Decizia Curtii Constitutionale nr. 575/2011 privind obiectia de neconstitutionalitate a Legii privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant

In M. Of. nr. 368 din 26 mai 2011 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 575/2011 privind obiectia de neconstitutionalitate a Legii privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant.

Din cuprins:

    I. Cu Adresa nr. 51/1.902 din 21 aprilie 2011, secretarul general al Camerei Deputatilor a transmis Curtii Constitutionale sesizarea referitoare la neconstitutionalitatea Legii privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, formulata de un numar de 110 deputati apartinand Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat si al Partidului National Liberal.

    Autorii sesizarii apartinand Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat sunt urmatorii: Victor-Viorel Ponta, Adrian Nastase, Mircea Dusa, Aurelia Vasile, Marian Neacsu, Viorel Hrebenciuc, Florin-Costin Paslaru, Lucretia Rosca, Dumitru Chirita, Victor Socaciu, Sonia-Maria Draghici, Rodica Nassar, Dorel Covaci, Victor Cristea, Cornel Itu, Florin Iordache, Ion Stan, Ion Burnei, Filip Georgescu, Andrei Dolineaschi, Iuliu Nosa, Vasile Popeanga, Neculai Ratoi, Gheorghe Ana, Angel Tilvar, Cornel-Cristian Resmerita, Marian Ghiveciu, Costica Macaleti, Eugen Bejinariu, Horia Teodorescu, Nicolae Banicioiu, Gheorghe Antochi, Viorel Stefan, Tudor Pantiru, Sorin-Constantin Stragea, Ion Calin, Nicolae Ciprian Nica, Doina Burcau, Radu Costin Vasilica, Aurel Vladoiu, Antonella Marinescu, Valeriu Stefan Zgonea, Laurentiu Nistor, Anghel Stanciu, Claudiu Iulian Manda, Florina Ruxandra Jipa, Gheorghe Ciocan, Cristian-Sorin Dumitrescu, Radu Eugen Coclici, Madalin-Stefan Voicu, Florentin Gust Balosin, Ciprian Florin Luca si Ioan Sorin Roman.

    Autorii sesizarii apartinand Grupului parlamentar al Partidului National Liberal sunt urmatorii: Cristian Adomnitei, Marin Almajanu, Sergiu Andon, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Cristian Buican, Mihaita Calimente, Mircea Vasile Cazan, Mariana Campeanu, Daniel Chitoiu, Tudor Alexandru Chiuariu, Liviu-Bogdan Ciuca, Tudor Ciuhodaru, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai Aurel Dontu, Gheorghe Dragomir, George Ionut Dumitrica, Relu Fenechiu, Damian Florea, Gheorghe Gabor, Gratiela Leocadia Gavrilescu, Dominic Andrei Gerea, Alina Stefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolta, Mihai Lupu, Dan Stefan Motreanu, Gheorghe Eugen Nicolaescu, Ludovic Orban, Ionel Palar, Viorel Palasca, Cornel Pieptea, Gabriel Plaiasu, Cristina Ancuta Pocora, Virgil Pop, Marius Octavian Popa, Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu, Calin Potor, Adriana Ana Saftoiu, Nini Sapunaru, George Adrian Scutaru, Ionut Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel Sorinel Stirbu, Gheorghe Mirel Talos, Diana Adriana Tusa, Radu Bogdan Timpau, Ioan Tintean, Florin Turcanu, Horea Dorin Uioreanu, Ana Lucia Varga si Mihai Alexandru Voicu.

    Sesizarea a fost formulata in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 11 alin. (1) lit. A.a) raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 2.453 din 21 aprilie 2011 si constituie obiectul Dosarului nr. 524 A/2011.

    II. Criticile formulate in motivarea obiectiei de neconstitutionalitate sunt structurate in doua sectiuni: critici de neconstitutionalitate extrinseca a legii, respectiv critici de neconstitutionalitate intrinseca.

    A. Critici de neconstitutionalitate extrinseca

    1. In opinia autorilor sesizarii, Legea privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant incalca dispozitiile art. 1 alin. (4) si (5) coroborate cu dispozitiile art. 61 alin. (1) si art. 114 din Constitutie, prin prisma modalitatii de adoptare a acestei legi, si anume prin angajarea raspunderii Guvernului.

    Invocand in acest sens si considerentele care au fundamentat pronuntarea de catre Curtea Constitutionala a Deciziei nr. 1.557/2009, precum si literatura de specialitate in materia institutiei angajarii raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, autorii sesizarii sustin ca nu se justifica recurgerea la aceasta procedura pentru adoptarea legii criticate.

    Astfel, nu se poate retine faptul ca adoptarea proiectului de lege in procedura obisnuita ori cu procedura de urgenta nu ar mai fi fost posibila, nici faptul ca structura politica a Parlamentului nu ar fi permis adoptarea proiectului de lege, intrucat, de vreme ce exista o majoritate parlamentara care rezulta din faptul ca partidele respective au format Guvernul, adoptarea sub forma asumarii raspunderii nu este oportuna.

    De asemenea, nu se poate retine vreun demers al Guvernului adresat Senatului pentru dezbaterea proiectului acestei legi cu procedura de urgenta, nu exista conditia urgentei care sa fi determinat o astfel de masura din partea Guvernului, astfel incat ocolirea procedurii de examinare si dezbatere a proiectului de lege, atat in cadrul comisiilor de specialitate, cat si in plenul fiecarei Camere a Parlamentului, si recurgerea la angajarea raspunderii cu privire la acesta nu isi gasesc motivarea.

    Prin exercitarea de catre Guvern a unei competente, cu nerespectarea cadrului constitutional care o circumstantiaza, s-a incalcat competenta Parlamentului de unica autoritate legiuitoare.

