RIL respins. Decizia nr. 11/2011

In M. Of. nr. 751 din 26 octombrie 2011 a fost publicata Decizia nr. 11/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii.

Din cuprins:

    Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 13/2011 este constituit conform art. 330^6 alin. 2 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, si art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, modificat si completat prin Hotararea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 24/2010.

    Sedinta este prezidata de doamna judecator dr. Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

    Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin.

    La sedinta de judecata participa magistratul-asistent-sef al Sectiei civile si de proprietate intelectuala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna Mihaela Calabiciov, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

    Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bacau cu privire la acordarea in perioada 2005 – 2007 de catre Societatea Comerciala OMV Petrom – S.A. Bucuresti, in calitate de angajator, in baza contractelor colective de munca, a unui ajutor material reprezentand contravaloarea cantitatii de 2.500 – 4.000 metri cubi de gaze naturale si a unei cote-parti de 5 – 10% din profitul realizat de societate.

    Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut ca, in cauza, nu sunt indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 329 din Codul de procedura civila pentru dezlegarea pe calea recursului in interesul legii a problemelor de drept ce vizeaza acordarea in perioada 2005 – 2007 de catre Societatea Comerciala OMV Petrom – S.A. Bucuresti, in calitate de angajator, in baza contractelor colective de munca, a unui ajutor material reprezentand contravaloarea cantitatii de 2.500 – 4.000 metri cubi de gaze naturale si a unei cote-parti de 5 – 10% din profitul realizat de societate, intrucat solutiile diferite ale instantelor decurg din interpretarea clauzelor din contractele colective de munca la nivel de ramura energie electrica, termica, petrol si gaze pe anii 2005 – 2007, precum si a probelor administrate in fiecare cauza in privinta modalitatii de executare la nivelul angajatorului a acestor clauze.

    Presedintele completului, doamna judecator dr. Rodica Aida Popa, constatand ca nu sunt intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

 

    INALTA CURTE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

 

    1. Problema de drept supusa analizei

    Prin Sesizarea nr. 974/1/A/38 din 4 aprilie 2011 a Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bacau, transmisa Inaltei Curti de Casatie si Justitie si inregistrata sub nr. 4/SU/2011, s-a solicitat, prin prisma dispozitiilor art. 329 din Codul de procedura civila, modificate si completate prin Legea nr. 202/2010, examinarea problemelor de drept care vizeaza:

    I. obligarea Societatii Comerciale OMV Petrom – S.A. Bucuresti, in calitate de angajator, la plata catre salariati a unui ajutor material reprezentand contravaloarea cantitatii de 2.500 – 4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005 – 2007;

    II. obligarea Societatii Comerciale OMV Petrom – S.A. Bucuresti, in calitate de angajator, la plata catre salariati a unei cote-parti de 5 – 10% din profitul realizat de societate in perioada 2005 – 2007.

 

    2. Examenul jurisprudential

    Prin actul de sesizare al Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bacau s-a sustinut ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la solutionarea problemelor de drept in materia litigiilor de munca privind cererile salariatilor Societatii Comerciale OMV Petrom – S.A. Bucuresti prin care acestia au solicitat obligarea societatii comerciale angajatoare la plata ajutorului material reprezentand contravaloarea a 4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005 – 2007 si a sumei reprezentand cota-parte din profitul realizat de Societatea Comerciala OMV Petrom – S.A. Bucuresti in perioada 2005 – 2007.

    Examenul jurisprudential a relevat ca, referitor la aceste probleme de drept sesizate, in practica instantelor judecatoresti s-au conturat doua opinii.

 

    3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

    3.I. Cu privire la problema de drept care vizeaza acordarea de catre Societatea Comerciala OMV Petrom – S.A. Bucuresti, in calitate de angajator, a unui ajutor material reprezentand contravaloarea cantitatii de 2.500 – 4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005 – 2007, s-au conturat doua opinii:

    3.I.1. Intr-o prima opinie, instantele de judecata au admis actiunile reclamantilor, intemeiate pe dispozitiile art. 178 din contractul colectiv de munca la nivel de grup de entitati din industria petroliera si ale art. 187 alin. 1 din contractele colective de munca la nivel de ramura, in vigoare in perioada 2005 – 2007, cu motivarea ca acest ajutor material a fost recunoscut prin contractele colective de munca succesive, stabilindu-se in mod explicit sa fie acordat, in conditiile in care nu a fost compensat, prin majorarea salariului de baza, printr-un act aditional la contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate.

