Executia bugetului general consolidat in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2010

Conform datelor operative, deficitul bugetului general consolidat in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie, a fost de 33,3 miliarde lei, respectiv 6,5% din PIB, sub limita tintei de deficit, in suma de 34,6 miliarde lei, stabilita ca obiectiv al politicii bugetare pe anul 2010 si prevazuta in Scrisoarea suplimentara la Aranjamentul Stand-by incheiat cu Fondul Monetar International.
Veniturile incasate la bugetul general consolidat, au fost in suma de 168,6 miliarde lei, cu 7,2% mai mari, in termeni nominali, fata de anul precedent.
o    cresterea incasarilor s-a inregistrat in principal la impozitele pe bunuri si servicii, respectiv taxa pe valoare adaugata (+14,3%) si accize (+11,5%), precum si la venituri nefiscale (+18,5%).
o    discrepantele fata de anul precedent, desi au avut un trend descendent, au inregistrat valori importante la impozitul pe venit (- 3,2%), impozitul pe profit (- 4,9%), si contributii de asigurari sociale (- 4,5%).
o    sumele primite de la Uniunea Europeana in contul platilor efectuate au inregistrat o crestere cu 181% fata de aceeasi perioada a anului precedent, respectiv 5,4 miliarde lei fata de 1,9 miliarde lei.
Cheltuielile bugetului general consolidat in suma de 201,9 miliarde lei, au crescut in termeni nominali cu 4,2% fata de anul precedent.
o    Cresterea s-a inregistrat in principal la proiectele cu finantare UE (+170%), dobanzi (+20%) ca urmare a finantarii deficitelor bugetare acumulate din anii precedenti, asistenta sociala (+7,3%) ca urmare a cresterii cheltuielilor cu ajutorul de somaj.
o    De asemenea cheltuielile cu bunuri si servicii au crescut cu 5,2% fata de anul 2009, in principal ca urmare a majorarii cheltuielilor bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate pentru plata arieratelor.
La nivelul administratiilor locale cresterea cheltuielilor cu bunuri si servicii fata de aceeasi perioada a anului precedent se datoreaza preluarii finantarii activitatii Camerelor Agricole, incepand cu luna martie 2010, precum si ca urmare a descentralizarii unitatilor sanitare prin preluarea acestora incepand cu luna iulie 2010 de catre autoritatile administratiei publice locale.
o    Cheltuielile de personal se mentin sub cele inregistrate in aceeasi perioada din anul precedent cu 8,6%.
o    Cheltuielile pentru investitii care includ cheltuielile de capital, precum si programe de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost pe anul 2010 in suma de 33,7 miliarde lei, respectiv 6,6% din PIB.
Deficitul bugetar s-a diminuat fata de anul 2009 de la 7,4% la 6,5% din PIB ca urmare a cresterii incasarilor, in conditiile unor cheltuieli obligatorii suplimentare inregistrate la dobanzi, ajutoare pentru somaj, plata arieratelor, finantarea proiectelor din programele cu finantare UE.

Sursa: Ministerul Finantelor Publice

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close