Decizia Curtii Constitutionale nr. 1655/2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, in ansamblul sau, precum si, in special, ale art. 1 din lege. Opinie separata

In M. Of. nr. 51 din 20 ianuarie 2011 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1655/2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, in ansamblul sau, precum si, in special, ale art. 1 din lege.
Din cuprins:
In temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, la data de 21 decembrie 2010 un grup de 53 de deputati a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor Legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice.
Sesizarea de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 51/6.140 din 21 decembrie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 4.803A/2010.
Aceasta sesizare a fost semnata de catre urmatorii deputati: Cristian Mihai Adomnitei, Marin Almajanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihaita Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chitoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Paul Victor Dobre, Mihai-Aurel Dontu, Gheorghe Dragomir, George Ionut Dumitrica, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Gratiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Stefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolta, Mihai Lupu, Dan-Stefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Ludovic Orban, Viorel Palasca, Ionel Palar, Cornel Pieptea, Gabriel Plaiasu, Cristina-Ancuta Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu, Ana Adriana Saftoiu, Nini Sapunaru, Adrian George Scutaru, Ionut-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Stirbu, Gheorghe-Mirel Talos, Adriana Diana Tusa, Claudiu Taga, Radu Bogdan Timpau, Ioan Tintean, Florin Turcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga si Mihai Alexandru Voicu.
In motivarea obiectiei de neconstitutionalitate au fost aduse argumente care privesc atat neconstitutionalitatea extrinseca, cat si cea intrinseca a Legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice.
I. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca, autorii obiectiei apreciaza ca Legea privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice incalca dispozitiile art. 1 alin. (4) si (5), art. 61 alin. (1) si art. 114 din Constitutie. Se sustine ca adoptarea legii criticate prin procedura angajarii raspunderii Guvernului nu se justifica de vreme ce partidele politice care au format Guvernul dispun si de o majoritate parlamentara. Totodata, se arata ca Guvernul nu a realizat nici macar un demers pentru ca legea criticata sa fie dezbatuta in procedura de urgenta de catre Parlament.
Autorii sesizarii sustin ca dreptul Guvernului de a decide asupra oportunitatii si continutului initiativei legislative nu este unul absolut, iar Curtea Constitutionala trebuie sa cenzureze respectarea “ratiunilor ce au stat la baza edictarii dispozitiilor art. 114 din Constitutie”. Se mai arata ca “acceptarea ideii potrivit careia Guvernul isi poate angaja raspunderea asupra unui proiect de lege in mod discretionar ar semnifica transformarea acestei autoritati in putere legiuitoare, interferand cu atributiile de legiferare ale Parlamentului”.
II. Cu referire la criticile de constitutionalitate intrinseca, se arata ca legea criticata “incalca definitiile fundamentale” prevazute de art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, intrucat deroga “de la principiile constitutionale si de la alte norme legale peste care nu se poate trece”. Se sustine ca masura de reducere a salariilor de baza/indemnizatiilor de incadrare/soldelor functiilor de baza prevazuta de Legea nr. 118/2010, desi ar fi trebuit sa aiba caracter temporar, astfel cum rezulta din Decizia Curtii Constitutionale nr. 872 din 25 iunie 2010, in realitate, prevederile art. 1 din legea criticata imprima un caracter permanent acestor masuri.
Totodata, sunt invocate considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 si se arata ca aceasta masura de reducere permanenta a drepturilor salariale trebuie aplicata in ultima instanta; or, din moment ce exista “multiple alte solutii care, puse in practica, ar putea contracara efectele crizei prin care trece Romania in acest moment”, o reducere a drepturilor salariale nu se justifica. Astfel, criza economica nu poate constitui un pretext de a ingradi in mod permanent sau pe termen nedefinit drepturi si libertati fundamentale, protejate atat prin Constitutie, cat si prin acte internationale. Or, documentele internationale in materia drepturilor omului tolereaza restrangerea unor drepturi doar in situatii exceptionale, situatie in care nu se incadreaza starea economico-financiara dificila pe care o traverseaza statul roman.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele lor de vedere.
Presedintele Senatului, in Dosarul nr. 4.717A/2010, a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. I2673 din 23 decembrie 2010, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este intemeiata.
Se arata ca legea criticata incalca art. 114 din Constitutie, intrucat au fost incalcate conditiile stabilite de Constitutie si de jurisprudenta Curtii Constitutionale cu privire la posibilitatea promovarii unui proiect de lege prin procedura angajarii raspunderii. In acest sens, sunt invocate considerentele de principiu care au stat la baza pronuntarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 in materia angajarii raspunderii Guvernului. Se sustine ca nu exista o urgenta a adoptarii legii criticate, urgenta neputandu-se datora chiar culpei initiatorului, respectiv Guvernul, care, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009, ar fi trebuit sa depuna legea spre adoptare la Parlament pana la data de 30 septembrie 2010. Mai mult, neindeplinirea acestei obligatii incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie.
