Creante de asigurari. Cerere de despagubire din fondul de garantare administrat de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Aplicarea in timp a legii civile

Legalitatea unei decizii emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor in solutionarea unei cereri formulate de o societate de asigurari in temeiul art. 48 din Legea nr. 503/2004  privind efectuarea unei plati din fondul de garantare – ca urmare a hotararii de deschidere a procedurii falimentului societatii de asigurare fata de care societatea solicitanta avea calitatea de creditor in temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 – trebuie analizata, in virtutea principiului tempus regit actum, prin raportare la dispozitiile legale in vigoare la data emiterii deciziei, iar nu prin raportare la dispozitiile in vigoare la data producerii evenimentului asigurat.

ICCJ, sectia de contencios administrativ si fiscal, decizia 4416 din 19 octombrie 2010

 Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal la data de 17 martie 2009 si precizata la data de 21 octombrie 2009, reclamanta S.C. A S.A. a chemat in judecata pe parata Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (denumita in continuare, in cuprinsul prezentei decizii, „CSA”), solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna anularea Deciziei nr.60475/24.02.2009 emisa de parata si sa o oblige pe aceasta sa ii plateasca despagubiri in cuantum de 2.566,75 lei, in calitate de administrator al Fondului de Garantare.

In motivarea actiunii, reclamanta a aratat, in esenta, urmatoarele:

Prin decizia contestata, parata CSA a respins la plata suma de 2.566,75 lei platita de S.C. A S.A. cu titlu de despagubire asiguratului sau CASCO, in dosarul de dauna nr. 02/121/0531.

In motivarea deciziei s-a retinut ca S.C. A S.A. nu a depus la dosarul de dauna acordul asiguratului RCA sau al vinovatului de producerea accidentului pentru ca plata sa se realizeze pe cale amiabila si nici nu a depus o hotarare judecatoreasca prin care asiguratorul RCA sa fie obligat la plata despagubirii.

Reclamanta sustine ca refuzul paratei este neintemeiat fata de dispozitiile art.48 din Legea nr.503/2004, conform carora parata este indreptatita sa efectueze plati din Fondul de garantare ca urmare a faptului ca, in speta, a fost pronuntata o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila de deschidere a procedurii   falimentului impotriva societatii de asigurare S.C. C S.A..

Mai sustine reclamanta ca parata in mod neintemeiat a refuzat plata despagubirii, invocand lipsa acordului asiguratului RCA, in conditiile in care, la data emiterii deciziei contestate, potrivit prevederilor art. 43 din Legea nr.136/1995, astfel cum au fost modificate, nu mai este necesar acordul asiguratului RCA pentru plata despagubirii pe cale amiabila.

A mai sustinut reclamanta ca, si in ipoteza in care nu ar opera modificarea adusa dispozitiilor art.43 din Legea nr.136/1995, in conditiile in care creanta S.C. A S.A. nu a putut fi recuperata pe cale amiabila de la S.C. C S.A., cand aceasta societate a fost declarata in faliment, nu se mai poate pune in discutie aspectul pur formal al acordului asiguratului RCA, atat timp cat s-a facut dovada indeplinirii elementelor raspunderii civile delictuale si ale prevederilor art.49 din Legea nr.135/1996, iar parata indeplineste, potrivit art.60 din Legea nr.136/1995, rolul de garant al platii indemnizatiilor rezultate din contractele de asigurari.

Totodata, reclamanta sustine ca, si in ipoteza in care s-ar impune obtinerea acordului asiguratului RCA pentru plata despagubirii, in cauza sunt aplicabile prevederile art.45 din Legea nr.136/1995, conform carora „despagubirile se stabilesc in conformitate cu art.49, pe baza conventiei dintre asigurat, persoana pagubita si asigurator ori, in cazul in care nu s-a realizat intelegerea, prin hotarare judecatoreasca”, astfel ca, odata deschisa calea actiunii in justitie, nu mai prezinta relevanta daca exista sau nu acordul asiguratului RCA, deoarece despagubirea urmeaza a fi stabilita prin hotarare judecatoreasca.

