Mesajul ministrului Justitei, Catalin PREDOIU, referitor la imbunatatirea sistemului national de identificare, urmarire si confiscare a produselor infractiunii

Demararea acestui proiect al constituirii si operationalizarii Biroului pentru Prevenirea Criminalitatii si de Cooperare cu Oficiile de Recuperare a Creantelor din Statele Membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justitiei a plecat de la o constatare pragmatica: in Romania este din ce in ce mai periculos sa comiti infractiuni, dar este si profitabil.

Ca in orice alta situatie exista o parte plina a paharului – eficienta politiei si parchetelor este din ce in ce mai mare, de unde si posibilitatea din ce in ce mai mare de a ajunge pe mainile justitiei, dar exista si o parte goala: recuperarea sumelor si bunurilor rezultate sau achizitionate in urma comiterii de infractiuni se situeaza inca la un nivel foarte redus.

 Evolutiile din statele occidentale au aratat un fapt cat se poate de simplu: o metoda extrem de eficienta de prevenire a criminalitatii, in special a celei organizate si transfrontaliere, este cea in care este luata posibilitatea infractorilor de a se folosi de produsul material al infractiunii. Explicatia este simpla si ea consta in aceea ca nu are nici un rost sa-ti asumi riscul de a comite o infractiune, de a te expune riscului de a-ti petrece ani buni dupa gratii, fara sa obtii nimic in schimb.

 Din pacate, in ultimii 20 de ani, in Romania sistemul de recuperare a produsului infractiunii nu a functionat. La nivelul mentalului colectiv exista perceptia pe care cu totii am auzit-o de atatea ori – pentru un milion de euro/dolari merita sa faci 2-3-5 ani de puscarie, iar cand iesi esti un om bogat.

 Aceasta este imaginea cu care trebuie sa luptam, iar cand vom reusi sa schimbam aceasta perceptie vom reusi, cu certitudine, sa reducem si mai mult numarul infractiunilor.

 In acelasi timp, recuperarea banilor proveniti din comiterea unor infractiuni si aducerea lor la bugetul de stat este si o problema de echitate. Statul investeste anual in structurile de politie, parchet si servicii de informatii sute de milioane de euro. Acesti bani trebuie sa se intoarca la stat pentru ca ei sunt platiti de cetatenii cinstiti tocmai pentru ca infractorii sa fie trasi la raspundere, pedepsiti, iar banii lor, confiscati.

 Aceasta problematica a aducerii la bugetul de stat a banilor proveniti din infractiuni nu este una tipic romaneasca, iar ea a devenit o prioritate pentru Statele Membre, mai ales in contextul actualei crize economice si a nevoii de a reduce si eficientiza cheltuielile bugetare. La nivelul Uniunii Europene este ridicata la nivel de principiu sintagma “criminalitatea nu aduce venituri”.

 Romania are obligatii in acest sens derivand din statutul de Stat Membru, chemat sa ia masuri pentru asigurarea unei practici comune la nivelul Uniunii Europene in materia combaterii formelor grave de criminalitate, in special prin cooperarea inter-agentii si recunoasterea reciproca a ordinelor de confiscare.

 Atat Programul Stockholm, cat si recenta Comunicare a Comisiei privind Strategia de Securitate Interna (noiembrie 2010) accentueaza importanta crearii la nivelul fiecarui Stat Membru a unei structuri eficiente de recuperare a creantelor, dotata cu suficiente resurse umane, puteri si capacitati institutionale de cooperare cu structurile similare. Termenul stabilit la nivel european este 2014. Infiintarea Biroului din cadrul MJ are la baza Decizia Consiliului 845/2007 si are mandatul de a facilita identificarea, urmarirea si recuperarea produsului infractiunii, in special in cauzele complexe cu elemente de extraneitate. Aceasta structura are rolul de a sprijini activitatea unitatilor de parchet specializate in combaterea criminalitatii organizate si coruptiei.

 Din fericire, nu trebuie inventate lucruri revolutionare, au facut-o deja altii cu mult timp inaintea noastra. Tot ceea ce trebuie sa facem este sa preluam ce este bun din experienta altor state si sa aplicam. Plecand de la aceasta idee, in urma cu cateva luni am adresat omologului meu, Kenneth CLARKE, o solicitare in sensul initierii colaborarii intre structurile specializate in combaterea criminalitatii si recuperarea produsului infractiunii din cele doua tari. Raspunsul a fost unul prompt, iar cu sprijinul nemijlocit al Excelentei Sale domnul Martin HARRIS, Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, astazi putem vorbi deja la timpul prezent despre schimbul de experienta si bune practici.

 De asemenea, multumim pentru promptitudinea cu care Departamentul de Justitie al Statelor Unite si Ambasada SUA la Bucuresti, personal Excelenta Sa domnul Mark H. Gitenstein, Ambasadorul SUA, au raspuns solicitarii mele de a acorda sprijin in infiintarea unei structuri performante de recuperare a creantelor.

