„Libera prestare a serviciilor – Libertatea de stabilire − Legislatie fiscala − Prima de investitii − Reglementare nationala care acorda un avantaj fiscal numai in privinta bunurilor utilizate intr un sediu permanent situat pe teritoriul national − Excluderea bunurilor puse la dispozitie cu titlu oneros si utilizate in principal in alte state membre − Leasing de autovehicule − Prevenirea practicilor abuzive”

HOTARAREA CJUE (Camera a treia)

4 decembrie 2008

In cauza C‑330/07,

avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 234 CE de Unabhängiger Finanzsenat, Außenstelle Wien (Austria), prin decizia din 3 iulie 2007, primita de Curte la 16 iulie 2007, in procedura

Jobra Vermögensverwaltungs‑Gesellschaft mbH

impotriva

Finanzamt Amstetten Melk Scheibbs,

CURTEA (Camera a treia),

compusa din domnul A. Rosas (raportor), presedinte de camera, domnii A. Ó Caoimh, J. N. Cunha Rodrigues, U. Lõhmus si doamna P. Lindh, judecatori,

avocat general: domnul P. Mengozzi,

grefier: domnul B. Fülöp, administrator,

avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 18 septembrie 2008,

luand in considerare observatiile prezentate:

–        pentru guvernul german, de domnii Lumma si C. Blaschke, in calitate de agenti;

–        pentru guvernul austriac, de doamna C. Pesendorfer si de domnul J. Bauer, in calitate de agenti;

–        pentru Comisia Comunitatilor Europene, de domnii W. Mölls si R. Lyal, in calitate de agenti,

avand in vedere decizia de judecare a cauzei fara concluzii, luata dupa ascultarea avocatului general,

pronunta prezenta

Hotarare

1        Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea articolelor 43 CE si 49 CE.

2        Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre Jobra Vermögensverwaltungs‑Gesellschaft mbH (denumita in continuare „Jobra”), societate de drept austriac, pe de o parte, si Finanzamt Amstetten Melk Scheibbs, pe de alta parte, cu privire la refuzul acestuia din urma de a‑i acorda acestei societati o prima de crestere a investitiei (denumita in continuare „prima de investitii”) pentru vehiculele grele pe care le cumparase si le inchiriase in sistem de leasing societatii Braunshofer GmbH (denumita in continuare „Braunshofer”), alta societate de drept austriac, pentru motivul ca aceasta le utiliza in principal in alte state membre.

Cadrul juridic

3        Articolul 108e alineatele 1 si 2 din Legea din 1988 privind impozitul pe venit (Einkommensteuergesetz, BGBl. 400/1988), in versiunea publicata in BGBl. I 155/2002 (denumita in continuare „EStG din 1988”), prevede:

„1.      Investitiile in bunuri economice care sunt eligibile pentru prime pot da dreptul la o prima de investitii de 10 %, cu conditia ca sumele utilizate pentru achizitionare sau pentru fabricare sa fie deductibile fiscal pe calea amortizarii bunurilor supuse deprecierii (articolele 7 si 8).

2.      Bunurile eligibile pentru prime sunt bunurile economice corporale neutilizate inca ce fac parte din capitalul fix amortizabil. Nu intra in categoria bunurilor economice eligibile pentru prime:

[…]

–        bunurile economice care nu sunt utilizate intr‑un sediu permanent situat pe teritoriul national destinat realizarii de venituri in sensul articolului 2 alineatul 3 punctele 1-3. Bunurile economice care, in urma unei cesiuni cu titlu oneros, sunt utilizate in principal in strainatate nu sunt considerate utilizate intr‑un sediu permanent situat pe teritoriul national.”

4        Articolul 24 alineatul 6 din Legea din 1988 privind impozitul pe profit (Körperschaftsteuergesetz, BGBl. 401/1988), in versiunea publicata in BGBl. I 155/2002, prevede:

„Dispozitiile articolelor […] 108e si 108f din EStG din 1988 se aplica, prin analogie, persoanelor juridice in sensul articolului 1, in masura in care acestea nu sunt scutite de impozitul pe profit.”

