Decizia CC nr. 1490/2010 privind constitutionalitatea art. 12, art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) si (2), art. 37 partea introductiva, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulamentul Camerei Deputatilor, astfel cum a fost modificat prin hotararile nr. 26 si nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputatilor. Opinie separata

In M. Of. nr. 861 din 22 decembrie 2010 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1490/2010 privind constitutionalitatea art. 12, art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) si (2), art. 37 partea introductiva, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulamentul Camerei Deputatilor, astfel cum a fost modificat prin hotararile nr. 26 si nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputatilor.
Din cuprins:
I. Cu Adresa nr. 51/4613 din 7 octombrie 2010, secretarul general al Camerei Deputatilor a trimis Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea formulata de 74 de deputati apartinand grupului parlamentar al aliantei politice PSD+PC referitoare la neconstitutionalitatea Hotararii Camerei Deputatilor nr. 26/2010 privind modificarea si completarea art. 12 din Regulamentul Camerei Deputatilor si a Hotararii Camerei Deputatilor nr. 27/2010 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor.
Autorii sesizarii sunt urmatorii: Mircea Dusa, Aurelia Vasile, Marian Neacsu, Adrian Solomon, Aurel Vladoiu, Bogdan-Liviu Ciuca, Ioan Cindrea, Iuliu Nosa, Silvestru-Mircea Lup, Doina Burcau, Horia Teodorescu, Ioan Stan, Catalin-Ioan Nechifor, Robert Negoita, Bogdan Nicolae Niculescu Duvaz, Viorel Hrebenciuc, Victor Socaciu, Cristian Sorin Dumitrescu, Doru-Claudian Frunzulica, Nica Nicolae Ciprian, Victor Cristea, Cornel Itu, Emil Radu Moldovan, Nicolae Banicioiu, Radu Eugeniu Coclici, Gheorghe Antochi, Mircea Gheorghe Draghici, Gheorghe Ciocan, Ioan Narcis Chisalita, Cristian Rizea, Sergiu Andon, Oana Niculescu-Mizil Stefanescu Tohme, Ruxandra Florina Jipa, Rodica Nassar, Vasile Mocanu, Valeriu Stefan Zgonea, Tudor Pantaru, Ioan Damian, Matei Radu Bratianu, Antonella Marinescu, Neculai Ratoi, Gheorghe Ana, Ion Stan, Vasile Bleotu, Marian Florian Saniuta, Ion Mocioalca, Vasile Popeanga, Petre Petrescu, Raul-Victor Surdu-Soreanu, Andrei Dolineaschi, Costica Macaleti, Georgian Pop, Ion Burnei, Claudiu Iulian Manda, Constantin Nita, Tilvar Angel, Florin-Costin Paslaru, Dumitru Boabes, Filip Georgescu, Cornel Cristian Rezmerita, Florian Popa, Horia Grama, Viorel Stefan, Gabriel Petru Vlase, Dan Nica, Lucretia Rosca, Dorel Covaci, Sorin Constantin Stragea, Sonia Maria Draghici, Ileana Cristina Dumitrache, Mugurel Surupaceanu, Ileana Carmen Moldovan, Manuela Mitrea si Ion Calin.
Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 14.497 din 7 octombrie 2010, formand obiectul Dosarului nr. 4.076 C/2010.
Cu adresa nr. 51/4870 din 20 octombrie 2010, secretarul general al Camerei Deputatilor a trimis Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea formulata de 52 de deputati apartinand Grupului parlamentar PNL referitoare la neconstitutionalitatea unor prevederi ale Regulamentului Camerei Deputatilor adoptate prin Hotararea Camerei Deputatilor nr. 26/2010 privind modificarea si completarea art. 12 din Regulamentul Camerei Deputatilor si Hotararea Camerei Deputatilor nr. 27/2010 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor.
Autorii sesizarii sunt urmatorii: Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Ana Adriana Saftoiu, Ludovic Orban, George Ionut Dumitrica, Ioan Tintean, Mihai Aurel Dontu, Daniel Chitoiu, Gheorghe Dragomir, Andrei Dominic Gerea, Pavel Horj, Gabriel Plaiasu, Virgil Pop, Teodor Atanasiu, Claudiu Taga, Bogdan Radu Timpau, Gigel-Sorinel Stirbu, Dan-Stefan Motreanu, Victor Paul Dobre, Cristina-Ancuta Pocora, Horia Cristian, Gratiela Leocadia Gavrilescu, Adriana Diana-Tusa, Mircea Vasile Cazan, Mihaita Calimente, Viorel-Vasile Buda, Octavian-Marius Popa, Gheorghe-Mirel Talos, Nicolae Joita, Tudor-Alexandru Chiuariu, Alina-Stefania Gorghiu, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Mihai Adomnitei, Ciprian Minodor Dobre, Ionel Palar, Cornel Pieptea, Vasile Berci, Radu Stroe, Mihai Alexandru Voicu, Nini Sapunaru, Marin Almajanu, Viorel Palasca, Titi Holban, Mircea Irimescu, George Adrian Scutaru, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Horea-Dorin Uioreanu, Ionut Marian Stroe, Cristian Buican, Mihai Lupu si Florin Turcanu.
Sesizarea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 15.064 din 20 octombrie 2010, formand obiectul Dosarului nr. 4.241 C/2010.
II. Obiectul sesizarii, astfel cum a fost formulat in Dosarul nr. 4.076 C/2010, il constituie:
1. dispozitiile Hotararii Camerei Deputatilor nr. 26/2010 privind modificarea si completarea art. 12 din Regulamentul Camerei Deputatilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010, avand urmatorul cuprins:
“Articol unic. – Articolul 12 din Regulamentul Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotararea Camerei Deputatilor nr. 8/1994, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994, cu modificarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Alineatele (1) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
<<(1) Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputatilor. Ele se pot constitui din deputati care au candidat in alegeri pe lista aceluiasi partid politic, a aceleiasi formatiuni politice, pe listele unei aliante politice sau aliante electorale si din deputati independenti sau care au devenit independenti. Deputatii care reprezinta organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, care au obtinut mandatul de deputat in conformitate cu art. 62 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata, pot constitui un singur grup parlamentar. […]
(4) Deputatii partidelor politice, formatiunilor politice, aliantelor politice sau ai aliantelor electorale care nu intrunesc numarul necesar pentru a forma un grup parlamentar, precum si deputatii independenti sau care au devenit independenti in timpul unei legislaturi se pot reuni in grupuri parlamentare mixte ori se pot afilia altor grupuri parlamentare constituite potrivit alin. (1) sau intr-un grup al deputatilor independenti, dupa caz.>>
2. Alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
<<(5) Deputatii care au devenit independenti in timpul unei legislaturi pot constitui un singur grup parlamentar cu respectarea alin. (6).>>
3. Dupa alineatul (5) se introduc doua noi alineate, alineatele (6) si (7), cu urmatorul cuprins:
<<(6) Un grup parlamentar este format din minimum 10 deputati.
(7) In cazul constituirii de noi grupuri parlamentare, acestea sunt prezentate plenului de catre liderii lor, la inceputul sesiunii parlamentare.>>”;
2. dispozitiile Hotararii Camerei Deputatilor nr. 27/2010 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010, avand urmatorul cuprins:
“Articol unic. – Regulamentul Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotararea Camerei Deputatilor nr. 8/1994, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994, cu modificarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 20, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
<<(3) Biroul permanent al Camerei Deputatilor este format in urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectandu-se configuratia politica a Camerei Deputatilor. In cazul constituirii unui grup de deputati independenti avand un numar de minimum 10 deputati, componenta Biroului permanent se renegociaza conform noii configuratii politice a Camerei Deputatilor, incepand cu urmatoarea sesiune. Grupului parlamentar constituit din deputatii independenti ii poate reveni un singur reprezentant in Biroul permanent.>>
2. La articolul 23, alineatele (1) si (2) vor avea urmatorul cuprins:
<<Art. 23. – (1) Alegerea vicepresedintilor, a secretarilor si a chestorilor care compun Biroul permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, in conformitate cu ponderea acestora potrivit configuratiei politice initiale a Camerei Deputatilor si negocierii liderilor grupurilor parlamentare, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 20 alin. (3).