    Nerespectarea, pentru considerentele aratate, a dispozitiilor art. 114 din Constitutie referitoare la procedura angajarii raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege determina, potrivit sustinerilor autorilor sesizarii, si infrangerea dispozitiilor art. 1 alin. (4) si (5), coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1) privind suprematia Constitutiei si a legilor, respectiv rolul Parlamentului.

    2. Se sustine totodata ca legea criticata nesocoteste prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie si sub aspectul incalcarii prevederilor art. 21^7 si art. 31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.

    Astfel, atat normele privind tehnica legislativa, cat si prevederile Legii nr. 109/1997 privind organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social instituie obligativitatea existentei avizului consultativ al Consiliului Economic si Social in cazul actelor normative privind politica salariala. In opinia autorilor sesizarii, actul normativ criticat a fost elaborat si adoptat cu incalcarea rolului consultativ al Consiliului Economic si Social, deoarece la sectiunea a 6-a “Consultarile efectuate in vederea elaborarii prezentului act normativ” pct. 5 lit. c) din expunerea de motive se mentioneaza doar faptul ca proiectul de lege va fi supus avizarii Consiliului Economic si Social. Se arata ca este unanim recunoscut faptul ca, desi avizul este consultativ, in continutul sau solicitarea avizului si existenta lui sunt obligatorii. Or, in cazul de fata, Guvernul nu a obtinut avizul, ci doar un raspuns formal prin care se invedera ca, la termenul solicitat, Consiliul Economic si Social nu s-a putut intruni legal. Se face referire in acest sens si la Adresa Consiliului Economic si Social transmisa Secretariatului General al Guvernului si inregistrata sub nr. 1.012 din 7 aprilie 2011. Se conchide in sensul ca o astfel de conduita nu este numai de natura sa incalce principiul suprematiei legii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constitutie, ci si sa nege rolul constitutional al Consiliului Economic si Social, acela de organ consultativ al Parlamentului si Guvernului, reducand acest organism la o functie pur formala.

    B. Critici de neconstitutionalitate intrinseca a legii

    1. Se sustine ca prevederile art. 1 alin. (6) coroborate cu celelalte dispozitii ale Legii privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant nesocotesc dispozitiile art. 41 alin. (5) si pe cele ale art. 53 din Constitutie privind dreptul la negocieri colective in materie de munca, si, respectiv, restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Aceasta intrucat, impunandu-se prin art. 1 alin. (6) din lege interdictia de negociere si stabilire prin contractele colective de munca sau acordurile colective de munca a unor salarii sau alte drepturi in bani sau in natura care excedeaza prevederilor legii in discutie, se limiteaza dreptul la negocieri colective.

    Se arata in acest sens ca intr-un context de stabilizare economica, pentru a fixa conditiile de munca trebuie acordata prioritate negocierii colective in loc de a promulga o lege privind limitarea salariilor in sectorul public. Se invoca si prevederile Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 87/1948 privind libertatea sindicala si apararea dreptului sindical, subliniindu-se totodata importanta promovarii negocierii colective in sectorul educatiei, in sensul art. 4 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 98/1949 privind aplicarea principiilor dreptului de organizare si negociere colectiva.

    Se subliniaza ca legea supusa analizei nu face nicio diferentiere intre invatamantul din sectorul public si invatamantul din sectorul privat. Prin urmare, in opinia autorilor sesizarii, interdictia expresa de a nu fi negociate salarii sau alte drepturi in bani sau in natura care sa depaseasca limitele instituite prin aceasta lege opereaza si in sectorul privat, fapt ce este de natura sa incalce in mod flagrant dispozitiile constitutionale in materia garantarii dreptului la negocieri colective in materie de munca, fiind afectata insasi substanta acestui drept. Se invoca si dispozitiile Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 154/1981, pentru a defini sfera negocierilor colective, precum si un set de principii privind negocierea colectiva elaborat de Comitetul pentru Libertate Sindicala al Consiliului de Administratie al Biroului International al Muncii.

    Din aceasta perspectiva, avand in vedere actele internationale invocate, precum si faptul ca acestea reglementeaza probleme legate de drepturile omului, se sustine ca demersul legiuitorului incalca dispozitiile art. 20 din Constitutie.

    2. Se mai sustine ca prevederile Legii privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, in ansamblul lor, contravin dispozitiilor art. 47 alin. (1) si art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie referitoare la obligatia statului de a lua masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent si, respectiv, de a asigura crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii, precum si dispozitiilor art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie privind garantarea dreptului de proprietate, precum si a creantelor asupra statului si, respectiv, egala garantare si ocrotire a proprietatii private, indiferent de titular.

    In opinia autorilor sesizarii, emiterea actului normativ criticat nu are in vedere mentinerea standardelor de viata ale categoriilor sociale afectate de masurile dispuse. Prin urmare, in contextul realitatilor economice si sociale, reducerea drepturilor salariale si de natura salariala ale personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant ca urmare a aplicarii algoritmului de calcul stabilit prin legea analizata plaseaza persoanele care fac parte din corpul didactic intr-o situatie defavorabila, situata sub limita inferioara a subzistentei. Astfel, reducerea salariilor in discutie reprezinta, in cele mai multe cazuri, suma de bani necesara pentru hrana si imbracaminte. In plus, in conditiile imposibilitatii achitarii de catre aceasta categorie de salariati a ratelor la creditele contractate si a consecintelor produse de acest fapt, multi dintre cei vizati de lege, de care depind si membrii familiilor lor, vor necesita protectie sociala ce va trebui acordata de catre stat. Ca urmare, reducerea drepturilor salariale aduce atingere si principiului protectiei asteptarilor legitime a cetatenilor cu privire la un anumit nivel al protectiei si securitatii sociale. Chiar daca acest principiu nu exclude, de plano, posibilitatea statului de a opera schimbari legislative, valabilitatea acestui demers este conditionata de mentinerea unei balante rezonabile intre increderea cetatenilor in cadrul normativ existent si interesele pentru a caror satisfacere opereaza modificarea acestuia. Or, cu privire la raporturile de munca ale personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant a intervenit, in ultimii ani, un numar nejustificat de modificari legislative.