    De asemenea, s-a sustinut ca din clauza cuprinsa in art. 176 din contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate pe anul 2008 (asemenea clauzelor din contractele colective de munca incheiate pentru perioadele anterioare, respectiv 2004 – 2007) cu privire la neacordarea ajutorului material reprezentand contravaloarea gazelor naturale si compensarea prin majorarea salariului in baza contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 1997 nu rezulta vointa partilor de a explicita pentru trecut modalitatea de executare, deoarece aceasta trebuia efectuata anual prin incheierea unui act aditional la contractul colectiv de munca in care sa fie stabilita in mod expres o asemenea masura.

    Dimpotriva, parata Societatea Comerciala OMV Petrom – S.A. Bucuresti nu a dovedit ca a executat in concret si in mod real aceasta clauza contractuala, in conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca*) si ale art. 287 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

————

    *) Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca a fost abrogata prin Legea dialogului social nr. 62/2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011.

 

    3.I.2. Intr-o alta opinie, actiunile reclamantilor au fost respinse cu motivarea ca, potrivit dispozitiilor art. 187 alin. (1), (2) si (3) din contractele colective de munca incheiate pentru perioada 2005 – 2007, salariatii beneficiaza de un ajutor material reprezentat de contravaloarea cotei de gaze, in cazul in care acest ajutor nu a fost compensat prin majorarea salariului de baza.

    Or, in cuprinsul dispozitiilor art. 176 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 1997 s-a prevazut ca acest ajutor va fi inclus in salariul de baza, incepand cu data de 11 iunie 1997, iar ulterior nu au mai existat negocieri privind salariul de baza.

    Unitatea parata a procedat la majorarea salariilor de baza, in care a fost inclus si acest ajutor material, iar, potrivit dispozitiilor art. 176 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, incepand cu anul 2004, ajutorul material, reprezentand contravaloarea unei cantitati de gaze naturale, a fost compensat prin majorarea salariului, conform contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 1997.

    3.II. Cu privire la problema de drept care vizeaza acordarea de catre Societatea Comerciala OMV Petrom – S.A. Bucuresti, in calitate de angajator, a unei cote-parti de 5 – 10% din profitul realizat de societate in perioada 2005 – 2007, s-au conturat doua orientari jurisprudentiale:

    3.II.1. Unele instante au admis actiunile reclamantilor, fosti si actuali angajati ai Societatii Comerciale OMV Petrom – S.A., intemeiate pe dispozitiile art. 41 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de munca unic la nivel national pentru perioada 2005 – 2006, prevederi reluate prin dispozitiile art. 42 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 – 2010, potrivit carora in categoria altor venituri recunoscute salariatilor se include si cota-parte din profit de 10% in cazul societatilor comerciale, respectiv de 5% in cazul regiilor autonome.

    In contractul colectiv de munca la nivelul ramurii energie electrica, termica, petrol si gaze pe anul 2006, prelungit succesiv, s-a stabilit, la art. 140, ca atat cota de participare a salariatilor la profitul anual, cat si conditiile de diferentiere vor fi prevazute prin contractele colective de munca incheiate la nivele inferioare.

    Prin art. 139 din contractele colective de munca incheiate la nivel de unitate “Petrom”, incepand cu anul 2004, s-a prevazut ca atat cota de participare a salariatilor SNP “Petrom” – S.A. la profitul anual, cat si modalitatea concreta de acordare si conditiile de diferentiere vor fi stabilite prin negocieri cu organizatia sindicala FSLI Petrom.

    S-a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor, iar angajatorului ii revine obligatia de a acorda salariatului toate drepturile care decurg din lege si din contractele colective si individuale de munca.