(2) In vederea depunerii propunerilor, Camera Deputatilor aproba numarul de locuri din Biroul permanent, negociat de liderii grupurilor parlamentare, asa cum revin, pe functii, grupurilor parlamentare constituite potrivit configuratiei politice initiale a Camerei Deputatilor, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 20 alin. (3).>>
3. La articolul 37, partea introductiva va avea urmatorul cuprins:
<<Art. 37. – Comitetul liderilor grupurilor parlamentare este alcatuit din liderii grupurilor parlamentare constituite conform configuratiei politice a Camerei si are urmatoarele atributii:>>
4. La articolul 38, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
<<Art. 38. – (1) Comitetul liderilor grupurilor parlamentare hotaraste cu majoritatea rezultata din ponderea votului fiecarui membru prezent. Ponderea este data de proportia grupului parlamentar reprezentat de lider in numarul total al deputatilor, conform configuratiei politice a Camerei.>>
5. La articolul 41, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
<<Art. 41. – (1) Alcatuirea comisiilor Camerei Deputatilor se face cu respectarea configuratiei politice a acesteia.>>
6. La articolul 43, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
<<Art. 43. – (1) Numarul membrilor fiecarei comisii a Camerei Deputatilor este stabilit, prin acordul liderilor grupurilor parlamentare, cu respectarea configuratiei politice a Camerei Deputatilor.>>
7. Articolul 44 va avea urmatorul cuprins:
<<Art. 44. – Daca grupurile parlamentare nu ajung la un acord asupra componentei uneia sau a mai multor comisii, Biroul permanent supune spre aprobare si Camera Deputatilor hotaraste, cu votul majoritatii membrilor prezenti, asupra candidaturilor sustinute de fiecare dintre grupurile parlamentare, respectandu-se configuratia politica a Camerei.>>”
Obiectul sesizarii, astfel cum a fost formulat in Dosarul nr. 4.241 C/2010, il constituie prevederile Regulamentului Camerei Deputatilor adoptate prin hotararile nr. 26/2010 si nr. 27/2010, “dupa cum urmeaza: articolele 12, 20, 23, 37, 38, 41, 43 si 44”.
Examinand dispozitiile criticate, Curtea constata ca, desi autorii au utilizat formulari diferite, in realitate, ceea ce se critica in ambele sesizari sunt modificarile aduse Regulamentului Camerei Deputatilor prin hotararile Camerei Deputatilor nr. 26 si nr. 27/2010.
III. In motivarea sesizarii ce face obiectul Dosarului nr. 4.076 C/2010 se prezinta, mai intai, grupate sub titlul “Situatia de fapt”, o serie de consideratii cu privire la existenta unei actiuni a Partidului Democrat Liberal de modificare a compozitiei politice a celor doua Camere. Din aceasta perspectiva, modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor vizeaza, in opinia autorilor sesizarii, institutionalizarea intr-un grup parlamentar a unui numar de “asa-zisi independenti”, prin intermediul caruia sa se schimbe compozitia politica a Camerelor si structurile parlamentare regulamentare ale acestora, care formeaza ordinea lor interna. In continuare se sustin, in esenta, urmatoarele:
1. Adoptarea concomitenta a doua hotarari distincte pentru modificarea si completarea unor texte din Regulamentul Camerei Deputatilor incalca prevederile Regulamentului Camerei Deputatilor si normele de tehnica legislativa. Astfel, art. 16 din Legea nr. 24/2000 stabileste ca este interzisa instituirea unor reglementari similare in doua sau mai multe acte normative, iar art. 68 din Regulamentul Camerei Deputatilor prevede ca, in cazul in care exista mai multe initiative legislative, comisia permanenta intocmeste un singur raport.
2. In cadrul procedurii de adoptare a celor doua hotarari nu sa respectat principiul parlamentar potrivit caruia opozitiei trebuie sa i se asigure dreptul de a se exprima si de a participa la luarea deciziei si au fost incalcate prevederile art. 46 lit. a), art. 47 lit. c), art. 51 alin. (1) si (4), art. 65 alin. (5), art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (1), art. 86 alin. (1), art. 89 si ale art. 142 alin. (2) si (3) din Regulamentul Camerei Deputatilor.
Astfel:
– cele doua proiecte nu au fost depuse in prealabil la Biroul permanent, pentru ca acesta, cu aprobarea Comitetului liderilor, sa decida inscrierea pe ordinea de zi a plenului, sa le anunte public, sa le trimita Comisiei pentru regulament cu fixarea unui termen pentru raport de cel putin 10 zile, sa le comunice deputatilor si sa stabileasca termenul de depunere a amendamentelor;
– presedintele Comisiei pentru regulament nu a respectat normele regulamentare cu privire la convocarea Biroului Comisiei, pentru ca acesta sa inscrie proiectul pe ordinea de zi, la convocarea membrilor Comisiei, si la adoptarea acestuia cu majoritatea necesara;
– raportul nu a fost depus in termenul legal la Biroul permanent, iar acesta nu a decis si asigurat difuzarea raportului cu cel putin 3 zile inainte de data dezbaterilor;
– raportul nu a fost inscris pe ordinea de zi a plenului de Biroul permanent cu aprobarea Comitetului liderilor, ci a fost impus direct in plen, in mod abuziv si intempestiv de catre presedintele de sedinta;
– la inscrierea pe ordinea de zi a proiectelor direct in plen au fost rastalmacite prevederile art. 142 alin. (3) din Regulament, intrucat acest text permitea doar modificarea ordinii de zi.
3. In ceea ce priveste dispozitiile criticate, se arata ca incalca prevederile art. 2 alin. (1), art. 64 alin. (3) si (5), art. 16 alin. (1) si ale art. 40 alin. (1) din Constitutie, prin “institutionalizarea posibilitatii deputatilor care si-au parasit grupurile parlamentare constituite la inceputul legislaturii, respectiv partidele sau formatiunile politice, aliantele politice sau aliantele electorale in care au participat la alegeri si au intrat in Parlament, de a-si constitui un grup parlamentar propriu oricand, pe parcursul derularii legislaturii, cu obligatia de a fi anuntate si prezentate la inceputul urmatoarei sesiuni parlamentare”.
Astfel, se incalca dispozitiile art. 2 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, dispozitii a caror semnificatie este aceea ca in organele reprezentative ale poporului nu pot fi reprezentate partide sau formatiuni politice, aliante politice sau electorale care nu au indeplinit pragul electoral si, in consecinta, nu au fost creditate de alegatori sa le reprezinte. Asadar, deputatii care parasesc entitatea politica pe lista careia au patruns in Parlament si grupul parlamentar propriu, constituit la inceputul legislaturii, precum si cei care au fost exclusi nu pot forma un grup parlamentar propriu reprezentand o alta afiliere politica, nemandatata de popor prin alegeri. Se mai arata ca deputatii “deveniti independenti” nu pot revendica statutul “independentilor” si nu pot fi asimilati cu acestia, intrucat “independent” este doar acela care a fost recunoscut “competitor electoral” prin Legea electorala, care a intrunit conditiile de reprezentativitate prevazute de lege si a obtinut girul legal al alegatorilor, in timp ce deputatul “devenit independent” a fost votat, in mare masura, prin raportare la afilierea lui politica si la programul politic al listei pe care a candidat.