    Se sustine totodata ca prevederile legii criticate aduc atingere drepturilor salariale si de natura salariala, incalcand astfel dispozitiile art. 44 din Constitutie, respectiv pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind dreptul de proprietate. Se invoca in acest sens jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotararile pronuntate in cauzele Buchen contra Cehiei din 2002, Sporrong si Lonroth impotriva Suediei din 1982, Mellacher si altii impotriva Austriei din 1989 si James si altii impotriva Marii Britanii din 1986, conchizandu-se ca, in conceptia acestei Curti, se impune a fi realizata o distinctie intre sintagmele “a fi lipsit de bun” si “reglementare a folosintei acestui bun”, limitarea folosintei bunurilor proprietate privata fiind conforma Conventiei daca se urmareste un scop de utilitate publica si daca implica o despagubire a proprietarului. Doar in aceste conditii este respectat principiul proportionalitatii si baza rezonabila in temeiul careia se pot institui restrangeri ale dreptului de proprietate.

    In opinia autorilor sesizarii, reducerea drepturilor salariale si de natura salariala ca urmare a aplicarii algoritmului de calcul stabilit de legea supusa analizei echivaleaza practic cu o expropriere fara justa si prealabila despagubire, conditii impuse de art. 44 alin. (3) din Constitutie. De asemenea, lipseste cauza de utilitate publica, impusa de art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

    In final se invoca incidenta art. 20 din Constitutie din perspectiva incalcarii si a urmatoarelor dispozitii din acte internationale: art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25 si art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind inviolabilitatea demnitatii umane, dreptul de proprietate si, respectiv, conditiile restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, art. 4, art. 23 si art. F din partea a V-a din Carta sociala europeana, privind dreptul la o salarizare echitabila, dreptul persoanelor varstnice la protectie sociala, respectiv derogari in caz de razboi sau de pericol public si art. 17, art. 23 pct. 3 si art. 25 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului privind dreptul de proprietate, dreptul oricarui om care munceste la o retribuire echitabila si satisfacatoare si, respectiv, dreptul oricarui om la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si a familiei lui.

    III. In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului pentru a comunica punctele lor de vedere.

    IV. Presedintele Senatului, cu Adresa nr. I/372 din 2 mai 2011, a transmis Curtii Constitutionale punctul sau de vedere prin care apreciaza ca obiectia de neconstitutionalitate este intemeiata.

    In argumentarea acestui punct de vedere arata, in esenta, ca decizia Guvernului de a-si angaja raspunderea asupra legii in discutie reprezinta un act prin care sunt incalcate competentele constitutionale ale Parlamentului, Guvernul arogandu-si, in acest caz, o atributie care, potrivit art. 61 alin. (1) din Constitutie, apartine numai puterii legiuitoare. Potrivit opiniei exprimate, decizia Guvernului de a recurge la aceasta procedura nu are alt scop decat acela de a eluda dezbaterile parlamentare si deciziile pe care, eventual, Camera Deputatilor si Senatul le-ar putea adopta in cadrul acestora. Se incalca astfel dispozitiile art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) si art. 114 din Constitutie.

    Se mai arata ca legea criticata incalca dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie care consacra principiul respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor. Astfel, aceasta lege a fost elaborata si adoptata in absenta avizului cerut de lege si impus de Constitutie, cu incalcarea atat a prevederilor art. 31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, cat si celor ale Legii nr. 109/1997 privind organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social.

    Se considera ca sunt intemeiate si criticile de neconstitutionalitate intrinseca formulate de autorii sesizarii, apreciindu-se, pentru aceleasi considerente expuse de acestia, ca Legea privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant incalca prevederile art. 41 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 53 din Constitutie, precum si pe cele ale art. 44, art. 47 alin. (1) si art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie.

    V. Presedintele Camerei Deputatilor, cu Adresa nr. 51/1.927 din 26 aprilie 2011, a transmis Curtii Constitutionale punctul sau de vedere in sensul ca Legea privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant este conforma cu dispozitiile constitutionale invocate.

    Astfel, se apreciaza ca procedura utilizata de Guvern de angajare a raspunderii asupra proiectului acestei legi este in concordanta art. 114 din Constitutie, text care reglementeaza, de fapt, implicarea Guvernului in activitatea de legiferare a Parlamentului. Se considera ca art. 114 din Constitutie nu stabileste nicio conditie pentru ca Guvernul sa isi poata angaja raspunderea asupra unui proiect de lege, in afara de cele expres prevazute de acest text constitutional, iar oportunitatea si continutul initiativei de angajare a raspunderii sunt in mod exclusiv de competenta Guvernului.

    Cu privire la sustinerea privind pretinsa incalcare a prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, se arata ca este total inexacta, deoarece Curtea Constitutionala controleaza conformitatea cu Constitutia si este garantul doar al suprematiei ei, in timp ce instantele judecatoresti controleaza conformitatea cu legile a unor acte normative subsecvente acestora, asigurand astfel suprematia lor, si nu a Constitutiei. In cazul in care s-ar agrea sustinerile autorilor sesizarii, s-ar crea situatia ca la Curtea Constitutionala sa ajunga toate litigiile referitoare la nerespectarea legilor, care in prezent sunt solutionate de instantele judecatoresti.

    In ceea ce priveste lipsa avizului Consiliului Economic si Social, se arata ca nu are niciun efect juridic asupra adoptarii legii de catre Parlament, organ care, in domeniul legislativ, are o pozitie suprema. Ca urmare, rolul Consiliului Economic si Social nu poate fi decat tot consultativ, asa cum, de altfel, recunosc si autorii sesizarii.

