MAE face precizari suplimentare referitoare la majorarile salariale
Referitor la informatiile aparute in mass media legate de majorarile salariale primite de angajatii MAE pentru luna ianuarie 2011, pentru buna si corecta informare a opiniei publice facem urmatoarele precizari:
Incepand cu 1 ianuarie 2011, prin Ordin al ministrului afacerilor externe, cuantumul brut al salariilor personalului din Ministerului Afacerilor Externe s-a majorat cu 15% fata de octombrie 2010, in acord cu prevederile Legii – cadru nr. 284/2010 si ale Legii nr. 285/2010.
Potrivit art.1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 „Cuantumul brut al drepturilor prevazute la alin. (1) si (2) se va stabili, in anul 2011, tinandu-se seama de gradul sau treapta profesionala, vechimea in munca, vechimea in functie, sau, dupa caz, in specialitate, dobandite in conditiile legii pana la 31 decembrie 2010.”
Concret, aplicand formula de calcul detaliata in Normele Metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77/2011 al Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si al Ministerului Finantelor Publice, „La stabilirea drepturilor salariale pentru personalul platit din fonduri publice, incepand cu 1 ianuarie 2011, se va tine seama de gradul sau treapta profesionala, vechimea in munca, vechimea in functie sau, dupa caz, in specialitate, dobandite in conditiile legii pana la 31 decembrie 2010, ca urmare a angajarii, avansarii sau promovarii in perioada octombrie – decembrie 2010”.
De asemenea, potrivit art. 16 alin (1) din Legea nr. 285/2010, „majorarea totala a salariului brut (…) nu poate fi mai mare de 15% fata de nivelul acordat personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii”.
Nu se pot analiza diferite elemente ale sistemului de salarizare, extrase din context, fara corelarea cu etapele cronologice de aplicare a noii Legi de salarizare.
Raportarea la luna decembrie 2010 este in acord cu prevederile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice si ale Normele Metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010.
Sursa: Ministerul Afacerilor Externe