Decizia Curtii Constitutionale nr. 1/2011 asupra sesizarii de neconstitutionalitate a Legii educatiei nationale. Opinie separata
In M. Of. nr. 135 din 23 februarie 2011 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1/2011 asupra sesizarii de neconstitutionalitate a Legii educatiei nationale.
Din cuprins:
I. Cu Adresa nr. I/2.643 din 15 decembrie 2010, presedintele Senatului a transmis Curtii Constitutionale sesizarea de neconstitutionalitate cu privire la Legea educatiei nationale.
Sesizarea a fost formulata in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 11 alin. (1) lit. A.a) raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 17.617 din 15 decembrie 2010 si formeaza obiectul Dosarului nr. 4.758 A/2010.
II. In motivarea sesizarii de neconstitutionalitate se expun, mai intai, etapele parcurse in cadrul procedurii de adoptare a Legii educatiei nationale, respectiv:
– la data de 13 octombrie 2010, primul-ministru a transmis presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului o scrisoare referitoare la hotararea Guvernului de angajare a raspunderii asupra proiectului Legii educatiei nationale;
– la data de 18 octombrie 2010, birourile permanente ale celor doua Camere, reunite in sedinta comuna, au hotarat calendarul angajarii raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale;
– la data de 19 octombrie 2010, presedintele Senatului a sesizat Curtea Constitutionala cu privire la conflictul juridic de natura constitutionala dintre Guvern si Parlament, declansat de oprirea procedurii legislative la Senat in legatura cu acelasi proiect de lege si angajarea raspunderii Guvernului asupra acestuia;
– prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Curtea Constitutionala a constatat ca angajarea raspunderii de catre Guvern in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, asupra proiectului Legii educatiei nationale, este neconstitutionala si a declansat un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament, intrucat proiectul de lege se afla in curs de legiferare la Senat, in calitate de camera decizionala; in considerentele deciziei astfel pronuntate, Curtea a retinut, de asemenea, ca nu poate obliga Guvernul sa renunte la procedura angajarii raspunderii, intrucat o asemenea competenta excedeaza Constitutiei, solutia apartinand in exclusivitate autoritatilor publice aflate in conflict;
– la data de 6 decembrie 2010, la solicitarea Guvernului si a Grupului parlamentar PD-L, proiectul Legii educatiei nationale, aflat in curs de legiferare, a fost retrimis la Comisia sesizata in fond, pentru un termen de 30 de zile, ceea ce, in opinia autorului sesizarii, pune in evidenta faptul ca intarzierea adoptarii acestui proiect de lege a fost provocata si intretinuta in permanenta de Guvern;
– la data de 28 octombrie 2010, in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului, primul-ministru a prezentat proiectul Legii educatiei nationale asupra caruia Guvernul a hotarat sa isi angajeze raspunderea;
– la data de 29 octombrie 2010 a fost depusa o motiune de cenzura, initiata de un numar de 137 de deputati si senatori, cu tema “Legea educatiei nationale, o lege anti-educatie si anti-romaneasca”, motiune care insa nu a fost prezentata si dezbatuta in Parlament;
– la data de 15 noiembrie 2010, primul-ministru a inaintat Curtii Constitutionale o cerere privind solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvernul Romaniei, pe de o parte, si Parlament, pe de alta parte, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate aceasta motiune de cenzura;
– prin Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Curtea Constitutionala a constatat ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate motiunea de cenzura, care, tinand seama de dispozitiile Constitutiei, odata declansata, nu poate fi oprita;
– la data de 29 noiembrie 2010, un numar de 73 de deputati si senatori si-au retras semnatura de sustinere a motiunii de cenzura; potrivit sustinerilor autorului sesizarii, birourile permanente ale celor doua Camere, intrunite in sedinta comuna din aceeasi zi, constatand ca motiunea de cenzura nu mai intruneste numarul de semnaturi prevazut de art. 113 alin. (2) din Constitutie si avand in vedere Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 au decis restituirea la Guvern a proiectului Legii educatiei nationale asupra caruia Guvernul si-a angajat raspunderea;
– prin adresa din 30 noiembrie 2011, in aplicarea acestei hotarari a birourilor permanente ale celor doua Camere, presedintele Senatului a restituit Guvernului, cu Adresa nr. 2.596 din 30 noiembrie 2011, proiectul de lege mentionat;
– la data de 14 decembrie 2010, in sedinta comuna a plenului celor doua Camere ale Parlamentului, presedintele Camerei Deputatilor a constatat ca motiunea de cenzura nu mai exista si, prin urmare, Legea educatiei nationale este considerata adoptata prin procedura angajarii raspunderii Guvernului.
