Ungaria preia presedintia UE

feature photo

Dupa Spania si Belgia, Ungaria preia presedintia Consiliului UE, la 1 ianuarie 2011.

Ungaria preia presedintia Consiliului Uniunii Europene pentru prima data de la aderarea sa, in 2004. Stabilizarea economiei europene, extinderea Uniunii, energia si integrarea rromilor se numara printre prioritatile sale.

Misiunea Ungariei incepe in conditiile in care, la nivel european, relansarea economica ramane inegala, iar iesirea din criza trebuie consolidata. In fata dificultatilor cu care se confrunta zona euro, statele membre au convenit sa revizuiasca Tratatul de la Lisabona, cu scopul de a da un caracter permanent mecanismului de stabilizare creat pentru a veni in ajutorul Greciei si Irlandei. Unul dintre obiectivele noii presedintii este stimularea negocierilor pe aceasta tema.

De asemenea, se doreste inregistrarea unui progres considerabil in domeniul coordonarii politicilor economice ale statelor membre. In acest scop, se va lansa semestrul european, perioada in cursul careia proiectele de buget ale tuturor statelor membre vor fi analizate la nivel european pentru a se detecta eventualele dezechilibre.

Pe plan social, Ungaria va lucra la elaborarea unei veritabile strategii europene pentru integrarea rromilor. Utilizarea mai eficienta a fondurilor europene ar permite imbunatatirea conditiilor de viata ale acestei comunitati.

Un moment foarte important al presedintiei ungare va fi organizarea unei reuniuni la varf pe tema energiei, care se va axa in principal pe asigurarea interconectarii retelelor electrice si de gaz ale statelor membre. Scopul acestui demers este reducerea dependentei Uniunii, in special in ceea ce priveste aprovizionarea cu gaz.

Noua presedintie isi propune, de asemenea, sa consolideze relatiile UE cu Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina si Belarus. Aceste tari vor fi invitate, in luna mai, la cea de-a doua reuniune la varf a “parteneriatului oriental”.

Ungaria va sustine activ si extinderea Uniunii Europene, in special integrarea Croatiei. Aceasta a primit statutul de tara candidata in anul 2004, iar acum intra in etapa finala a negocierilor de aderare.

Sursa: Comisia Europeana

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close