    Dreptul salariatilor Societatii Comerciale OMV Petrom – S.A. la cota de participare la profitul anual al societatii a fost stabilit la negocierea contractului colectiv de munca si a devenit aplicabil de la data semnarii acestuia. Pe cale de consecinta, Societatea Comerciala Petrom – S.A. si FSLI Petrom aveau doar indrituirea de a stabili cuantumul drepturilor castigate prin negociere, criteriile de acordare si conditiile de diferentiere, si nicidecum existenta acestor drepturi prevazute in contractele colective de munca.

    Prin mentinerea negocierii de catre patron, care este titularul obligatiei prevazute de art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, s-a considerat ca s-a urmarit inlaturarea dreptului recunoscut reclamantilor prin contractele colective de munca.

    3.II.2. Alte instante au respins aceste actiuni, retinand ca dreptul salariatilor la cota-parte din profit, prevazut in contractul colectiv de munca la nivel national, are caracterul unei facilitati, a carei acordare se stabileste in urma negocierilor ulterioare.

    Prevederile art. 139 din contractele colective de munca incheiate la nivel de unitate pentru perioada 2005 – 2007 sunt afectate de o conditie suspensiva, de a carei realizare depinde chiar nasterea dreptului, conform dispozitiilor art. 1017 din Codul civil.

    De asemenea, s-a considerat ca exista o culpa comuna in nerealizarea acestor negocieri, atat a patronului, cat si a organizatiei sindicale sau a reprezentatilor salariatilor, conform prevederilor art. 3 alin. (5) si (6) din Legea nr. 130/1996.

 

    4. Opinia Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bacau

    Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bacau a apreciat ca problemele de drept in materia litigiilor de munca privind cererile salariatilor Societatii Comerciale OMV Petrom – S.A. Bucuresti prin care acestia au solicitat obligarea societatii comerciale angajatoare la plata ajutorului material reprezentand contravaloarea a 4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005 – 2007 si a sumei reprezentand cota-parte din profitul realizat de societate in perioada 2005 – 2007 au generat o practica judiciara neunitara in aceasta materie si solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie ca, in temeiul art. 329 si 330^5 din Codul de procedura civila, cu referire la art. 23 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, sa analizeze aceste probleme de drept in vederea promovarii unui eventual recurs in interesul legii.

 

    5. Opinia procurorului general

    Procurorul general a apreciat ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 329 din Codul de procedura civila pentru dezlegarea acestor probleme pe calea recursului in interesul legii, intrucat solutiile diferite ale instantelor decurg din interpretarea clauzelor din contractele colective de munca la nivel de ramura energie electrica, termica, petrol si gaze pe anii 2006 – 2007, precum si a probelor administrate in fiecare cauza in privinta modalitatii de executare la nivelul angajatorului a acestor clauze.

    Prin argumentele expuse s-au sustinut urmatoarele:

    5.1. Cu privire la acordarea ajutorului material reprezentand contravaloarea cantitatii de 2.500 – 4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005 – 2007, dreptul pretins de reclamanti isi are izvorul in continutul dispozitiilor art. 187 din contractul colectiv de munca nr. 288/2 din 15 februarie 2006 incheiat la nivelul ramurii energie electrica, termica, petrol si gaze pe anul 2006, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a V-a, nr. 9 din 26 martie 2007, preluate succesiv si in contractele din anii 2007 – 2008 in urmatoarea redactare:

    “(1) Salariatii agentilor economici nominalizati in anexa nr. 1, punctul B, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

    (2) De acelasi drept beneficiaza salariatii avuti in vedere la alineatul (1) si cei ai agentilor economici din industria petroliera nominalizati in anexa nr. 1, in cazul in care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de baza.

    (3) Cuantumul si conditiile de acordare vor fi stabilite prin contractele colective de munca la nivele inferioare.”

    Instantele care au pronuntat solutii de admitere a actiunilor au inlaturat sustinerile angajatorului in sensul ca aceste adaosuri salariale ar fi fost incluse in salariul de baza, retinand lipsa unor dovezi in acest sens, precum si faptul ca un calcul matematic (uneori confirmat si pe cale de expertiza) demonstra ca, daca s-ar deduce din salariul de baza contravaloarea acestui adaos, ar rezulta un salariu de baza mai mic decat salariul minim pe economie, ceea ce s-a considerat inacceptabil.

