Ministerul Finantelor Publice a emis 2 noi Acorduri de finantare in baza H.G. nr.1680/2008
In data de 03.10.2011, Ministerul Finantelor Publice a emis, in baza schemelor de ajutor de stat regional pe care le administreaza, 2 acorduri de finantare pentru 2 proiecte de investitii ce urmeaza a fi implementate de S.C. Cord Romania S.R.L. si S.C. ContiTech Fluid Automotive S.R.L.
Proiectul dezvoltat de S.C. Cord Romania S.R.L., o societate comerciala avand ca actionari companiile Pirelli si Continental, unii dintre principalii jucatori pe piata mondiala a anvelopelor, consta in extinderea si diversificarea capacitatii de productie de fir otonat destinat fabricarii anvelopelor prin construirea la Slatina (Judetul Olt) a unei hale de productie si dotarea acesteia cu echipamente si utilaje tehnologice specifice. Investitia S.C. Cord Romania S.R.L. are o valoare totala de 27,23 mil. Euro si va genera un numar de cel putin 200 de noi locuri de munca care se vor adauga celor 373 deja existente. Proiectul va fi sustinut cu un ajutor de stat aprobat in valoare de 6,18 mil. Euro.
Proiectul dezvoltat de S.C. ContiTech Fluid Automotive S.R.L., o divizie a concernului Continental, consta in construirea unei hale industriale si instalarea unei linii complete de productie de furtunuri de apa/aer pentru industria auto in vederea extinderii capacitatii de productie deja existente la Carei (Judetul Satu Mare). Proiectul de investitii in valoare de 15,14 mil Euro, va genera un numar total de 300 de noi locuri de munca care se vor adauga celor 847 deja existente si va fi sprijinit cu ajutor de stat in valoare de 4,408 mil. Euro.
Aceste 2 acorduri se adauga celorlalte 22 de acorduri de finantare emise de Ministerul Finantelor Publice in perioada 2008-2011 in baza schemelor de ajutor de stat regional pe care le administreaza conform prevederilor H.G. nr.1165/2007, H.G. nr.753/2008 si H.G. nr.1680/2008. Aceste proiecte de investitii in valoare totala de 1.233 mil. Euro genereaza un numar de peste 6.939 noi locuri de munca in domenii precum productia de autovehicule si componente pentru autovehicule, cercetare – dezvoltare in sectorul auto, prelucrarea carnii de pasare, productia de componente pentru microirigatii, productia de componente pentru industria aeronautica, productia de vagoane pentru calatori, productia de componente pentru extractia petrolului, produse din mase plastice, turism, medical etc., urmand fi sustinute prin masuri de sprijin de natura ajutorului de stat in valoare totala de aproximativ 329 mil. Euro.
Pana in prezent a fost deja decontat un ajutor de stat in valoare de aproximativ 110,18 mil. Euro pentru proiectele finalizate (Renault Mecanique Roumanie, Aaylex, Automobile Dacia) sau aflate in diverse stadii de implementare, precum: Pirelli, Renault Technologie Roumanie , Delphi, Premium Aerotec, Remar.
Sursa: Ministerul Finantelor Publice