Se sustine de catre autorul sesizarii ca prin adoptarea de catre Parlament a Legii educatiei nationale, asupra careia Guvernul si-a angajat raspunderea, s-au incalcat prevederile art. 114 din Constitutie, deoarece:
– au fost incalcate termenele de legiferare prevazute de art. 114 din Constitutie;
– au fost incalcate conditiile prevazute de Constitutie si de jurisprudenta Curtii Constitutionale cu privire la promovarea unui proiect de lege prin procedura angajarii raspunderii Guvernului in fata Parlamentului;
– au fost incalcate dispozitiile art. 1 alin. (4) din Constitutie, ce consacra separatia puterilor in stat si obligatia autoritatilor publice de a-si indeplini loial si cu buna-credinta competentele constitutionale.
In dezvoltarea acestor sustineri se redau considerentele care au fundamentat Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, respectiv Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, in sensul ca, fata de dispozitiile art. 114 din Constitutie, Guvernul nu poate recurge la procedura angajarii raspunderii oricand si in orice conditii, precum si concluzia celei din urma decizii mentionate, potrivit careia angajarea raspunderii de catre Guvern in fata Camerei Deputatilor si a Senatului asupra proiectului Legii educatiei nationale este neconstitutionala, apreciindu-se ca “neconstitutionalitatea angajarii raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale – astfel cum a fost constatata prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431/2010 – nu poate fi acoperita prin continuarea procedurilor parlamentare”.
In opinia autorului sesizarii, modul in care s-a derulat in Parlament procedura angajarii raspunderii asupra Legii educatiei nationale plaseaza adoptarea acestei legi “in afara oricaror reguli constitutionale si regulamentare”, iar decizia plenului celor doua Camere ale Parlamentului de a considera Legea educatiei nationale ca fiind adoptata pe calea angajarii raspunderii Guvernului este discretionara si abuziva, prin faptul ca de la momentul deciziei birourilor permanente reunite de restituire a proiectului Legii educatiei nationale catre Guvern si pana la momentul constatarii adoptarii legii au trecut mai bine de 15 zile – timp in care faptul ca proiectul de lege a fost restituit Guvernului fusese deja adus la cunostinta membrilor Parlamentului, precum si fata de faptul ca aceasta procedura a fost constatata ca fiind neconstitutionala prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010.
III. In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata presedintelui Camerei Deputatilor, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
IV. Presedintele Camerei Deputatilor a transmis, cu Adresa nr. 51/6.125 din 20 decembrie 2010, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 17.800 din 20 decembrie 2010, punctul sau de vedere in sensul ca Legea educatiei nationale este conforma prevederilor art. 114 din Constitutie.
Arata ca invocarea Deciziei nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 a Curtii Constitutionale este nerelevanta, intrucat “Legea educatiei nationale din prezent este cu totul alta decat cea care a fost declarata neconstitutionala de Curte”. Este, de asemenea, irelevanta, Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, care nu poate sa se aplice unor raporturi juridice de drept public deja incheiate. Se face referire in acest sens la Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 si, pornind de la aceasta, se conchide ca “nu mai este posibil sa fie invocate regulile de logica juridica privind efectele neconstitutionale ale unui fapt neconstitutional. Se mai arata ca autorul sesizarii invoca propria turpitudine pentru a obtine un rezultat favorabil. In ceea ce priveste invocarea incalcarii termenelor reglementate de Constitutie in cazul depunerii unei motiuni de cenzura, se considera ca este gresita si contrara dispozitiilor art. 113 alin. (3) din Constitutie. Astfel, termenul de 3 zile, invocat gresit de autorul sesizarii pentru dezbaterea motiunii de cenzura, este reglementat ca fiind unul de “dupa 3 zile”, adica incepand cu a 4-a zi dupa prezentarea acesteia.
V. Guvernul a transmis, cu Adresa nr. 5/9.828 din 20 decembrie 2010, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 17.770 din 20 decembrie 2010, punctul sau de vedere in sensul ca sesizarea de neconstitutionalitate cu privire la Legea educatiei este neintemeiata.