Totodata, se apreciaza ca prin depunerea peste termen a proiectului de lege la Parlament, Guvernul, contrar ideii unui comportament loial in relatia sa cu Parlamentul, a incalcat art. 61 alin. (1) din Constitutie.
In ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate intrinseci, se arata ca legea criticata nu readuce drepturile salariale la acelasi nivel ca inainte de reducerile operate prin Legea nr. 118/2010, iar cresterea de 15% prevazuta in art. 1 din lege are in vedere nivelul salariului redus. Totodata, se apreciaza ca majorarea mentionata nu este altceva decat o redistribuire in salariu a unor sume corespunzatoare premiului anual si a primei de vacanta, care, in cursul anului 2011, nu se vor mai acorda. Astfel, o masura temporara de diminuare a drepturilor salariale este permanentizata, ceea ce constituie o incalcare a principiului proportionalitatii. In aceste conditii, se sustine ca sunt incalcate prevederile art. 53 din Constitutie.
In fine, se apreciaza ca legea criticata este contrara art. 11 si 20 din Constitutie coroborate cu prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Presedintele Camerei Deputatilor a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 51/6.159 din 22 decembrie 2010, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata. In privinta criticilor de neconstitutionalitate extrinseci, sunt invocate considerentele de principiu care au stat la baza Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, apreciindu-se in final ca “Guvernul nu este si nu poate fi o <<putere legiuitoare>>”.
In privinta criticilor de neconstitutionalitate intrinseca, se arata, in esenta, ca legea criticata are un caracter temporar, aplicandu-se pentru anul 2011, astfel incat Decizia Curtii Constitutionale nr. 872 din 25 iunie 2010 este intru totul respectata.
Guvernul a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 5/9.938 din 23 decembrie 2010, punctul sau de vedere, in care se arata ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens, se arata ca recurgerea la procedura angajarii raspunderii Guvernului este legitima si oportuna, in niciun caz abuziva, avand in vedere ca legea criticata urmeaza sa se aplice incepand cu data de 1 ianuarie 2011. Totodata, neadoptarea acestei legi intr-un termen rezonabil ar fi fost susceptibila sa creeze dificultati majore in domeniul salarizarii personalului platit din fonduri publice, de natura sa pericliteze insesi obligatiile asumate de statul roman fata de organismele financiare internationale.
Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca, se arata ca legea reglementeaza un nou sistem de salarizare a personalului platit din fonduri publice, o noua paradigma, o noua viziune legislativa asupra salarizarii, astfel incat nu se poate retine incalcarea art. 53 din Constitutie. Se arata ca diminuarea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar a avut un caracter temporar, intrucat de la “1 ianuarie 2011 se recupereaza 15% din diminuare”, recuperare care este in concordanta cu posibilitatile oferite de evolutia indicatorilor macroeconomici si raspunde prevederilor din Constitutie privind responsabilitatea Guvernului de gestionare a problemelor tarii. Se mai sustine ca recuperarea integrala a diminuarilor salariale operate prin Legea nr. 118/2010 ar avea consecinte majore asupra deficitului bugetar.
In fine, se arata ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu confera dreptul de a continua incasarea salariului intr-un cuantum determinant si ca este la latitudinea statelor sa stabileasca prin legea bugetului cuantumul drepturilor salariale (Hotararea din 19 aprilie 2007, pronuntata in Cauza Vilho Eskelinen si altii impotriva Finlandei, Hotararea din 8 noiembrie 2005, pronuntata in Cauza Kechko impotriva Ucrainei). Se mai sustine ca “veniturile viitoare constituie un <<bun>> numai daca au fost deja castigate in baza reglementarilor in vigoare sau daca exista un titlu executoriu cu privire la ele” (Hotararea din 13 iulie 2006, pronuntata in Cauza Bahceyaka impotriva Turciei, Hotararea din 24 martie 2005, pronuntata in Cauza Erkan impotriva Finlandei, Hotararea din 20 mai 2010, pronuntata in Cauza Lelas impotriva Croatiei etc.).

CURTEA,
examinand obiectia de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Senatului, Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dovezile depuse, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 15 si 18 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze sesizarea de neconstitutionalitate.
Obiectul controlului de constitutionalitate, astfel cum rezulta din sesizarea formulata, il constituie dispozitiile Legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice. Totusi, din motivarea obiectiei de neconstitutionalitate se constata ca aceasta vizeaza atat o critica de neconstitutionalitate extrinseca privind legea in ansamblul sau, sub aspectul procedurii de adoptare, cat si o critica de neconstitutionalitate intrinseca ce priveste, in special, prevederile art. 1 din aceeasi lege. In consecinta, Curtea urmeaza sa se pronunte asupra constitutionalitatii prevederilor art. 1 din Legea privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, precum si asupra legii in ansamblul sau. Textul criticat punctual are urmatorul cuprins:
– Art. 1: “(1) Incepand cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%.
