Mai e nevoie de dascali?
Autor:
Lucian Tatu
Conf. univ. dr. ASE Bucuresti, Redactor-sef Curierul fiscal
La sfarsitul anului 2008 a fost adoptat un act normativ care prevedea cresterea salariilor profesorilor cu 50%. Actul normativ nu a mai ajuns sa fie aplicat decat in anumite cazuri, in urma unor hotarari judecatoresti. Justificarea autoritatilor a fost ca nu sunt bani pentru salariile profesorilor, criza economico-financiara nu permite bugetului sa suporte o povara atat de mare. Povestea majorarii salariilor a continuat, a fost subiect de promisiuni, de hotarari ale instantelor, de propaganda politica. Chiar ieri (30 martie 2011) premierul anunta ca statul nu isi permite sa plateasca majorarea salariilor profesorilor cu 50% (majorare castigata pana la urma in instanta). Chiar daca ar fi ideal si de dorit, ar crea riscul compromiterii stabilitatii financiare. Si cum majorarea nu a fost acordata tuturor („ca urmare a practicii judiciare neuniforme”), se va incerca o reglementare unitara a sistemului de salarizare ce va consta, se pare, in uniformizarea in jos a salariilor din educatie.
Cele ce le voi scrie mai departe nu se doresc sa fie o analiza pertinenta asupra impactului acordarii majorarilor salariale castigate prin instanta, nici asupra impactului neacordarii ei (uniformizarea in jos a salariilor), nici o analiza a faptului daca dascalii merita sau nu salariile pe care le au, eventual printr-o analiza cost-beneficiu. Chiar daca specializarea mea este („Finante”) si pregatirea imi permite sa fac o analiza asupra impactului bugetar ocazionat de cresterea sau scaderea unor cheltuieli ale statului, chiar daca la randul meu sunt dascal (conferentiar universitar la ASE), cele ce le voi prezenta in continuare vin pe latura sentimentala, in calitate de om care a avut si el la randul lui niste dascali care l-au indrumat in viata si pe care i-a respectat si ii respecta in continuare.
Vremurile au trecut peste tara asta, dar soarta dascalilor parca nu s-a modificat deloc. Mihail Sadoveanu, in Domnul Trandafir, prezenta, parca mai actual ca niciodata soarta dascalilor: „Domnul nostru a fost un om deosebit, ii scanteiau privirile si era si el miscat cand ne spunea despre marirea stramosilor. … Si cand ma gandesc bine, cand judec cu mintea de acum, cand caut sa adun unele fapte pe care atunci, copil, le trecem cu vederea, gasesc cu mirare ca Domnul era un om foarte necajit, hartuit de administratie, ca cu greu isi ducea gospodaria lui, ca venea de multe ori amarat, ca sa ne dea cu dragoste invatatura de toate zilele. …. Ca dansul poate au fost multi. Si toti, draga prietene, cand te gandesti bine, au fost niste apostoli care au indurat saracie si batjocora, care au trecut printr-un vifor de nemultamiri si vorbe rele si care totusi au izbutit sa-si indeplineasca cu bine menirea.Domnul ne-a invatat rugaciuni, …, ne-a invatat sa credem in trecut si in vrednicia noastra, lucruri pe care multi le batjocoreau in acea vreme; ne-a invata multe, de care aminte nu ne mai aducem, dar care au ramas in fundul sufletului ca seminte bune ce au inflorit bogat mai tarziu”.
Soarta dascalilor a fost grea intotdeauna, poate va fi grea si in continuare, dar dascalii adevarati se vor bucura intotdeauna ca au participat si ei cu stiinta, staruita, priceperea lor la formarea oamenilor. Sa nu uitam ca toti am avut dascali si daca ne gandim putin in trecut ne vom aminti cu nostalgie de perioada scolii si vom gasi fiecare macar un dascal caruia sa ii multumim pentru invataturile sale. Aceste multumiri, rostite, poate doar in gandul noastru, pentru el vor reprezenta mai mult decat o crestere de salariu. Si nu vor crea riscul compromiterii stabilitatii financiare.