Actiunea principala si intrebarea preliminara

5        Jobra este o societate de administrare a patrimoniului care are sediul in Austria, iar 100 % din capitalul acesteia este detinut de domnul Josef Braunshofer. Braunshofer este o societate de transporturi internationale care are de asemenea sediul in Austria. Jobra detine 100 % din capitalul social al acestei din urma societati. In luna august 2003, Braunshofer a infiintat o sucursala in Germania.

6        Jobra este proprietara unui parc de vehicule. Aceasta pune la dispozitia Braunshofer vehiculele sale grele prin intermediul unui contract de leasing, in scopul unei utilizari profesionale de catre Braunshofer. Aceasta le utilizeaza in principal in alte state membre in cadrul exercitarii activitatii sale de transport.

7        In declaratia de venit pentru anul 2003, Jobra a solicitat, in temeiul articolului 108e din EStG din 1988, o prima de investitii in cuantum de 46 770 de euro pentru vehiculele grele pe care le cumparase in perioada aprilie-septembrie 2002. In luna iunie 2004, contul sau fiscal a fost creditat cu aceasta suma.

8        Totusi, in cadrul unui control efectuat la Jobra, administratia fiscala a constatat ca nu erau indeplinite conditiile de acordare a primei in discutie in actiunea principala, intrucat vehiculele grele inchiriate in regim de leasing societatii Braunshofer erau utilizate de aceasta in principal in strainatate si, in consecinta, nu puteau fi considerate bunuri economice utilizate intr‑un sediu permanent situat pe teritoriul national, in sensul reglementarii in discutie in actiunea principala. In consecinta, societatii Jobra nu i‑a fost acordat avantajul fiscal mentionat.

9        Actiunea fiscala formulata de Jobra a fost respinsa de Unabhängiger Finanzsenat, Außenstelle Wien, prin decizia din 2 noiembrie 2005. Prin Hotararea din 20 aprilie 2006, Verwaltungsgerichtshof a anulat aceasta decizie, in principal pentru incalcarea normelor de procedura. In plus, aceasta a exprimat indoieli cu privire la compatibilitatea cu notiunea de libera prestare a serviciilor in sensul articolului 49 CE a imprejurarii ca „bunurile economice care, in temeiul unei cesiuni cu titlu oneros, sunt utilizate in principal in alte state membre […] nu fac parte din categoria bunurilor economice eligibile pentru prime”.

10      Instanta de trimitere considera ca reglementarea in discutie in actiunea principala prevede un tratament inegal intemeiat pe locul de executare a serviciilor si ridica problema conformitatii acestei reglementari cu articolele 43 CE si 49 CE.

11      In aceste conditii, Unabhängiger Finanzsenat, Außenstelle Wien, a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarea intrebare preliminara:

„Dispozitiile privind libertatea de stabilire (articolul 43 CE si urmatoarele) si/sau libera prestare a serviciilor (articolul 49 CE si urmatoarele) se opun reglementarilor nationale in vigoare la 31 decembrie 2003, potrivit carora acordarea unui avantaj fiscal (prima de crestere a investitiei) unei intreprinderi pentru dobandirea unor bunuri economice corporale noi este supusa conditiei conform careia aceste bunuri economice vor fi utilizate exclusiv intr‑un sediu permanent situat pe teritoriul national, in timp ce acordarea acestui avantaj fiscal (prima […] de investitii) este refuzata in cazul dobandirii unor bunuri economice corporale noi, utilizate intr‑un sediu permanent din strainatate, situat, prin urmare, inclusiv intr‑un alt loc din Uniunea Europeana?”