(2) Incepand cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunara bruta/salariul lunar brut, indemnizatia bruta de incadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevazute la alin. (1) si alin. (2) se va stabili in anul 2011, tinandu-se seama de gradul sau treapta profesionala, vechimea in munca, vechimea in functie sau, dupa caz, in specialitate dobandite in conditiile legii pana la 31 decembrie 2010.
(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comanda/salariul de comanda, precum si cuantumul gradatiilor, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%.
(5) In salariul de baza, indemnizatia lunara de incadrare, respectiv in solda functiei de baza/salariul functiei de baza aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizatiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile ulterioare, faceau parte din salariul de baza, din indemnizatia de incadrare bruta lunara, respectiv din solda/salariul functiei de baza, precum si sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, cu modificarile ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotarari ale Guvernului, necuprinse in Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificarile ulterioare, si care au fost acordate in anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, dupa caz, ca sporuri, la data reincadrarii se introduc in salariul de baza, in indemnizatia de incadrare bruta lunara, respectiv in solda/salariul de functie, fara ca prin acordarea lor sa conduca la cresteri salariale altele decat cele prevazute de prezenta lege.”
Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cele ale art. 1 alin. (3) cu referire la caracterul de stat de drept al Romaniei, ale art. 1 alin. (4) si (5) privind principiile separatiei si echilibrului puterilor in stat si al respectarii Constitutiei si a suprematiei sale, ale art. 11 alin. (2) privind dreptul international si dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 114 privind angajarea raspunderii Guvernului si ale art. 148 privind aplicarea cu prioritate a actelor cu caracter obligatoriu adoptate la nivelul Uniunii Europene. Totodata, sunt considerate ca fiind incalcate si prevederile art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind recunoasterea drepturilor, libertatilor si principiilor rezultate din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum si cele ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Examinand obiectia de neconstitutionalitate, Curtea urmeaza a se pronunta, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie in critici de neconstitutionalitate extrinseca, iar, pe de alta parte, asupra criticilor de neconstitutionalitate intrinseca a legii supuse controlului.
Inainte de a proceda la analiza obiectiei de neconstitutionalitate, Curtea constata ca sesizarea formulata indeplineste conditiile prevazute de art. 146 lit. a) din Constitutie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, intrucat aceasta a fost semnata de un numar de 53 de deputati.
I. In privinta criticilor de neconstitutionalitate extrinseca, Curtea retine urmatoarele:
Prin Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, intr-un control a priori de constitutionalitate care a vizat viitoarea Lege-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, Curtea a statuat ca “Guvernul poate recurge la angajarea raspunderii sale, indiferent de faza in care se afla procedura legislativa. Rolul unei asemenea proceduri este de a coagula o majoritate parlamentara, dar si de a surmonta actele obstructioniste ale opozitiei in cursul dezbaterilor legislative. Adoptarea acestei legi prin procedura prevazuta de art. 114 din Constitutie a fost necesara pentru a raspunde intr-un timp cat mai scurt la cerintele Fondului Monetar International. Prin prisma acestor considerente, Curtea retine ca Guvernul a recurs la aceasta procedura in extremis, intrucat structura politica a Parlamentului nu permitea adoptarea proiectului de lege in procedura uzuala sau de urgenta”.
Prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, Curtea a statuat ca angajarea raspunderii Guvernului este o “procedura complexa ce implica raporturi de natura mixta, deoarece, pe de o parte, prin continutul sau este un act ce emana de la executiv si, pe de alta parte, prin efectul sau, fie produce un act de legiferare – asa cum este in speta de fata -, fie se ajunge la demiterea Guvernului. Asa fiind, angajarea raspunderii asupra unui proiect de lege reprezinta o modalitate legislativa indirecta de adoptare a unei legi, care, neurmand procedura parlamentara obisnuita, este practic adoptata tacit in absenta dezbaterilor, Guvernul tinand cont sau nu de amendamentele facute. La aceasta modalitate simplificata de legiferare trebuie sa se ajunga in extremis atunci cand adoptarea proiectului de lege in procedura obisnuita sau in procedura de urgenta nu mai este posibila ori atunci cand structura politica a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege in procedura uzuala sau de urgenta. In speta insa nu se pune aceeasi problema, intrucat, atunci cand exista o majoritate parlamentara care rezulta din faptul ca partidele respective au format Guvernul, adoptarea sub forma asumarii raspunderii nu era oportuna, cu atat mai mult cu cat intrarea in vigoare a acestei legi nu se face imediat, ci pentru anul preuniversitar si universitar 2010 – 2011. In plus, Curtea constata ca dezbaterea in procedura obisnuita in Parlament nu numai ca ar fi fost beneficiara unor amendamente, dar ar fi permis implicarea societatii civile in problema educatiei nationale.