In sustinerea acestui punct de vedere arata, mai intai, ca proiectul Legii educatiei nationale asupra caruia Guvernul si-a angajat raspunderea in data de 28 octombrie 2010 este cu totul distinct ca materie si parcurs legislativ decat cel din anul 2009. Legea educatiei nationale a fost asumata dupa parcurgerea procedurii legislative in Camera Deputatilor, cadru in care au fost dezbatute si admise amendamente propuse de toate partidele parlamentare reprezentate in Parlament. Ca urmare, nu pot fi retinute criticile cu privire la imposibilitatea reprezentantilor poporului de a aduce plus de valoare prin depunere de amendamente. Se redau in continuare argumentele care au determinat angajarea raspunderii Guvernului asupra proiectului de lege in timp ce acesta se afla in dezbatere parlamentara, si anume existenta unui blocaj la nivelul Senatului, precum si celeritatea care guverneaza adoptarea masurilor reglementate de noul act normativ, masuri care necesita “elaborarea si adoptarea unei ample si complexe legislatii secundare in aceasta materie”. Se arata ca, odata declansata procedura angajarii raspunderii de catre Guvern, acesta nu mai poate sa renunte la ea, iar dezbaterea unei motiuni de cenzura depuse in urma unei angajari a raspunderii de catre Guvern este o obligatie, iar nu o facultate a Parlamentului. Se face referire in acest sens la Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 a Curtii Constitutionale, prin care s-a retinut ca “Parlamentul nu are competenta de a impiedica Guvernul sa ia decizia angajarii raspunderii; de asemenea, odata luata aceasta decizie, Parlamentul nu poate impiedica Guvernul sa continue procedura in cauza, intrucat s-ar ajunge la situatii inadmisibile in care un Guvern minoritar sa nu isi poata angaja niciodata raspunderea, ceea ce incalca in mod flagrant art. 114 din Constitutie. De asemenea, nici Guvernul nu isi poate retrage cererea de angajare a raspunderii, fiind un act irevocabil al sau. In acest context constitutional, depunerea motiunii de cenzura are semnificatia declansarii controlului parlamentar asupra activitatii Guvernului si mutatis mutandis constituie un act irevocabil in sensul initierii acestui control; este o arma pusa indeobste la indemana opozitiei parlamentare si nu in ultimul rand este o forma de exprimare a opozitiei fata de masurile adoptate de Guvern. In consecinta, impiedicarea prezentarii si refuzul de a dezbate o motiune de cenzura deja depusa sunt contrare Constitutiei, intrucat acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilitatii opozitiei parlamentare de a cenzura si controla deciziile guvernamentale de angajare a raspunderii.”
In legatura cu criticile referitoare la nerespectarea regulilor procedurale de adoptare a proiectului de lege de catre Parlament, se apreciaza ca acestea vizeaza, in principal, deficiente care tin de modul de aplicare a dispozitiilor regulamentelor puterii legiuitoare. Se invoca in acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale (deciziile nr. 786/2009, nr. 413/2010, nr. 1.466/2009), prin care s-a retinut, in esenta, ca nu este de competenta instantei constitutionale sa controleze modalitatea in care sunt puse in aplicare regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului in procesul legislativ.
VI. Avocatul Poporului a transmis cu Adresa nr. 12.455 din 20 decembrie 2010, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 17.779 din 20 decembrie 2010, punctul sau de vedere in sensul ca Legea educatiei nationale este neconstitutionala.
In sustinerea acestui punct de vedere se redau considerentele care au fundamentat pronuntarea de catre Curtea Constitutionala a deciziilor nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, respectiv nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, in sensul ca angajarea raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege nu poate fi facuta oricand, oricum si in orice conditii, deoarece aceasta modalitate de legiferare reprezinta o exceptie. Se arata ca, prin angajarea raspunderii cu privire la proiectul Legii educatiei nationale, Guvernul a facut abstractie de proiectul de lege cu acelasi obiect de reglementare, in care avea calitatea de initiator. Or, dezbaterea in procedura obisnuita in Parlament cu privire la aceasta lege ar fi adus beneficiul unor posibile amendamente si ar fi permis implicarea societatii civile in problema educatiei nationale, care, in acord cu noile realitati sociale, reclama o reflectare unitara, completa, sistematica si coerenta a domeniului, cu participarea tuturor segmentelor sociale implicate in acest proces. Se observa ca, in cazul de fata, adoptarea Legii educatiei nationale prin angajarea raspunderii Guvernului reprezinta “o reiterare a situatiei din anul 2009”, cand, prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra obiectiei de neconstitutionalitate referitoare la un act normativ cu acelasi obiect de reglementare, adoptat prin aceeasi procedura de legiferare, astfel incat considerentele deciziei mentionate sunt pe deplin valabile si in cauza de fata. Se apreciaza ca “situatia de fata nu reprezinta altceva decat o perpetuare a viciului de neconstitutionalitate si poate echivala chiar cu o nesocotire a principiului autoritatii lucrului judecat”.