Se incalca, de asemenea, prevederile art. 64 alin. (3) si (5) din Constitutie, intrucat conditia respectarii configuratiei politice la alcatuirea birourilor permanente si comisiilor parlamentare vizeaza, in opinia autorilor sesizarii, si grupurile parlamentare, iar sintagma “configuratie politica” se refera la configuratia politica initiala, rezultata din alegeri, iar nu la configuratia politica actuala. Configuratia politica este unica, ramane neschimbata pe durata unei legislaturi si nu se confunda cu notiunea de majoritate. In sustinerea acestei interpretari a textului constitutional de referinta se invoca deciziile Curtii Constitutionale nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, si, in mod distinct, Decizia nr. 229 din 14 martie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007.
Din aceasta perspectiva se mai arata ca, desi unele texte din cuprinsul Hotararii nr. 27/2010 pot parea corecte, intrucat se refera in mod generic la configuratia politica, acestea raman vulnerabile, deoarece au modificat textele initiale care foloseau termenul de configuratie politica initiala, lasand astfel sa se inteleaga ca determinanta este configuratia politica actuala.
In sfarsit, se mai arata faptul ca cele doua hotarari “au creat o parghie prin care initiatorii pot opri evolutia configuratiei politice la nivelul dorit de ei”. Astfel, obligarea independentilor de a-si constitui un singur grup parlamentar inseamna, in opinia autorilor sesizarii, “obligarea independentilor neafiliati sa se inscrie in grupul UNPR-ului si, implicit, in acest partid, ceea ce a fost dezavuat prin mai multe decizii ale Curtii Constitutionale (nr. 45/1994, nr. 46/1994 si nr. 196/2004)”.
In motivarea sesizarii ce face obiectul Dosarului nr. 4.241 C/2010 se sustin, in esenta, urmatoarele:
Constituirea grupului parlamentar, ca forma de organizare politica a Parlamentului, are loc imediat dupa alegeri si conditioneaza intreaga pondere in economia functionarii sale. Aceasta “organizare” a Parlamentului are loc ca urmare a alegerilor parlamentare, astfel incat sa existe o proportionalitate si simetrie intre voturile exprimate de cetatenii tarii si configuratia parlamentara, in acelasi sens fiind stabilite componenta Biroului permanent si a comisiilor parlamentare, dar si functiile de conducere corespunzatoare acestor structuri. In functie de momentul alegerilor parlamentare, are loc stabilirea componentei Biroului permanent al Camerei Deputatilor, si nu in functie de formarea unei noi majoritati de conjunctura politica in Parlament.
In urma alegerilor, Parlamentul isi desemneaza structurile de conducere si comisiile parlamentare, ceea ce a dat nastere asa-numitului “algoritm politic”. In virtutea acestuia, la inceputul fiecarei legislaturi parlamentare, in cadrul unor negocieri politice, se stabilesc grupul parlamentar care il poate desemna pe presedintele Camerei, precum si functiile din Biroul permanent ce se cuvin fiecarui grup parlamentar. Aceasta repartizare este consolidata de vointa corpului electoral, exprimata in alegerile parlamentare, si nu poate fi modificata nici de migratiile politice, nici de o eventuala reformare a majoritatii parlamentare. Astfel fiind, o noua majoritate parlamentara constituita in timpul exercitarii mandatului nu poate avea ca efect modificarea structurii politice a birourilor permanente sau suplimentari de membri in cadrul comisiilor parlamentare. Se invoca in acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 602/2005 si se conchide in sensul ca, fata de dispozitiile art. 64 alin. (5) din Constitutie, rezulta ca atat pentru biroul permanent, cat si pentru comisii, componenta acestora este determinata de configuratia politica a Parlamentului, izvorata din alegeri, astfel incat Hotararea Camerei Deputatilor nr. 26/2010 in sensul schimbarii configuratiei politice a Camerei Deputatilor prin constituirea unui grup parlamentar format din deputati care au devenit “independenti”, contravine textului constitutional de referinta.
In ceea ce priveste Hotararea Camerei Deputatilor nr. 27/2010, se sustine ca a introdus in cuprinsul art. 20 din Regulamentul Camerei Deputatilor un termen nou, strain de litera si spiritul Regulamentului, si anume “renegocierea”, ca institutie de drept parlamentar. Se arata in acest sens ca negociabil poate fi un acord politic parlamentar sau o intelegere politica intre grupurile parlamentare, insa renegocierea componentei Biroului permanent ca structura de conducere a Camerei Deputatilor implica o noua categorie juridica si, implicit, o recunoastere a efectelor juridice, si nu politice, in ceea ce priveste algoritmul politic al Camerei Deputatilor. Daca ar fi admisa o astfel de idee, aceasta renegociere ar avea putere egala cu rezultatul “alegerilor libere, periodice si corecte”, ceea ce ar echivala cu imprejurarea ca oricand, prin simpla renegociere, se poate schimba rezultatul votului cetatenilor romani. Or, fata de prevederile art. 64 alin. (5) din Constitutie, nu se poate nici negocia, nici renegocia configuratia politica a Parlamentului, care e data de rezultatul alegerilor, iar a admite o teza contrara inseamna a scoate din economia statului de drept rezultatul alegerilor, ceea ce ar fi in contradictie cu prevederile art. 1 alin. (3) raportat la art. 16 alin. (1) din Constitutie.
In concluzie, pentru schimbarea configuratiei parlamentare nu este suficienta o hotarare a Parlamentului care sa consfinteasca o negociere sau renegociere, ci este nevoie de un scrutin electoral, in conditiile art. 2 alin. (1) din Constitutie. Se invoca in acest sens si Decizia Curtii Constitutionale nr. 601/2005 in care se statueaza asupra intelesului sintagmei constitutionale de “configuratie politica”.
Se mai arata ca, potrivit art. 18 din Regulamentul Camerei Deputatilor, este interzisa formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obtinut mandate in urma alegerilor, sustinandu-se ca “asa-zisul grup al parlamentarilor independenti este constituit din figuri marcante ale unui partid nou-infiintat, si anume Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei”, partid politic care nu a participat la alegeri, infiintat in 2010. Se apreciaza ca, “in situatia in care s-ar accepta aceste modificari ale articolelor criticate, atunci s-ar perturba grav ordinea de drept si ne-am putea imagina reprezentarea oricaror sau a tuturor fortelor politice din Romania in Parlament, prin simpla desprindere a unor parlamentari si constituirea unui partid parlamentar nou (chiar si independent) pana la fractionarea la maxim a celor 331 de deputati, adica 33 de grupuri parlamentare”.
IV. In conformitate cu dispozitiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarile au fost transmise presedintelui Camerei Deputatilor, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent.
Presedintele Camerei Deputatilor nu a comunicat punctele de vedere ale Biroului permanent, insa, in Dosarul nr. 4.076 C/2010, a transmis Curtii, spre informare, cu Adresa nr. 1/1.904/R.A., inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 14.661 din 12 octombrie 2010, observatiile Grupului deputatilor independenti din Camera Deputatilor referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate formulata de Grupul Parlamentar al Aliantei politice PSD+PC, aratand totodata ca acestea nu au putut fi dezbatute si eventual aprobate de catre Biroul permanent al Camerei Deputatilor, pentru ca acesta nu s-a intrunit in sedinta convocata pe data de 11 octombrie 2010, din lipsa cvorumului.
Grupul parlamentarilor independenti a transmis Curtii Constitutionale un punct de vedere “privind sesizarea Curtii Constitutionale semnata de mai multi deputati ai Aliantei politice PSD+PC”, inregistrat cu nr. 14.684 din 13 octombrie 2010, care a fost atasat Dosarului nr. 4.076 C/2010, precum si un punct de vedere “privind sesizarea Curtii Constitutionale semnata de mai multi deputati ai PNL”, inregistrat cu nr. 15.659 din 3 noiembrie 2010 si atasat Dosarului nr. 4.241 C/2010.