    Referitor la pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 41 alin. (5) si art. 20 din Constitutie, se arata ca nu este motivata in vreun fel.

    Cat priveste celelalte critici de neconstitutionalitate intrinseca formulate, se arata ca nu pot fi retinute, avand in vedere faptul ca masurile dispuse prin legea criticata nu pot fi considerate arbitrare iar, in conditiile date, ele nu impun sarcini excesive asupra membrilor corpului profesoral. In acelasi timp, aceste masuri sunt aplicate tuturor si nu selectiv, adica doar unora dintre membrii corpului didactic. De altfel, neluarea unor astfel de masuri adecvate ar putea afecta stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala. Se invoca in acest sens considerentele care au fundamentat deciziile Curtii Constitutionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, nr. 871 din 25 iunie 2010 si nr. 872 din 25 iunie 2010.

    Referitor la pretinsa incalcare a art. 44 din Constitutie, se mai arata ca niciun text constitutional nu interzice statului sa aprobe doar salariile pe care le poate acorda salariatilor sai. In acest sens, statul a aprobat doar salariile pe care le poate acorda in conditii de criza economica si financiara mondiala si nationala. Cat priveste jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului invocata, se arata ca nu are legatura cu obiectul sesizarii, in cauza nefiind vorba despre o expropriere. Astfel, aprobarea unor salarii mai reduse in viitor nu poate avea drept efect suprimarea sau modificarea negativa a celor deja incasate, legea criticata avand doar efecte pentru viitor, iar nu si pentru trecut. In plus, dreptul de proprietate privata se exercita doar asupra sumelor deja incasate si nu asupra celor care ar urma sa fie incasate si, ca urmare, prin notiunea de bun se poate intelege doar sumele din prima categorie, nu si cele din a doua (care ar urma sa fie incasate).

    VI. Guvernul, cu Adresa nr. 5/2.634/28.04.201, a transmis Curtii Constitutionale punctul sau de vedere prin care apreciaza ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata.

    Astfel, cat priveste criticile de neconstitutionalitate extrinseca a legii, prin raportare la art. 114 din Constitutie, se arata, in esenta, ca sunt neintemeiate, intrucat nu exista dispozitii constitutionale, exprese sau implicite, care sa conditioneze sau sa restrictioneze in vreun fel libertatea Guvernului de a alege sa isi asume raspunderea pe un proiect de lege in fata Parlamentului, atunci cand apreciaza ca o asemenea masura se impune. Mai mult, mecanismul constitutional reglementat de art. 114 a fost instituit de catre legiuitorul constituant in vederea asigurarii unui mijloc de actiune si control reciproc intre puterea legislativa si puterea executiva, in virtutea respectarii principiului separatiei puterilor in stat.

    Referitor la criticile de neconstitutionalitate extrinseca a legii prin raportare la art. 1 alin. (5) si art. 141 din Constitutie, motivate de lipsa avizului Consiliului Economic si Social, se apreciaza ca acestea privesc, in realitate, aspecte ce tin de modul de aplicare a unor dispozitii legale procedurale in activitatea Guvernului de adoptare a actelor normative si care nu intra in competenta de solutionare a Curtii Constitutionale. Se invoca si jurisprudenta Curtii Constitutionale in materie, prin care s-a statuat ca, chiar daca avizul nu a fost emis de catre Consiliul Economic si Social din lipsa de cvorum, Guvernul, prin solicitarea avizului, a respectat prevederile constitutionale.

    Criticile de neconstitutionalitate intrinseca a legii, fundamentate pe dispozitiile art. 41 alin. (5) si art. 53 alin. (1) si (2) din Constitutie, sunt, de asemenea, neintemeiate, pentru considerentele expuse in jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale in care s-a statuat ca incheierea conventiilor colective nu se poate face decat cu respectarea legii, dreptul la negocieri colective neputand fi asimilat posibilitatii exercitarii acestuia in mod discretionar. Mai mult, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, in Romania respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie si, pe cale de consecinta, dreptul la negocierea si incheierea contractelor de munca nu se poate exercita decat cu respectarea legilor cu caracter general si cu valabilitate pe intreg teritoriul tarii. A da o alta interpretare textului art. 41 alin. (5) ar insemna asezarea unei categorii profesionale mai presus de lege, ceea ce ar conduce la nesocotirea celorlalte dispozitii si principii din cuprinsul Legii fundamentale. Referitor la sustinerea potrivit careia legea ce face obiectul sesizarii limiteaza dreptul la negocieri colective in sectorul privat, in materia salarizarii, se precizeaza ca aceasta lege reglementeaza drepturile salariale ale personalului bugetar din invatamant si nicidecum drepturile salariale ale personalului didactic din sectorul privat.

    Legea criticata nu incalca, in opinia Guvernului, nici prevederile art. 47 alin. (1) si ale art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie, intrucat, prin solutiile propuse, avand in vedere argumentele prezentate in expunerea de motive, se urmareste tocmai crearea premiselor necesare ca statul sa isi respecte obligatiile constitutionale mentionate in textele din Legea fundamentala invocate. In lipsa unei astfel de reglementari, in contextul crizei economice de care si Romania este afectata, exista riscul iminent ca o parte sau chiar intreg personalul vizat sa nu poata fi remunerat pentru activitatea depusa.

