KPMG si ASE Bucuresti anunta programul „KPMG Profesor” – O investitie azi in liderii de maine

KPMG Romania si Academia de Studii Economice București au semnat in data de 8 Iunie 2011 un acord cadru de cooperare pentru infiintarea in cadrul ASE a programului ”Profesor KPMG”. Prin intermediul acestui parteneriat, KPMG ii va sprijini pe membrii comunitatii academice din ASE sa initieze si sa implementeze proiecte inovatoare in domeniile financiar si contabil, consolidand astfel legaturile deja stranse intre KPMG si una dintre cele mai prestigioase universitati cu profil economic din Romania.

Acest tip de parteneriat nu este o premiera pentru KPMG. In Statele Unite, Fundatia KPMG este promotor al parteneriatelor educationale inca din anul 1974, avand pana in prezent 51 de cadre academice care detin titlul de Profesor KPMG.

In Romania, aceasta este prima initiativa de acest fel, ocazie cu care KPMG si ASE anunta ca Prof. Univ. dr. Pavel Nastase, Vice Rector al ASE Bucuresti, va fi primul Profesor KPMG in Romania, iar conf. univ. dr. Catalin Albu, va fi primul KPMG „Fellow”. Serban Toader, Senior Partner al KPMG in Romania a explicat ca „acest sprijin are menirea de a incuraja corpul academic sa aplice metodele gandirii laterale in predarea disciplinelor, cu scopul de a antrena studentii sa rezolve creativ provocarile din mediul de afaceri.”

“Obiectivul acestui program este de a utiliza strategii de ultima ora in gandirea interdisciplinara pentru a rezolva probleme complexe”, a declarat Prof. univ. dr. ION GH. ROSCA, Rector ASE Bucuresti. “Astazi, liderii in afaceri au nevoie de cunostinte apartinand unei varietati de discipline pentru a utiliza metode complementare pregatirii traditionale, cu scopul de a razbi intr-un context plin de provocari. Scopul nostru este sa ajutam atat Academia de Studii Economice cat si pe studentii acesteia sa isi largeasca orizonturile pentru a dezvolta solutii inovatoare. ASE este recunoscut drept incubator al unei curricule inovatoare si promotor al leadership-ului. KPMG este o companie recunoscuta international, care ofera consultanta in domeniul dezvoltarii durabile, guvernantei corporative si managementului riscului. Impreuna colaboram pentru crearea unei noi generatii de lideri in afaceri, antrenati sa priveasca dincolo de specializarea dobandita, pentru a gasi raspunsuri neconventionale.”

Donna Street, Profesor Universitar, Doctor la Universitatea din Dayton, Statele Unite, care a detinut anterior titlul de Profesor KPMG, a fost prezenta la Bucuresti pentru a primi titlul de doctor onorific din partea ASE. Profesorul Street a declarat: “Este o mare bucurie pentru mine sa vad ca Academia de Studii Economice din Bucuresti va beneficia de programul Profesor KPMG. Consider aceasta initiativa foarte valoroasa din punct de vedere al dezvoltarii profesionale, si sunt incantata ca domnul Profesor Nastase se va implica și iși va aduce contributia la dezvoltarea acestui parteneriat alaturi de KPMG. Activand doar in mediul educational, am observat cat de util este sa mentii legaturi puternice cu mediul de afaceri, pentru ca in acest fel poate avea loc un schimb de experienta, reciproc avantajos, intre oamenii de afaceri și personalul academic”.

Serban Toader concluzioneaza: “Am initiat acest proiect pentru a provoca studentii si pentru a-i antrena mai bine pentru cerintele mediului de afaceri. Am optat pentru o abordare proactiva a acestui parteneriat, pentru ca avem datoria de a ne aduce contributia la sistemul educational, pentru a forma urmatoarele generatii nu numai ca specialiști dar si ca lideri in afaceri. Investitia in oameni este un aspect prioritar al filozofiei noastre ca firma”.

Despre KPMG:

KPMG este reteaua globala de firme de servicii profesionale care furnizeaza servicii de audit, consultanta fiscala si in domeniul afacerilor. Ne desfasuram activitatea in 150 de tari si avem 138.000 de angajati in firmele membre din intreaga lume.

Societatile independente membre ale retelei KPMG sunt afiliate la KPMG International Cooperative („KPMG International”), o entitate elvetiana. Fiecare societate KPMG este din punct de vedere legal o entitate separata si distincta si se descrie ca atare.

In Romania, KPMG isi desfasoara activitatea in cadrul celor cinci birouri din Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Iasi, Timisoara. In prezent dispunem de un numar de peste 600 de angajati si parteneri, atat cetateni romani, cat si straini.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close