Sunt neconstitutionale dispozitiile art. 44 alin. (3) din Codul de procedura fiscala in masura in care se interpreteaza in sensul ca organul fiscal emitent poate sa procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu inlaturarea nejustificata a ordinii de realizare a modalitatilor de comunicare prevazute la art. 44 alin. (2) lit. a) – d) din acelasi cod

In M. Of. nr. 482 din 7 iulie 2011 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 536/2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Din cuprins:

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Catalina Gliga.

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, exceptie ridicata din oficiu de Judecatoria Constanta – Sectia civila in Dosarul sau nr. 32.569/212/2009.

    La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.

    Cauza fiind in stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neintemeiata a exceptiei de neconstitutionalitate, precizand ca instanta are posibilitatea de a verifica daca au fost indeplinite cerintele legii in cazul comunicarii prin publicitate a actului administrativ fiscal. Invoca si jurisprudenta Curtii constitutionale, reprezentata de deciziile nr. 1.288 din 2 decembrie 2008 si nr. 667 din 30 aprilie 2009.

    CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

    Prin Incheierea din 18 februarie 2010, pronuntata in Dosarul nr. 32.569/212/2009, Judecatoria Constanta – Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de instanta, din oficiu, intr-o cauza civila avand ca obiect validarea unei popriri.

    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, Judecatoria Constanta sustine ca prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 sunt neconstitutionale in masura in care nu prevad ca modalitatea comunicarii prin publicitate a actului administrativ fiscal poate fi folosita numai in cazul in care contribuabilul nu s-a prezentat la sediul organului administrativ fiscal emitent sau daca, prezentandu-se, a refuzat sa primeasca actul sub semnatura. In aceasta ipoteza, autoritatea administrativa trebuie sa faca dovada ca a trimis actul prin posta la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire sau prin alte mijloace, ca, de exemplu, fax sau e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia.

    Precizeaza ca, in forma actuala, textul de lege criticat nu reglementeaza o ordine a modalitatilor de comunicare a actelor administrative fiscale, iar comunicarea prin afisare nu reprezinta doar o modalitate ultima si subsidiara de comunicare, care sa fie folosita doar in cazul in care celelalte modalitati de comunicare nu au putut fi indeplinite din motive obiective, asa cum Curtea Constitutionala a retinut in Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 437 din 26 iunie 2009). Arata ca, astfel cum rezulta din lege, autoritatea administrativa fiscala are dreptul de a opta pentru oricare dintre modalitatile de comunicare, fara a fi tinuta sa faca dovada ca folosirea modalitatilor care asigura comunicarea efectiva a actului fiscal nu a avut ca rezultat transmiterea actului catre contribuabil.

    In concluzie, considera ca textul de lege criticat nu asigura efectivitatea dreptului de informare a contribuabilului si nici efectivitatea dreptului la aparare.

    In plus, precizeaza ca instanta nu are posibilitatea de a constata folosirea abuziva a acestui mod de comunicare a actelor administrative fiscale, astfel ca acest aspect nu tine de aplicarea si interpretarea legii, in conditiile in care legea nu impune autoritatii administrative sa faca in prealabil demersurile ce tind la efectiva comunicare a actului.

    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu si-au exprimat punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au urmatorul continut:

    – Art. 44 alin. (3): “(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, a unui anunt in care se mentioneaza ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. In cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevazute la art. 35, afisarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autoritatii administratiei publice locale respective. In lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judetean. In toate cazurile, actul administrativ fiscal se considera comunicat in termen de 15 zile de la data afisarii anuntului.”

    In sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, se invoca dispozitiile din Constitutie cuprinse la art. 21 privind accesul liber la justitie, la art. 24 care garanteaza dreptul la aparare si la art. 52 referitor la dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica.

    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observa ca textul de lege ce formeaza obiectul acesteia se refera la realizarea comunicarii prin publicitate a actelor administrative fiscale, si anume prin afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si, dupa caz, pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sau a autoritatii administratiei publice locale ori a consiliului judetean respectiv, a unui anunt in care se mentioneaza ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului.

