ANAF: Cca. 11 miliarde lei incasari la bugetul de stat in luna februarie, in crestere cu 17% fata de anul trecut

 Totalul veniturilor bugetare realizate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, in luna februarie 2011, a insumat 10.906,12 mil. lei, ceea ce reprezinta o crestere cu 17,04% fata de aceeasi luna a anului trecut (9.318,30 mil.lei) si un grad de realizare de 106,69% a programului de incasari venituri bugetare comunicat de Ministerul Finantelor Publice ( 10.222.26 mil.lei);

In ceea ce priveste ponderea in Produsul Intern Brut a veniturilor colectate de A.N.A.F se constata in luna februarie a.c. o crestere de 0,18 puncte procentuale fata de luna februarie a anului precedent.

In structura, pe bugete si in cadrul bugetului de stat pe principalele impozite si taxe, situatia privind realizarea veniturilor bugetare in perioada analizata, se prezinta astfel:

Veniturile la bugetul de stat in luna februarie 2011 au fost realizate in proportie de 109,04% (program – 6.392,06 mil. lei, realizat – 6.969,94 mil.lei). Fata de aceeasi perioada a anului 2010 se constata o crestere cu 1.467,56 mil. lei, respectiv cu 26,67% (realizat 2010 – 5.502,38 mil. lei).

 In structura veniturilor bugetului de stat, cele mai importante cresteri s-au inregistrat la:

                        • impozitul pe profit, unde prevederile bugetare au fost realizate in proportie de 119,60% (773,14 mil.lei fata de un nivel programat de 659,15 mil.lei ). Fata de luna februarie 2010 s-a inregistrat o crestere a incasarilor cu 113,99 mil. lei (respectiv cu 17,29%).

                         • taxa pe valoarea adaugata, unde prevederile bugetare au fost realizate in proportie de 103,36% (3.123,03 mil.lei fata de un nivel programat de 3,021,41 mil.lei ).

 Fata de luna februarie 2010 s-a inregistrat o crestere a incasarilor cu 908,77 mil. lei (respectiv cu 41,04%). Cresterea substantiala a incasarilor de TVA se datoreaza:

                        – majorarii taxei pe valoare adaugata (cca. 583 mil. lei)

                        – cresterii eficientei activitatii de colectare si diminuare a fenomenelor de evaziune si frauda fiscala (cca. 326 mil. lei).

                         • accize, unde prevederile bugetare au fost realizate in proportie de 144,78% (1.234,79 mil.lei fata de un nivel programat de 852,85 mil.lei ). Fata de luna februarie 2010 s-a inregistrat o crestere a incasarilor cu 438,51 mil. lei (respectiv cu 55,07%) Cresterea incasarilor se datoreaza atat imbunatatirii activitatii de colectare precum si cresterii cotelor de impunere.

 In ceea ce priveste bugetele de asigurari sociale, prevederile bugetare au fost realizate in proportie de 102,77%, fata de realizarile lunii februarie a anului precedent, incasarile fiind mai mari cu 120,25 mil. lei, respectiv 103,15%.

Presedintele ANAF, domnul Sorin Blejnar: „Agentia Nationala de Administrare Fiscala are ca obiectiv permanent realizarea veniturilor bugetului general consolidat din impozite, taxe, contributii sociale si din orice alte sume datorate bugetului de stat si, nu in ultimul rand, imbunatatirea continua a nivelului conformarii voluntare a contribuabililor. Masurile intreprinse de ANAF in ultimul timp in vederea sprijinirii mediului de afaceri, cum ar fi implementarea declaratiei unice, precum si intensificarea verificarilor pe anumite domenii cu risc fiscal, cum ar fi achizitiile intracomunitare de legume-fructe si alte produse alimentare, comertul cu produse accizabile etc, dar si cresterea economica, au condus, asa cum o dovedesc si cifrele, la incasari mai mari la bugetul de stat.”

 Sursa: ANAF

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close