    Referitor la pretinsa incalcare a art. 44 din Constitutie, respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, se subliniaza faptul ca, in jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in mod constant asupra principiului potrivit caruia Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu garanteaza un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept castigat. Se invoca, de asemenea, distinctia operata in aceeasi jurisprudenta intre dreptul de a continua sa se primeasca in viitor un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul castigat pentru perioada in care munca a fost prestata. Se concluzioneaza ca masurile legislative cuprinse in Legea privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant sunt in concordanta cu aceasta jurisprudenta (Hotararea din 19 aprilie 2007 pronuntata in Cauza Vilho Eskelinen impotriva Finlandei, Hotararea din 8 noiembrie 2005 pronuntata in Cauza Kecho impotriva Ucrainei, Hotararea din 12 aprilie 2006 pronuntata in Cauza Stec si altii impotriva Regatului Unit, Hotararea din 13 iulie 2006 pronuntata in Cauza Bahcezaka impotriva Turciei s.a).

    CURTEA,

examinand obiectia de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Senatului, presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, Legea privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, raportata la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:

    I. Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra constitutionalitatii legii criticate.

    II. Obiectul controlului de constitutionalitate il constituie Legea privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, pentru care Guvernul si-a angajat raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului in sedinta comuna din data de 18 aprilie 2011. Nu a fost depusa motiune de cenzura, astfel incat, in temeiul art. 114 alin. (3) din Constitutie, “proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupa caz, cu amendamentele acceptate de Guvern, se considera adoptat”.

    Actul normativ criticat stabileste, in esenta, drepturile de natura salariala cuvenite personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant incepand cu data intrarii in vigoare a acestei legi si pana la 31 decembrie 2011, abrogand orice alte dispozitii contrare cu privire la stabilirea salariilor si a celorlalte drepturi de natura salariala, in anul 2011, pentru categoria profesionala vizata (art. 6 din lege).

    III. Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cele ale art. 1 alin. (4) si (5) privind separatia puterilor in stat si, respectiv, suprematia Constitutiei si a legilor, ale art. 41 alin. (5) privind dreptul la negocieri colective in materie de munca, ale art. 44 privind dreptul de proprietate, ale art. 47 alin. (1) si art. 135 alin. (2) lit. f) referitoare la obligatia statului de a lua masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent si de a asigura crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii, ale art. 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului si ale art. 114 privind angajarea raspunderii Guvernului.

    Se invoca si dispozitiile art. 20 din Constitutie, cu raportare la prevederile conventiilor Organizatiei Internationale a Muncii nr. 87/1948 privind libertatea sindicala si apararea dreptului sindical, nr. 98/1949 privind dreptul de organizare si negociere colectiva si nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective, respectiv cu raportare la art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25 si art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind inviolabilitatea demnitatii umane, dreptul de proprietate si, respectiv, conditiile restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, ale art. 4, art. 23 si art. F din partea a V-a din Carta sociala europeana, privind dreptul la o salarizare echitabila, dreptul persoanelor varstnice la protectie sociala, respectiv derogari in caz de razboi sau de pericol public si ale art. 17, art. 23 pct. 3 si art. 25 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului privind dreptul de proprietate, dreptul oricarui om care munceste la o retribuire echitabila si satisfacatoare si, respectiv, dreptul oricarui om la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si a familiei lui. Se invoca, de asemenea, si dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

    IV. Examinand obiectia de neconstitutionalitate formulata, prevederile legii criticate, prin raportare la dispozitiile constitutionale incidente, Curtea Constitutionala retine urmatoarele:

    A. In ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate extrinseca a legii

    1. In motivarea sesizarii se invoca incalcarea dispozitiilor art. 61 alin. (1) si art. 114 din Constitutie, sustinandu-se ca, in cauza, nu se justifica recurgerea la procedura angajarii raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege.

    In jurisprudenta sa – de exemplu Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011 – Curtea Constitutionala a stabilit, prin interpretarea prevederilor din Legea fundamentala incidente in materie, conditiile care trebuie intrunite pentru ca Guvernul sa isi poata angaja raspunderea in fata Parlamentului, in temeiul art. 114 din Constitutie, dupa cum urmeaza:

    – existenta unei urgente in adoptarea masurilor continute in legea asupra careia Guvernul si-a angajat raspunderea;

    – necesitatea ca reglementarea in cauza sa fie adoptata cu maxima celeritate;

    – importanta domeniului reglementat;

    – aplicarea imediata a legii in cauza.

    Avand in vedere ca si in prezenta cauza criticile intemeiate pe dispozitiile art. 61 si art. 114 din Constitutie sunt formulate din aceeasi perspectiva ca si in sesizarile care au determinat pronuntarea deciziilor mentionate, pentru a examina constitutionalitatea legii criticate, urmeaza sa se analizeze daca aceste criterii au fost respectate.

    Examinand expunerea de motive care a insotit proiectul de lege ce face obiectul controlului de constitutionalitate, se constata ca in cadrul acesteia Guvernul prezinta aspecte ce contureaza o situatie juridica specifica in materia salarizarii personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, care justifica atat existenta urgentei in adoptarea masurilor pe care legea le contine, necesitatea ca aceasta sa fie adoptata cu maxima celeritate, cat si importanta domeniului vizat si aplicarea imediata a legii.

    Aceasta situatie specifica este determinata de faptul ca in domeniul salarizarii personalului didactic din invatamant au fost adoptate, incepand cu anul 2008, o serie de acte normative, atat de catre legiuitorul primar, cat si de legiuitorul delegat, acte ce au fost supuse atat controlului Curtii Constitutionale, cat si interpretarii instantelor judecatoresti in cadrul litigiilor avand ca obiect acordarea de drepturi salariale, inclusiv din perspectiva efectelor deciziilor pronuntate de Curtea Constitutionala, cu consecinta unei practici neunitare a instantelor. Aceasta practica a fost in cele din urma deferita Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care s-a pronuntat in acest sens, in exercitarea competentei sale constitutionale prevazute de art. 126 alin. (3) din Legea fundamentala, de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti.

