Emil Boc a avut o intrevedere la Palatul Victoria cu presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, aflat in vizita oficiala in Romania

Premierul Emil Boc a avut joi, 24 februarie 2011, la Palatul Victoria, o intrevedere cu presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, aflat in vizita oficiala in Romania.

Oficialul european a salutat cu acest prilej progresele pe care le-a remarcat de la precedenta sa vizita in Romania, cu aproape un an in urma, subliniind ca masurile aplicate in plan financiar, desi nepopulare, sunt necesare. “Multe lucruri s-au intamplat in Europa si, de asemenea, in Romania. Trebuie sa va felicit pentru munca depusa, este chiar impresionanta, iar unul dintre rezultate este ca v-ati intors la crestere economica. De asemenea, sunt impresionat de munca depusa in domeniul finantelor publice, respectiv, in corectarea deficitului balantei de plati. Suntem constienti ca aceste masuri nu sunt populare, dar ele sunt necesare pentru prosperitatea viitoare”, a declarat Herman van Rompuy.

In cursul intrevederii s-a discutat despre aderarea Romaniei la spatiul Schengen, problematica energetica si teme europene de actualitate.

In ceea ce priveste aderarea la spatiul Schengen, premierul Emil Boc a declarat ca Romania a intreprins toate masurile necesare integrarii in spatiul Schengen, iar presedintele Consiliului European a asigurat ca institutiile europene au luat act de demersurile Romaniei si vor asigura o evaluare obiectiva.“Ne preocupa corecta evaluare a Romaniei in procesul de aderare la spatiul Schengen, dat fiind ca noi am finalizat toate demersurile de respectare a cerintelor impuse pe parcursul acestui proces de aderare”, a afirmat primul-ministru.

Referitor la securitatea energetica, premierul Emil Boc a reafirmat sustinerea pentru doua proiecte strategice „Avem doua proiecte importante: Nabucco si Interconectorul Azerbaidjan-Georgia-Romania (AGRI), care vor contribui la securitatea energetica a Romaniei si a intregii Europe”, a afirmat Seful Executivului roman.

Premierul Emil Boc si presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, au analizat si unele aspecte economice. Astfel, cei doi oficiali au discutat pe marginea propunerii de lansare a unui pact pentru competitivitate, in contextul consolidarii coordonarii politicilor economice la nivel european. Seful Executivului si-a exprimat acordul pentru lansarea unui proces de analiza a oportunitatii introducerii unui nou set de masuri suplimentare, pentru gasirea unui consens la nivel european. “Masurile ce vor fi avute in vedere trebuie sa tina cont de principiile subsidiaritatii si proportionalitatii care constituie fundamentul constructiei europene. Aceste masuri trebuie sa nu afecteze coerenta pietei interne a UE si sa sustina competitivitatea”, a precizat Emil Boc.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre problematica romilor si necesitatea unei abordari europene, complementara eforturilor intreprinse la nivel national. In acest context, premierul Emil Boc a anuntat ca Guvernul Romaniei va adopta in curand un act normativ care propune o noua strategie nationala pentru integrarea romilor in contextul in care acest lucru este asumat si ca prioritate a presedintiei maghiare a UE.

La intalnire au mai participat ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, si seful Departamentului pentru Afaceri Europene, Bogdan Manoiu.

 Sursa: Guvernul Romaniei

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close