Cu privire la intrebarea preliminara

Observatii introductive

12      Prin intermediul intrebarii formulate, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca articolul 43 CE si urmatoarele, precum si articolul 49 CE si urmatoarele trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari nationale care subordoneaza acordarea unei prime de investitii, destinate intreprinderilor care dobandesc bunuri corporale, conditiei ca bunurile pentru care se solicita aceasta prima sa fie utilizate exclusiv intr‑un sediu permanent situat in acest stat, precizand in acelasi timp ca bunurile, puse la dispozitie cu titlu oneros, care sunt utilizate in principal in alte state membre, nu sunt considerate utilizate intr‑un astfel de sediu.

13      Cu privire la cadrul juridic national in care se incadreaza cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare, guvernul austriac sustine ca utilizarea pe teritoriul altor state membre a bunurilor pentru care se solicita prima de investitii nu aduce atingere acordarii acesteia. Reglementarea in discutie in actiunea principala ar subordona acordarea acestui avantaj fiscal conditiei ca bunurile mentionate sa fie alocate unui sediu permanent situat pe teritoriul austriac. Potrivit jurisprudentei nationale, ar trebui stabilit daca aceste bunuri au fost utilizate de la un astfel de sediu pe o durata cel putin egala cu jumatatea duratei lor de utilizare.

14      Cu privire la situatia de fapt, guvernul austriac subliniaza ca, in luna august 2003, Braunshofer a creat o sucursala in Germania. In consecinta, in imprejurarile din actiunea principala, s‑ar ridica intrebarea daca un contribuabil care utilizeaza un bun economic in principal pornind de la un sediu permanent rezident si un contribuabil care utilizeaza un astfel de bun pornind de la un sediu permanent nerezident se afla intr‑o situatie comparabila in raport cu acordarea primei de investitii.

15      Instanta de trimitere aminteste ca in actiunea principala trebuie sa aplice dispozitiile EStG din 1988 privind eligibilitatea pentru prima de investitii a bunurilor economice, puse la dispozitie cu titlu oneros, care sunt utilizate in principal in alte state membre. Aceasta exprima indoieli cu privire la compatibilitatea acestor dispozitii cu articolele 43 CE si 49 CE, in masura in care ar exista o inegalitate de tratament intemeiata pe locul de executare a serviciilor.

16      Desi rezulta din decizia de trimitere ca Braunshofer a infiintat o sucursala in Germania, descrierea situatiei de fapt cuprinse in aceasta decizie nu evidentiaza ca s‑ar fi refuzat acordarea primei in discutie in actiunea principala societatii Jobra in temeiul unor considerente privind existenta unui astfel de sediu intr‑un alt stat membru.

17      In acest context, trebuie amintit ca, in cadrul unei trimiteri preliminare, Curtii nu ii revine competenta de a se pronunta nici cu privire la interpretarea dispozitiilor nationale, nici cu privire la definirea situatiei de fapt. Intr‑adevar, Curtea trebuie sa ia in considerare, in cadrul repartizarii competentelor intre instantele comunitare si cele nationale, contextul de fapt si normativ, astfel cum este definit in decizia de trimitere, in care se incadreaza intrebarile preliminare (a se vedea in special Hotararea din 25 octombrie 2001, Ambulanz Glöckner, C‑475/99, Rec., p. I‑8089, punctul 10, Hotararea din 2 iunie 2005, Dörr si Ünal, C‑136/03, Rec., p. I‑4759, punctul 46, si Hotararea din 14 februarie 2008, Dynamic Medien, C‑244/06, Rep., p. I‑505, punctul 19).

18      Pe de alta parte, chiar daca interpretarea reglementarii in discutie in actiunea principala sustinuta de guvernul austriac ar fi exacta, se observa ca intrebarea adresata de instanta de trimitere isi pastreaza intreaga relevanta. Intr‑adevar, presupunand chiar ca s‑ar refuza acordarea avantajului primei de investitii in ipoteza in care bunurile puse la dispozitie cu titlu oneros, pentru care se solicita acest avantaj, sunt utilizate pornind de la un sediu permanent nerezident pe o durata care depaseste jumatatea duratei lor de utilizare, aceasta unica imprejurare nu ar fi de natura sa elimine indoielile exprimate de aceasta instanta cu privire la compatibilitatea reglementarii mentionate cu libertatile fundamentale.