    Astfel, Ordonanta Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 si in anul 2009 personalului din invatamant, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, a stabilit salarizarea personalului din invatamant, reglementand cresteri salariale constand in majorarea coeficientului de multiplicare utilizat la stabilirea salariilor de baza pentru functiile didactice si functiile didactice auxiliare.

    Dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 15/2008, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008, au fost modificate succesiv prin:

    – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor masuri pentru salarizarea personalului din invatamant in anul 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 739 din 31 octombrie 2008;

    – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 pentru cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 759 din 11 noiembrie 2008;

    – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 60 din 30 ianuarie 2009;

    – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 31/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2009;

    – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 286 din 30 aprilie 2009.

    Actele normative modificatoare au stabilit, in esenta, alte conditii si criterii de acordare a drepturilor salariale pentru personalul din invatamant, iar contestarea acestor acte la Curtea Constitutionala, pe calea exceptiilor de neconstitutionalitate, a condus la constatarea neconstitutionalitatii lor, conturandu-se o jurisprudenta constanta prin care s-a statuat asupra unei limite in legiferarea prin ordonante de urgenta, si anume ca, pe aceasta cale, Guvernul sa nu procedeze la contracararea efectelor unei legi adoptate de Parlament.

    Astfel, prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor masuri pentru salarizarea personalului din invatamant in anul 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, Curtea Constitutionala a statuat ca “adoptarea de catre Guvern a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 136/2008 nu a fost motivata de necesitatea reglementarii intr-un domeniu in care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotriva, de contracararea unei masuri de politica legislativa in domeniul salarizarii personalului din invatamant adoptata de Parlament. Asa fiind, in conditiile in care legiuitorul primar a stabilit deja, prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, […] conditiile si criteriile de acordare a acestor cresteri salariale, Guvernul, prin interventia sa ulterioara, intra in conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora <<Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii>>”.

    De asemenea, prin Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 151/2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009, prin Decizia nr. 984 din 30 iunie 2009 referitoare la aceleasi dispozitii anterior mentionate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 542 din 4 august 2009, si Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant si a celor ale art. 2 si art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009, Curtea Constitutionala, constatand ca normele criticate reduc, in mod substantial, majorarile salariale la care ar fi avut dreptul personalul din invatamant in temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonantei Guvernului nr. 15/2008, a statuat ca “adoptarea ordonantelor de urgenta numai in scopul contracararii unei masuri de politica legislativa in domeniul salarizarii personalului din invatamant adoptate de Parlament incalca art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) si art. 115 alin. (4) din Legea fundamentala”.

    In sfarsit, prin Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar si a celor ale art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, Curtea, respingand ca inadmisibila exceptia [intrucat prevederile art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2009 fusesera declarate neconstitutionale prin Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009 si prin Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, iar Ordonanta Guvernului nr. 15/2008, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, fusese abrogata in mod expres prin art. 48 pct. 16 al cap. VI “Dispozitii finale” din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, ceea ce a determinat ca si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/2009, ca act normativ modificator al Ordonantei Guvernului nr. 15/2008, sa fie abrogata] a retinut in considerentele deciziei pronuntate urmatoarele: “dispozitiile art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 erau oricum afectate de vicii de neconstitutionalitate, intrucat modificau niste dispozitii legale declarate neconstitutionale […]”. Cu acelasi prilej, Curtea a reamintit considerentele de principiu din Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009, unde a retinut ca nici modificarea sau completarea dispozitiei legale criticate de catre legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstitutionalitatea constatata de catre Curtea Constitutionala, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de acelasi viciu de neconstitutionalitate in masura in care confirma solutia legislativa declarata neconstitutionala din punct de vedere intrinsec sau extrinsec. O atare solutie se impune si pentru ca viciul de neconstitutionalitate stabilit de instanta de contencios constitutional trebuie eliminat, si nu perpetuat prin actele normative succesive de modificare si completare.

    Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a abrogat, prin art. 48 pct. 16, Ordonanta Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 si in anul 2009 personalului din invatamant, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008.

    Efectele produse de diversele acte normative anterior mentionate, respectiv de deciziile pronuntate de Curtea Constitutionala, au fost interpretate in mod diferit de catre instantele judecatoresti in cadrul actiunilor prin care s-au solicitat cresterile salariale prevazute de Legea nr. 221/2008, solutiile pronuntate de catre acestea fiind sintetizate chiar in expunerea de motive a legii criticate, dupa cum urmeaza:

    – unele instante au respins cererile;

    – alte instante au apreciat ca pretentiile reclamantilor sunt justificate si au obligat paratii la plata diferentelor salariale cu incepere de la 1 octombrie 2008 pana la 31 decembrie 2009;

    – alte instante au obligat paratii la plata diferentelor salariale cu incepere de la 1 octombrie 2008 pana la 31 martie 2009;

    – alte instante au dispus obligarea paratilor la reincadrarea salariala a reclamantilor incepand cu anul 2010, luand in considerare salariile de baza aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.

    Prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a admis recursurile in interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati si de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, statuand: “Ca efect al deciziilor Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale ordonantele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 si nr. 1/2009, dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferenta dintre drepturile salariale cuvenite functiilor didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv incasate, cu incepere de la 1 octombrie 2008 si pana la data de 31 decembrie 2009.”

    In acest context specific salarizarii personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, avand in vedere consecintele modificarilor legislative si ale solutiilor pronuntate de instantele judecatoresti, si fata de impactul financiar suplimentar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011 pe care aceasta situatie l-a generat, Guvernul a promovat prin procedura angajarii raspunderii Legea privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant.

