Formularul 096 – anularea inregistrarii in scopuri de TVA conform prevederilor art 153 (intreprinderi mici)
Pe site-ul ANAF a fost postat spre dezbatere publica proiectul de ordin privind reglementarea formularisticii necesare optarii pentru anularea inregistrarii in scopuri de TVA a persoanelor impozabile inregistrate in scopuri de TVA conform art.153 din Codul fiscal, care in cursul unui an calendaristic nu depasesc plafonul de scutire prevazut la art.152 din Codul fiscal.
Formularul (096) “Declaratie de mentiuni privind anularea inregistrarii in scopuri de TVA in cazul persoanelor impozabile, inregistrate in scopuri de TVA conform art.153 din Codul fiscal, care in cursul unui an calendaristic nu depasesc plafonul de scutire prevazut la art.152 din Codul fiscal” se completeaza de persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA conform art.153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, care nu au depasit plafonul de scutire prevazut la art.152 alin.(1) din Codul fiscal si care doresc sa fie scoase din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de taxa pe valoarea adaugata.
Plafonul de scutire prevazut de lege este de 35.000 euro, al carui echivalent in lei se
stabileste la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data aderarii si se rotunjeste la urmatoarea mie, respectiv de 119.000 lei.
Formularul (096) “Declaratie de mentiuni privind anularea inregistrarii in scopuri de TVA in cazul persoanelor impozabile, inregistrate in scopuri de TVA conform art.153 din Codul fiscal, care in cursul unui an calendaristic nu depasesc plafonul de scutire prevazut la art.152 din Codul fiscal” se depune la organul fiscal competent, pana la data de 20 ianuarie inclusiv, pentru anul precedent.
Formularul se completeaza in doua exemplare, inscriindu-se cu majuscule, citet si corect,
toate datele prevazute:
– un exemplar, semnat si stampilat conform legii, se depune la unitatea fiscala, direct la
registratura sau la posta, prin scrisoare recomandata,
– un exemplar se pastreaza de catre persoana impozabila.
Proiectul de ordin poate fi consultat aici (http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/transparenta/Ordin_decl096_2011.pdf)
Formularul 096 poate vizualizat aici (http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/transparenta/Anexa1_096_2011.pdf)
Instructiunile de completare pot fi consultate aici (http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/transparenta/Anexa2_Instructiuni_completare096_2011.pdf)