Cu privire la existenta unei restrictii privind libertatile fundamentale

19      In mod repetat, Curtea a stabilit ca restrictiile privind libertatea de stabilire, precum si libera prestare a serviciilor la care se refera articolul 43 CE si, respectiv, articolul 49 CE constau in masuri care interzic, ingreuneaza sau fac mai putin atractiva exercitarea acestor libertati (a se vedea in acest sens Hotararea din 15 ianuarie 2002, Comisia/Italia, C‑439/99, Rec., p. I‑305, punctul 22, Hotararea din 30 martie 2006, Servizi Ausiliari Dottori Commercialisti, C‑451/03, Rec., p. I‑2941, punctul 31, si Hotararea din 13 martie 2008, Comisia/Spania, C‑248/06, Rep., p. I‑47*, punctul 21).

20      Guvernele german si austriac considera ca reglementarea in discutie in actiunea principala trebuie analizata in raport cu dispozitiile articolelor 43 CE si urmatoarele care reglementeaza libertatea de stabilire. In opinia acestor guverne, reglementarea mentionata constituie o punere in aplicare a principiului teritorialitatii. Un contribuabil care utilizeaza un bun economic pornind de la un sediu permanent rezident nu s‑ar afla, din punct de vedere fiscal, intr‑o situatie comparabila cu situatia unui contribuabil care utilizeaza un astfel de bun pornind de la un sediu permanent nerezident. Intrucat situatiile nu sunt comparabile, reglementarea mentionata nu ar constitui o restrictie privind libertatile fundamentale.

21      Comisia considera ca dispozitiile care reglementeaza libera prestare a serviciilor in sensul articolului 49 CE sunt aplicabile. In temeiul dispozitiilor nationale privind punerea la dispozitie cu titlu oneros a bunurilor economice, s‑ar fi refuzat acordarea primei de investitii societatii Jobra. In plus, domeniul de aplicare al reglementarii in discutie in actiunea principala nu s‑ar limita la situatii din cadrul grupului. In opinia Comisiei, refuzarea acordarii avantajului primei de investitii catre locatori, in ipoteza in care locatarii acestora utilizeaza bunurile puse la dispozitia lor cu titlu oneros in alte state membre, este de natura sa impiedice exercitarea acestei libertati.

22      In speta, Jobra inchiriaza in sistem de leasing vehicule grele societatii Braunshofer. Inchirierea de vehicule constituie o prestare de servicii in sensul articolului 50 CE (a se vedea in special Hotararea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C‑451/99, Rec., p. I‑3193, punctul 18). Braunshofer utilizeaza aceste vehicule in cadrul exercitarii activitatii sale de transport.

23      Conform deciziei de trimitere, s‑a refuzat acordarea primei de investitii societatii Jobra in temeiul reglementarii in discutie in actiunea principala, intrucat vehiculele grele pe care aceasta le inchiriase in sistem de leasing societatii Braunshofer erau utilizate de aceasta din urma in principal in alte state membre.

24      Trebuie constatat ca o reglementare nationala precum cea in discutie in actiunea principala, ce supune investitiile referitoare la bunuri, puse la dispozitie cu titlu oneros, care sunt utilizate in alte state membre, unui regim fiscal mai putin favorabil decat cel rezervat investitiilor referitoare la astfel de bunuri utilizate pe teritoriul national, poate sa descurajeze intreprinderile ce pot solicita acest avantaj fiscal de a furniza servicii de inchiriere agentilor economici care exercita activitati in alte state membre.

25      Pe de alta parte, intr‑o situatie in care o intreprindere pune la dispozitie cu titlu oneros bunuri unei alte intreprinderi, intrucat aceste doua intreprinderi sunt strans legate pe plan economic, reglementarea nationala in discutie poate descuraja intreprinderea locatara sa exercite activitati transfrontaliere.