    Revenind la criteriile enuntate se constata ca este justificata atat urgenta in adoptarea masurilor continute in lege, cat si necesitatea ca legea sa fie adoptata cu maxima celeritate, cata vreme aceasta este menita atat sa elimine, pentru perioada imediat urmatoare, inechitatea in stabilirea salariilor din sistemul national de invatamant, respectiv salarizarea neunitara, in concordanta cu principiile care stau la baza salarizarii unitare a personalului platit din fonduri publice stabilite de reglementarea in aceasta materie – Legea-cadru nr. 284/2010. Asa cum se precizeaza chiar in expunerea de motive a legii, salariatii care ocupa functii identice in cadrul unitatilor de invatamant de stat sunt remunerati diferit, desi in cadrul acestor unitati se desfasoara aceleasi activitati didactice, ceea ce a determinat o interventie legislativa pentru inlaturarea acestei inechitati.

    Cu privire la celelalte doua criterii anterior enuntate – importanta domeniului reglementat si aplicarea imediata a legii in cauza, se constata, de asemenea, ca sunt respectate, cata vreme actul normativ criticat reglementeaza in domeniul salarizarii unei intregi categorii socio-profesionale, iar in absenta unei astfel de masuri imediate ar continua sa existe diferente de salarizare nejustificate intre membrii aceleiasi categorii profesionale, unii fiind beneficiarii unor drepturi acordate prin hotarari judecatoresti, altii care nu beneficiaza sau care inca nu beneficiaza de aceste drepturi. In plus, reglementarea criticata da expresie unei masuri de politica bugetara, determinata, potrivit aceleiasi expuneri de motive, de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011.

    Asadar, procedura de adoptare a legii criticate reprezinta o solutie rapida de natura sa permita unificarea salarizarii unei categorii socio-profesionale intr-un context specific acestei categorii, de natura a contracara efectele negative expuse, fiind, prin urmare, respectate dispozitiile art. 61 alin. (1) si ale art. 114 din Constitutie.

    2. Un alt motiv de neconstitutionalitate extrinseca a legii priveste lipsa avizului Consiliului Economic si Social. Se constata insa ca acest aviz a fost solicitat de Guvern, fapt mentionat chiar de autorii obiectiei de neconstitutionalitate. Sub acest aspect, Curtea Constitutionala a retinut, de exemplu prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, anterior mentionata, ca “este obligatia Consiliului Economic si Social sa avizeze proiecte de acte normative care vizeaza sfera sa de competenta, iar neindeplinirea acestei atributii mai ales in privinta actelor normative cu un impact social major constituie o intelegere gresita a rolului sau legal si constitutional, fara a fi insa afectata constitutionalitatea legii asupra careia nu a fost dat avizul Consiliului Economic si Social”. Pentru aceleasi considerente, criticile de neconstitutionalitate formulate din aceasta perspectiva nu pot fi retinute.

    B. In ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate intrinseca

    1. Autorii sesizarii sustin ca legea criticata este neconstitutionala, intrucat limiteaza dreptul la negocieri colective, prin interdictia de negociere si stabilire prin contractele colective de munca sau acordurile colective de munca a unor salarii sau alte drepturi in bani sau in natura care excedeaza acestei legi.

    Aceste sustineri sunt neintemeiate, intrucat dreptul la negocieri colective in materie de munca, reglementat de art. 41 alin. (5) din Constitutie nu presupune posibilitatea exercitarii acestuia in mod discretionar si nici nu implica existenta unei autonomii de reglementare prin incheierea contractelor de munca, respectiv de decizie in privinta continutului acestora, in afara cadrului legal, care este general obligatoriu.

    Curtea Constitutionala a statuat in mod constant ca dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate de Constitutie, prin dispozitiile art. 41 alin. (5), insa incheierea conventiilor colective nu se poate face decat cu respectarea legii. Aceste conventii sunt izvor de drept, dar forta lor juridica nu poate fi superioara legii; in consecinta, conventiile colective sunt garantate in masura in care nu incalca prevederile legale in materie. In caz contrar, “s-ar incalca un principiu fundamental al statului de drept, si anume primordialitatea legii in reglementarea relatiilor sociale. […] in consecinta, negocierea conventiilor colective nu se poate face decat cu respectarea dispozitiilor legale existente (…)”. In acest sens, pot fi amintite Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, si Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995.

    Mai mult, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat ca dispozitiile art. 41 alin. (5) din Constitutie, privind caracterul obligatoriu al conventiilor colective, nu exclud “posibilitatea legiuitorului de a interveni, din ratiuni de interes general, pentru modificarea unor dispozitii din contractele colective de munca, reglementand solutii care sa raspunda nevoilor sociale existente la un moment dat”.

    Cat priveste pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 53 din Constitutie, precum si a actelor internationale enumerate de autorii sesizarii in contextul aceleiasi critici de principiu, se constata ca aceasta nu a fost argumentata in sensul impus de dispozitiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, autorii sesizarii enuntand doar principii si texte legale. In plus, critica formulata la acest punct al sesizarii este fundamentata pe o premisa gresita, si anume aceea ca legea in discutie “nu face nicio diferentiere intre invatamantul din sectorul public si invatamantul din sectorul privat”. Este evident insa ca o astfel de diferentiere nu era necesara cata vreme actul normativ criticat priveste personalul didactic platit din fonduri publice, legiuitorul referindu-se in acest sens in mod expres la “sistemul de salarizare a personalului din institutiile de invatamant preuniversitar si universitar de stat” si la legea-cadru in materie, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.

    2. Se mai sustine ca prevederile Legii privind incadrarea si salarizarea in 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant sunt de natura sa aduca atingere drepturilor salariale si de natura salariala, constituind astfel o ingerinta care afecteaza dreptul de proprietate in substanta sa. Referindu-se la o serie de cauze solutionate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, precum si la interpretarea data de aceasta Curte notiunii de “bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, respectiv ca ingloband orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economica, astfel incat drepturile salariale si de natura salariala pot fi asimilate dreptului de proprietate, autorii sesizarii conchid ca reducerea drepturilor salariale si de natura salariala ca urmare a algoritmului de calcul stabilit de legea supusa analizei echivaleaza, practic, cu o expropriere.

