Judecatoarea acuzata de luare de mita trimisa in judecata in stare de arest preventiv

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatilor:

DRAGOMIR LARISA JULIETA, judecator cu grad de judecatorie in cadrul Judecatoriei Cornetu, judetul Ilfov, in sarcina careia s-a retinut infractiunea de luare de mita in forma continuata si

NICOLAE MARIN in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de complicitate la infractiunea de dare de mita si complicitate la infractiunea de luare de mita, ambele in forma continuata.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
La datele de 27 aprilie 2011 si 5 mai 2011, inculpata Dragomir Larisa Julieta, in calitate de judecator la Judecatoria Cornetu, a pretins si a primit de la o persoana denuntatoare, prin intermediul inculpatului Nicolae Marin, sumele de 1.000 RON si 2.300 Euro in scopul pronuntarii unor sentinte civile favorabile in dosarele pe care le avea spre solutionare si in care denuntatoarea avea un interes direct. In cauzele respective, denuntatoarea contestase executarea silita a unor bunuri imobile cu care aceasta garantase unele imprumuturi incheiate anterior cu persoane fizice.
La data de 5 mai 2011, cei doi inculpati au fost prinsi in flagrant de procurori imediat dupa ce au primit de la denuntatoare suma de 2.300 de euro.
Avand in vedere ca la data de 5 mai 2011, Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat retinerea si arestarea preventiva a inculpatei Dragomir Larisa Julieta, in ziua de 7 mai 2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus arestarea preventiva a inculpatei Dragomir Larisa Julieta pe un termen de 15 zile. In data de 6 mai 2011, Curtea de Apel Bucuresti a dispus arestarea preventiva a inculpatului Marin Nicolae pe un termen de 29 de zile.

Ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale impotriva sa, prin hotararea Consiliului Superior al Magistraturii – Sectia pentru judecatori s-a dispus suspendarea din functia de judecator a inculpatei incepand cu data de 9 mai 2011.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Curtea de Apel Bucuresti.

Precizam ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

Sursa: DNA

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close