Arata si faptul ca procedura angajarii raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmareste ca proiectul sa fie adoptat in conditii de maxima celeritate, o garantie in acest sens fiind instituirea, prin Legea fundamentala, a unor termene scurte, in raport de care este realizat calendarul procedurilor privind angajarea raspunderii Guvernului asupra proiectului. In situatia de fata acest calendar a fost intrerupt din cauza interventiei unor conflicte juridice de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei si Guvern, solutionate de Curtea Constitutionala. De asemenea, retragerea semnaturilor de sustinere a motiunii de cenzura de catre unii dintre semnatari si restituirea proiectului Legii educatiei nationale catre Guvern au reprezentat reale impedimente in respectarea exigentei celeritatii care trebuie sa caracterizeze procedura speciala a angajarii raspunderii Guvernului, in temeiul art. 114 din Constitutie.
CURTEA,
examinand sesizarea de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor, Guvernului si Avocatului Poporului, raportul judecatorului-raportor, Legea educatiei nationale, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
Curtea este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si celor ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra constitutionalitatii legii criticate.
Obiectul sesizarii il constituie Legea educatiei nationale, adoptata de sedinta comuna a Camerei Deputatilor si a Senatului din data de 14 decembrie 2010.
Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind separatia puterilor in stat si ale art. 114 privind angajarea raspunderii Guvernului.
Fata de criticile formulate, Curtea Constitutionala retine urmatoarele:
1. Legea supusa examinarii Curtii Constitutionale a fost adoptata prin procedura angajarii raspunderii Guvernului, reglementata de art. 114 din Constitutie. Aceasta procedura parlamentara implica raporturi de ordin constitutional intre doua puteri ale statului, deoarece este, prin continutul sau, un act al Guvernului, iar, prin efectul sau, fie produce un act de legiferare – asa cum este in cauza de fata -, fie determina demiterea Guvernului, in situatia in care o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege, este adoptata cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.
2. Actul concret al angajarii raspunderii Guvernului cu privire la proiectul Legii educatiei nationale a fost examinat sub aspectul constitutionalitatii de catre Curtea Constitutionala, cu prilejul solutionarii conflictului juridic de natura constitutionala declansat prin oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii educatiei nationale si angajarea raspunderii de catre Guvern asupra acestui proiect.
Astfel, prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, Curtea a constatat ca angajarea raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale, aflat in dezbatere parlamentara, respectiv la Senat, in calitate de Camera decizionala, este neconstitutionala. Cu privire insa la solicitarea autorului sesizarii, in sensul ca instanta de contencios constitutional sa oblige Guvernul sa renunte la procedura angajarii raspunderii asupra proiectului Legii educatiei nationale, Curtea a constatat ca aceasta cerere excedeaza competentei sale, solutia apartinand in exclusivitate autoritatilor publice aflate in conflict. De asemenea, Curtea a subliniat importanta, pentru buna functionare a statului de drept, a colaborarii dintre puterile statului, care ar trebui sa se manifeste in spiritul normelor de loialitate constitutionala, comportamentul loial fiind o prelungire a principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat.
3. Actul concret constand in refuzul Parlamentului de a permite prezentarea si dezbaterea motiunii de cenzura depuse ca urmare a angajarii raspunderii Guvernului asupra Legii educatiei nationale a fost examinat sub aspectul constitutionalitatii cu prilejul solutionarii conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvernul Romaniei, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte, conflict generat de refuzul Parlamentului Romaniei de a permite prezentarea si dezbaterea motiunii de cenzura, depuse ca urmare a angajarii raspunderii Guvernului asupra Legii educatiei nationale, conduita ce a determinat un blocaj institutional referitor la motiunea de cenzura.
