Alocutiunea primului-ministru Emil Boc, in plenul Parlamentului, dupa adoptarea Legii bugetului de stat pe 2011 si a Legii bugetului asigurarilor sociale de stat pe 2011
Doamnelor si domnilor parlamentarii,
Distinsi membri ai Guvernului,
Vreau sa va multumesc tuturor, in maniera cea mai sincera cu putinta, pentru efortul pe care dumneavoastra l-ati facut in aceste zile, in vederea adoptarii Legii bugetului de stat si a Legii care vizeaza bugetul asigurarilor sociale de stat.
Am fost martor la un proces de lucru care s-a intins uneori chiar pana la ora 1-2 in noapte, o dovada a faptului ca desi, uneori, la nivelul opiniei publice, se spune despre clasa politica, despre parlamentari, ca nu sunt acolo unde trebuie, eu pot sa confirm ca ieri, cel putin, si in zilele in care am participat la aceasta dezbatere, am constatat o sustinere a interesului national de a discuta aceasta lege a bugetului de stat. Evident, diferentele de opinii sunt firesti intr-o democratie, puterea si opozitia sa aiba puncte de vedere contrare cu privire la diverse proiecte sau acte normative. Revenind la proiectul de buget, doamnelor si domnilor, ati dat astazi un vot pentru un buget care va asigura, dupa doi ani grei de criza si recesiune, va asigura iesirea Romaniei din recesiunea economica in anul 2011. Va multumesc pentru ca ati dat un vot, de asemenea, pentru ca incepand cu luna ianuarie, bugetarii sa recupereze 15% din salariul diminuat, atat cat isi poate permite Romania astazi, in conditiile dificile pe care inca le traverseaza. Va multumesc pentru ca ati dat vot pentru un buget care va majora volumul investitiilor in Romania de la 33 de miliarde, cat era in 2010, la 35 de miliarde de lei in 2011, ca o cheie importanta pentru ceea ce inseamna asigurarea cresterii economice din anul urmator. Va multumesc pentru ca ati dat un vot pentru plata sigura a pensiilor in Romania.
Acest buget pe care l-ati votat asigura, pe de o parte, posibilitatea de a avea o plata certa, fara probleme, a drepturilor salariale si a drepturilor de pensii, dar si a celorlalte obligatii sociale pe care statul le are, conform principiului pe care l-am stabilit, ca vom consuma atat cat producem, iar ceea ce rezulta din deficit sa trecem pe investitii, in vederea crearii locurilor de munca.
Va multumesc pentru ca ati dat un vot in vederea cresterii numarului locurilor de munca in 2011 si a diminuarii somajului. Ati dat, de asemenea, un vot pentru mentinerea unui curs echilibrat euro-leu si in anul 2011, pentru protejarea intereselor financiare ale populatiei si ale firmelor. Si nu in ultimul rand, ati dat un vot pentru a putea sa ii protejam in continuare pe cei care sunt intr-o situatie dificila, pentru a-i proteja si a le putea asigura plata drepturilor pensiei minime, de 350 de lei, si a celorlalte obligatii sociale pentru cei care sunt cu adevarat in nevoi.
In incheiere, va multumesc inca o data pentru efortul pe care l-ati facut si va asigur ca anul 2011, asa cum arata toate prognozele internationale, este anul care va putea marca in sfarsit, finalul recesiunii economice in Romania. Si asa cum spune o vorba din popor, dupa vreme rea vine si vremea buna. Va multumesc!
xxx
Declaratii de presa sustinute de primului-ministru Emil Boc, dupa adoptarea Legii bugetului de stat pe 2011 si a Legii bugetului asigurarilor sociale de stat pe 2011
Reporter: /…/contestatia la Curtea Constitutionala pe Legea bugetului.
Emil Boc: E un drept constitutional si legal, nimeni nu poate sa obiecteze, pentru ca sesizarea la Curte este un drept legal al deputatilor si senatorilor daca intrunesc numarul de semnaturi cerut de Constitutie. N-am cum sa comentez.
Reporter: Va mai fi o astfel de contestatie si pe legea salarizarii. Credeti ca vom avea un buget in cele din urma?
Emil Boc: Sunt convins. Am inteles ca s-a fixat termen la Curtea Constitutionala pentru data de 28. Am convingerea ca, asa cum am anuntat, Romania va avea in anul 2011 bugetul in vigoare.
Reporter: Cam de cand?
Emil Boc: Incepand cu 1 ianuarie, Romania va avea un buget.
Reporter: Aceasta contestatie la Curte nu va intarzia adoptarea pana la sfarsitul anului? Credeti ca vor primi…
Emil Boc: Am inteles din comunicarea publica a Curtii Constitutionale de astazi ca exista in 28 decembrie o sedinta a Curtii, cand sper sa se ia in analiza sesizarile legale depuse de catre deputati si senatori.
Reporter: Se pronunta in aceeasi zi credeti?
Emil Boc: Ele se depun astazi sau maine. Pana marti mai sunt inca cateva zile foarte bune. Repet, este o procedura care tine de Curtea Constitutionala de aici inainte. Ce a tinut de noi am facut. Sunt convins ca fiecare va face ce trebuie ca Romania sa aiba un buget in anul 2011, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.
Reporter: Este foarte posibil ca raportul de forte la Curte sa fie de patru la patru. Stim ca unul dintre judecatori este foarte bolnav.
Emil Boc: Nu pot sa comentez acest lucru. Curtea Constitutionala este o instanta independenta care judeca ca atare si nu am niciun fel de informatie in acest sens.
Reporter: Ati putea sa ne lamuriti vizavi de situatia Ordonantei 50? Domnul secretar de stat Gherghina vorbea despre declansarea procedurii de infringement. Au fost critici vis-a-vis de aceasta ordonanta din partea Comisiei Europene?
Emil Boc: Exista o scrisoare administrativa care cere lamuriri suplimentare cu privire la aceasta ordonanta de urgenta si care este o etapa preliminara declansarii procedurii de infringement, dar speram ca astazi se vor lamuri aceste aspecte in cadrul Parlamentului. Multumesc!
Sursa: Guvernul Romaniei