V. La termenul de judecata din data de 17 noiembrie 2010, Curtea, observand identitatea de obiect a celor doua sesizari, a dispus, in temeiul art. 164 din Codul de procedura civila, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 4.241 C/2010 la Dosarul nr. 4.076 C/2010, care a fost primul inregistrat.

CURTEA,
examinand sesizarile de neconstitutionalitate, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, dispozitiile criticate din Regulamentul Camerei Deputatilor, prin raportare la prevederile Constitutiei Romaniei si dispozitiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
I. Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 27 si 28 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra constitutionalitatii prevederilor criticate din Regulamentul Camerei Deputatilor.
Obiectul controlului de constitutionalitate il constituie, in ambele sesizari, modificarile aduse Regulamentului Camerei Deputatilor prin hotararile nr. 26 si nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputatilor. Astfel fiind si tinand seama de dispozitiile art. 146 lit. c) din Constitutie, potrivit carora “Curtea Constitutionala […] c) se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului”, precum si de jurisprudenta Curtii in materie, in prezenta cauza Curtea Constitutionala urmeaza sa se pronunte cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 12, art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) si (2), art. 37 partea introductiva, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulamentul Camerei Deputatilor aprobat prin Hotararea Camerei Deputatilor nr. 8 din 24 februarie 1994, astfel cum au fost modificate prin hotararile nr. 26 si nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputatilor, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010.
Prevederile constitutionale invocate in motivarea sesizarii sunt cele ale art. 2 alin. (1), potrivit carora “Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum”, ale art. 16 alin. (1), privind egalitatea cetatenilor in fata legii, fara privilegii si fara discriminari, art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere si art. 64 alin. (3) si (5) referitoare la organizarea grupurilor parlamentare, respectiv alcatuirea birourilor permanente si a comisiilor parlamentare.
II. Examinand sesizarile astfel cum au fost formulate, Curtea constata ca sustinerile autorilor vizeaza atat aspecte de neconstitutionalitate extrinseca, referitoare la procedura de modificare a textelor regulamentare ce fac obiectul sesizarii, cat si aspecte de neconstitutionalitate intrinseca.
1. In ceea ce priveste prima categorie de critici, acestea sunt fundamentate exclusiv pe dispozitii legale si dispozitii cuprinse in Regulamentul Camerei Deputatilor. Autorii sesizarii invoca, pe de o parte, incalcari ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, precum si ale dispozitiilor art. 68 din Regulamentul Camerei Deputatilor (pentru a fundamenta critica privitoare la adoptarea in aceeasi zi a doua hotarari de modificare a Regulamentului Camerei Deputatilor), iar, pe de alta parte, invoca incalcarea prevederilor art. 46 lit. a), art. 47 lit. c), art. 51 alin. (1) si (4), art. 65 alin. (5), art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (1), art. 86 alin. (1), art. 89 si ale art. 142 alin. (2) si (3) din Regulamentul Camerei Deputatilor (pentru a fundamenta critica referitoare la modul de adoptare a celor doua hotarari). Asemenea critici nu intra insa in competenta Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, “asigura controlul constitutionalitatii legilor, a tratatelor internationale, a regulamentelor Parlamentului si a ordonantelor Guvernului.
(2) Sunt neconstitutionale prevederile actelor prevazute la alin. (1), care incalca dispozitiile sau principiile Constitutiei.”
2. In ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate intrinseca, Curtea constata ca si acestea sunt neintemeiate, pentru urmatoarele motive:
a) Art. 12 din Regulamentul Camerei Deputatilor, astfel cum a fost modificat prin Hotararea Camerei Deputatilor nr. 26/2010, reglementeaza in mod expres posibilitatea constituirii grupurilor parlamentare din deputati independenti sau care au devenit independenti, precum si regula potrivit careia deputatii care au devenit independenti in timpul unei legislaturi isi pot constitui un singur grup parlamentar, cu respectarea conditiei privind numarul minim de 10 deputati pentru constituire. Se sustine ca aceasta modificare incalca prevederile art. 2 alin. (1), art. 64 alin. (3) si (5), art. 16 alin. (1) si art. 40 alin. (1) din Constitutie, prin “institutionalizarea posibilitatii deputatilor care si-au parasit grupurile parlamentare constituite la inceputul legislaturii, respectiv partidele sau formatiunile politice, aliantele politice sau aliantele electorale in care au participat la alegeri si au intrat in Parlament, de a-si constitui un grup parlamentar propriu oricand, pe parcursul derularii legislaturii, cu obligatia de a fi anuntate si prezentate la inceputul urmatoarei sesiuni parlamentare.”
Aceste critici nu pot fi retinute. In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat in mod constant asupra posibilitatii neingradite a parlamentarilor de a trece de la un grup parlamentar la altul, de a se afilia la un grup parlamentar sau de a constitui un grup format din parlamentari independenti, sanctionand, de fiecare data cand a fost sesizata, normele regulamentare care limitau acest drept, norme apreciate, in esenta, ca fiind in contradictie cu dispozitiile art. 69 alin. (2) din Constitutie, care respinge orice forma de mandat imperativ.
Astfel, prin Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Curtea a statuat urmatoarele: “Art. 66 [in prezent 69] din Constitutie stabileste ca, in exercitarea mandatului, deputatii si senatorii sunt in serviciul poporului si ca orice mandat imperativ este nul. Practic, acest articol valorifica fara limite mandatul reprezentativ. Acest text constitutional trebuie sa constituie punctul de plecare in explicarea raporturilor constitutionale dintre deputat si alegatorii sai, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face parte. Interpretarea acestui articol constitutional nu poate fi decat in sensul ca deputatul, din punct de vedere juridic, nu mai are nicio raspundere juridica fata de alegatorii din circumscriptia care l-a ales si nici fata de partidul pe lista caruia a candidat. Raporturile sale cu alegatorii si partidul sunt raporturi morale, politice, dar nu juridice. El nu mai este tinut sa indeplineasca vreo obligatie fata de acestia, el este obligat numai poporului. In contextul constitutional romanesc care valorifica fara limite mandatul reprezentativ, singura posibilitate pe care o are partidul sau alegatorii nemultumiti de activitatea unui deputat este sa nu-l realeaga. […] In consecinta, deputatul are facultatea constitutionala de a adera la un grup parlamentar sau altul in functie de optiunile sale, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independent fata de toate grupurile parlamentare. Nicio alta norma juridica, legala sau regulamentara nu poate contraveni acestor dispozitii constitutionale.”
Prin Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 18 din Regulamentul Camerei Deputatilor privind interdictia trecerii la alt grup parlamentar, intrucat acestea constituiau o ingradire a mandatului reprezentativ.
Prin Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea a constatat neconstitutionalitatea art. 14 alineatul ultim din Regulamentul Senatului, retinand ca “interdictia senatorilor independenti de a constitui un grup parlamentar […] este neconstitutionala intrucat incalca libertatea lor de optiune, obligandu-i, daca vor sa-si exercite dreptul constitutional de a forma un grup parlamentar, sa recurga exclusiv la posibilitatea de a se afilia la un grup parlamentar existent […]”.
Prin Decizia nr. 196 din 28 aprilie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 417 din 11 mai 2004, Curtea a constatat si neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 16 alin. (4) din Regulamentul Senatului, potrivit carora “Senatorii alesi ca independenti sau deveniti independenti prin parasirea grupurilor parlamentare nu se pot asocia intre ei pentru constituirea unui grup parlamentar”, deoarece “interzic trecerea de la un grup parlamentar la altul, opresc afilierea la un alt grup parlamentar si interzic constituirea unui grup parlamentar format din senatori independenti”. Ulterior, prin Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, Curtea Constitutionala a examinat, printre altele, si dispozitiile art. 16 alin. (2) din noul Regulament al Senatului, aprobat prin Hotararea nr. 28 din 24 octombrie 2005. Atunci, Curtea a constatat ca sesizarea in privinta acestor dispozitii este neintemeiata, intrucat “aparenta neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (2) din Regulament este inlaturata prin precizarile de la alin. (5) si (6) ale aceluiasi articol, care permit afilierea la alte grupuri parlamentare si constituirea de grupuri mixte, inclusiv grupuri pentru senatori independenti.”