    Curtea retine ca aceasta reprezinta una dintre cele patru modalitati enumerate in art. 44 alin. (2) lit. a) – d) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 prin care legiuitorul a stabilit ca pot fi comunicate actele administrative fiscale, dupa cum urmeaza: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura, data comunicarii fiind data ridicarii sub semnatura a actului; b) prin remiterea, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicarii fiind data remiterii sub semnatura a actului; c) prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate.

    Curtea observa ca textul de lege mentionat enumera aceste modalitati fara sa contina vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate in care acestea pot fi folosite, astfel ca instanta de judecata care a ridicat din oficiu exceptia de neconstitutionalitate a semnalat ca, in practica, in lipsa unei mentiuni exprese referitoare la obligativitatea respectarii ordinii in care acestea sunt enumerate, exista o tendinta a organelor fiscale de a ignora succesiunea in care acestea sunt prevazute in art. 44 alin. (2) si de a recurge la comunicarea direct prin publicitate, fara a proceda la epuizarea celorlalte mijloace de comunicare a actului administrativ fiscal.

    Curtea constata ca o astfel de interpretare aduce atingere dreptului de acces liber la justitie al contribuabilului care contesta existenta sau cuantumul obligatiei fiscale. Tinand cont de faptul ca momentul de la care incepe sa curga termenul pentru introducerea contestatiei il reprezinta data comunicarii, incertitudinea acestuia constituie un obstacol in exercitarea dreptului de acces la instanta.

    Procedand la o interpretare teleologica a acestor dispozitii legale, Curtea observa ca enumerarea pe care o contin nu este intamplatoare, ci modalitatile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt mentionate intr-o ordine de prioritate in ceea ce priveste aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigura certitudinea absoluta a luarii la cunostinta a contribuabilului de continutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a), constand in prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura. De asemenea, un grad inalt de certitudine il confera si modalitatea prevazuta la lit. b), si anume remiterea catre contribuabil, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal. Urmeaza, potrivit lit. c), comunicarea prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia. In fine, la lit. d) se mentioneaza comunicarea prin publicitate, a carei descriere se gaseste in textul de lege criticat in cauza de fata.

    In mod evident, intentia legiuitorului a fost de a institui o anumita ordine pentru modalitatile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurand, prin succesiunea mentionata la lit. a) – d), obligatia organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevazuta in art. 44 alin. (2).

    In jurisprudenta sa, reprezentata de Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 437 din 26 iunie 2009, si de Decizia nr. 891 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582 din 17 august 2010, Curtea a retinut, in mod judicios, ca prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, care consacra posibilitatea realizarii comunicarii prin publicitate, reglementeaza o modalitate ultima si subsidiara de comunicare a actelor administrative fiscale, folosita doar in cazul in care celelalte modalitati de comunicare nu au putut fi indeplinite din motive obiective. Curtea a observat, cu acele prilejuri, ca este apanajul exclusiv al instantelor judecatoresti constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative.

    In cauza de fata, instanta care a ridicat din oficiu exceptia de neconstitutionalitate a criticat textul de lege ce formeaza obiectul acesteia prin prisma art. 21 si a art. 24 din Constitutie, ca urmare a imposibilitatii de a verifica si a sanctiona, eventual, nerespectarea de catre organul fiscal a ordinii in care, in cuprinsul art. 44 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, sunt enumerate modalitatile prin care se poate face comunicarea actelor administrative fiscale.

    Curtea observa ca art. 44 alin. (4) din aceeasi ordonanta prevede ca dispozitiile Codului de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzator si in materia comunicarii actelor administrative fiscale, ceea ce inseamna ca este incident art. 95 alin. 4 din Codul de procedura civila, in sensul ca, in cazul comunicarii cu rea-credinta prin publicitate a actului administrativ fiscal, vor fi anulate actele savarsite ulterior acestui moment.

