Cresterea ratelor de cofinantare a fondurilor UE pentru a impulsiona redresarea economiei europene
Comisia Europeana a decis astazi o serie de masuri care ar trebui sa aduca o contributie semnificativa la relansarea unora dintre economiile din UE care se confrunta cu cele mai mari dificultati.
Conform propunerii, sase tari vor putea sa-si diminueze contributia la proiectele pe care le cofinanteaza in prezent impreuna cu Uniunea Europeana. Comisia pune la dispozitia Greciei, Irlandei, Portugaliei, Romaniei, Letoniei si Ungariei o cofinantare UE suplimentara, esentiala pentru proiectele de impulsionare a cresterii si a competitivitatii din aceste tari. Prin urmare, ele vor putea sa-si diminueze contributia in cadrul cofinantarii, intr-un moment in care bugetele lor nationale sunt supuse unei presiuni considerabile; in acest mod, programele care nu au fost inca executate din lipsa de fonduri nationale vor putea sa fie lansate si sa injecteze bani in economie.
Presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat: „Aceste propuneri constituie un raspuns exceptional la circumstante exceptionale. Accelerarea acestor fonduri, impreuna cu programele de asistenta financiara, demonstreaza angajamentul Comisiei de a impulsiona prosperitatea si competitivitatea tarilor cel mai grav afectate in urma crizei financiare – contribuind in acest mod la un fel de „Plan Marshall” pentru redresarea economica. Aceasta decizie va injecta fonduri esentiale in economiile nationale, reducand necesitatea de cofinantare a proiectelor din bugetele nationale. Invit Parlamentul European si Consiliul sa aprobe de urgenta aceasta decizie, pentru ca fondurile sa ajunga pe teren pana in cursul primei parti a anului urmator.”
Masura nu reprezinta o finantare noua sau suplimentara, ci permite plata anticipata a unor fonduri deja alocate in cadrul politicilor UE privind coeziunea, dezvoltarea rurala si pescuitul. Contributia UE va creste pana la o valoare maxima de 95%, daca acest lucru va fi solicitat de unul dintre statele membre in cauza. Aceasta masura ar trebui sa fie insotita de stabilirea unei ordini a prioritatilor in favoarea proiectelor axate pe crestere si ocuparea fortei de munca, de exemplu privind formarea lucratorilor, crearea unor clustere de intreprinderi sau investitiile in infrastructura de transport. In acest fel se poate mari nivelul executarii si al absorbtiei fondurilor si se pot injecta bani suplimentari in economie mai rapid.
Masura vizeaza statele membre care au fost cel mai grav afectate de criza si care primesc sprijin financiar in cadrul unui program prin intermediul mecanismului privind balanta de plati pentru tari din afara zonei euro (Romania, Letonia si Ungaria) sau prin intermediul mecanismului european de stabilizare financiara pentru tari din zona euro (Grecia, Irlanda si Portugalia).
Comisia va cere Consiliului si Parlamentului European sa adopte propunerea, printr-o procedura legislativa accelerata, pana la sfarsitul lui 2011, pentru a permite ca proiectele foarte importante sa fie transpuse in realitate cat mai curand posibil.
Aceasta masura de completare are o natura exceptionala si temporara si va lua sfarsit de indata ce statele membre vor inceta sa primeasca fonduri in cadrul programelor de asistenta financiara.
Pentru a contribui la absorbtia fondurilor, Comisia coopereaza cu statele membre in cauza pentru a elimina blocajele, a consolida capacitatea administrativa si a accelera punerea in aplicare si utilizarea fondurilor pe teren. In cazul specific al Greciei, Comisia a stabilit un grup operativ care o va ajuta sa puna in aplicare masurile prevazute de programul de ajustare economica si va lua toate masurile necesare pentru a asigura o absorbtie mai rapida a fondurilor UE.