Considerentele care au fundamentat pronuntarea deciziilor mai sus aratate sunt evocate si mentinute si in practica ulterioara a Curtii, de exemplu in Decizia nr. 229 din 14 martie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007, prin care, examinand critica art. 16 alin. (2) si (6) cu raportare la alin. (5) din Regulamentul Senatului, texte potrivit carora “(2) Un grup parlamentar poate fi constituit si poate functiona numai daca cuprinde cel putin 7 senatori, care au fost alesi pe listele aceluiasi partid, ale aceleiasi organizatii a cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, aliante politice sau aliante electorale. […]
(5) Senatorii apartinand partidelor sau organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale care nu intrunesc numarul necesar pentru a forma un grup parlamentar se pot afilia altor grupuri parlamentare sau pot constitui grupul parlamentar mixt.
(6) Dispozitiile alin. (5) se aplica in mod corespunzator si senatorilor alesi sau deveniti independenti”, Curtea a mai adaugat ca acestea contin o singura interdictie in privinta constituirii grupurilor parlamentare, cea prevazuta in alin. (7), potrivit caruia “Constituirea unui grup parlamentar care sa reprezinte sau sa poarte denumirea unui partid, a unei organizatii a cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, a unei aliante electorale sau aliante politice care nu a obtinut mandate de senator in alegeri este interzisa”.
Prin Decizia nr. 47 din 15 martie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 153 din 13 aprilie 2000, Curtea a retinut ca “lipsa reglementarii juridice a posibilitatilor si a conditiilor organizarii in grupuri parlamentare a deputatilor care demisioneaza din alte grupuri parlamentare nu constituie incalcarea vreunei prevederi constitutionale, ci reprezinta o omisiune de reglementare care nu poate fi suplinita prin decizii ale Curtii Constitutionale”, idee enuntata si anterior, cand, prin Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, Curtea a retinut ca “asupra modalitatilor, procedurilor si conditiilor in care aceste modificari ale componentei grupurilor parlamentare vor putea avea loc, nu poate decide decat Camera Deputatilor insasi, potrivit principiului autonomiei regulamentare in virtutea careia ea isi stabileste organizarea si desfasurarea propriei activitati, respectandu-se, fireste, normele constitutionale care si-ar gasi aplicatii in astfel de situatii.”
In acord cu aceasta jurisprudenta constanta, dispozitiile art. 12 din Regulamentul Camerei Deputatilor, astfel cum au fost modificate, nu fac decat ca, dand expresie dispozitiilor constitutionale ale art. 69 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora “orice mandat imperativ este nul”, sa inlature omisiunea de reglementare cu privire la care Curtea a fost anterior sesizata.
Pentru motivele aratate in aceasta jurisprudenta, art. 12 din Regulament, in noua redactare, nu aduce atingere prevederilor art. 2 alin. (1) din Constitutie, prevederi care trebuie interpretate in corelatie cu cele ale art. 69 alin. (2), ce constituie, potrivit aceleiasi jurisprudente, “punctul de plecare in explicarea raporturilor constitutionale dintre deputat si alegatorii sai, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face parte”. Astfel, prin votul corpului electoral se aleg nu partide, ci parlamentari, iar regula constitutionala a mandatului reprezentativ ofera celor alesi libertatea de a adera la un grup parlamentar sau altul, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independenti fata de toate grupurile parlamentare. Singurul text constitutional care se refera la alcatuirea grupurilor parlamentare, respectiv cel al art. 64 alin. (3), potrivit caruia “Deputatii si senatorii se pot organiza in grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecarei Camere”, nu instituie nicio interdictie sub acest aspect. Tot astfel, Legea fundamentala nu prevede nicio sanctiune pentru parasirea unui grup parlamentar si, implicit, a unui partid politic reprezentat in Parlament, de catre candidatii alesi pe listele acestuia, mandatul parlamentar fiind irevocabil. Din aceasta perspectiva, distinctia la care se face referire in cuprinsul sesizarilor dintre categoria deputatilor independenti si a celor deveniti independenti este lipsita de efecte juridice; singurele efecte, fata de cadrul constitutional actual, pot exista in plan politic, si anume in ceea ce priveste raporturile parlamentarului devenit independent cu partidul care l-a sustinut in alegeri, respectiv cu electoratul, care la urmatorul scrutin poate sa nu il mai aleaga.
Nu pot fi retinute nici criticile in sensul ca posibilitatea parlamentarilor independenti de a-si constitui un singur grup parlamentar, in conditiile art. 12 alin. (6) din Regulamentul Camerei Deputatilor, ar avea semnificatia constrangerii acestora sa se inscrie intr-un anumit partid politic. Astfel, grupurile parlamentare reprezinta structuri organizatorice ale Camerelor Parlamentului, constituite pe baza de afinitate politica. Dupa cum nu pot exista mai multe grupuri parlamentare ale aceleiasi formatiuni politice, pentru ca, in sine, apartenenta la o anumita formatiune politica este expresia acestei afinitati, la fel nu pot exista nici mai multe grupuri parlamentare ale parlamentarilor independenti. Acceptarea constituirii mai multor grupuri de parlamentari independenti ar insemna, practic, eliminarea criteriului care ii defineste ca optiune politica si implicit ca grup (independenta), criteriu care nu este susceptibil de distinctii suplimentare.
In ceea ce priveste dispozitiile art. 40 alin. (1) din Constitutie, care consacra dreptul de asociere a cetatenilor in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere, se constata ca nu au incidenta in cauza. Astfel, nici Parlamentul, nici Camerele sale si nici structurile interne ale Camerelor nu sunt un rezultat al dreptului de asociere. Grupurile parlamentare reunesc deputati sau senatori avand aceeasi conceptie politica sau conceptii inrudite si reprezinta, in esenta, fragmente ale unei autoritati publice, iar nu asociatii, in sensul juridic al termenului.
b) Cu referire la celelalte texte regulamentare criticate, se sustine ca sunt neconstitutionale deoarece au modificat textele initiale care foloseau sintagma de “configuratie politica initiala”, lasand astfel sa se inteleaga ca determinanta este configuratia politica actuala. Se incalca, in opinia autorilor sesizarii, prevederile art. 64 alin. (3) si (5) din Constitutie, intrucat se instituie posibilitatea “renegocierii” componentei Biroului permanent in cazul constituirii unui grup de candidati independenti, in contradictie cu regula respectarii configuratiei politice la alcatuirea birourilor permanente si comisiilor parlamentare. Se invoca in acest sens si jurisprudenta Curtii Constitutionale in care se statueaza asupra intelesului sintagmei constitutionale de “configuratie politica”.
Din examinarea dispozitiilor regulamentare, modificate prin Hotararea Camerei Deputatilor nr. 27/2010, se constata urmatoarele:
– potrivit art. 20 alin. (3) din Regulament, in noua redactare, Biroul permanent al Camerei Deputatilor se formeaza respectandu-se “configuratia politica a Camerei Deputatilor”; textul mai stabileste renegocierea componentei Biroului permanent in cazul constituirii unui grup de deputati independenti, incepand cu urmatoarea sesiune, precum si posibilitatea pentru grupul parlamentar constituit din deputati independenti de a-i reveni un loc in Biroul permanent;
– art. 23 alin. (1) si (2) din Regulament, in noua redactare, referindu-se la procedura alegerii vicepresedintilor, secretarilor si a chestorilor care compun Biroul permanent, respectiv la aprobarea numarului de locuri din Biroul permanent, pastreaza raportarea la “configuratia politica initiala a Camerei Deputatilor”, precizand, totodata, ca aceste operatiuni se realizeaza “cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 20 alin. (3)”;
– art. 37 partea introductiva, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1) art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulament au fost modificate in sensul ca sintagma “configuratia politica initiala a Camerei Deputatilor” a fost inlocuita cu sintagma de “configuratie politica”.