Astfel, prin Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, Curtea Constitutionala a constatat existenta acestui conflict, retinand ca Parlamentul, prin reprezentantul sau, si anume presedintele Senatului, refuza supunerea motiunii de cenzura spre dezbatere in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului, contrar prevederilor art. 114 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 113 alin. (3) din Constitutie, astfel incat opozitia parlamentara nu se mai poate exprima si controlul parlamentar este lipsit de eficienta. Or, niciun instrument juridic prevazut de Constitutie nu poate fi lipsit de eficienta, golirea lui de continut determinand caracterul lui iluzoriu si, implicit, incalcarea principiului constitutional al statului de drept. In fine, Curtea a precizat ca, “in functie de votarea sau nu a motiunii de cenzura, fie Guvernul este demis, fie proiectul Legii educatiei nationale se considera adoptat, dupa caz”.
4. Prezenta sesizare de neconstitutionalitate supune controlului de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala actul de legiferare, respectiv Legea educatiei nationale adoptata de catre Parlament. “Constatarea adoptarii Legii educatiei nationale” in conditiile descrise in sesizare este apreciata ca fiind “o incalcare a competentelor de legiferare a Parlamentului”.
5. Curtea constata in acest sens ca adoptarea Legii educatiei nationale s-a realizat ca urmare a retragerii, de catre unii dintre semnatari, a sustinerii motiunii de cenzura depuse ca urmare a angajarii raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale, act care a determinat ca motiunea sa nu mai respecte conditiile constitutionale pentru a fi prezentata si dezbatuta. Faptul ca ceea ce s-a constatat in plenul celor doua Camere ca urmare a acestui act, si anume adoptarea Legii educatiei nationale, nu coincide, potrivit sustinerilor autorului sesizarii, cu decizia birourilor permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului, de restituire la Guvern a proiectului Legii educatiei nationale asupra caruia Guvernul si-a angajat raspunderea, excedeaza limitelor analizei pe care Curtea Constitutionala o poate realiza in cadrul controlului de constitutionalitate intemeiat pe dispozitiile art. 146 lit. a) din Constitutie. Tot astfel, aspectele de oportunitate care au determinat actul retragerii semnaturilor si, implicit, renuntarea la un instrument de control parlamentar al Guvernului prevazut de Constitutie nu intra in competenta de examinare a Curtii Constitutionale, intrucat vizeaza insasi decizia politica de adoptare a legii in cauza, decizie care nu este susceptibila a fi supusa controlului Curtii cata vreme, potrivit art. 61 alin. (1) din Constitutie, “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”.
6. De asemenea, actul concret al adoptarii Legii educatiei nationale, criticat din perspectiva modului in care Parlamentul a respectat propriile regulamente, a raporturilor dintre structuri ale Camerelor Parlamentului – respectiv birourile permanente si plenul celor doua Camere, dintre majoritatea si opozitia parlamentara si chiar in interiorul opozitiei parlamentare, in contextul constatarii de Curtea Constitutionala a doua conflicte juridice de natura constitutionala dintre Parlament si Guvern in legatura cu derularea procedurii de angajare a raspunderii Guvernului cu privire la acelasi act normativ, nu poate face obiectul examinarii realizate de Curtea Constitutionala in cadrul competentei sale prevazute de art. 146 lit. a) din Constitutie.
7. Curtea retine in acest sens, in acord cu jurisprudenta sa constanta in materie – Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010 – ca nu este de competenta sa analizarea eventualelor incalcari ale regulamentelor Camerelor. Prin ultima decizie mentionata, Curtea Constitutionala a statuat ca, “in lipsa unei competente exprese si distincte, nu isi poate extinde controlul si asupra actelor de aplicare a regulamentelor, intrucat ar incalca insusi principiul autonomiei regulamentare al celor doua Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza intai din Legea fundamentala. In virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atributie a Camerei […], asa incat contestatiile […] privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenta exclusiva a Camerei […], aplicabile, in acest caz, fiind caile si procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, dupa cum si desfasurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotarator de prevederile aceluiasi regulament, care, evident, trebuie sa concorde cu normele si principiile fundamentale. Analiza Curtii este una in drept, fara a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare”.
