RIL respins. Decizia ICCJ nr. 1/2011

In M. Of. nr. 335 din 16 mai 2011 a fost publicata Decizia nr. 1/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul cumpetent sa judece recursul in interesul legii.

Din cuprins:

    Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 14/2010 este constituit conform dispozitiilor art. 330^6 alin. 1 – 2 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, si ale art. 27 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Conform dispozitiilor art. 330^6 alin. 8 teza intai din Codul de procedura civila, la sedinta de judecata participa toti judecatorii completului competent sa judece recursul in interesul legii.

    Sedinta completului este prezidata de doamna judecator Livia Doina Stanciu – presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

    Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror-sef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

    La sedinta de judecata participa magistratul-asistent-sef de la Sectia de contencios administrativ si fiscal, domnul Bogdan Georgescu, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa solutioneze recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind examinarea in temeiul dispozitiilor art. 38 si 238 din Codul muncii si ale art. 8 si 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a compatibilitatii clauzelor din contractele individuale de munca sau din contractele colective de munca incheiate la nivel de unitate cu cele continute in dispozitiile legale si/sau in contractele colective de munca incheiate la nivel superior.

    Sustinerile reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si dezbaterile au fost consemnate in procesul-verbal al sedintei din 21 februarie 2011, cand completul a ramas in pronuntare cu privire la exceptia inadmisibilitatii recursului in interesul legii.

    CURTEA,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

    Prin recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie se arata ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar referitor la examinarea in temeiul dispozitiilor art. 38 si 238 din Codul muncii, ale art. 8 si 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a compatibilitatii clauzelor din contractele individuale de munca sau din contractele colective de munca incheiate la nivel de unitate cu cele continute in dispozitiile legale si/sau in contractele colective de munca incheiate la nivel superior.

    Prin recursul in interesul legii se arata ca unele instante de judecata, investite cu actiuni avand ca obiect obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale decurgand din lege si/sau din contractul colectiv de munca incheiat la nivel national (de exemplu, drepturi de diurna pentru delegarea/detasarea in strainatate a angajatilor unei societati comerciale, plata salariului minim brut negociat la nivel national), au acordat prioritate principiului negocierii contractului individual de munca ori a contractului de munca incheiat la nivel de unitate, fara a examina compatibilitatea clauzelor acestor contracte cu cele cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca incheiat la nivel national.

    Totodata, se arata ca alte instante de judecata, sesizate cu acelasi gen de actiuni, au analizat compatibilitatea clauzelor contractului individual de munca sau ale contractului colectiv de munca la nivel de unitate cu dispozitiile legale in materie si cu prevederile contractelor colective de munca incheiate la nivel superior, prin aplicarea dispozitiilor art. 238 alin. (1) din Codul muncii, potrivit carora contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, iar prin contractele individuale de munca nu se pot negocia in favoarea salariatului decat drepturi superioare sau cel mult egale cu cele prevazute in lege ori prin contractul colectiv de munca de la nivel superior, s-a dat eficienta directa clauzelor mai favorabile angajatului. Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca aceste instante au pronuntat hotararile judecatoresti in litera si in spiritul legii.

    Inainte de a proceda la o analiza in fond a problemei de drept supusa dezbaterii, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a recursului in interesul legii, fata de prevederile art. 329 coroborate cu cele ale art. 330^5 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, pentru considerentele aratate in continuare:

    Potrivit dispozitiilor art. 329 din Codul de procedura civila, “Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au indatorirea sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti”.

    Conform dispozitiilor art. 330^5 din Codul de procedura civila, “Recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti irevocabile, care se anexeaza cererii”.

    Prin prezentul recurs in interesul legii, se solicita pronuntarea unei decizii privind “examinarea”, in temeiul dispozitiilor art. 38 si 238 din Codul muncii si ale art. 8 si 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a compatibilitatii clauzelor din contractele individuale de munca sau din contractele colective de munca incheiate la nivel de unitate cu cele continute in dispozitiile legale si/sau in contractele colective de munca incheiate la nivel superior.

    Rezulta astfel ca, prin recursul in interesul legii promovat, nu se solicita pronuntarea unei decizii de interpretare si aplicare unitara a dispozitiilor legale sus-mentionate din Codul muncii si din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ci se solicita “examinarea”, in raport cu dispozitiile respective, a compatibilitatii unor clauze cuprinse in contractele individuale sau colective de munca.

    In acest sens, din analiza hotararilor judecatoresti care au stat la baza formularii prezentului recurs in interesul legii, se constata ca problema de drept comuna in toate litigiile respective vizeaza in realitate aplicarea, in virtutea prevederilor Contractului colectiv de munca la nivel national, in cazul personalului trimis in strainatate de catre societatile comerciale cu capital privat a dispozitiilor referitoare la nivelul diurnei cuprinse in Hotararea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi si obligatii ale personalului roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Din analiza acelorasi hotarari judecatoresti reiese si faptul ca instantele nu au fost investite cu interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 38 si 238 din Codul muncii si ale art. 8 si 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a caror “examinare” formeaza obiectul recursului in interesul legii, ci au fost sesizate cu actiuni avand ca obiect aplicarea dispozitiilor cuprinse in Hotararea Guvernului nr. 518/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, care stabilesc nivelul diurnei pentru personalul trimis in strainatate.

    Este adevarat ca instantele judecatoresti ale caror hotarari au stat la baza promovarii recursului in interesul legii au solutionat in mod diferit problema aplicabilitatii dispozitiilor Hotararii Guvernului nr. 518/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, prin raportare la clauzele cuprinse in contracte individuale sau colective de munca, insa, prin hotararile pronuntate, nu a fost solutionata o problema de drept prin interpretarea sau aplicarea dispozitiilor din Codul muncii sau din Legea nr. 130/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, mentionate in recursul promovat de procurorul general.

    Or, din interpretarea dispozitiilor citate ale art. 329 si 330^5 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, recursul in interesul legii este admisibil numai daca a fost solutionata in mod diferit prin hotarari judecatoresti irevocabile o problema de drept constand in interpretarea si aplicarea unor dispozitii legale, iar nicidecum o aplicare gresita a legii.

    Sub acest aspect, din hotararile judecatoresti depuse in sustinerea recursului in interesul legii, se constata ca ceea ce a condus la o gresita aplicare a legii rezida in aplicarea unor clauze contractuale, iar nu a unor dispozitii legale in sensul prevederilor art. 329 din Codul de procedura civila.

    In consecinta, intrucat problema de drept supusa dezlegarii pe calea recursului in interesul legii priveste interpretarea si aplicarea unor clauze cuprinse in contractele individuale sau colective de munca, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 329 coroborat cu art. 330^5 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010.

    Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 si 330^5 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,

    INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

    In numele legii

    DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibil, recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind examinarea in temeiul dispozitiilor art. 38 si 238 din Codul muncii si ale art. 8 si 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a compatibilitatii clauzelor din contractele individuale de munca sau din contractele colective de munca incheiate la nivel de unitate cu cele continute in dispozitiile legale si/sau in contractele colective de munca incheiate la nivel superior.

    Obligatorie, conform dispozitiilor art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila.

    Pronuntata in sedinta publica astazi, 21 februarie 2011.

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close