Cu privire la aceste modificari, Curtea retine, mai intai, ca introducerea in textele Regulamentului Camerei Deputatilor a sintagmei “configuratie politica”, care este cuprinsa in chiar norma constitutionala de referinta, respectiv art. 64 alin. (5) din Legea fundamentala, nu poate fi calificata ca determinand, in sine, neconstitutionalitatea acestora si nici de natura sa consacre un alt sens al sintagmei constitutionale decat cel retinut de Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa, invocata de autorii sesizarii. Astfel, prin deciziile nr. 601/2005 si nr. 602/2005, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, si, respectiv, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, pronuntandu-se, printre altele, si cu privire la dispozitiile din Regulamentele celor doua Camere care instituiau posibilitatea revocarii presedintilor acestora, prin retragerea sprijinului politic, la cererea altui sau altor grupuri parlamentare decat grupul parlamentar care a propus alegerea lor, Curtea a statuat ca “prin configuratia politica a fiecarei Camere se intelege compunerea acesteia rezultata din alegeri, pe baza proportiei pe care grupurile parlamentare o detin in totalul membrilor Camerei respective”. Curtea a mai retinut, cu acele prilejuri, ca “in virtutea configuratiei politice izvorate din vointa corpului electoral se desemneaza si presedintele Camerei Deputatilor si al Senatului”, precum si faptul ca “instituirea posibilitatii alegerii unui nou presedinte dintr-un alt grup parlamentar ar avea drept consecinta ca sanctiunea aplicata presedintelui Camerei Deputatilor [Senatului], revocat din functie, sa se extinda asupra grupului parlamentar care a propus alegerea lui.”
Spre deosebire insa de jurisprudenta mentionata, in prezenta cauza regula impusa de art. 64 alin. (5) din Constitutie trebuie analizata prin raportare la dispozitiile art. 64 alin. (3), respectiv art. 64 alin. (2) teza a doua din Constitutie, referitoare la organizarea grupurilor parlamentare si la alegerea celorlalti membri ai birourilor permanente, texte constitutionale care stabilesc reguli distincte de cea impusa de art. 64 alin. (2) teza intai din Constitutie pentru alegerea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului.
Astfel, potrivit art. 64 alin. (3) din Constitutie, “Deputatii si senatorii se pot organiza in grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecarei Camere”. Asadar, grupurile parlamentare nu sunt structuri obligatorii ale Parlamentului. Rezultand din uniunea voluntara a parlamentarilor, crearea grupurilor parlamentare constituie un drept, iar nu o obligatie. Textul constitutional mentionat, referindu-se la acest drept al parlamentarilor, nu stabileste nicio restrictie cat priveste momentul exercitarii acestuia. Prin urmare, nu este contrara Legii fundamentale constituirea, pe parcursul legislaturii, potrivit regulamentelor Camerelor si cu respectarea Constitutiei, a unui grup parlamentar care nu a existat la inceputul legislaturii, cu conditia, desprinsa de asemenea din interpretarea normelor constitutionale, ca pe aceasta cale sa nu fie reprezentate in Parlament partide care nu au obtinut mandate la alegeri.
Mutatiile intervenite in structura grupurilor parlamentare existente, ca urmare a sciziunii ce se poate produce in cadrul partidelor reprezentate de fiecare grup sau a migratiei parlamentarilor de la un grup la altul ori a parasirii unui grup fara afilierea la altul, mutatii posibile in conditiile in care Constitutia stabileste expres ca orice mandat imperativ este nul, nu pot ramane fara consecinte asupra reprezentarii grupurilor parlamentare in cadrul birourilor permanente. De aceea, spre deosebire de presedintii Camerelor, alesi pe durata mandatului Camerelor, ceilalti membri ai birourilor permanente sunt alesi, potrivit art. 64 alin. (2) teza a doua din Constitutie, la inceputul fiecarei sesiuni, in mod corespunzator componentei grupurilor parlamentare la momentul respectiv. Textul constitutional mentionat, intr-o fireasca legatura cu cel al art. 69 alin. (2), asigura reflectarea, in componenta structurilor de conducere ale Camerelor Parlamentului, a restructurarilor politice din Parlament care, asemenea evolutiilor politice din societate, nu pot fi oprite. Cadrul constitutional actual nu sanctioneaza asemenea restructurari si, prin urmare, sustinerea autorilor sesizarilor, in sensul ca acestea ar impune un scrutin electoral, nu au suport constitutional, critica formulata din aceasta perspectiva, in raport de dispozitiile art. 2 si art. 16 alin. (1) din Constitutie, fiind neintemeiata.
Tot astfel, constituirea unui grup parlamentar al deputatilor independenti, pe parcursul legislaturii, in temeiul dispozitiilor stabilite de Camera Deputatilor prin regulamentul propriu, dispozitii care, pentru ratiunile anterior infatisate, nu contravin normelor constitutionale, nu poate ramane fara consecinte in planul raporturilor de ordin politic si organizatoric din cadrul Camerei, iar unul dintre aspectele esentiale ale rolului grupurilor parlamentare in aceste raporturi il constituie implicarea in formarea celorlalte structuri ale Camerelor Parlamentului, prin formularea de propuneri pentru alegerea componentei birourilor permanente si a comisiilor parlamentare.
In aceste conditii, reglementarea, prin normele criticate, a renegocierii componentei Biroului permanent al Camerei Deputatilor, in cazul constituirii unui grup de deputati independenti, incepand cu urmatoarea sesiune, este menita sa concilieze efectele acestei restructurari organizatorice intervenite in cadrul Parlamentului si care, ca o consecinta a regulii mandatului reprezentativ, precum si a caracterului facultativ al constituirii grupurilor parlamentare, nu poate fi sanctionata, cu rigorile decurgand din imperativul respectarii configuratiei politice la alcatuirea Biroului permanent si a comisiilor parlamentare. De altfel, Curtea constata ca art. 23 din Regulament pastreaza obligatia mentinerii numarului de locuri din Biroul permanent, in scopul stabilirii unor reguli care sa circumstantieze fenomenul migratiei parlamentare, configuratia politica ramanand in continuare, in concordanta cu dispozitiile constitutionale, cadrul negocierii, respectiv al renegocierii. Se constata in acest sens ca acelasi text din Regulamentul Camerei Deputatilor, referindu-se la numarul de locuri din Biroul permanent care se aproba de catre Camera Deputatilor, se refera in mod expres la “configuratia politica initiala a Camerei Deputatilor”.
Competenta, atat in cazul negocierii, cat si renegocierii, revine liderilor grupurilor parlamentare, iar nu unei majoritati de conjunctura politica, asa cum neintemeiat se sustine in sesizari, iar eventuala modificare a componentei Biroului permanent, ca urmare a renegocierii, se realizeaza “incepand cu urmatoarea sesiune”. Aceasta din urma dispozitie, cuprinsa in art. 20 alin. (3) teza a doua din Regulamentul Camerei Deputatilor, vizeaza mentinerea stabilitatii politice a Parlamentului, ca si aceea cuprinsa in art. 20 alin. (3) teza finala din acelasi regulament, potrivit careia “Grupului parlamentar constituit din deputatii independenti ii poate reveni un singur reprezentant in Biroul permanent”.