De altfel, angajarea raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmareste ca acesta sa fie adoptat in conditii de maxima celeritate, continutul reglementarii vizand stabilirea unor masuri urgente intr-un domeniu de maxima importanta, iar aplicarea acestora trebuie sa fie imediata. Altfel, nu se justifica recurgerea de catre Guvern la procedura angajarii raspunderii asupra proiectului de lege”.
Prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Curtea a statuat, cu privire la cererea presedintelui Senatului de a se constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Guvern, ca “nu subzista conditia urgentei care sa fi determinat o astfel de masura din partea Guvernului [angajarea raspunderii pe proiectul de lege privind educatia nationala – sn], cata vreme masurile prevazute in proiectul de lege intra in efectivitate incepand cu anul scolar 2011 – 2012, iar unele dintre acestea chiar cu anul scolar 2012 – 2013”.
Prin Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Curtea a statuat ca “Decizia Guvernului de a-si angaja raspunderea nu poate fi cenzurata de Parlament sub aspectul oportunitatii sale, insa, la nivelul Parlamentului, in conditiile procedurale stabilite prin Constitutie si Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, se poate depune si vota o motiune de cenzura care are drept efect demiterea Guvernului.
Motiunea de cenzura se constituie intr-un adevarat instrument de natura constitutionala pus la indemana Parlamentului in vederea realizarii controlului parlamentar asupra activitatii Guvernului”.
Fata de jurisprudenta Curtii Constitutionale expusa mai sus, Curtea observa ca angajarea raspunderii Guvernului cu privire la Legea privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice indeplineste criteriile impuse de art. 114 din Constitutie, si anume:
– existenta unei urgente in adoptarea masurilor continute in legea asupra careia Guvernul si-a angajat raspunderea;
– necesitatea ca reglementarea in cauza sa fie adoptata cu maxima celeritate;
– importanta domeniului reglementat;
– aplicarea imediata a legii in cauza.
Cu privire la primul criteriu mentionat, se observa ca Guvernul, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, nu este limitat in a folosi procedura angajarii raspunderii de un anumit numar de ori pe sesiune [astfel cum este reglementata procedura angajarii raspunderii Guvernului prin Constitutia franceza de la 1958, asa cum a fost revizuita prin Legea constitutionala nr. 2008-724 din 23 iulie 2008 privind modernizarea institutiilor celei de-a V-a Republici], ci, din contra, premisa folosirii acestei proceduri are in vedere existenta unei urgente in adoptarea masurii legislative indiferent de criteriul cantitativ mai sus mentionat. In cazul de fata, Curtea constata ca legea criticata a fost adoptata prin folosirea acestei proceduri tocmai datorita faptului ca aceasta urmeaza sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2011, astfel incat, raportat la momentul intrarii in vigoare, este evident ca Guvernul trebuia sa foloseasca o procedura constitutionala care sa permita adoptarea legii pana la data de 1 ianuarie 2011. Este discutabil daca legea criticata ar fi putut fi adoptata pana la termenul fixat prin folosirea procedurii obisnuite de legiferare prevazute de art. 75 din Constitutie sau prin adoptarea sa in procedura de urgenta, conform art. 76 alin. (3) din Constitutie. Or, neadoptarea legii criticate in acest termen ar fi dus la costuri sociale foarte grele in privinta personalului salarizat din fonduri publice, respectiv ar fi urmat ca de la 1 ianuarie 2011, in privinta calculului salariului/soldei/indemnizatiei brute, sa se aplice in mod exclusiv prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, intrucat art. 30 alin. (5) din aceasta lege mentinea in plata salariul/solda/indemnizatia bruta avuta la 31 decembrie 2009 doar pentru anul 2010, aceasta fiind, deci, o norma cu aplicare limitata in timp.
Prin urmare, hotararea Guvernului nu a fost animata exclusiv de elemente de oportunitate, ci de urgenta reglementarii domeniului vizat prin prisma costurilor sociale ce ar fi putut interveni in lipsa acestei masuri. Astfel, optiunea Guvernului in promovarea legii pe aceasta cale se intemeiaza, in mod obiectiv, pe urgenta reglementarii rezultand tocmai din eventualele consecinte profund negative ce ar aparea in lipsa ei.
Cu privire la cel de-al doilea criteriu mentionat mai sus, Curtea constata ca, in privinta legii contestate, era necesar ca aceasta sa fie adoptata in conditii de maxima celeritate, avand in vedere ca urmeaza a se aplica de la 1 ianuarie 2011. Aceasta “maxima celeritate” se constituie intr-un element de natura a sustine demersul Guvernului, avand in vedere ca intre momentul initierii acestui proiect de lege si momentul fixat al intrarii sale in vigoare era nevoie de o solutie energica si rapida de natura a contracara efectele negative expuse in prealabil.