Prin sentinta civila nr.603 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a respins, ca neintemeiata actiunea reclamantei, retinand, in esenta, urmatoarele:

Prin sentinta comerciala nr.198 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a comerciala – la data de 03.02.2005, in dosarul nr.986/2004, instanta a dispus, in conformitate cu dispozitiile art.38 alin.5 din Legea nr.64/1995, deschiderea procedurii de reorganizare judiciara impotriva debitoarei S.C. C S.A., urmand ca, de la data intrarii in vigoare a Legii nr.503/2004, sa fie aplicate dispozitiile acestei legi.

In raport cu dispozitiile art.60 alin.(1) din Legea nr.136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania si ale art.48 alin.(1) din Legea nr.503/2004 privind redresarea financiara si falimentul societatilor de asigurare, reclamanta a solicitat paratei acordarea din disponibilitatile Fondului de garantare, pentru un numar de 68 de dosare de dauna, a unei despagubiri in cuantum de 557.376,14 lei in numele debitoarei S.C. C S.A, societate aflata in insolventa, printre dosarele respective aflandu-se si dosarul de dauna 02/121/0531/AAF in care suma solicitata de reclamanta este de 2.566,75 lei.

Astfel, in urma analizarii cererii si a dosarului de dauna sus­mentionat s-a constatat ca, la data de 26.11.2002, in urma accidentului de circulatie produs in localitatea Arad, a fost avariat autovehiculul cu numar de inmatriculare YYY, asigurat facultativ la S.C. A S.A., conform politei CASCO nr. 3102943, incheiata la data de 08.04.2002. Vinovat de producerea accidentului s-a facut conducatorul autovehiculului cu numar de inmatriculare XYZ, asigurat pentru raspundere civila obligatorie la S.C. C S.A, aflata in insolventa, conform tichetului nr.7698913 din data de 28.12.2001.

In raport cu dispozitiile art.54 din Legea nr.136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, in vigoare la data producerii accidentului, instanta a retinut ca despagubirile se stabilesc, fie pe baza conventiei dintre asigurat, persoana pagubita si asigurator ori, in cazul in care nu s-a realizat intelegerea, prin hotarare judecatoreasca. Astfel, a retinut Curtea de apel ca legea permite stabilirea despagubirilor pe baza tranzactiei (conventiei partilor), iar semnarea acestei intelegeri reprezinta o formalitate necesara pentru ca asiguratorul sa poata achita indemnizatia.

A mai retinut Curtea de apel ca decizia contestata este legala si in raport cu dispozitiile art.39 din Norma privind aplicarea legii in domeniul asigurarilor obligatorii de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule, aprobata prin Ordinul nr.8/2001 al presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, si ale art.13 alin.(1) din Normele privind Fondul de garantare, aprobate prin Ordinul nr.3116/2005 al presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Impotriva sentintei civile nr.603 din 3 februarie 2010 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A S.A., invocand dispozitiile art.304¹ C.proc.civ., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Recurenta-reclamanta a criticat sentinta pronuntata de Curtea de apel, in esenta, sub urmatoarele aspecte:

La data emiterii Deciziei nr.60475/24.02.2009 a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, art.43 din Legea nr.136/1995 nu mai prevedea acordul asiguratului RCA pentru plata despagubirii pe cale amiabila.

Chiar in ipoteza in care erau in vigoare dispozitiile referitoare la existenta acordului asiguratului RCA, parata, in temeiul art.60 din Legea nr.136/1995, trebuia sa-si indeplineasca obligatia de plata avand in vedere ca S.C. C S.A. a fost declarata in faliment, iar S.C. A S.A. este inscrisa pe tabelul creditorilor.

Sustine recurenta-reclamanta ca instanta de fond nu a dat eficienta nici dispozitiilor art.60 alin.(1) din Legea nr. 136/1995 cu privire la rolul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor de garant al Fondului de garantare, si nici dispozitiilor art.48 alin.(1) din Legea nr.503/2004 cu privire la obligatia CSA de a efectua plati pentru sumele cuvenite creditorilor de asigurari.

