Primul-ministru Emil Boc a discutat cu ministrul algerian al Afacerilor Externe, Mourad Medelci, despre amplificarea dimensiunii economice a cooperarii bilaterale
Primul-ministru Emil Boc l-a primit astazi, la Palatul Victoria, pe ministrul Afacerilor Externe din Republica Algeriana Democratica şi Populara, Mourad Medelci, care efectueaza o vizita in Romania cu prilejul celei de-a treia reuniuni a Consiliului oamenilor de afaceri romani şi algerieni.
Seful Executivului a discutat cu oficialul algerian despre amplificarea dimensiunii economice a cooperarii bilaterale, cu accent pe dezvoltarea de proiecte in parteneriat public-privat.
Cei doi oficiali au convenit asupra necesitatii cresterii in continuare a volumului schimburilor comerciale bilaterale, Algeria reprezentand unul dintre principalii parteneri comerciali ai Romaniei de pe continentul african. De asemenea, seful Executivului a evocat interesul Romaniei pentru o colaborare mai stransa in domeniul culturii.
in plan politic, primul-ministru Emil Boc a sustinut dezvoltarea cooperarii bilaterale plecand de la poziţia actuala a Romaniei de ţara membra a Uniunii Europene si din perspectiva politicii Uniunii in regiunea euro-mediteraneana.
La intrevederea de la Palatul Victoria au participat ministrul roman al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, si ambasadorul Romaniei la Alger, Victor Mircea.
Din delegatia algeriana au mai facut parte ambasadorul Algeriei la Bucuresti, Habib Chawky Hamraoui, si alti oficiali din Ministerul algerian al Afacerilor Externe.
Sursa : Guvernul Romaniei