    In conformitate cu prevederile art. 176 alin. (1) din contractele colective de munca incheiate la nivelul Societatii Comerciale “Petrom” – S.A. in perioada 2005 – 2007, “ajutorul material reprezentand contravaloarea unei cantitati de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de munca pe anul 2007”.

    Instantele judecatoresti au retinut si ca in anul 1997, prin art. 176 din contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, s-a prevazut ca incepand cu anul 1997 acest ajutor va fi inclus in salariu.

    Asadar, interpretand clauza contractuala mai sus citata ca avand semnificatia unui acord al salariatilor, prin organizatia sindicala reprezentativa, cu privire la includerea in salariul de baza a drepturilor banesti supuse analizei, s-a dedus si ca ajutoarele materiale in discutie nu mai sunt individualizate in mod distinct, ci reprezinta parte a salariului de baza.

    In unele cauze, angajatorul a depus inscrisuri din care rezulta modalitatea in care a inteles sa puna in executare clauza contractului colectiv de munca, iar in alte cauze a fost administrata proba raportului de expertiza contabila, ale carui concluzii au fost, in majoritatea situatiilor, in sensul ca ajutorul material a fost inclus in salariul de baza, prin compensarea acestuia la nivelul anului 1997, in conditiile art. 176 alin. (1) din contractul colectiv de munca la nivelul Societatii Comerciale OMV Petrom – S.A., iar de atunci acest ajutor a fost platit luna de luna, ca parte integranta din salariu, prin aplicarea unui coeficient mediu de majorare, la nivelul anului 1997.

    5.2. Referitor la acordarea unei cote-parti de 5 – 10% din profitul realizat de catre societate pentru perioada 2005 – 2007, dreptul solicitat de reclamanti isi avea consacrarea in dispozitiile art. 41 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2005 – 2006, precum si in dispozitiile art. 42 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007 – 2010, care in categoria “alte venituri” ce se acorda salariatilor au inclus si cota-parte din profit ce se repartizeaza salariatilor, de pana la 10% in cazul societatilor comerciale si de pana la 5% in cazul regiilor autonome.

    Potrivit alineatelor (3) ale acelorasi articole, “conditiile de diferentiere, diminuare sau anulare a participarii la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum si perioada pentru care se acorda cota din profit salariatilor, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate si, dupa caz, institutie”.

    Prin art. 139 din contractele colective de munca incheiate la nivelul Societatii Comerciale “Petrom” – S.A. Bucuresti, in perioada 2005 – 2007, s-a stipulat faptul ca aceasta cota de participare a salariatilor societatii la profitul anual, modalitatea concreta de acordare, precum si conditiile de diferentiere vor fi stabilite prin negociere cu FSLI Petrom.

    Instantele judecatoresti, care au respins aceasta categorie de actiuni, au retinut inexistenta ulterioara a negocierilor referitoare la dreptul patrimonial solicitat, ca o conditie suspensiva, conform art. 1017 din Codul civil, de a carei realizare depinde insasi nasterea dreptului.

    S-a retinut si ca adunarile generale ale actionarilor nu au aprobat in perioada respectiva repartizarea cotei de profit salariatilor.

    S-a considerat si ca negocierile ulterioare dintre angajator si angajati, avand ca obiect cuantumul concret al cotei-parti de participare la profit, au caracterul unei obligatii de diligenta, iar nu de rezultat, ceea ce corespunde principiului libertatii contractuale, iar cerinta negocierii nu contravine principiilor egalitatii de tratament al angajatilor si angajatorilor, nerenuntarii la drepturile recunoscute prin lege si nediscriminarii la acordarea salariului, consacrate prin art. 5, 38 si art. 154 alin. (3) din Codul muncii [devenit art. 159 alin. (3) in urma republicarii acestui act normativ in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011].