Cu privire la cel de-al treilea criteriu, Curtea observa ca si continutul reglementarii vizeaza stabilirea unor masuri urgente intr-un domeniu de maxima importanta – salarizarea personalului din sfera publica. Acest domeniu este in relatie directa atat cu bugetul de stat, cat si cu bugetul asigurarilor sociale, bugete care sunt influentate in mod decisiv de politica salariala a statului. In mod evident, cuantumul salariilor/soldelor/indemnizatiilor se constituie ca si cheltuiala a bugetului de stat – cheltuieli de personal – si, in acelasi timp, contributiile la bugetul asigurarilor sociale de stat constituie un venit la bugetul asigurarilor sociale de stat, venit care depinde de cuantumul concret al salariilor/soldelor/indemnizatiilor stabilite. Astfel, avand in vedere implicatiile directe si decisive ale politicii salariale a statului asupra celor doua bugete, rezulta, fara dubiu, ca salarizarea personalului din sfera publica constituie un domeniu de maxima importanta cu privire la care poate fi folosita procedura angajarii raspunderii.
In ceea ce priveste cel de-al patrulea criteriu mentionat, Curtea retine ca aplicarea legii criticate este imediata – 1 ianuarie 2011. Insa Curtea urmeaza sa analizeze ratiunile care au stat la baza impunerii acestui termen, respectiv daca impunerea unei asemenea date de intrare in vigoare a legii este la discretia Guvernului sau decizia executivului si, in final, cea a Parlamentului trebuie sa tina cont de anumite elemente obiective. Un atare demers al Curtii este de natura a cenzura posibilitatea Guvernului de a prevedea in textul legii termene scurte de intrare in vigoare, pentru a putea folosi procedura angajarii raspunderii. Or, in cazul de fata, Curtea constata ca data intrarii in vigoare tine cont de influenta pe care o are aceasta lege asupra bugetului de stat si de asigurari sociale, bugete care sunt elaborate anual si aprobate, desigur, tot anual de catre Parlament – a se vedea art. 138 alin. (2) din Constitutie. Astfel, data intrarii in vigoare a legii nu a fost stabilita pentru a fi, in mod formal, imediata, din contra, aceasta conditie de temporalitate este, de asemenea, sustinuta in mod obiectiv si rational de natura implicatiilor sale.
Raportat la cele 4 criterii analizate, Curtea observa o interventie energica si rapida a Guvernului prin folosirea procedurii angajarii raspunderii, pentru a evita costuri sociale greu de surmontat in viitor. In aceste conditii, Curtea constata ca legea criticata a fost adoptata cu respectarea cerintelor art. 114 din Constitutie.
II. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca formulate, Curtea retine ca acestea sunt neintemeiate. Autorii sesizarii pleaca de la premisa gresita potrivit careia reglementarile art. 1 din legea criticata permanentizeaza diminuarea temporara a drepturilor salariale prevazute de Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Or, se arata ca aceste diminuari trebuie sa aiba caracter temporar, intrucat au fost justificate pe temeiul art. 53 din Constitutie, temei care nu mai poate fi invocat in cauza de fata.
Legat de aceste sustineri, Curtea constata urmatoarele:
In privinta modului de stabilire a salariilor/soldelor/indemnizatiilor brute in cursul anului 2010, au fost aplicabile prevederile art. 12 alin. (3) si art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, care prevad urmatoarele:
– Art. 12 alin. (3): “(3) In anul 2010, salariile, soldele si indemnizatiile lunare de incadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. (5), fara a fi utilizati coeficientii de ierarhizare prevazuti in anexele la prezenta lege.”;
– Art. 30 alin. (5): “(5) In anul 2010, personalul aflat in functie la 31 decembrie 2009 isi va pastra salariul avut […]”.
Cu alte cuvinte, incepand cu 1 ianuarie 2011 urmau sa intre in vigoare dispozitiile Legii-cadru nr. 330/2009 in privinta modalitatii de calcul a salariilor/soldelor/indemnizatiilor brute. Intrarea in vigoare a acestor prevederi ar fi produs consecinte negative in ceea ce priveste salarizarea muncii in domeniul public, si anume:
1. imposibilitatea aplicarii practice a Legii-cadru nr. 330/2009 in cursul anului 2011, punandu-se atat problema modalitatii de calcul a salariilor/soldelor/indemnizatiilor brute, cat si cea a acordarii acestora. O atare situatie s-ar fi datorat lipsei prevederii unei valori a coeficientilor de ierarhizare pentru anul 2011, aspect ce nu poate fi suplinit de existenta unei prevederi legale care impune ca pana in 2015 valoarea acestui coeficient sa fie de 1.100 lei;
2. in cazul stabilirii unei valori a coeficientului de ierarhizare pentru anul 2011, acesta ar fi avut o valoare mult sub nivelul de 1.100 RON ce trebuia atins de abia in 2015, nivel care nu ar fi asigurat un cuantum al salariilor/soldelor/indemnizatiilor brute comparativ cu cel existent la 31 decembrie 2009. O astfel de reglementare ar fi atras un cuantum in plata al salariilor/soldelor/indemnizatiilor brute mult mai scazut decat cel din anul 2010, indiferent ca este vorba de perioada 1 ianuarie – 2 iulie 2010 sau 3 iulie – 31 decembrie 2010.