8. Curtea reaminteste in acest context, creat printr-o succesiune de acte ale Guvernului, respectiv ale Parlamentului, precum si de conflicte juridice de natura constitutionala intre cele doua autoritati, in legatura cu angajarea raspunderii asupra proiectului Legii educatiei nationale, ca rolul sau este, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentala, acela de “garant al suprematiei Constitutiei”. Curtea Constitutionala nu apartine niciuneia dintre puterile statului, insa, prin competentele conferite de Constitutie si de legea sa de organizare si functionare, sprijina buna functionare a acestor puteri, in cadrul raporturilor constitutionale de separatie, echilibru, colaborare si control reciproc. Acest sprijin, concretizat in interpretarea si aplicarea textelor constitutionale, texte care, reglementand principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, asigura, printr-un sistem complex de controale si ingradiri, premisele legislative necesare functionarii democratice a statului, se exercita cu respectarea unor reguli de competenta expres si limitativ prevazute de Constitutie si de Legea nr. 47/1992. Niciuna dintre aceste competente nu poate fi interpretata in sensul conferirii posibilitatii Curtii de a substitui vreuna dintre puteri si nici in sensul dobandirii de catre aceasta a unui rol de decident in cadrul unor eventuale dispute politice dintre puterile statului sau autoritatile care le reprezinta. In materia conflictelor dintre autoritati, Constitutia prevede, prin dispozitiile art. 146 lit. e), o singura competenta a Curtii Constitutionale, si anume aceea de a solutiona “conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice […]”. Astfel fiind, celelalte aspecte invocate de autorul sesizarii, care pun in discutie, cu raportare la dispozitiile art. 1 alin. (4), respectiv art. 114 din Constitutie, situatii conflictuale implicand Guvernul si Parlamentul, respectiv structuri parlamentare, in legatura cu adoptarea Legii educatiei nationale, excedeaza competentei Curtii Constitutionale, prevazuta de art. 146 lit. a) din Constitutie.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, precum si al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
Cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Constata ca sesizarea de neconstitutionalitate referitoare la Legea educatiei nationale este inadmisibila.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 4 ianuarie 2011 si la aceasta au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecatori.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
*
OPINIE SEPARATA
In dezacord cu opinia majoritara, consideram ca Legea educatiei nationale este neconstitutionala, iar sesizarea de neconstitutionalitate trebuia sa fie admisa.
Neconstitutionalitatea extrinseca rezulta, in primul rand, din perpetuarea viciilor de neconstitutionalitate constatate prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010. Constatand neconstitutionalitatea Legii educatiei, adoptata prin aceeasi procedura a angajarii raspunderii Guvernului, in temeiul prevederilor art. 114 din Constitutie, Curtea Constitutionala a statuat ca “La aceasta modalitate simplificata de legiferare trebuie sa se ajunga in extremis atunci cand adoptarea proiectului de lege in procedura obisnuita sau in procedura de urgenta nu mai este posibila ori atunci cand structura politica a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege in procedura uzuala sau de urgenta”. Considerentele deciziei citate isi mentin valabilitatea cu atat mai mult cu cat noua Lege a educatiei nationale a fost adoptata prin angajarea raspunderii Guvernului, in timp ce proiectul de lege, avand acelasi initiator, se afla in proces de legiferare la Senat, in calitate de Camera decizionala.
Neconstitutionalitatea extrinseca rezulta, in al doilea rand, si din perpetuarea viciilor de neconstitutionalitate constatate prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, decizie prin care instanta de contencios constitutional a statuat ca angajarea raspunderii de catre Guvern in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in temeiul art. 114 alin. (1) din Constitutie, asupra proiectului Legii educatiei nationale este neconstitutionala si a declansat un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament, in conditiile in care proiectul de lege se afla in proces de legiferare la Senat, in calitate de Camera decizionala, intrucat prin exercitarea de catre Guvern a unei competente, cu nerespectarea cadrului constitutional, s-a incalcat competenta Parlamentului de unica autoritate legiuitoare.
Daca un fapt ilicit are consecinte ilicite, tot astfel, un fapt neconstitutional are consecinte neconstitutionale. Neconstitutionalitatea procedurii angajarii raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale, astfel cum a fost constatata prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, nu putea fi acoperita prin continuarea procedurilor parlamentare incepute in acest sens. Numai o procedura parlamentara declansata cu respectarea prevederilor art. 114 din Constitutie nu poate fi retrasa de catre Guvern, in calitate de initiator, in timp ce Parlamentul este obligat sa continue derularea acesteia. Pe cale de consecinta, o procedura parlamentara declarata neconstitutionala nu poate fi continuata cu nesocotirea deciziei Curtii Constitutionale si fara suport constitutional.
Din moment ce angajarea raspunderii Guvernului asupra proiectului de lege a fost declarata neconstitutionala, si rezultatul acestei proceduri, Legea educatiei nationale, este tot neconstitutionala.
Judecator,
prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru
Judecator,
prof. univ. dr. Tudorel Toader
