Discursul ministrului Justitiei in Plenul Senatului pentru sustinerea Proiectului de Lege pentru punerea in aplicare a Codului penal si pentru completarea si modificarea unor acte normative care cuprind dispozitii penale
Plenul Senatului, 2 martie 2011
Domnule Presedinte al Senatului,
Doamnelor si domnilor senatori,
Sunt din nou onorat sa ma aflu astazi in fata dumneavoastra pentru a sustine un proiect de referinta pentru ordinea noastra juridica de maine, proiectul legii de punere in aplicare a Codului penal si pentru completarea si modificarea unor acte normative care cuprind dispozitii penale.
Guvernul a transmis Parlamentului, in data de 22 iulie 2010, proiectul de lege mentionat, in aplicarea prevederilor art. 446 alin.(3) din noul Cod penal.
Proiectul pe care il aveti in fata domniilor voastre reprezinta inca un pas important catre un obiectiv cheie al Ministerului Justitiei, punerea in aplicare a noilor Coduri fundamentale ale Romaniei.
Cu permisiunea dumneavoastra, ma folosesc de prilej pentru a transmite inca odata de la aceasta inalta tribuna un mesaj fara echivoc: Codurile vor fi implementate intr-un viitor foarte apropiat.
Doamnelor si domnilor senatori,
Metodologia elaborarii proiectului de catre Ministerul Justitiei a implicat analiza a aproximativ 300 de acte normative penale speciale sau extra-penale continand dispozitii penale.
Aceste aproximativ 300 de legi contineau suprapuneri de texte, abrogari implicite asupra carora planeaza incertitudinea, pedepse intre care exista diferente flagrante in pofida naturii similare a faptelor incriminate.
Prin proiect se propune modificarea, completarea sau abrogarea unui numar de aproximativ 225 acte normative, pe urmatoarele directii de reglementare:
- Reglementarea situatiilor tranzitorii privind aplicarea in timp a legii penale;
- Abrogarea unor texte de incriminare din legislatia speciala, ca urmare a cuprinderii acestora in Partea speciala a noului Cod penal sau pentru inlaturarea suprapunerii inutile a unor texte care protejeaza aceleasi valori sociale;
- Completarea unor ipoteze de incriminare pentru a raspunde obligatiilor asumate de statul roman pe plan international, decurgand din conventii internationale ratificate, decizii-cadru sau directive;
- Adaptarea pedepselor pentru infractiunile care raman in legislatia speciala potrivit logicii sanctionatorii a noului Cod penal si inlocuirea modului actual de aplicare a pedepsei amenzii din legislatia speciala, instituind sistemul zilelor-amenda si pentru incriminarile speciale;
- Dezincriminarea unor fapte prevazute in legislatia speciala si reglementarea lor drept contraventii acolo unde este cazul, in aplicarea principiului minimei interventii care guverneaza legislatia penala a oricarui stat de drept;
- Interpretarea si completarea unor texte din Codul penal.
De asemenea, proiectul de lege prevede abrogarea Legii nr. 15/1968 privind Codul penal cu modificarile si completarile ulterioare si stabileste data intrarii in vigoare a prezentei legi si a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si necesitatea elaborarii de catre Guvern si supunerii aprobarii Parlamentului, a doua proiecte de legi esentiale pentru reforma sistemului judiciar in materie penala – proiectul de lege privind organizarea si functionarea serviciilor de probatiune si proiectul de lege privind executarea pedepselor, a masurilor educative si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.
Doamnelor si domnilor senatori,
Dezbaterea proiectului in Comisiile Senatului a imbunatatit continutul normativ, amendamentele adoptate fiind in spiritul directiilor generale ale proiectului.
Doresc sa multumesc distinsilor membri ai Comisiilor pentru perfectionarile aduse textului.
Comisia pentru drepturile omului, culte si minoritati a emis un aviz favorabil (nr. XXVI/509/30.11.2010), iar Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari a emis un raport favorabil cu amendamente (nr. XIX/835/01.11.2010).
Pregatirea aplicarii noului Cod penal cuprinde, pe langa aceasta componenta legislativa reprezentata de Legea de punere in aplicare, si o componenta de evaluare a impactului bugetar, de resurse umane si logistice necesare pentru aplicarea noului cadru legal.
Evaluarea este realizata in cadrul unui program de asistenta tehnica oferita prin Acordul de Imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare pentru finantarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucuresti, la 27 ianuarie 2006.
In urma acestei evaluari, vom detalia necesitatile logistice si financiare privind pregatirea implementarii Codurilor.
Din nou, profit de ocazie pentru a spune ca este important sa stabilim o data realista pentru implementarea Codurilor, in raport de pregatirea sistemului judiciar.
Codurile vor intra in vigoare prin efectul legii, dar implementarea lor in viata reala nu se face de la sine.
Pregatirea sistemului judiciar pentru implementarea Codurilor presupune actiuni concrete din partea CSM: derularea unui program de pregatire profesionala pentru Coduri, alocarea stiintifica a resurselor umane in sistemul judiciar, dimensionarea corecta si stiintifica a programelor de incarcare optima pe instante si parchete.
La randul sau, Guvernul trebuie sa evalueze concluziile studiului de impact.
In alte cuvinte, greul institutional se muta acum pe umerii CSM-ului. Iata de ce reinnoiesc apelul meu catre dumneavoastra pentru normalizarea cat mai rapida a situatiei cvorumului CSM.
Aceasta institutie este pusa acum in situatia de a demonstra ca poate sa guverneze sistemul judiciar si poate sa implementeze un proiect institutional derulat pana acum cu succes de Guvern si Parlament: noile Coduri fundamentale ale Romaniei.
Iata motivul pentru care am sprijinit constituirea si operationalizarea CSM, iata motivul pentru care am acceptat solicitarile CSM pentru gasirea unor solutii temporare de cvorum pentru asigurarea functionalitatii reale a Plenului, pana cand procesul electoral se va finaliza.
Va multumesc!
Sursa: Ministerul Justitiei