 Noul drum la care plecam anul acesta este unul dificil, deoarece presupune recunoasterea vulnerabilitatilor de sistem si adoptarea de masuri care vor schimba modul in care luptam cu criminalitatea organizata.

 In prezent se afla in curs o analiza de sistem care vizeaza evaluarea eficientei procedurilor penale, in special sub aspectul impactului masurilor asiguratorii si al confiscarilor.

 Rezultatele preliminare ale acestei analize sunt ingrijoratoare. Putem afirma ca aceste masuri sunt departe de a produce efectele pentru care au fost create – acelea de a sanctiona si totodata de a avea un caracter disuasiv, descurajator.

 Cateva exemple:

 –         Nu exista practica unitara sau in unele cazuri aceasta este limitata la cateva spete in ceea ce priveste aplicarea prevederilor art. 118 C. Pen.:

• Confiscarea de la terti, in principal membrii familiei;
• Confiscarea autovehiculelor folosite pentru transportul victimelor sau al drogurilor (art. 118 C. Pen. coroborat cu art. 19 din Legea 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane si art. 17 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri);

 –         Majoritatea confiscarilor dispuse de instante in 2009 – 2010 privesc valori mici – sub 5000 euro sau bunuri interzise la detinere – cateva grame de droguri;

–         Exista cazuri in care, desi instanta a dispus confiscarea unor imobile, aceste masuri nu sunt  puse in executare;

–         Semnalam o pasivitate accentuata din partea reprezentantilor institutiilor statului cu atributii de control (avem in vedere Directii Generale ale Finantelor Publice). Am identificat cazuri in care neexercitarea cailor legale de atac a condus la imposibilitatea confiscarii unor sume asupra carora instanta de fond se pronuntase. (Aflandu-se numai in prezenta recursului inculpatului, potrivit art. 385/8 Cpp instanta nu a putut agrava situatia inculpatului in propria cale de atac);

 –         De asemenea, asa cum arata si un raport al DNA, exista inca spete in care reprezentantii institutiilor publice nu se constituie ca parte civila in dosarele in care institutia publica a fost prejudiciata prin fapta de coruptie (consilii locale, primarii etc).

 Toate aceste aspecte de practica trebuie corectate, iar mijloacele nu trebuie sa fie exclusiv cele de natura legislativa. Sa nu uitam ca in ultimii ani legile au fost modificate la solicitarea celor care le aplicau, fara a avea o analiza profunda ca punct de plecare, iar, de multe ori, modificarile aduse au fost neviabile si au necesitat o noua interventie legislativa.

 Avem nevoie de o mai buna coordonare a institutiilor noastre, iar zilele acestea avem dovada ca acest lucru este posibil. Exemplul concret este dat de modul in care institutiile lucreaza in cadrul Grupului de Lucru inter-institutional pentru Prevenirea si Combaterea Evaziunii Fiscale. Atunci cand obiectivele sunt clare si asumate de catre institutii, rezultatele nu au cum sa nu apara.

 Ministerul Justitiei vine sa propuna ca obiectiv prioritar pentru autoritatile romane orientarea catre confiscarea produsului infractiunii. Dorim ca prin constituirea noului compartiment in cadrul Ministerului, respectiv oficiul desemnat de recuperare a creantelor, sa dam semnalul unei schimbari fundamentale de abordare a luptei impotriva criminalitatii organizate si coruptiei prin acordarea unei atentii deosebite procesului de confiscare si recuperare a produsului infractiunilor.

 Date statistice: numai DNA retine prin rechizitorii, in 2010, un prejudiciu total de aproximativ 200 milioane euro, adica aproximativ 1,8% din PIB aferent 2010, iar valoarea masurilor asiguratorii este de peste 315 milioane lei (aproximativ 74 milioane euro, respectiv 37% din prejudiciul constatat).

 Chestiunea confiscarilor si a recuperarii bunurilor este de multe ori legata de fenomenul spalarii banilor. Care infractor sau grupare organizata nu doreste sa creeze o aparenta legala sumelor uriase care se obtin anual la nivel global din traficul de droguri, traficul de persoane sau, mai nou, criminalitatea informatica?

 In Romania, faptul ca nu s-au obtinut rezultate satisfacatoare in materia confiscarii bunurilor produse sau rezultate din infractiuni este o consecinta directa a vechii abordari de tip inchizitorial, potrivit careia infractorul trebuie sa execute o pedeapsa privativa de libertate, sa fie condamnat.

 Situatia este similara in materia spalarii banilor: nu avem inca un numar rezonabil de trimiteri in judecata si condamnari in cazul clasic de comitere a infractiunii premisa (de ex. trafic de droguri, trafic de persoane, inselaciune, proxenetism etc.), urmata apoi de incercarea de a „spala” banii obtinuti din aceste fapte.

 De asemenea, din pacate, la noi in tara spalarea banilor, nefiind inteleasa si aprofundata de practicieni, a ridicat semne de intrebare, unele intemeiate, care au dus la „bagatelizarea” acestei infractiuni:

De ex. Daca un hot fura un obiect de mica valoare si il vinde, apoi cumpara un alt lucru, inseamna ca a „spalat bani”? Daca un hot a furat o suma de bani, iar apoi ii ingroapa in curtea casei, avem sau nu de-a face cu spalare de bani?

