputandu-se retine, in consecinta, ca prin stabilirea pe cale legala a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane.
Din aceste reglementari constitutionale rezulta ca stabilirea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat intra in competenta exclusiva a legiuitorului, acesta avand dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor si taxelor si de a opta pentru acordarea unor exceptari sau scutiri de la aceste obligatii in favoarea anumitor categorii de contribuabili si in anumite perioade de timp, in functie de situatiile conjuncturale, dar, evident, si in raport cu situatia economico-financiara a tarii in perioadele respective.
Intrucat, astfel cum s-a aratat, stabilirea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat, precum si a conditiilor de impozitare intra in competenta exclusiva a legiuitorului, adoptand reglementarea prevazuta la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Guvernul, in calitatea sa de legiuitor delegat, a actionat in limitele acestei competente, prin stabilirea unei baze impozabile certe care sa asigure un tratament echitabil si corect pentru toti, neputandu-se retine ca astfel ar fi contravenit principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale.
In ceea ce priveste critica potrivit careia se realizeaza o neconcordanta intre prevederile legale ale Codului fiscal si cele ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2009, fapt ce duce la o incalcare evidenta a dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentala, Curtea constata ca aceasta nu poate fi primita. Astfel, in jurisprudenta sa constanta, instanta de contencios constitutional a statuat ca examinarea constitutionalitatii unui text de lege are in vedere compatibilitatea acestui text cu dispozitiile constitutionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale intre ele si raportarea concluziei ce ar rezulta din aceasta comparatie la dispozitii ori principii ale Constitutiei.
Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 34 alin. (15) – (18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constata ca dispozitiile criticate stabilesc reguli pe care contribuabilii, care pana la data de 30 septembrie 2010, inclusiv, au fost obligati la plata impozitului minim, trebuie sa le aplice pentru definitivarea impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2010, reglementare ce se incadreaza in competenta legiuitorului determinata in acord cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constitutie.
2. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (2) – (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constata ca acestea au fost abrogate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 87/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010.
Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, “Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare […]”. Avand in vedere aceste dispozitii legale, precum si jurisprudenta sa constanta in astfel de situatii, Curtea urmeaza sa respinga ca devenita inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (2) – (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

1. Respinge ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (1) si art. 34 alin. (15) – (18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Remco Trade” – S.R.L. din Bucuresti in Dosarul nr. 20.304/300/2009 al Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti – Sectia civila.
2. Respinge ca devenita inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (2) – (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de acelasi autor in acelasi dosar.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 14 octombrie 2010.