In ceea ce priveste consideratiile autorilor sesizarii referitoare la motivatia care determina migratia politica, pretinsele intentii si actiuni ale partidelor reprezentate in cadrul Parlamentului, precum si cele referitoare la optiunea unora dintre deputatii deveniti independenti de a-si constitui un partid politic, acestea excedeaza competentei Curtii Constitutionale. De altfel, niciunul dintre textele criticate nu consacra posibilitatea formarii de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obtinut mandate in urma alegerilor. Ca urmare, consecintele pe care autorii sesizarii le desprind din interpretarea acestor texte – potrivit carora s-ar permite reprezentarea oricaror sau a tuturor fortelor politice din Romania in Parlament, prin simpla desprindere a unor parlamentari si constituirea unui partid parlamentar nou pana la fractionarea la maxim a celor 331 de deputati, adica 33 de grupuri parlamentare – sunt lipsite de fundament si nu pot constitui argumente de natura sa sustina sesizarea formulata.
In ceea ce priveste punctele de vedere formulate de Grupul deputatilor independenti, acestea nu pot fi examinate de Curte, intrucat autorul lor nu are calitate procesuala in cauza.

Avand in vedere considerentele expuse, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. c) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 si 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

Constata ca prevederile art. 12, art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) si (2), art. 37 partea introductiva, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1) si art. 44 din Regulamentul Camerei Deputatilor, astfel cum au fost modificate prin hotararile nr. 26 si nr. 27 din 5 octombrie 2010 ale Camerei Deputatilor, nu contravin dispozitiilor constitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica presedintelui Camerei Deputatilor si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 17 noiembrie 2010 si la aceasta au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan si Tudorel Toader, judecatori.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta

*

OPINIE SEPARATA

In dezacord cu votul exprimat de majoritatea judecatorilor, consideram ca dispozitiile hotararilor nr. 26/2010 si nr. 27/2010 prin care s-au adus modificari si completari Regulamentului Camerei Deputatilor sunt neconstitutionale pentru cele ce vom arata in continuare.
I. Cu privire la organizarea grupurilor parlamentare
Potrivit art. 64 alin. (3) din Constitutie deputatii se pot asocia in grupuri parlamentare, in conditiile prevazute de Regulamentul Camerei Deputatilor.
Grupurile parlamentare reprezinta primele structuri politice ce se constituie in cadrul Camerei Deputatilor nou-alese, la data intrunirii acesteia, in conformitate cu prevederile art. 63 alin. (3) si art. 64 alin. (3) din Constitutie.
Art. 3 din Regulamentul Camerei Deputatilor prevede ca pentru validarea mandatelor, Camera Deputatilor alege in prima sa sedinta o comisie compusa din 30 de deputati, care sa reflecte configuratia politica a Camerei, asa cum aceasta rezulta din constituirea grupurilor parlamentare.
Configuratia politica a Camerei este data de grupurile parlamentare, imediat dupa ce deputatii s-au intrunit in prima lor sedinta, constituite pe baza numarului de mandate obtinute de partidele politice, formatiunile politice, aliantele politice, aliantele electorale, precum si de deputatii alesi ca independenti, in urma alegerilor parlamentare generale.
Configuratia politica se stabileste, de fiecare data, la inceputul fiecarei legislaturi, se pastreaza pana la intrunirea legala a noului Parlament si nu mai poate fi modificata in niciun mod.
In jurisprudenta sa, Curtea s-a referit in mod constant si exclusiv la parlamentarii “independenti” care au candidat in alegeri sub acest statut, iar nu si la cei “deveniti independenti in timpul unei legislaturi”, respectiv la dreptul parlamentarilor independenti de a-si constitui un grup parlamentar.
Se observa, insa, ca art. 12 din Regulamentul Camerei Deputatilor reglementeaza aceasta posibilitate si pentru parlamentarii deveniti independenti. Or, trebuie realizata o neta diferentiere intre cele doua categorii de parlamentari, respectiv intre cei care au fost alesi ca independenti, cu respectarea conditiilor prevazute de legea electorala, si cei deveniti independenti prin retragerea lor din grupurile parlamentare din care faceau parte. In opinia noastra, acesti din urma parlamentari nu dobandesc acelasi statut de independent, deoarece acest statut presupunea, in mod necesar, o pozitie de independenta in procesul consultarii electorale. Parlamentarii “deveniti independenti”, dar care au candidat si au fost alesi in baza programelor unor partide politice pe care, dupa alegerea ca deputati sau senatori, le-au parasit, nu au candidat si nu au fost alesi in baza unui program propriu, ci a programului partidelor care i-au sustinut. Prin urmare, un grup constituit din deputati deveniti independenti nu beneficiaza de un program si de o ideologie proprie, ceea ce pune in discutie compatibilitatea unui astfel de grup cu principiile vietii parlamentare. Statutul de “devenit independent” implica un “capitis deminutio” constand in restrangeri de drepturi in exercitarea mandatului, cum ar fi, de exemplu, alegerea in Biroul Permanent al Camerei, participarea la unele sedinte, la luarea masurilor si la dezbaterile rezervate liderilor de grupuri parlamentare etc. (art. 13 din Regulamentul Camerei Deputatilor). Aceste restrangeri constituie doar aparent o sanctionare a actului de parasire a grupului parlamentar si a partidului pe a carui lista a fost obtinut mandatul, in realitate fiind vorba despre efectul actului de vointa al parlamentarului in cauza, care isi asuma in mod voluntar si constient consecintele optiunii sale.
Fata de aceasta diferenta existenta intre statutul parlamentarilor independenti si a celor deveniti independenti, consideram ca reglementarea posibilitatii constituirii unui grup parlamentar din deputatii deveniti independenti incalca prevederile art. 2 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora “Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum”, dispozitii la care trebuie sa se raporteze in mod necesar orice interpretare a prevederilor art. 69 din Constitutie, care interzic mandatul imperativ. Dreptul parlamentarului de afiliere politica potrivit convingerilor sale nu poate fi exercitat “fara limita”, ci cu respectarea vointei poporului exprimata cu prilejul alegerilor. Altfel spus, posibilitatea parlamentarilor de a-si modifica optiunile politice pe parcursul mandatului, in temeiul prevederilor art. 69 din Constitutie, nu poate fi interpretata ca anuland optiunea electoratului si raportul de forte stabilit ca urmare a rezultatului alegerilor.
Din aceasta perspectiva, chiar daca s-ar admite posibilitatea constituirii unui grup parlamentar al deputatilor deveniti independenti, acestui “grup” nu i s-ar putea recunoaste plenitudinea drepturilor unui grup politic in sensul dreptului parlamentar, ci numai semnificatia unei asocieri administrative, cu anumite drepturi mai restranse, asa cum acestea sunt enumerate la art. 13 din Regulamentul Camerei Deputatilor, si cu excluderea posibilitatii reprezentarii acestuia in birourile permanente si in comisiile parlamentare, structuri care, potrivit art. 64 alin. (5) din Constitutie, se alcatuiesc potrivit configuratiei politice a fiecarei Camere.
De altfel, chiar in cuprinsul jurisprudentei sale, Curtea a subliniat atat competenta Camerelor de a reglementa, cu respectarea dispozitiilor constitutionale, posibilitatile si conditiile organizarii in grupuri parlamentare a deputatilor care demisioneaza din alte grupuri parlamentare (Decizia nr. 47/2000), cat si necesitatea ca la adoptarea unor asemenea reglementari sa se asigure “stabilitatea organelor de lucru” ale Camerei (Decizia nr. 46/1994), a caror alcatuire “trebuie sa reflecte configuratia politica a acestora, rezultata din alegeri” (Decizia nr. 229/2007). Alcatuirea grupurilor parlamentare este o problema ce priveste functionarea mecanismelor celor doua Camere ale Parlamentului pe termen lung, respectiv al unei legislaturi, iar nu pe perioada unei singure sesiuni, iar reglementarea posibilitatii constituirii de noi grupuri parlamentare trebuie sa raspunda cerintelor stabilitatii organelor de lucru ale Camerelor.
II. Cu privire la alcatuirea birourilor permanente si a comisiilor parlamentare ale Camerei Deputatilor
In conformitate cu prevederile art. 64 alin. (5) din Constitutie, “birourile permanente si comisiile parlamentare se alcatuiesc potrivit configuratiei politice a fiecarei Camere”.