    De asemenea, analiza instantelor a fost diferita si in privinta stabilirii culpei in neindeplinirea obligatiei de negociere a actelor aditionale la contractele colective de munca, raportat la acest beneficiu al salariatilor, in conditiile in care dispozitiile art. 3 alin. (5) si (6) din Legea nr. 130/1996 prevedeau ca initiativa negocierii apartinea patronului, iar, in cazul in care patronul nu angaja negocierea, aceasta avea loc la cererea organizatiei sindicale sau a reprezentantilor salariatilor, dupa caz, in termen de 15 zile de la formularea cererii.

    In consecinta, rezulta ca ambele probleme sesizate privesc interpretarea si executarea contractelor colective de munca, solutiile pronuntate fiind si rezultatul aprecierii asupra materialului probator administrat in aceste cauze.

    Or, interpretarea contractului colectiv de munca, act juridic cu o natura mixta conventionala si normativa, se realizeaza dupa regulile prevazute de art. 977 – 985 din Codul civil in materia conventiilor, ceea ce presupune o referire nemijlocita la vointa partilor si, implicit, la probele administrate in cauza.

    In acest context, s-a considerat ca problemele de drept deduse examinarii instantei supreme pe calea recursului in interesul legii presupun un grad ridicat de abstractizare, cu eludarea referirilor la probele administrate, intrucat situatiile-premisa de la care se porneste in sustinerea silogismului judiciar ce se cere a fi dezlegat trebuie sa fie intotdeauna aceleasi: pe de o parte, situatia de fapt care trebuie sa fie neschimbata in toate litigiile analizate, iar, pe de alta parte, dreptul ce se cere a fi interpretat (acesta constituind, de fapt, elementul variabil care genereaza practica neunitara).

    De altfel, in practica instantei supreme, s-a statuat ca scopul recursului in interesul legii este acela de “a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii pe intreg teritoriul tarii”, in urma sesizarii unor chestiuni de drept care au primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti.

    Or, asa cum s-a mentionat anterior, dezlegarea problemelor de drept sesizate presupune interpretarea unor prevederi din contractul colectiv de munca, ceea ce este in afara textului art. 329 din Codul de procedura civila, care vizeaza doar dispozitii ale legii.

 

    6. Raportul asupra recursului in interesul legii

    Proiectul de solutie propus prin raportul intocmit in cauza a fost in sensul respingerii, ca inadmisibil, a recursului in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bacau cu privire la acordarea in perioada 2005 – 2007 de catre Societatea Comerciala OMV Petrom – S.A. Bucuresti, in calitate de angajator, in baza contractelor colective de munca, a unui ajutor material reprezentand contravaloarea cantitatii de 2.500 – 4.000 metri cubi de gaze naturale si a unei cote-parti de 5 – 10% din profitul realizat de societate.

 

    7. Inalta Curte de Casatie si Justitie

    Din examinarea Sesizarii nr. 974/1/A/38 din 4 aprilie 2011 formulate de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bacau, a punctului de vedere formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Adresa nr. 723/C/2177/11-5/2011 si a hotararilor judecatoresti anexate acestui punct de vedere se constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 329 si 330^5 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, pentru dezlegarea acestor probleme de drept pe calea recursului in interesul legii, intrucat solutionarea diferita a cauzelor este rezultatul interpretarii date in fiecare dosar clauzelor din contractele colective de munca la nivel de ramura energie electrica, termica, petrol si gaze pe anii 2005 – 2007 si probelor administrate cu privire la modalitatea de executare a clauzelor respective la nivelul angajatorului.

    Astfel, se retine ca dreptul salariatilor la acordarea ajutorului material reprezentand contravaloarea cantitatii de 2.500 – 4.000 metri cubi de gaze naturale pentru perioada 2005 – 2007 a fost prevazut in art. 187 din contractul colectiv de munca nr. 288/2 din 15 februarie 2006 incheiat la nivelul ramurii energie electrica, termica, petrol si gaze pe anul 2006 si a fost preluat succesiv si in contractele pentru anii 2007 – 2008.