Curtea de apel in mod gresit a dat eficienta numai dispozitiilor care prevedeau acordul formal al asiguratului sau vinovatului de producerea accidentului, dispozitii care insa nu mai erau in vigoare la data emiterii deciziei contestate.

Recurenta-reclamanta  mai sustine ca, dupa ramanerea definitiva si irevocabila a sentintei nr.198 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a VII-a comerciala in dosarul nr.986/2004, prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului cu privire la S.C. C S.A., parata Comisia de Supraveghere a Asigurarilor era indreptatita sa faca plati in dosarele de dauna ale societatii respective,  conform art.48 alin.(1) din Legea nr.503/2004. In aceste conditii, recurenta-reclamanta sustine ca, in prezenta unei hotarari judecatoresti prin care s-a validat tabelul definitiv al creditorilor, acordul asiguratului nu se mai justifica, in acest sens fiind si dispozitiile legale care prevad ca, in lipsa acestui acord, despagubirea se stabileste in baza unei hotarari judecatoresti.

Recursul este fondat.

In fapt, prin adresa din 7 aprilie 2006, in conformitate cu dispozitiile Legii nr.503/2004 si ale Normei privind Fondul de garantare, aprobate prin ordinul presedintelui CSA nr.3116/2005, recurenta-reclamanta a solicitat paratei plata din Fondul de garantare a unor despagubiri in valoare totala de 557.376,14 lei pentru acoperirea a 68 de creante de asigurari provenite din 68 de dosare de dauna, printre care si cel care formeaza obiectul prezentei cauze, deschise in baza unor polite de asigurare facultativa CASCO, pentru care S.C. A S.A. a efectuat plata indemnizatiilor de asigurare.

In motivarea cererii adresate intimatei-parate, recurenta-reclamanta a sustinut ca intrucat a fost stabilita starea de insolvabilitate cu privire la S.C. C S.A. societate la care cei vinovati de producerea evenimentelor aveau politie de asigurare de raspundere civila auto obligatorie, ii este conferit dreptul de a recupera sumele respective, in temeiul art.22 din Legea nr.136/1995.

Totodata, recurenta-reclamanta a precizat faptul ca este inscrisa la pozitia nr.1 in lista creditorilor publicata de administratorul Fondului de Garantare, debitoare fiind S.C. C S.A.

Prin decizia contestata, intimata-parata a respins cererea recurentei-reclamante pentru suma de 2.566,75 lei, cu motivarea ca, in raport cu dispozitiile art.54 din Legea nr.136/1995, petenta nu a depus documentul din care rezulta ca exista acordul asiguratului sau al persoanei vinovate de producerea accidentului cu privire la plata despagubirilor de catre asigurator si nici hotararea judecatoreasca prin care asiguratorul sa fie obligat la plata despagubirii.

In raport cu situatia de fapt reliefata, Inalta Curte retine ca recurenta-reclamanta s-a adresat intimatei-parate in considerarea dispozitiilor art.48 alin.(1) din Legea nr.503/2004 privind redresarea financiara si falimentul societatilor de asigurare, potrivit carora:

„Art.48. – (1) De la data ramanerii irevocabile a hotararii de deschidere a procedurii falimentului, in conditiile prezentei legi, administratorul Fondului de garantare este in drept sa efectueze plati din disponibilitatile acestui fond, in vederea achitarii sumelor cuvenite creditorilor de asigurari, potrivit legii.”

Or, in cauza, este necontestat faptul ca recurenta-reclamanta S.C. A S.A. a platit asiguratului sau (in temeiul politie CASCO nr.3102943/08.04.2002) indemnizatia de asigurare ca urmare a producerii riscului asigurat (accidentul din 26.11.2002, conform procesului-verbal seria M nr.270122), astfel ca, potrivit art.22 din Legea nr.136/1995, are dreptul de a recupera suma respectiva  de la S.C. „C S.A., emitentul politei de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru pagubele produse (tichet nr.7698913) prin accidentul de vehicule de care se face vinovat conducatorul autovehiculului cu numar de inmatriculare XYZ.

