RIL respins. Decizia nr. 22/2011

In M. Of. nr. 813 din 17 noiembrie 2011 a fost publicata Decizia nr. 22/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii.

Din cuprins:

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 24/2011 este legal constituit conform dispozitiilor art. 330^6 alin. 1 si 2 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, si ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Conform dispozitiilor art. 330^6 alin. (8) din Codul de procedura civila, la sedinta de judecata participa toti judecatorii Completului competent sa judece recursul in interesul legii.

Sedinta completului este prezidata de doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, procuror-sef adjunct al Sectiei judiciare – Serviciul judiciar civil.

La sedinta de judecata participa doamna Niculina Vrancut, magistrat-asistent in cadrul Sectiilor Unite, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati privind competenta functionala a tribunalelor (civil sau comercial si de contencios administrativ si fiscal) in solutionarea recursului in materie de contestatie la executare propriu-zisa, prevazuta de dispozitiile art. 399 din Codul de procedura civila.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin a sustinut punctul de vedere exprimat in scris si depus la dosar de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu referire la hotararile judecatoresti anexate acestui punct de vedere.

 

INALTA CURTE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

 

1. Problema de drept ce a generat practica neunitara

Prin recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati s-a aratat ca la nivelul tribunalelor din raza teritoriala a Curtii de Apel Galati exista o practica neunitara in ceea ce priveste competenta functionala a tribunalelor (civil sau comercial si de contencios administrativ si fiscal) in solutionarea recursului in materia contestatiei la executare propriu-zise, prevazute de art. 399 din Codul de procedura civila.

 

2. Examenul jurisprudential

Se sustine in cuprinsul recursului in interesul legii ca tribunalele din raza teritoriala a Curtii de Apel Galati au solutionat in mod divergent problema competentei functionale a sectiilor din cadrul aceleiasi instante, investite cu solutionarea recursurilor in materia contestatiei la executare propriu-zisa, reglementata de dispozitiile art. 399 din Codul de procedura civila.

 

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1. Intr-o prima opinie s-a considerat ca sectia competenta sa solutioneze contestatia la executare propriu-zisa este cea comerciala si/sau de contencios administrativ, in functie de natura litigiului.

In sustinerea acestei opinii s-a avut in vedere, ca prim argument, necesitatea respectarii principiului specializarii judecatorului.

S-a mai retinut ca etapa executarii este ultima in cadrul procesului civil si, atata vreme cat se recunoaste competenta functionala a sectiei comerciale si/sau de contencios administrativ de a judeca in fond/cai de atac actiunile privitoare la actele juridice comerciale sau administrative fiscale, nu ar fi logic ca faza finala a procesului sa intre in competenta altei sectii, creandu-se astfel o deosebire artificiala intre faza judecatii si cea a executarii.

In contextul examinat au fost invocate si considerentele referitoare la principiul specializarii, retinute in Decizia nr. XV/2007, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite.

S-a mai apreciat ca din interpretarea dispozitiilor generale ale art. 2 alin. 3 din Codul de procedura civila, in raport cu cele speciale ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2011 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, nu rezulta ca ar fi exclusa competenta Sectiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului de a solutiona astfel de recursuri, in conditiile in care competenta in prima instanta revine judecatoriei.

Totodata, s-a invocat ca argument si natura speciala, derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de Codul de procedura civila, a dispozitiilor Codului de procedura fiscala, care reprezinta sediul materiei pentru contestatia la executare, in situatia in care titlul executoriu este un act administrativ fiscal si care nu contine nicio norma de trimitere la Codul de procedura civila.

3.2. Intr-o alta opinie, contestatia la executare se solutioneaza de sectia civila a tribunalului, deoarece in cadrul acesteia se analizeaza aspectele ce vizeaza modul de aplicare si interpretare a dispozitiilor legale privitoare la executarea silita, ce constituie ultima faza a procesului civil, indiferent de natura sau materia juridica in cadrul careia s-a emis titlul executoriu.

Cat priveste imprejurarea ca, in considerentele Deciziei nr. XV/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, s-a exprimat opinia ca, in anumite situatii, ar trebui ca anumite recursuri in materia contestatiei la executare sa se judece la sectia comerciala, s-a considerat ca nu pot fi aplicabile dispozitiile deciziei in interesul legii mentionate, deoarece obiectul examinarii in acel caz l-au constituit divergentele jurisprudentiale referitoare la competenta materiala de solutionare a diverselor categorii de contestatii la executare, iar nu solutiile diferite privind competenta functionala a sectiilor din cadrul aceleiasi instante – cazul in speta.

Pe de alta parte, s-a retinut ca ceea ce produce efecte obligatorii pentru instante este dispozitivul deciziei in interesul legii, iar nu considerentele acesteia, mai ales acele parti din considerente care excedeaza limitelor sesizarii.

 

4. Raportul asupra recursului in interesul legii

Proiectul de solutie propus prin raportul in cauza a vizat respingerea sesizarii Colegiului de conducere al Curtii de Apel Galati, privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 2 pct. 3 din Codul de procedura civila, raportat la prevederile art. 399 – 400 din Codul de procedura civila, intrucat nu sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de art. 329 si art. 330^5 din Codul de procedura civila.