Pentru a evita aparitia unor astfel de situatii perturbatoare, legiuitorul a ales sa permita ultraactivarea prevederilor legale anterioare adoptarii Legii-cadru nr. 330/2009 in privinta modului concret de calcul al salariilor/soldelor/indemnizatiilor brute lunare (a se vedea, in acest sens, si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.073 din 16 septembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 685 din 11 octombrie 2010, si Decizia nr. 1.114 din 23 septembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 711 din 26 octombrie 2010), insa cu un corectiv, respectiv prin cresterea cu 15% a bazei de calcul diminuate cu 25%. O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor – indemnizatiilor brute nu este de natura sa incalce cele stabilite prin deciziile Curtii Constitutionale nr. 872 si 874 din 25 iunie 2010, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, respectiv ca “incepand cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea acestor masuri de diminuare, in conditiile incadrarii in politicile sociale si de personal, care, la randul lor, trebuie sa se incadreze in nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, in urma aplicarii masurilor criticate se va mentine in plata acelasi cuantum al salariilor/indemnizatiilor si al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticata. Este o obligatie de rezultat pe care si-o impune legiuitorul, pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la incalcarea caracterului temporar al restrangerii exercitiului drepturilor”.
Curtea a impus o obligatie de rezultat legiuitorului, aceea ca dupa 1 ianuarie 2011 sa revina la “cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea acestor masuri de diminuare, in conditiile incadrarii in politicile sociale si de personal, care, la randul lor, trebuie sa se incadreze in nivelul cheltuielilor bugetare”. Este in acelasi timp o obligatie sub conditie care va duce la revenirea etapizata a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalitatii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativa a legiuitorului, care va decide, in functie de situatia economico-financiara a tarii, momentul indeplinirii cat mai rapid a obligatiei sale de rezultat stabilite prin deciziile Curtii Constitutionale nr. 872 si 874 din 25 iunie 2010, in sensul revenirii cel putin la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.
Prin urmare, nu se poate sustine, astfel cum arata Guvernul in punctul de vedere comunicat, ca legea criticata reglementeaza un nou sistem de salarizare a personalului platit din fonduri publice, o noua paradigma, o noua viziune legislativa asupra salarizarii, ci, pur si simplu, in anumite limite permite in interesul angajatului ultraactivarea unor reglementari anterioare din domeniul salarizarii.
Desigur, pe perioada cat drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010 inseamna ca, in continuare, exista o restrangere a exercitiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca si corolar al dreptului la munca. Prin urmare, invocarea situatiei economico-financiare a tarii de catre legiuitor pentru a restrange exercitiul unui drept fundamental nu este suficienta, ci trebuie ca restrangerea operata sa indeplineasca toate exigentele prevazute de art. 53 din Constitutie.
Curtea, cu prilejul adoptarii deciziilor nr. 872 si nr. 874 din 25 iunie 2010, in privinta aplicarii art. 53 din Constitutie, a statuat urmatoarele:
“Pentru ca restrangerea mentionata sa poata fi justificata, trebuie intrunite, in mod cumulativ, cerintele expres prevazute de art. 53 din Constitutie, si anume:
– sa fie prevazuta prin lege;
– sa se impuna restrangerea sa;
– restrangerea sa se circumscrie motivelor expres prevazute de textul constitutional, si anume pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;
– sa fie necesara intr-o societate democratica;
– sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o;
– sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu;
– sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertatii.”
Aplicand aceste criterii cauzei de fata, Curtea constata urmatoarele:
1. Restrangerea dreptului la salariu este prevazuta printr-o lege, si anume Legea privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, adoptata ca urmare a angajarii raspunderii Guvernului in fata Parlamentului.
2. Restrangerea dreptului la salariu se impune in masura in care este necesara reducerea cheltuielilor bugetare. Insa legiuitorul poate apela la o atare restrangere numai in ultima instanta, respectiv numai daca anterior a mai luat si alte masuri de natura a revigora situatia economico-financiara a statului. Or, au mai fost adoptate si alte acte normative avand ca scop reducerea cheltuielilor bugetare, cresterea veniturilor la bugetul de stat si redresarea situatiei economico-financiare a tarii. Exemplificativ in acest sens Curtea retine: Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 162 din 12 martie 2010, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 113/2010 privind modificarea alin. (1) al art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2010 privind reglementarea unor masuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum si alte masuri financiare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 413 din 21 iunie 2010, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2010 privind unele masuri de reducere a cheltuielilor publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 425 din 24 iunie 2010, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2010 pentru completarea unor acte normative din domeniul finantelor publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 436 din 29 iunie 2010, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si alte masuri financiar-fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2010, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 450 din 2 iulie 2010, sau Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.
