Un sondaj arata ca gradul de informare si competentele consumatorilor sunt ingrijorator de scazute

In conformitate cu un studiu Eurobarometru publicat astazi cu ocazia Summitului european 2011 dedicat consumatorilor, mai putin de 50 % dintre consumatorii UE anchetati se simt increzatori, cu un nivel suficient de cunostinte si protejati in calitate de consumatori. Consumatorii constienti gasesc mai usor cea mai buna oferta, isi cunosc drepturile si incearca sa obtina masuri reparatorii atunci cand ceva nu este in regula. Consumatorii vulnerabili inteleg cu greu alegerile pe care trebuie sa le faca, nu isi cunosc drepturile, se confrunta cu mai multe situatii nefavorabile si nu se simt indemnati sa actioneze atunci se confrunta cu dificultati. Prejudiciul raportat de consumatori se estimeaza la aproximativ 0,4 % din PIB-ul UE, in conditiile in care peste o cincime dintre consumatorii UE au raportat o problema in cele 12 luni precedente. Chiar daca cei mai multi consumatori depun reclamatii la vanzatorii cu amanuntul, majoritatea celor care nu primesc un raspuns satisfacator nu intreprinde nicio alta actiune. Un numar semnificativ de consumatori intampina dificultati in efectuarea de calcule banale, in intelegerea informatiilor esentiale si in recunoasterea practicilor ilegale de vanzare sau nu isi cunosc propriile drepturi. Majoritatea respondentilor nu isi cunoaste dreptul de a returna un produs defect sau de a-l primi inapoi reparat sau inlocuit.

John Dalli, comisarul european pentru sanatate si protectia consumatorului, a declarat: „Rezultate ingrijoratoare indica faptul ca un numar semnificativ de consumatori sunt potential vulnerabili la fraude, inselatorii, vanzari sub presiune si nu stiu ca isi pot reconsidera optiunile si ca pot evita achizitiile inutile. Atunci cand consumatorii nu pot face alegeri cu usurinta si nu pot evita daunele, nu sufera numai ei ci si intreprinderile oneste, inovatoare, care reprezinta motorul dezvoltarii”. In concluzie: „Va trebui sa se tina cont de aceste rezultate daca dorim sa-i ajutam pe consumatori intr-o piata tot mai complexa si in conditiile supraincarcarii cu informatie.”

 Sondajul:

 Sondajul s-a realizat in 2010 in 29 de tari (UE 27, Islanda si Norvegia) cu 56 471 de consumatori, utilizand 70 de intrebari care au acoperit 3 dimensiuni principale ale capacitatii consumatorilor: competentele consumatorilor; gradul de informare al consumatorilor cu privire la drepturile proprii; disponibilitatea consumatorilor de a-si revendica drepturile. Obiectivul sondajului este de a se obtine informatii cu privire la capacitatile consumatorilor, gradul lor de informare cu privire la propriile drepturi si disponibilitatea de a si le revendica.

 
Constatari principale:

 Rezultatele arata ca gradul de informare si competentele consumatorilor sunt ingrijorator de scazute. Cu toate acestea, potentialul de incurajare a consumatorilor si, prin aceasta, de crestere a bunastarii si de reducere a prejudiciilor la adresa consumatorilor este considerabil. Internetul si mass-media detin un rol esential in incurajarea consumatorilor, in conditiile in care peste 38 % dintre consumatori utilizeaza internetul pentru compararea produselor si avand in vedere capacitatea mass-media de comunica direct cu cetatenii.

 Prejudiciile la adresa consumatorilor si masurile reparatorii

 Mai mult de unul din cinci europeni inclusi in sondaj s-au confruntat cu o situatie in care au avut motive sa faca reclamatie. Prejudiciul la adresa consumatorilor este estimat la 0,4 % din PIB-ul UE. Cei mai putin educati si cei in varsta sunt mai reticenti in a incerca sa obtina masuri reparatorii, desi nu sunt mai putin inclinati sa intampine dificultati. Sondajul confirma importanta accesului la masuri reparatorii corespunzatoare. Multe dintre aceste probleme ar putea fi rezolvate daca ar exista mai multe mecanisme alternative de solutionare a diferendelor (ADR).

 Competentele consumatorilor

 In ceea ce priveste competentele numerice, consumatorii au dificultati legate de calcule simple: doar 45 % au putut raspunde corect la trei intrebari legate de consumatori. Legat de competentele financiare, doua din zece persoane intervievate nu au fost capabile sa aleaga cea mai ieftina optiune la achizitionarea unui televizor cu ecran plat. Numai 58 % au putut citi corect o eticheta cu ingrediente si 18 % nu au putut identifica data expirarii. Numai 2 % dintre consumatori au recunoscut cinci logouri obisnuite de informatie publica. 33 % dintre consumatori au crezut ca marca CE inseamna „fabricat in Europa” si numai 25 % au stiut corect ca aceasta desemneaza un produs „conform cu legislatia UE”. Multi nu au putut sa numeasca o organizatie de protectia consumatorului in tara lor.

 Gradul in care consumatorii isi cunosc propriile drepturi

 Majoritatea consumatorilor nu este informata cu privire la drepturile fundamentale proprii precum dreptul ca un produs defect sa fie reparat, rambursat sau inlocuit timp de 18 luni de la achizitie, dreptul de a anula un contract de servicii financiare online timp de 14 zile daca se razgandesc sau daca gasesc o oferta mai buna sau, in mod similar, dreptul de a anula un contract cu un agent de vanzare la domiciliu.

 Pentru a testa propriile cunostinte si competente si pentru informatii si documente suplimentare

 http://ec.europa.eu/consumers/consumer_empowerment/index_en.htm

 Sursa: Comisia Europeana

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close