O clauza a unui contract de distributie selectiva prin care se interzice distribuitorilor societatii Pierre Fabre Dermo-Cosmétique sa vanda produsele acesteia pe internet constituie o restrangere a concurentei prin obiect, cu exceptia cazului in care aceasta clauza este justificata in mod obiectiv

O astfel de interdictie nu poate beneficia de o scutire pe categorii insa ar putea, in anumite conditii, sa beneficieze de o scutire individuala

Articolul 101 TFUE interzice acordurile care au ca obiect restrangerea concurentei. Articolul 101 alineatul (3) TFUE prevede ca, in anumite conditii, acordurile care imbunatatesc distributia produselor sau contribuie la promovarea progresului economic pot beneficia de o exceptare individuala. In plus, diverse regulamente prevad ca anumite categorii de acorduri pot beneficia de o scutire pe categorii. Unul dintre aceste regulamente, regulamentul privind exceptarea pe categorii a acordurilor verticale1, prevede o astfel de scutire pentru acordurile verticale care indeplinesc anumite conditii. Totusi, acest regulament cuprinde o lista de acorduri care nu pot beneficia de o scutire pe categorii.

PierreFabre Dermo-Cosmétique („PFDC”) este o societate a grupului Pierre Fabre. Aceasta are ca obiect de activitate fabricarea si comercializarea de produse cosmetice si de ingrijire personala si detine mai multe filiale, printre care, in special, laboratoarele Klorane, Ducray, Galénic si Avène, ale caror produse cosmetice si de ingrijire personala se vand, sub aceste marci, in cea mai mare parte in farmacii, atat pe piata franceza, cat si pe piata europeana.

Produsele in cauza nu intra in categoria medicamentelor si sunt, prin urmare, exceptate de la monopolul farmaciilor prevazut de legislatia franceza. In contractele de distributie a produselor mentionate privind marcile Klorane, Ducray, Galénic si Avène se precizeaza ca vanzarile trebuie sa aiba loc exclusiv intr-un spatiu fizic, in prezenta obligatorie a unui farmacist care poseda o diploma de specialitate, limitand astfel in practica orice forma de vanzare pe internet.

In octombrie 2008, inurma unei anchete, autoritatea de concurenţa din Franţa a decis ca, intrucat interziceau de facto orice vanzare pe internet, acordurile de distributie ale PFDC constituiau acorduri anticoncurentiale contrare atat legislatiei franceze, cat si dreptului Uniunii in materia concurentei. Astfel, autoritatea de concurenţa a considerat ca interzicerea vanzarii pe internet avea in mod necesar ca obiect restrangerea concurentei si ca nu putea beneficia de o scutire pe categorii. Aceasta autoritate a decis in plus ca aceste acorduri nu puteau sa beneficieze nici de o exceptare individuala.

PFDC a introdus o actiune impotriva acestei deciziila Courd’appel de Paris (Franta), care a intrebat Curtea de Justitie daca o interdictie generala si absoluta de a vinde pe internet constituie o restrangere a concurentei „prin obiect”, daca un asemenea acord poate beneficia de o exceptare pe categorii si daca, in cazul in care exceptarea pe categorii este inaplicabila, acest acord poate beneficia de o exceptare individuala in temeiul articolului 101 alineatul (3) TFUE.

Prin hotararea pronuntata astazi, Curtea aminteste ca pentru a aprecia daca o clauza contractuala implica o restrangere a concurentei „prin obiect”, trebuie analizate cuprinsul clauzei, obiectivele pe care urmareste sa le atinga, precum si contextul economic si juridic in care aceasta se inscrie.

In ceea ce priveste acordurile care constituie un sistem de distributie selectiva, Curtea a statuat deja ca astfel de acorduri influenteaza in mod necesar concurenta in cadrul pietei comune. In lipsa unei justificari obiective, astfel de acorduri trebuie considerate „restrangeri prin obiect”. Cu toate acestea, un sistem de distributie selectiva este conform dreptului Uniunii in masura in care alegerea revanzatorilor se face pe baza unor criterii obiective de natura calitativa, stabilite in mod uniform pentru toti revanzatorii potentiali si aplicate nediscriminatoriu, proprietatile produsului in cauza impun o astfel de retea de distributie pentru a mentine calitatea si a asigura utilizarea corecta a acestuia si, in sfarsit, criteriile definite nu depasesc ceea ce este necesar.

Dupa ce a amintit ca este de competenta instantei de trimitere sa examineze daca o clauza contractuala care interzice de facto toate formele de vanzare pe internet poate fi justificata de un obiectiv legitim, Curtea i-a pus la dispozitie in acest scop elemente de interpretare a dreptului Uniunii care sa ii permita sa se pronunte.

Astfel, Curtea subliniaza faptul ca, avand in vedere libertatile de circulatie, nu a admis, pentru a justifica o interdictie de vanzare pe internet, argumentele referitoare la necesitatea de a oferi consiliere personalizata clientului si de a asigura protectia acestuia impotriva unei utilizari incorecte a produselor – astfel cum rezulta din jurisprudenţa sa referitoare la vanzarea de medicamente care nu necesita reteta2 si de lentile de contact3. Totodata, Curtea statueaza ca necesitatea de a proteja imaginea de prestigiu a produselor PFDC nu poate constitui un obiectiv legitim pentru restrangerea concurentei.

In ceea ce priveste posibilitatea ca un contract de distributie selectiva sa beneficieze de o exceptare pe categorii, Curtea aminteste ca aceasta exceptare nu se aplica acordurilor verticale care au ca obiect restrangerea vanzarilor active sau pasive catre utilizatorii finali de catre membrii unui sistem de distributie selectiva care opereaza pe piata in calitate de vanzatori cu amanuntul. Or, o clauza contractuala care interzice de facto internetul ca modalitate de comercializare are ca obiect cel putin restrangerea vanzarilor pasive catre utilizatorii finali care doresc sa cumpere pe internet si care sunt localizati in afara zonei de acoperire fizica a unui membru al sistemului de distributie selectiva. In consecinta, exceptarea pe categorii nu se aplica acestui contract.

In schimb, un astfel de contract poate beneficia, cu titlu individual, de aplicabilitatea exceptarii legale prevazute la articolul 101 alineatul (3) TFUE daca instanta de trimitere constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de aceasta dispozitie.

MENȚIUNE: Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Instanta nationala are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.

 ¹ Regulamentul (CE) nr. 2790/1999 al Comisiei din 22 decembrie 1999 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale şi practici concertate (JO1999 L 36, p. 21, Ediţie speciala, 08/vol. 1, p. 66).

² Hotararea Curţii din 11 decembrie 2003, Deutscher Apothekerverband (a se vedea CP 113/03).

³ Hotararea Curţii din 2 decembrie 2010, Ker-Optika (a se vedea CP 117/10).