    Din examinarea jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului in aceasta materie, se constata ca dreptul la anumite foloase banesti in calitate de salariat a fost asimilat, in anumite conditii, unui drept de proprietate si analizat din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

    In aceasta privinta, insa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a distins intre dreptul persoanei de a continua sa primeasca, in viitor, un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada in care munca a fost prestata.

    Astfel, prin Hotararea din 19 aprilie 2007 pronuntata in Cauza Vilho Eskelinen impotriva Finlandei, paragraful 94, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca in Conventie nu se confera dreptul de a primi in continuare un salariu cu un anumit cuantum. Reluand aceste considerente in Hotararea din 20 mai 2010, pronuntata in Cauza Lelas impotriva Croatiei, paragraful 58, Curtea a retinut ca nu este consacrat prin Conventie dreptul de a continua sa fii platit cu un salariu intr-un anumit cuantum; venitul care a fost castigat reprezinta insa un “bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (in acelasi sens, Hotararea din 13 iulie 2006 pronuntata in Cauza Bahceyaka impotriva Turciei, Hotararea din 24 martie 2005 pronuntata in Cauza Erkan impotriva Turciei, Hotararea din 9 noiembrie 2000 pronuntata in Cauza Schetini si altii impotriva Italiei). Aceeasi distinctie semnificativa este realizata si in jurisprudenta Curtii Constitutionale, aplicabila, mutatis mutandis, in prezenta cauza (spre exemplu Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010).

    Raportand, in temeiul art. 20 din Constitutie, reglementarea criticata la interpretarea data prin aceste considerente de principiu dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, se constata ca sustinerile autorilor sesizarii sunt neintemeiate. Astfel, legea supusa controlului Curtii stabileste drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrarii sale in vigoare si pana la finele anului 2011, asadar pentru viitor, fara a afecta in niciun mod drepturile salariale dobandite pentru perioada anterioara intrarii sale in vigoare. Ca urmare, nu se poate retine ca dispozitiile sale ar stabili o ingerinta de tipul privarii de proprietate prohibita de Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

    Cat priveste salariul care urmeaza a fi platit in viitor, Curtea retine ca este dreptul autoritatii legiuitoare de a elabora masuri de politica legislativa in domeniul salarizarii in concordanta cu conditiile economice si sociale existente la un moment dat. In aceasta privinta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu in Hotararea din 8 noiembrie 2005 pronuntata in Cauza Kechko impotriva Ucrainei, paragraful 23, ca statul este cel in masura sa stabileasca ce sume trebuie platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau incetarea platii unor astfel de sume prin modificari legislative corespunzatoare.

    De altfel, printr-o jurisprudenta constanta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca statele se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor lor in acest domeniu (spre exemplu, Hotararea din 8 decembrie 2009 pronuntata in Cauza Wieczorek impotriva Poloniei, si Hotararea din 2 februarie 2010 pronuntata in Cauza Aizpurua Ortiz impotriva Spaniei, aplicabile mutatis mutandis).

    Se mai invoca, in acelasi context, ca reducerea drepturilor salariale si de natura salariala, operata prin legea criticata, este de natura sa aduca atingere principiului protectiei asteptarilor legitime a cetatenilor, care obliga organele statului sa actioneze in conformitate cu prevederile legale in vigoare, astfel incat cetatenii sa aiba posibilitatea de a conta pe previzibilitatea normelor legale adoptate, fiind in masura sa isi planifice viitorul in contextul drepturilor conferite prin aceste dispozitii.

    Principiul invocat de autorii sesizarii, dezvoltat intr-o bogata jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, impune existenta unei legislatii predictibile, unitare si coerente. De asemenea, impune limitarea posibilitatilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea, ceea ce presupune obligatii deopotriva opozabile atat legiuitorului primar, cat si celui delegat.

    Examinand legea criticata prin prisma exigentelor mentionate, se constata ca acestea nu sunt incalcate, cata vreme Legea privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant a fost adoptata pentru a realiza unificarea salarizarii unei categorii socio-profesionale, respectiv pentru reglementarea unitara a domeniului vizat.

    Principiul previzibilitatii legii si al protectiei asteptarilor legitime a cetatenilor este invocat de autorii sesizarii in corelatie cu prevederile art. 47 alin. (1) si ale art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie, care reglementeaza obligatia statului de a lua masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent, precum si de a crea conditiile necesare pentru cresterea calitatii vietii. Examinand atat expunerea de motive a legii ce face obiectul sesizarii, precum si punctul de vedere exprimat de Guvern, se constata ca aceasta lege temporara a fost promovata in scopul de a crea premisele necesare pentru ca statul sa isi indeplineasca obligatiile constitutionale mentionate, prin aplicarea masurilor preconizate urmand sa se asigure existenta fondurilor necesare pentru ca intreg personalul din invatamant sa isi poata primi drepturile cuvenite, in aceleasi conditii, fara discriminari. In plus, drepturile castigate nu sunt cu nimic afectate prin noua reglementare.

    Pentru toate aceste motive, nu se poate retine nici incalcarea celorlalte reglementari din acte internationale invocate de autorii sesizarii in finalul acesteia. De altfel, aceste acte si dispozitii sunt enuntate cu titlu generic, fara a fi insotite de critici specifice si consistente care sa permita o analiza distincta de constitutionalitate.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUTIONALA

    In numele legii

    DECIDE:

    Constata ca obiectia de neconstitutionalitate referitoare la dispozitiile Legii privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant este neintemeiata, in raport cu criticile formulate.

    Definitiva si general obligatorie.

    Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

    Dezbaterea a avut loc la data de 4 mai 2011 si la aceasta au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan si Tudorel Toader, judecatori.