In constituirea biroului permanent se are in vedere ca el sa reflecte, pe cat posibil, configuratia politica a Camerei, asa cum aceasta rezulta din organizarea grupurilor parlamentare.
Notiunea de configuratie politica utilizata in art. 64 alin. (5) din Legea fundamentala nu poate fi inteleasa decat prin raportare la data alegerilor, cand, prin exercitarea drepturilor fundamentale prevazute de art. 36 si 37 din Constitutie, se exprima vointa cetatenilor, se concretizeaza exercitarea suveranitatii nationale. Aceasta vointa a cetatenilor contureaza configuratia politica a Camerelor si NU acorduri ulterioare intervenite in exercitarea mandatelor parlamentarilor alesi (Decizia Curtii Constitutionale nr. 601/2005).
Prin Decizia nr. 601/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, Curtea, referindu-se la intelesul art. 64 alin. (5) din Constitutie, a statuat ca “din textul constitutional mentionat rezulta, fara echivoc, ca prin configuratia politica a fiecarei Camere se intelege compunerea acesteia rezultata din alegeri, pe baza proportiei pe care grupurile parlamentare o detin in totalul membrilor Camerei respective”.
De asemenea, prin Decizia nr. 602/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, Curtea a retinut ca “in ceea ce priveste alegerea presedintilor Camerelor, birourilor permanente si a comisiilor parlamentare, Constitutia instituie principiul configuratiei politice, prin care se intelege compunerea politica a fiecarei Camere, rezultata din alegeri”.
Pentru a se respecta principiul configuratiei politice a Camerelor, acestea stabilesc numarul de locuri in Biroul permanent care revine, pe functii, grupurilor parlamentare raportat la marimea acestora la inceputul legislaturii. Stabilirea numarului de locuri si a functiilor corespunzatoare se face prin negociere politica de catre liderii grupurilor parlamentare.
Textele criticate – art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) si (2), art. 37, art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 din Regulamentul Camerei Deputatilor – se disting prin inconsecventa, utilizand atat sintagma de “configuratie politica”, “configuratie politica initiala”, cat si sintagma “noii configuratii politice”.
Desi utilizeaza uneori chiar sintagma cuprinsa in textul constitutional – art. 64 alin. (5) -, respectiv aceea de “configuratie politica”, textele regulamentare se refera in mod evident la o alta configuratie politica decat aceea care rezulta din alegeri, cata vreme stabilesc renegocierea componentei Biroului permanent “conform noii configuratii politice a Camerei Deputatilor”.
Consideram ca dispozitiile regulamentare criticate, astfel cum au fost modificate, incalca dispozitiile art. 64 alin. (5) din Constitutie, potrivit carora “Birourile permanente si comisiile parlamentare se alcatuiesc potrivit configuratiei politice a fiecarei Camere”, astfel cum acestea au fost interpretate in jurisprudenta Curtii Constitutionale, respectiv prin deciziile nr. 601/2005 si nr. 602/2005.
Instituirea posibilitatii renegocierii componentei Biroului permanent al Camerei Deputatilor in functie de mutatiile care survin in structura Camerei pe parcursul unei legislaturi, prin constituirea unor noi grupuri parlamentare, este neconstitutionala, intrucat incalca principiul configuratiei politice, care, potrivit art. 64 alin. (5) din Constitutie, sta la baza alcatuirii biroului permanent.
Schimbarea ulterioara a configuratiei politice nu poate constitui un temei constitutional al modificarii componentei biroului permanent, prin includerea in aceasta a unui reprezentant al deputatilor deveniti independenti, deoarece o asemenea configuratie politica nu rezulta din alegeri in conditiile art. 64 alin. (5), in consonanta cu art. 63 alin. (3) si cu art. 36 si 37 din Constitutie, raportate la art. 2 si art. 8 din Legea fundamentala, ci constituie o majoritate parlamentara creata in afara criteriilor politice rezultate din vot.
Din votul exprimat de electorat rezulta o anumita compozitie politica a celor doua Camere, pe care parlamentarii nu o pot schimba din propria vointa, cum nu o poate modifica nici Parlamentul insusi. Altfel spus, configuratia politica se stabileste, de fiecare data, la inceputul fiecarei legislaturi, se pastreaza pana la intrunirea legala a noului Parlament si nu mai poate fi modificata in niciun mod.
III. Consideram necesar de a reda unele aspecte privind statutul parlamentarilor independenti in state membre ale Uniunii Europene.
1. Franta – In cadrul fiecarei Camere legislative se formeaza grupuri politice care reflecta configuratia politica a Camerei respective. Constituirea grupurilor parlamentare se bazeaza exclusiv pe apartenenta deputatului/senatorului la un anumit partid sau pe afinitatile acestuia cu programul politic al unui partid. Deputatii care nu fac parte dintr-un grup politic/”deputati neinscrisi” au un statut special, diferit de cel al membrilor grupurilor politice. Deputatii neinscrisi pot solicita afilierea la un grup politic, dar nu pot forma un grup politic propriu si nu pot fi reprezentati in Biroul Adunarii Nationale si nici in Conferinta presedintilor.
2. Suedia – Grupurile politice parlamentare pot fi constituite numai din partidele politice care au obtinut mandate in cadrul alegerilor generale. Pe durata legislaturii nu pot fi infiintate si recunoscute noi grupuri politice parlamentare. In cazul in care unii membri ai Parlamentului sunt exclusi din partid sau parasesc partidul in timpul legislaturii, acestia isi pastreaza calitatea de parlamentari, dar nu au dreptul de a forma un nou grup parlamentar. Ei sunt considerati ca neavand apartenenta politica.
3. Ungaria – Orice parlamentar care nu s-a alaturat unui grup politic parlamentar se considera a fi parlamentar independent. Parlamentarul care a demisionat/a fost exclus dintr-un grup politic se considera a fi parlamentar independent. Numarul independentilor creste la sfarsitul mandatului ca urmare a excluderilor si demisiilor din grupurile politice parlamentare. Orice membru care a parasit grupul politic sau care a fost exclus va fi considerat ca independent; membrul care a devenit independent in acest mod se poate alatura altui grup politic la expirarea unui termen de 6 luni de la parasire sau excludere. Aceasta prevedere regulamentara are ca scop intarirea stabilitatii politice parlamentare si reducerea fenomenului de migratie politica.
4. Portugalia – Parlamentarii care nu au aderat la niciun grup parlamentar si care nu sunt nici reprezentanti ai unui partid politic au statutul de “parlamentari neinscrisi” si nu sunt reprezentati in Conferinta liderilor grupurilor parlamentare, nu beneficiaza de serviciile de asistenta parlamentara acordate grupurilor parlamentare, iar presedintia comisiilor permanente revine grupurilor parlamentare cu pondere politica mare.
5. Belgia – Senatorii independenti pot fi grupati in doua categorii: senatori care demisioneaza in cursul legislaturii din grupul din care fac parte si, respectiv, senatorii unici reprezentanti ai partidelor politice. Senatorii independenti nu pot avea reprezentanti in Biroul Senatului; nu au drept de vot si nici nu pot fi desemnati ca raportori in cadrul comisiilor permanente.
IV. Din cele prezentate se poate observa ca, de regula, parlamentarii care parasesc, in timpul legislaturii, grupurile parlamentare legal constituite, nu au dreptul de a forma un nou grup parlamentar.
V. Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.490 din 17 noiembrie 2010, pronuntata cu majoritate de voturi, nu poate reconsidera solutiile adoptate prin deciziile anterioare, o asemenea masura presupune o anumita procedura si o anumita majoritate, alta decat cea constituita la adoptarea ei.

Judecator,
Acsinte Gaspar

Judecator,
Tudorel Toader