Directorul executiv de la Directia Judeteana de Accize si Operatiuni Vamale Prafova trimis in judecata in stare de arest preventiv

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatului COSTEA CORNEL – ION, director executiv al Directiei Judetene de Accize si Operatiuni Vamale (D.J.A.O.V.) Prahova, in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni:

– luare de mita, in forma continuata,
– instigare la fals intelectual, in forma continuata si
– conflict de interese.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

In perioada 2010 – ianuarie 2011, inculpatul Costea Cornel Ion, in calitate de director executiv al D.J.A.O.V. Prahova, aflandu-se in exercitarea atributiilor de serviciu, a pretins diferite sume de bani de la un denuntator, reprezentant al mai multor firme care desfasurau activitati de import-export din Turcia, primind de la acesta suma totala de aproximativ 40.000-50.000 de euro. Banii au fost primiti cu titlu de mita pentru ca lucratorii din vama Ploiesti sa nu efectueze controlul fizic al marfurilor denuntatorului si pentru a elibera documentele vamale de import, indiferent daca aceste documente erau sau nu corect intocmite sau daca marfurile corespundeau din punct de vedere calitativ si cantitativ. Ca urmare, Costea Cornel Ion i-a cerut unui subordonat sa mentioneze in fals, in documentele vamale, ca a fost efectuat controlul fizic al marfurilor si ca marfa corespunde cu cele consemnate in documente. De asemenea, i-a mai cerut unui inspector vamal din subordinea sa sa accepte in mod nelegal preturile minimale mentionate de importatori in documentele vamale, fara sa solicite documente din care sa rezulte preturile exportatorilor, astfel ca obligatiile vamale ale importatorilor erau diminuate.
La data de 24 februarie 2011, inculpatul Costea Cornel Ion a primit suma de 10.000 lei, prin intermediar, de la persoana denuntatoare, fiind prins in flagrant de catre procurorii anticoruptie.
De asemenea, in aceeasi perioada, in exercitarea atributiilor de serviciu, inculpatul Costea Cornel Ion a pretins diferite sume de bani pentru sine sau pentru alti lucratori vamali, cu titlul de mita, de la reprezentantul unor societati comerciale. Avand in vedere ca acesta din urma era un fost coleg de serviciu, Costea Cornel Ion a incalcat si legislatia privind conflictul de interese care interzice functionarilor publici orice interes in obtinerea de foloase direct de la persoanele cu care a fost anterior in raporturi de munca.
In vederea confiscarii speciale, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil apartinand inculpatului Costea Cornel Ion.
La data de 25 februarie 2011, Tribunalul Bucuresti a dispus arestarea preventiva a inculpatului pe o perioada de 29 de zile (comunicat nr. 91/VIII/3 din 25 februarie 2011).
La instrumentarea cauzei, procurorii au colaborat cu ofiteri din cadrul M.A.I – Directia Generala de Informatii si Protectie Interna.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Bucuresti..

Precizam ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

Sursa: DNA

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close