 Spalarea banilor presupune circuite, operatiuni financiare, mai mult sau mai putin complicate (constituiri de depozite, retrageri, transferuri bancare etc.) o „investire” a banilor negri, in incercarea de a ii introduce in economia reala.

 De asemenea, dupa evenimentul nefericit din septembrie 2001 (9/11), comunitatea internationala a constientizat puternica legatura intre spalarea banilor si finantarea terorismului, dar si principala deosebire intre acestea: in cazul finantarii terorismului, sursele de venit pot proveni din afaceri derulate in mod legal sau din activitati ale unor organizatii neguvernamentale, foarte dificil de identificat si urmarit de organele de urmarire penala.

 Motivele pentru care am expus istoricul anterior sunt urmatoarele:

 1. Nu putem avea un sistem coerent si puternic de confiscare decat in momentul in care sistemul national de prevenire si combatere a spalarii banilor va functiona eficient; in caz contrar, vom ramane cu „satisfactia” confiscarii unor cantitati insignifiante de cannabis ori pastile de metadona sau diazepam;

 2. Un astfel de sistem coerent presupune o conlucrare intre autoritati si sistemul financiar – bancar, profesiile liberale, ONG-urile, practic cei care pot fi „folositi” pentru a sterge urmele banilor proveniti din infractiuni; este in interesul agentilor economici, majoritatea actionand licit, sa conlucreze cu autoritatile;

 3. In zilele noastre, este din ce in ce mai usor sa transferi bani sau bunuri intre mai multe persoane, fizice sau juridice; ca atare, eforturile institutiilor de aplicare a legii trebuie sa fie prompte si sa aiba, pe langa evidentul caracter inchizitorial, o abordare axata pe confiscarea foloaselor infractiunii;

 4. Actualele resurse ale cadrului legal, mai mult sau mai putin perfectibil in materia confiscarii nu au fost folosite la capacitate maxima; in cateva situatii, instantele au dispus confiscari ale unor bunuri de o valoare mai mare, in dosare penale bine instrumentate de procurori; aceste initiative trebuie incurajate si aduse ca exemple de buna practica;

 5. In contextul actual, va trebui sa orientam activitatea organelor de urmarire penala si in directia masurilor asiguratorii/confiscarii, eventual prin constituirea unor politisti/procurori care sa fie specializati exclusiv pe identificarea si urmarirea bunurilor infractionale; o ancheta completa nu este finalizata doar cu infractorul condamnat, ci numai atunci cand prejudiciul cauzat societatii este recuperat.     

 Nu doresc sa inchei aceasta scurta interventie fara a aborda un subiect care revine periodic in actualitate. Masura in care actualul cadru constitutional constituie o piedica in activitatea procurorilor si a judecatorilor. Acest subiect va fi discutat pe larg, de altfel, la nivel tehnic si in cadrul acestui eveniment. Va invit sa abordati acest subiect pornind insa de la premisa reala a consacrarii textului constitutional. Prevederea des invocata a prezumtiei de liceitate are ca obiect garantarea unui drept fundamental al omului si nu conferirea unei imunitati pentru infractori, criminali, teroristi.

 Unul dintre rapoartele care vor fi discutate de dumneavoastra zilele acestea subliniaza faptul ca, inclusiv in Statele Unite opereaza o astfel de prezumtie privind caracterul licit al bunurilor dobandite. Procurorii americani au obligatia de a demonstra, iar judecatorul trebuie sa confirme faptul ca anumite bunuri sunt fie produse ale infractiunii, fie au fost folosite in mod ilegal. In SUA nu se pot obtine confiscari prin simpla prezentare a situatiei ca cineva detine o avere nejustificata. Cu toate acestea, prezumtia de liceitate nu a fost o piedica in calea magistratilor, anual fiind confiscate bunuri in valoare de cateva sute de milioane de dolari.

 Aceasta trebuie sa fie si atitudinea noastra.

 Sustin, astfel, propunerile expertilor de a analiza si acorda o atentie sporita instrumentelor aflate la dispozitia procurorilor.

 Incurajez conducerea Parchetului General sa foloseasca instructiunile cu caracter general adresate procurorilor din subordine prin care sa se ofere indrumari in identificarea, urmarirea, indisponibilizarea si confiscarea produsului infractiunii.

 E foarte posibil ca aceasta activitate sa fie completata inclusiv prin initierea unor dosare test care sa verifice in practica in ce masura cadrul constitutional poate influenta negativ eventualele cereri de aplicare a masurilor asiguratorii sau de confiscare.

 De asemenea, sustin nevoia de specializare in aceasta materie. Noua structura din cadrul Ministerului va oferi asistenta in ceea ce priveste bunele practici internationale in materie, inclusiv sub aspectul crearii de structuri specializate in masuri asiguratorii la nivelul Parchetului.

  Va multumesc pentru atentie.

 Sursa: Ministerul Justitiei