Primar din jud. Valcea cercetat penal pentru luare de mita si fals in inscrisuri sub semnatura privata
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Pitesti efectueaza cercetari penale fata de POPESCU PETRE, primarul comunei Boisoara, judetul Valcea, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de luare de mita si fals in inscrisuri sub semnatura privata, ambele in forma continuata.
Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat urmatoarea stare de fapt:
In perioada 2007-2010, inculpatul Popescu Petre, in calitate de primar al comunei Boisoara, judetul Valcea, a primit cu titlu de mita de la invinuitul Ciogescu Ovidiu Eugen, administrator al SC ELECTROVALCEA SRL Rm. Valcea, lucrari de constructie in valoare de 168.428,58 lei (materiale si manopera necesare executarii unui imobil cu doua nivele pe un teren care apartinea edilului) precum si o combina frigorifica, in schimbul atribuirii unor contracte de achizitie publica si al efectuarii platilor aferente executiei acestor contracte. Contractele de achizitie publica, in valoare totala de 4.887.872,87 lei (constand in furnizare de produse si lucrari) au fost atribuite unui numar de doua societati comerciale controlate de invinuitul Ciogescu Ovidiu Eugen – SC ELECTROVALCEA SRL Rm. Valcea si SC MARVELOV SRL Rm. Valcea – fiind probe si indicii ca aceste contracte au fost atribuite cu incalcarea normelor ce reglementeaza achizitiile publice. Unul dintre aceste contracte este in curs de executie (o lucrare de canalizare). Lucrarile de constructie a imobilului au fost executate de firma SC ELECTROVALCEA SRL Rm. Valcea.
Pentru a ascunde infractiunile de luare/dare de mita, invinuitul Ciogescu Ovidiu Eugen si inculpatul Popescu Petre au redactat si semnat un contract cu incheiat intre Sc Marvelov Srl si Popescu Petre. Contractul nu se regaseste in evidenta contabila tinuta de SC MARVELOV SRL si nu exista situatii de lucrari, facturi fiscale, respectiv chitante de plata referitoare la acest contract.
Inculpatului Popescu Petre i s-au adus la cunostinta acuzatiile in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala. La data de 23 martie 2011, procurorii anticoruptie au dispus retinerea acestuia pe o perioada de 24 de ore, urmand a fi prezentat Tribunalului Arges cu propunere de arestare preventiva.
Ciogescu Ovidiu Eugen, invinuit in prezenta cauza, a fost trimis in judecata in alte doua dosare pentru infractiuni de coruptie, fiind judecat in stare de arest preventiv. Detalii in comunicatele nr. 545/VIII/3 din 20 octombrie 2010 si 9/VIII/3 din 12 ianuarie 2011 postate la www.pna.ro
Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala necesara in vederea propunerii unor masuri preventive, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.
Sursa: DNA