    Conform dispozitiilor art. 176 alin. (1) din contractele colective de munca incheiate la nivelul Societatii Comerciale “Petrom” – S.A. in perioada 2005 – 2007, ajutorul material reprezentand contravaloarea unei cantitati de gaze naturale a fost compensat in conditiile contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 1997 prin aplicarea unui coeficient de majorare a salariului la nivelul anului 1997.

    De asemenea, dreptul salariatilor la acordarea unei cote-parti de 5 – 10% din profilul realizat de societate in perioada 2005 – 2007 a fost prevazut de dispozitiile art. 41 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2005 – 2006 si ale art. 42 alin. (2) lit. a) din contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007 – 2010, care in categoria “alte venituri” acordate salariatilor au inclus si cota-parte din profit, care se repartizeaza salariatilor in procent de pana la 10% in cazul societatilor comerciale si de pana la 5% in cazul regiilor autonome.

    Potrivit alineatelor (3) ale acelorasi articole, conditiile de diferentiere, diminuare sau anulare a participarii la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum si perioada pentru care se acorda salariatilor cota din profit, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate si, dupa caz, institutie.

    In consecinta, ambele probleme de drept deduse examinarii pe calea recursului in interesul legii se refera la interpretarea clauzelor contractelor colective de munca si la aprecierea probelor administrate in fiecare dosar cu privire la modalitatea de executare a acestor clauze.

    Scopul recursului in interesul legii, astfel cum este reglementat in art. 329 si 330^5 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, este acela de a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti in urma sesizarii unor chestiuni de drept care au primit o solutionare diferita prin hotarari judecatoresti irevocabile.

    Recursul in interesul legii este, dupa cum sugereaza chiar numele sau, acea cale de atac speciala de indreptare, prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin complet constituit potrivit art. 330^6 din Codul de procedura civila, asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, prin dezlegarea problemelor de drept care au primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti.

    Recursul in interesul legii poate fi admisibil numai atunci cand dispozitiile legale sunt neclare, confuze, indoielnice, incomplete si primesc o interpretare diferita din partea instantelor de judecata, astfel ca pana la interventia legiuitorului instanta suprema este chemata sa dea dezlegarea corecta problemelor de drept ridicate.

    Notiunea de “interpretare”, precum si expresia “aplicarea unitara a legii”, folosite de legiuitor, exprima ideea ca s-a cautat, cu fireasca prudenta, evitarea nesocotirii principiului constitutional al suprematiei legii, precum si a schimbarii rolului instantei supreme din acela de “a zice dreptul” cu acela de “a face dreptul”.

    A interpreta un text de lege inseamna a lamuri intelesul acestuia, a-l explica, a determina configuratia reala a normei de drept, si nu a da o alta reglementare raporturilor sociale respective.

    Actul de sesizare al Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bacau nu intruneste aceste cerinte legale, fiind inadmisibil, intrucat vizeaza interpretarea si aplicarea unitara a unor clauze din contractele colective de munca si nu se refera la interpretarea si aplicarea unitara a unor prevederi legale, care pot constitui obiectul recursului in interesul legii.

    In acelasi sens Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat Decizia nr. 33 din 16 noiembrie 2009 a Sectiilor Unite si Decizia nr. 1 din 21 februarie 2011 in completul constituit conform dispozitiilor art. 330^6 alin. 1 – 2 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 335 din 16 mai 2011.

    Aceste decizii prin care a fost respins ca inadmisibil recursul in interesul legii vizand interpretarea si aplicarea unitara a unor clauze din contractele colective de munca au caracter obligatoriu pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit dispozitiilor art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010.

 

    Pentru considerentele expuse, in sensul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,

 

    INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

    In numele legii:

    DECIDE:

 

    Respinge, ca inadmisibil, recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bacau cu privire la acordarea in perioada 2005 – 2007 de catre Societatea Comerciala OMV Petrom – S.A. Bucuresti, in calitate de angajator, in baza contractelor colective de munca, a unui ajutor material reprezentand contravaloarea cantitatii de 2.500 – 4.000 metri cubi de gaze naturale si a unei cote-parti de 5 – 10% din profitul realizat de societate.

    Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila.

    Pronuntata in sedinta publica astazi, 19 septembrie 2011.

 

Adauga comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close