Conform art.22 din Legea nr.136/1995, forma in vigoare in luna aprilie 2006 cand a fost formulata cererea catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor:

„Art.22. – In limitele indemnizatiei platite, asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei, cu exceptia asigurarilor de persoane, iar in cazul in care in vigoare era o asigurare obligatorie de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule si impotriva asiguratorului de raspundere civila, in limitele obligatiei acestuia, conform art. 54 alin.2 si 3”.

Conform art.54 din Legea nr.136/1995, forma in vigoare la data emiterii deciziei contestate:

„Art.54. – Despagubirea se stabileste si se efectueaza conform art. 43 si 49, iar in cazul stabilirii despagubirii prin hotarare judecatoreasca, drepturile persoanelor pagubite prin accidente produse de vehicule aflate in proprietatea persoanelor asigurate in Romania se exercita impotriva asiguratorului de raspundere civila, in limitele obligatiei acestuia, stabilita in prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor raspunzatoare de producerea accidentului in calitate de intervenienti fortati.”

Conform art.43 alin.(1) din Legea nr.136/1995, forma in vigoare la data emiterii deciziei contestate:

„Art.43. – Despagubirea se stabileste si se efectueaza in baza asigurarii valabile la data producerii accidentului, conform dispozitiilor art. 49, fara a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza caruia s-a produs paguba, ori prin hotarare judecatoreasca.”

Curtea va retine in motivarea solutiei pe care o va pronunta ca legalitatea deciziei nr.60475/24.02.2009 emisa de parata Comisia de Supraveghere a Asigurarilor se analizeaza in raport cu dispozitiile legale in vigoare la data emiterii sale, conform principiului tempus regit actum.

Astfel, in speta, atata timp cat recurenta-reclamanta S.C. A S.A. a investit pe intimata-parata Comisia de Supraveghere a Asigurarilor cu o cerere de efectuare a unei plati din Fondul de garantare, ca urmare a hotararii de deschidere a procedurii falimentului S.C. C S.A., sunt pe deplin aplicabile dispozitiile art.48 din Legea nr.503/2004 si cele ale art.54 cu referire la art.43 din Legea nr.136/1995, forma in vigoare la data emiterii deciziei, iar nicidecum dispozitiile in vigoare la data producerii evenimentului asigurat.

Pe cale de consecinta, Curtea retine ca, atata intimata-parata CSA, cat si instanta de fond in mod gresit au considerat ca plata despagubirii in suma de 2.566,75 lei in dosarul de dauna nr.02/121/0531/AAF este conditionata, conform dispozitiilor art.43 din Legea nr.136/1995, forma in vigoare la data de 26.11.2002, de existenta acordului dintre asigurat, persoana pagubita si asigurator, potrivit contractului de asigurare ori, in lipsa acestui acord, de obtinerea unei hotarari judecatoresti.

In speta, cererea recurentei-reclamante S.C. A S.A. – Bucuresti este legala si intemeiata fata de dispozitiile art.48 din Legea nr.503/2004, conform carora intimata-parata CSA era „in drept” sa efectueze din disponibilitatile Fondului de garantare plata sumei de 2.566,75 lei, cuvenita reclamantei in calitate de creditor al S.C. C S.A., fata de care a fost pronuntata hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila de deschidere a procedurii falimentului, deoarece existenta acordului susmentionat nu reprezinta o conditie de care sa depinda efectuarea si legalitatea platii despagubirii.

In consecinta, in raport de cele mai sus retinute si fata de dispozitiile art.20 alin.(3) din Legea nr.554/2004 cu referire la art.312 alin.(1)-(3) C.proc.civ., recursul a fost admis iar sentinta atacata a fost modificata, in sensul anularii Deciziei nr.60475/24.02.2009 emisa de parata CSA si obligarii acesteia la plata sumei de 2.566,75 lei cu titlu de despagubiri catre reclamanta S.C. A S.A. – Bucuresti.