Un gand optimist, dupa 4 ani de Uniune Europeana

Autor:

Doru Bostina, Avocat Coordonator, Bostina & Asociatii

De patru ani de zile suntem membri in Uniunea Europeana… Suntem “mai europeni” ca inainte? Cred ca inca nu, dar cu siguranta vom fi… Aderarea la Uniunea Europeana este un proiect care, din punct de vedere istoric, ne-a reconectat la valorile democratiei clasice – europene – precum si la ritmul de dezvoltare economica, sociala si culturala a lumii moderne, intr-un moment in care eram pe punctul de a fi decuplati de la “trenul istoriei”. (Din aceasta perspectiva, actualul “impas Schengen” este o chestiune de principiu si nu una de esenta – si e foarte bine ca este asa.)

Cred ca suntem mult prea aproape pentru a judeca in acest moment toate consecintele sale la justa lor valoare, totusi, similar altor evenimente “cruciale” ale existentei noastre moderne (unirea Principatelor, crearea statului national roman) si acest moment a reprezentat o exploatare eficienta a unui context international (i.e. conflictul din fosta Yugoslavie) in interesul poporului nostru. Asta inseamna ca, in ciuda faptului ca nu parem a avea politicieni cu “un program politic de durata”, avem, ca natie, o intuitie a momentelor oportune, ceea ce e salvator. De asemenea, a aratat ca, in ciuda impresiei ca “romanii sunt esentialmente dezbinati”, procesul de aderare a primit girul aproape unanim al inteagii opinii publice romanesti, dovedind ca suntem capabili sa ne unim in fata momentelor cu adevarat cruciale pentru existenta noastra ca natiune.

Apartenenta noastra la Uniunea Europeana este cu atat mai surprinzatoare cu cat procesul a inceput, literalmente, cu stangul si… in directie opusa. Cei 50 de ani de indoctrinare in masa ne-au facut sa nu lasam sistemul comunist sa moara de moarte buna in 1990, tinandu-l “conectat la aparate” inca un deceniu – cu toate confuziile economice si ideologice care au decurs din acest efort futil. Atat “socialismul cu fata umana” (care, geopolitic si strategic, s-ar mai fi justificat pana in August 1991 dar nici o secunda mai tarziu) cat si “capitalismul social” (fluturat dupa aceea, luand ca model…Suedia!) au reprezentat erori ideologice si experimente politico-economice lamentabile… Stanga europeana – care propavaduia prosperitatea pentru toti – nu avea nimic in comun cu socialismul est-european, in timp ce economia romaneasca nu avea nimic in comun cu productivitatea muncii capitaliste.
Rezultatul a fost dezastruos: pe considerente ideologice, am ratat sansa unor privatizari rapide – atunci cand “fabricile si uzinele patriei” mai puteau fi folosite la ceva si mai puteau salva cateva zeci de mii de locuri de munca realmente productive; am ratat injectiile de capital si tehnologie moderna de care industria noastra avea nevoie ca de aer; in numele unui fals egalitarism, am pus bazele unui stat de asistati social care descuraja munca si efortul creator. Fac aceasta apreciere in conditiile in care – esentialmente – sunt un om de stanga, dar al unei “stangi protestante” (daca ar fi sa-l parafrazez pe Max Weber), un sustinator al principiilor de dreptate si echitate sociala, in care cel slab e ajutat sa se ajute singur… in care munca si nu statul la munca, in care creatia de valoare si nu transferul de valoare sunt sursa bogatiei si dezvoltarii sociale si individuale.

Uniunea Europeana a inceput deja sa aduca in viata romanilor un plus de ordine si de rigoare, chiar daca unele “reglementari de la Bruxelles” par acum sa fie mai mult constrangeri decat elemente care definesc libertatea si prosperitatea. Aderarea la Uniunea Europeana ne-a adus si libertatea de a fi si “romani” si “europeni” in orice procent si proportie dorim si indiferent unde alegem sa locuim: la Bucuresti, la Londra, la Paris sau la Munchen.

In fine, incet dar sigur, am inceput sa ne fixam acele repere ideologice care ne ajuta sa discernem intre diversele proiecte politice si intre cele autentice si demagogie, o libertate fundamentala la care, nu cu mult timp in urma, nici macar nu indrazneam sa visam.