Comisia lanseaza consultari privind utilizarea eficienta a resurselor, summitul Rio+20 si dezvoltarea durabila

Comisia Europeana a lansat doua consultari online in materie de mediu. Prima consultare se refera la optiunile strategice care ar putea incuraja trecerea spre o utilizare mai eficienta a resurselor naturale in economia europeana. Cea de-a doua consultare se refera la pozitia care va fi adoptata de UE la Conferinta ONU privind dezvoltarea durabila care se va desfasura la Rio de Janeiro in 2012. De asemenea, a fost lansata o consultare conexa pentru colectarea opiniilor privind bioeconomia europeana, care include si aspecte referitoare la utilizarea eficienta a resurselor. Consultarile se vor derula pana la mijlocul lunii aprilie 2011.

Prima consultare, privind utilizarea eficienta a resurselor, va sta la baza unei Foi de parcurs catre o Europa eficienta din punctul de vedere al utilizarii resurselor, preconizata pentru vara anului 2011. Consultarea solicita opinii referitoare la trei domenii – utilizarea resurselor, deficitul de resurse, obstacolele actuale si domeniile majore de preocupare in general; domeniile de politica susceptibile sa fie incluse in foaia de parcurs; posibilitatile de incurajare a unor schimbari de comportament la nivel individual. Sunt asteptate opiniile autoritatilor publice, ale sectorului privat, ale partilor implicate in probleme de mediu si ale cetatenilor interesati, in privinta a 22 de intrebari. La 26 ianuarie anul curent, Comisia a adoptat comunicarea „O Europa eficienta din punctul de vedere al utilizarii resurselor” – una dintre initiativele emblematice ale Strategiei Europa 2020, strategia UE pentru locuri de munca si crestere – care stabileste cadrul pentru adoptarea in 2011 si 2012 a unei serii de initiative ale Comisiei, printre care se numara si foaia de parcurs. Consultarea, in engleza, franceza si germana, se va incheia la 17 aprilie 2011. 

A doua consultare va contribui la elaborarea pozitiei UE la Conferinta ONU privind dezvoltarea durabila (Rio+20) din 2012. Conferinta, cunoscuta si sub denumirea de Rio+20 pentru ca se desfasoara la douazeci de ani de la Summitul Pamantului de la Rio de Janeiro din 1992, isi propune sa asigure reinnoirea angajamentelor politice in favoarea dezvoltarii durabile. De asemenea, va analiza progresele facute pana in prezent, va identifica decalajele referitoare la punerea in aplicare a angajamentelor si va aborda noile provocari, axandu-se pe doua teme majore: „Economia ecologica in contextul dezvoltarii durabile si eradicarea saraciei” si „Cadrul institutional pentru dezvoltarea durabila”. Consultarea, care consta in 13 intrebari deschise, in limba engleza, se va derula pana la mijlocul lunii aprilie.

Raspunsurile date in cadrul consultarii vor sta la baza unei comunicari referitoare la pozitia UE, care urmeaza sa fie publicata in primavara anului 2011, si a discutiilor ulterioare cu celelalte institutii ale UE. Consultarea se adreseaza tuturor partilor interesate din UE si din tari terte, care pot contribui cu raspunsuri la toate intrebarile puse sau doar la o parte dintre acestea. Dupa evaluarea raspunsurilor, un raport referitor la consultare va fi publicat pe site-ul internet al DG Mediu.

In final, DG Cercetare si Inovare a lansat o consultare referitoare la utilizarea eficienta a resurselor si la alte aspecte ale strategiei Europa 2020, consultare care se axeaza pe starea actuala si pe potentialul de viitor al bioeconomiei europene. Pe langa abordarea aspectelor privind utilizarea eficienta a resurselor, consultarea cuprinde intrebari despre potentialul bioeconomiei de a incuraja inovarea si de a aborda provocarile societale. Rezultatele vor contribui la pregatirea „Strategiei si planului de actiune ale UE pentru o bioeconomie durabila pana in 2020”.

Toate consultarile sunt disponibile pe site-ul internet al Comisiei: 

http://ec.europa.eu/yourvoice/index_ro.htm

Sursa: Comisia Europeana

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close