3. Referitor la cea de-a treia conditie enumerata, se observa, ca si in deciziile nr. 872 si 874 din 25 iunie 2010, ca solutia legislativa criticata a fost “determinata de apararea securitatii nationale […]. Este evident ca securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, […], ci are si o componenta sociala si economica. Astfel, nu numai existenta unei situatii manu militari atrage aplicabilitatea notiunii de <<securitate nationala>> din textul art. 53, ci si alte aspecte din viata statului – precum cele economice, financiare, sociale – care ar putea afecta insasi fiinta statului prin amploarea si gravitatea fenomenului.
In acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat ca situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala.
De asemenea, prin deciziile nr. 188 si 190 din 2 martie 2010, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, respectiv nr. 224 din 9 aprilie 2010, si Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, deciziile nr. 711 si 713 din 25 mai 2010 Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010, […], Curtea a analizat constitutionalitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, care suspenda executarea unor hotarari judecatoresti si esalona plata sumelor de bani rezultate din acestea, pornind tocmai de la premisa situatiei de criza economica avuta in vedere prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009”.
In cauza de fata, Curtea constata ca se mentine in continuare existenta unei amenintari la adresa stabilitatii economice a tarii, deci, implicit, la adresa securitatii nationale, in acest sens, Curtea avand in vedere expunerea de motive la legea criticata, care prevede, in esenta, urmatoarele:
A – “In anul 2010, in pofida unor usoare imbunatatiri ale starii economice, conditiile financiare s-au dovedit a fi mai dificile decat s-a anticipat initial, activitatea economica din Romania inregistrata in ultimele luni fiind in continuare marcata de recesiune, atat din cauza cererii interne reduse, cat si a unei revenirii lente a partenerilor comerciali ai Romaniei. Conform Strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2011 – 2013, la finalul anului 2010 rata inflatiei se apreciaza ca va ajunge fata de sfarsitul anului 2009 la 8,1%, nivel superior cu 3,36 puncte procentuale fata de anul anterior, in timp ce deficitul contului curent al balantei de plati externe se asteapta sa se mentina in limite sustenabile, reprezentand 5,7% din PIB.”
B – “In acest context de criza economica efectele masurilor stabilite prin Legea nr. 118/2010 privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar nu au fost absorbite la nivelul preconizat, necesitand pentru anul 2011 aplicarea in continuare a unor masuri de corectie.”
4. Masura este necesara intr-o societate democratica, ea raspunzand unei situatii de criza economica si sociala majora a societatii, care poate fi evitata doar prin adoptarea unor masuri conjugate si in alte domenii, astfel cum s-a aratat mai sus. Numai cand celelalte masuri luate nu au avut efectul scontat, masura restrangerii unui drept fundamental devine necesara pentru protejarea, in final, a fiintei statului, asa cum rezulta din datele furnizate in expunerea de motive a legii.
5. Exista un raport just de proportionalitate a masurii criticate cu situatia care a determinat-o, respectiv criza economica accentuata, pastrandu-se un echilibru just intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.
6. Masura prevazuta de art. 1 din legea criticata este aplicata in mod nediscriminatoriu, respectiv intregului personal platit din fonduri publice.
7. Legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate. De asemenea, masura criticata are un caracter temporar, aplicandu-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat. Astfel, este evident ca restrangerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atat timp cat se mentine amenintarea in considerarea careia aceasta masura a fost edictata.
Nu in ultimul rand, Curtea observa ca prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Venetia, data la cererea presedintelui Curtii Constitutionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptata la a cea de-a 85-a sesiune plenara a Comisiei de la Venetia din 17 – 18 decembrie 2010, s-a aratat, in mod expres, ca, “in lipsa unei interdictii constitutionale exprese, o reducere a salariilor judecatorilor poate fi justificata in situatii exceptionale si in anumite conditii stricte, fara a fi privita ca o incalcare a independentei autoritatii judecatoresti”. In continuare, in opinia invocata se arata ca o asemenea situatie exceptionala exista atunci cand statul sufera in mod considerabil de pe urma unei crize economice si pentru motive intemeiate legiuitorul gaseste necesar sa reduca salariile tuturor oficialilor statului (a se vedea paragrafele 20 si 21 ale opiniei citate).
Cu alte cuvinte, o situatie de criza economica este un temei suficient de grav pentru a determina o masura de reducere a salariilor aplicata nediscriminatoriu intregului personal platit din fonduri publice.
Asa cum rezulta din raspunsul Comisiei de la Venetia, statul are o anumita marja de apreciere in a adopta astfel de masuri atunci cand apar turbulente economice grave care afecteaza intregul sau sistem economic si financiar; chiar daca raspunsul Comisiei de la Venetia priveste situatia particulara a judecatorilor, Curtea constata ca acest lucru se constituie chiar intr-un veritabil argument suplimentar, in sensul ca statul poate, in mod temporar, decide reducerea salariilor intregului personal platit din fonduri publice in limite rezonabile, si nu numai al judecatorilor – care ocupa o pozitie distincta in arhitectura statului -, raspunzand astfel unei situatii de grava criza economica ce afecteaza statul – qui potest plus, potest minus.