 

5. Inalta Curte:

Inainte de a proceda la o analiza in fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a recursului in interesul legii fata de prevederile art. 329 din Codul de procedura civila.

Potrivit art. 329 din Codul de procedura civila “Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au indatorirea sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti”, iar conform art. 330^5 din acelasi act normativ, “Recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti irevocabile, care se anexeaza cererii”.

Din aceste dispozitii legale rezulta ca obiectul recursului in interesul legii vizeaza problemele de drept care au fost solutionate diferit prin hotarari judecatoresti irevocabile.

Recursul in interesul legii poate avea ca obiect numai acele parti din hotarari care se refera la probleme de drept ce au primit o solutionare diferita din partea instantelor; per a contrario, nu poate avea ca obiect elemente de fapt ale cauzei sau chestiuni de organizare si functionare administrativa a instantelor.

O alta conditie de admisibilitate a recursului in interesul legii este existenta unor hotarari judecatoresti irevocabile, prin care sa se fi statuat in mod diferit asupra aceleiasi probleme de drept.

Din hotararile anexate sesizarii in cauza, in numar de 19, pronuntate de doua tribunale din raza teritoriala a Curtii de Apel Galati, nu rezulta indeplinirea acestor conditii.

Astfel, problema de drept evocata in recursul in interesul legii de catre Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati isi gaseste rezolvarea doar intr-o singura hotarare anexata (Incheierea din 12 octombrie 2010, Dosarul nr. 4.599/231/2010, a Tribunalului Vrancea, Sectia civila), prin celelalte hotarari anexate nefiind analizata problema de drept a competentei functionale a sectiilor. In aceste din urma hotarari, problema competentei functionale a fost rezolvata exclusiv pe cale administrativa, nefacand obiect de dezbatere juridica.

Reiese, asadar, ca argumentele cuprinse in sesizare privind conturarea in practica instantelor de judecata a doua opinii privind competenta de solutionare a recursului in materia contestatiei la executare nu se regasesc in continutul hotararilor anexate de catre autorul sesizarii.

Sesizat ulterior de Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea verificarii existentei unei practici neunitare la nivelul tarii, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a exprimat si a depus la dosar punctul sau de vedere si a facut un examen jurisprudential referitor la problema de drept in discutie, anexand o serie de hotarari judecatoresti, care ar releva orientari jurisprudentiale diferite in materie.

In legatura cu problema de drept in privinta careia s-a considerat ca instantele nu au un punct de vedere unitar, se constata ca situatiile invocate in sprijinul solicitarii de pronuntare a unei decizii de interpretare a legii nu constituie aspecte de aplicare diferita a vreunei dispozitii legale. De altfel, nici in sesizarea formulata de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati si nici in punctul de vedere exprimat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu au fost indicate expres reglementari susceptibile de interpretari diferite. Rezolvarea diferita a chestiunii referitoare la competenta functionala a tribunalelor in solutionarea contestatiei in anulare nu isi are temeiul in niciun text care sa poata fi propus spre interpretare Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Scopul urmarit prin reglementarea institutiei recursului in interesul legii, astfel cum rezulta din prevederile art. 329 din Codul de procedura civila, este acela de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti.

In cauza insa, asa cum s-a aratat, problema in legatura cu care a fost sesizat Completul competent sa judece recursul in interesul legii nu vizeaza dispozitii ale legii.

Invocarea drept temei al prezentei sesizari a principiului specializarii sau a considerentelor unei decizii anterioare, pronuntate in interesul legii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, asupra unei alte probleme de drept, ca si a dispozitiilor art. 2 din Codul de procedura civila, care reglementeaza competenta materiala (ratione materiae), stabilita atat sub aspect functional (ratione oficii), cat si sub aspect procesual, nu este de natura sa atraga incidenta dispozitiilor art. 329 din Codul de procedura civila.

Ceea ce intereseaza in prezenta cauza este ca aspectele sesizate, desi reprezinta o problema practica, reclama, in fapt, absenta unei norme clare si lipsite de echivoc in materie, insa acestea nu pot fi solutionate prin mijlocul procedural ales, Inalta Curte avand rolul de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii, iar nu pe acela de a crea norme de drept.

Pe de alta parte, noile dispozitii legale in materie, respectiv cele ale Legii nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificarile si completarile ulterioare, in vigoare la momentul solutionarii recursului in interesul legii, acorda o configuratie distincta competentei functionale a tribunalelor.

In consecinta, Inalta Curte constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 329 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010.

In raport cu noile reglementari legale incidente si cu evolutia jurisprudentei instantelor nationale in materie, este posibila luarea in examinare a unei alte sesizari, formulate, eventual, dintr-o alta perspectiva.

 

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 330^7, cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,

 

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca inadmisibil, recursul in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati privind competenta functionala a tribunalelor (civil sau comercial si de contencios administrativ si fiscal) in solutionarea recursului in materia contestatiei la executare propriu-zisa, prevazuta de dispozitiile art. 399 din Codul de procedura civila.

Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. (4) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 17 octombrie 2011.