Context
Comisia propune Parlamentului European si Consiliului ajustarea sistemului actual de cofinantare UE a politicilor de coeziune, pescuit si dezvoltare rurala pentru Grecia, Irlanda, Portugalia, Romania, Letonia si Ungaria. Fiecare stat membru va trebui sa faca o cerere pentru a beneficia de noul sistem. Tabelul de mai jos prezinta impactul maxim preconizat, exprimat in milioane de euro.
Stat membru | Total | |
Total pentru cele sase state membre | 2 884 | |
Suma pentru fiecare stat membru | Grecia | 879 |
Ungaria | 308 | |
Irlanda | 98 | |
Letonia | 255 | |
Portugalia | 629 | |
Romania | 714 |
Ce fonduri sunt vizate si care sunt obiectivele lor?
Fondul european de dezvoltare regionala (FEDER)
FEDER are obiectivul de a consolida coeziunea economica si sociala din Uniunea Europeana. El abordeaza dezechilibrele regionale si finanteaza programe privind dezvoltarea regionala, schimbarea economica, marirea competitivitatii si cooperarea teritoriala din cadrul Uniunii. Fondul urmareste sa amelioreze infrastructura, sa impulsioneze competitivitatea, sa stimuleze cercetarea si inovarea, precum si dezvoltarea regionala durabila. Investitiile vizeaza proiecte axate, de exemplu, pe inovare si economia cunoasterii, pe mediu si prevenirea riscurilor, pe eficienta energetica si interconectivitatea transporturilor si a telecomunicatiilor.
Fondul de coeziune (FC)
Fondul de coeziune este axat pe infrastructura de transport si de mediu, precum si pe eficienta energetica si energiile din surse regenerabile, pentru statele membre cu un venit national brut (VNB) mai mic de 90% din media UE. El contribuie la reducerea deficitului economic si social al acestor state, precum si la stabilizarea economiei lor. Fondul investeste in proiecte de dezvoltare a retelelor transeuropene de transport si energie, sprijinind eficienta energetica si utilizarea energiilor regenerabile si consolidand transporturile publice.
Fondul social european (FSE)
Fondul social european finanteaza programe care urmaresc obtinerea unor niveluri mai ridicate de ocupare a fortei de munca si de incluziune sociala in UE. El sprijina eforturile statelor membre pentru ca forta de munca si intreprinderile Europei sa devina mai bine pregatite pentru a face fata provocarilor la nivel global. Fondul ajuta, de exemplu, lucratorii sa dobandeasca noi competente sau intreprinderile sa faca fata schimbarilor.
Fondul european pentru pescuit (FEP)
Fondul european pentru pescuit ofera asistenta financiara pentru a promova un echilibru viabil intre resurse si capacitatea de pescuit a flotei UE, pentru a incuraja dezvoltarea durabila a pescuitului in apele interioare, pentru a consolida competitivitatea sectoarelor pescuitului si acvaculturii, pentru a proteja si stimula protectia mediului legat de activitatile de pescuit si acvacultura, pentru a incuraja dezvoltarea durabila si imbunatatirea calitatii vietii in zonele cu activitati in sectoarele pescuitului si acvaculturii.
Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala(FEADR)
Fondul european agricol pentru dezvoltare ruralaare obiectivul de a consolida politica de dezvoltare rurala a UE. Fondul contribuie la imbunatatirea (1) competitivitatii agriculturii si silviculturii (2) mediului si zonelor rurale (3) calitatii vietii si gestionarii activitatilor economice in zonele rurale. Fondul completeaza masuri nationale, regionale si locale, care contribuie la realizarea prioritatilor Uniunii.
Mai multe informatii:
Mecanisme de asistenta financiara
Mecanismul privind balanta de plati pentru tari din afara zonei euro
http://ec.europa.eu/economy_finance/eu_borrower/balance_of_payments/index_en.htm
Mecanismul european de stabilizare financiara pentru tari din zona euro
http://ec.europa.eu/economy_finance/eu_borrower/efsm/index_en.htm
Sursa: Comisia Europeana