In consecinta, Curtea observa ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 1 alin. (3) si (5) sau art. 53 din Constitutie si nici cele cuprinse in actele internationale invocate in mod generic, cu privire la care nu exista o motivare de natura a respecta exigentele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:

Constata ca dispozitiile Legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, in ansamblul sau, precum si, in special, ale art. 1 din lege sunt constitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la data de 28 decembrie 2010 si la acestea au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan si Tudorel Toader, judecatori.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,
Benke Karoly

*

OPINIE SEPARATA

In opozitie cu sustinerile din Decizia Curtii, socotim ca Legea privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fondurile publice trebuia declarata neconstitutionala, cel putin pentru urmatoarele considerente:
Prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constitutionala a constatat ca sesizarea autorilor cu privire la reducerea cu 25% nu este reala, intrucat din textul acestei legi rezulta ca incepand cu 1 ianuarie 2011 “se revine la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea acestor masuri de diminuare, in conditiile incadrarii in politicile sociale si de personal, care, la randul lor, trebuie sa se incadreze in nivelul cheltuielilor bugetare”.
Se arata in continuare ca “in urma aplicarii masurilor criticate se va mentine in plata acelasi cuantum al salariilor/indemnizatiilor si al soldelor ca cel dinaintea reducerilor operate prin legea criticata”, accentuandu-se caracterul temporar al restrangerii exercitiului acestor drepturi, caracter ce tine de esenta dispozitiilor din art. 53 din Constitutie.
Curtea conchide in aceasta decizie ca masura de diminuare a cuantumului salariului, indemnizatiei/soldei cu 25% constituie o restrangere a exercitiului dreptului constitutional la munca, ce afecteaza dreptul la salariu, dar cu respectarea prevederilor art. 53 din Constitutie.
Or, art. 53 din Constitutie arata care sunt aceste conditii, in sensul ca restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati trebuie dispusa numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii si sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor, desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Dintre toate aceste conditii, existenta crizei economice ar putea fi cuprinsa in notiunea mai larga de aparare a securitatii nationale, dar fara a se renunta la protectia juridica a drepturilor si libertatilor cetatenilor pentru asigurarea unui nivel de trai decent si pe durata determinata.
In acest sens, a fost adoptata si Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.
In aceste conditii, se pune problema daca Legea privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice este in acord cu art. 53 din Constitutie si daca respecta Decizia Curtii Constitutionale nr. 872 din 25 iunie 2010.
In privinta concordantei cu art. 53, aratam ca Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar a avut o durata limitata in timp, si anume pana la data de 31 decembrie 2010. Faptul ca Legea privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice nu a revenit la salariile din iunie 2010 incalca caracterul temporar al legii din iunie 2010 si deci dispozitiile art. 53 din Constitutie.
In principiu, se arata in art. 1 alin. (2) din lege ca incepand cu 1 ianuarie 2011 cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut se majoreaza cu 15%. Intrucat toate aceste elemente ale salariului nu se majoreaza, ci se incearca o aducere partiala la nivelul salariului din iunie 2010, restul de 10% neavand un termen de restituire, se incalca si dreptul de proprietate prevazut in art. 44 din Constitutie, chiar daca drepturile salariale sunt drepturi de creanta, dar, potrivit jurisprudentei CEDO, sub aspectul ocrotirii lor, li se aplica regulile de la dreptul de proprietate.
In al doilea rand, nu se respecta Decizia Curtii Constitutionale nr. 872/2010 care a statuat ca aceasta restrangere a exercitiului drepturilor salariale este constitutionala in masura in care se aplica temporar, si anume pana la 31 decembrie 2010.
Faptul ca textul legii din iunie 2010 prevedea adoptarea acestor masuri de diminuare, in conditiile incadrarii in politicile sociale si de personal, care la randul lor trebuie sa se incadreze in nivelul cheltuielilor bugetare, retinerea a inca 10% din salariile prevazute in iunie 2010 denota ca legiuitorul nu a tinut cont de prevederile acestei legi.
Obligatia de restituire a celor 25% din salariu este, dupa cum arata Curtea Constitutionala, o obligatie de rezultat pe care si-a impus-o legiuitorul. Or, in prezent, acesta a transformat-o intr-o obligatie de mijloace, incalcand in acelasi timp caracterul temporar al restrangerii exercitiului drepturilor salariale, caracter, ce este de esenta dispozitiilor art. 53 din Constitutie. Mai mult, salariatii din sectorul bugetar desfasoara aceeasi activitate ca si in iunie 2010, cu salariul redus cu 10%.

Judecator
Aspazia Cojocaru

Judecator
Tudorel Toader