    Curtea observa ca Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala reprezinta o lege speciala, care instituie unele reguli derogatorii de la cele stabilite de dreptul comun, reprezentat de Codul de procedura civila. Interesul organelor fiscale de aducere la cunostinta contribuabilului a existentei unei obligatii fiscale al carei creditor este insusi statul implica necesitatea comunicarii actului administrativ in care aceasta este consemnata prin modalitati care sa asigure aducerea efectiva la cunostinta contribuabilului despre existenta unor obligatii fiscale in sarcina sa.

    Asa fiind, legiuitorul a prevazut ca actele administrative fiscale pot fi comunicate prin publicitate si in cazul in care domiciliul contribuabilului este cunoscut. In acest caz, insa, trebuie ca, anterior recurgerii la aceasta modalitate, sa fi fost respectata cu strictete ordinea prevazuta in art. 44 alin. (2) lit. a) – c) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, astfel incat comunicarea prin publicitate sa reprezinte doar o modalitate ultima si subsidiara, dupa cum a remarcat si Curtea Constitutionala in jurisprudenta mai sus citata.

    Asadar, in cazul actelor administrative fiscale, comunicarea acestora se indeplineste prin publicitate si in ipoteza in care se cunoaste domiciliul fiscal al contribuabilului, dar comunicarea nu s-a putut realiza prin celelalte modalitati prevazute de textul amintit. Instantele vor trebui sa examineze, insa, daca aceasta comunicare prin publicitate a fost indeplinita doar ca urmare a imposibilitatii realizarii procedurii de comunicare prin celelalte modalitati, in ordinea in care acestea sunt enumerate la art. 44 alin. (2) lit. a) – c). Interpretarea prevederilor art. 44 alin. (2) din Codul de procedura fiscala potrivit careia enumerarea cuprinsa in acesta constituie si ordinea de prioritate pentru realizarea modalitatilor de comunicare a actelor administrativ fiscale, la respectarea careia instantele de judecata trebuie sa vegheze, este singura care poate inlatura viciul de neconstitutionalitate de care textul sufera prin lipsa unei mentiuni exprese in acest sens.

    Nu in ultimul rand, Curtea observa ca ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate pentru motive deja lamurite de catre Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa, tinde la infrangerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curtii Constitutionale, care se ataseaza inclusiv deciziilor prin care se constata neconstitutionalitatea legilor sau a ordonantelor ori a unor dispozitii din acestea. Indiferent de interpretarile ce se pot aduce unui text, atunci cand Curtea Constitutionala a hotarat ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, atat instantele judecatoresti, cat si organele administrative trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare.

    Pentru a da o forta sporita deciziei si fara a marca o reconsiderare a jurisprudentei sale, Curtea, prin prezenta decizie, va constata neconstitutionalitatea oricarei alte interpretari pe care practica administrativa sau judecatoreasca ar putea sa o atribuie textelor legale criticate fata de cea consacrata prin Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009. In acest sens, Curtea reitereaza cele statuate in jurisprudenta sa, spre exemplu, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995 sau Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, in sensul ca puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. In consecinta, atat Parlamentul, cat si Guvernul si toate celelalte autoritati si institutii publice urmeaza sa respecte intru totul atat considerentele, cat si dispozitivul prezentei decizii.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (1) si (4) din Constitutie, precum si al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 si al art. 31 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate,

    CURTEA CONSTITUTIONALA

    In numele legii

    DECIDE:

    Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata din oficiu de Judecatoria Constanta – Sectia civila in Dosarul sau nr. 32.569/212/2009 si constata ca dispozitiile art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca organul fiscal emitent poate sa procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu inlaturarea nejustificata a ordinii de realizare a modalitatilor de comunicare prevazute la art. 44 alin. (2) lit. a) – d) din aceeasi ordonanta.

    Definitiva si general obligatorie.

    Decizia se comunica presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

    Pronuntata in sedinta publica din data de 28 aprilie 2011.