PeliFilip a sustinut din nou ascensiunea lui Alex Gavan la peste 8000 metri
PeliFilip a sustinut ascensiunea alpinistului Alex Gavan in ultima expeditie de escaladare a varfului Manaslu, cu o inaltime de 8156 metri, din muntii Himalaya.
„Salutam si de aceasta data performanta lui Alex Gavan si suntem onorati sa ii fim alaturi intr-un proiect in care impartasim valori comune: performanta exceptionala si atingerea cu succes a obiectivelor propuse.” afirma Francisc Peli, partener PeliFilip.
„Reusita pe termen lung in proiecte cu adevarat ambitioase presupune atat asocierea cu parteneri ambitiosi, cat si un set de valori comune”, afirma Alex Gavan.
PeliFilip a fost partner si sustinator si in expeditia himalayana realizata de Alex Gavan pentru escaladarea varfului Kangchenjunga, cu o inaltime de 8586 metri, din primavara anului 2011.
Expeditia varfului Manaslu a inceput pe 5 septembrie si s-a finalizat la jumatatea lunii octombrie 2011. Alex Gavan a reusit cu succes ascensiunea fara a folosi oxigen suplimentar si fara sa beneficieze de sprijinul serpasilor.
***
PeliFilip
PeliFilip este o firma de avocatura care asigura servicii juridice de inalta calitate cu ajutorul unei echipe care urmareste sa stabileasca standardul pe piata in ceea ce priveste dinamismul, intelegerea afacerilor clientilor si creativitatea solutiilor juridice aplicate. Specializati in proiecte complexe care necesita o abordare inovatoare, avocatii PeliFilip au o vasta experienta in diverse domenii, precum infrastructura si concesiuni, fuziuni si achizitii, energie, drept societar, proprietate imobiliara, concurenta, finantari si piete de capital, precum si dreptul muncii. Mai multe detalii despre ariile de expertiza si echipa PeliFilip gasiti pe site-ul www.pelifilip.com.
Despre Alex Gavan
In 2008, alpinistul a reusit in premiera romaneasca escaladarea muntelui Makalu (8463m) din Himalaya, atingand astfel varfurile a trei munti de peste opt mii de metri in mai putin de doi ani. In 2007, Alex a urcat in premiera romaneasca varful Gasherbrum 1 (8.068 m) din Pakistan. Pentru aceasta realizare, Alex a primit titlul de “Sportivul Anului 2007 la Alpinism de Altitudine” acordat de Federatia Romana de Alpinism si Escalada. In 2006, odata cu ascensiunea varfului Cho Oyu (8.201m), Alex devenea cel mai tinar alpinist roman care a urcat la peste 8.000 de metri.