26      Avand in vedere consideratiile de mai sus, trebuie constatat ca o reglementare nationala precum cea in discutie in actiunea principala constituie, in principiu, o restrictie privind libera prestare a serviciilor in sensul articolului 49 CE. In consecinta, trebuie analizat daca o astfel de restrictie poate fi justificata in mod obiectiv.

Cu privire la eventuala justificare a reglementarii in discutie in actiunea principala

27      Din jurisprudenta Curtii rezulta ca o restrictie privind libera prestare a serviciilor nu poate fi admisa decat daca urmareste un obiectiv legitim compatibil cu Tratatul CE si daca se justifica prin motive imperative de interes general, cu conditia ca, intr‑un astfel de caz, aceasta sa fie de natura sa asigure realizarea obiectivului in cauza si sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv (a se vedea in special Hotararea din 5 iunie 1997, SETTG, C‑398/95, Rec., p. I‑3091, punctul 21, si Hotararea din 18 decembrie 2007, Laval un Partneri, C‑341/05, Rep., p. I‑11767, punctul 101).

28      Guvernele austriac si german sustin ca reglementarea in discutie in actiunea principala corespunde repartizarii competentelor de impozitare intre statele membre. Subordonarea acordarii primei de investitii conditiei ca bunurile pentru care aceasta este solicitata sa fie alocate unui sediu permanent rezident are drept scop sa asigure o legatura intre, pe de o parte, plata acestui avantaj fiscal si, pe de alta parte, impozitarea profitului realizat datorita utilizarii unor astfel de bunuri.

29      Guvernul austriac invoca si necesitatea de a combate practicile abuzive. Reglementarea in discutie in actiunea principala ar viza prevenirea aranjamentelor pur artificiale in caz de transferuri cu titlu oneros. In lipsa acestei dispozitii, un bun alocat locatorului ar putea fi eligibil pentru prima de investitii, independent de locul in care locatarul plaseaza acest bun. Or, ar exista temerea ca locatorul sa transmita aceasta prima, in tot sau in parte, locatarului care, la randul sau, ar utiliza bunul in discutie pentru a realiza profit in alte state membre. Astfel, ar fi posibil sa se eludeze limitarea la teritoriul national a acestui avantaj.

30      Acest guvern precizeaza ca, in lipsa reglementarii in discutie in actiunea principala, ar fi posibil sa se solicite, prin stabilirea unei societati de leasing la nivel de grup in Austria, acordarea avantajului primei de investitii pentru totalitatea achizitiilor grupului respectiv, indiferent de locul de utilizare a acestor bunuri.

31      In opinia Comisiei, reglementarea in discutie in actiunea principala nu poate fi justificata nici de necesitatea de a garanta coerenta regimului fiscal sau de a pastra eficacitatea controalelor fiscale, nici de obiective de natura strict economica.

32      In ceea ce priveste prima justificare invocata de guvernele austriac si german, este adevarat ca, in jurisprudenta sa, Curtea a recunoscut ca, in legatura cu alte justificari, repartizarea echilibrata a competentei de impozitare intre statele membre putea fi considerata ca reprezinta o cerinta legitima (a se vedea in special Hotararea din 13 decembrie 2005, Marks & Spencer, C‑446/03, Rec., p. I‑10837, punctele 45, 46 si 51, Hotararea din 29 martie 2007, Rewe Zentralfinanz, C‑347/04, Rep., p. I‑2647, punctul 41, Hotararea din 18 iulie 2007, Oy AA, C‑231/05, Rep., p. I‑6373, punctul 51, si Hotararea din 15 mai 2008, Lidl Belgium, C‑414/06, Rep., p. I‑3601, punctul 42). Totusi, aceasta jurisprudenta nu este aplicabila in imprejurari precum cele din actiunea principala.

33      In aceasta privinta este suficient sa se aminteasca, fara a fi necesara efectuarea unei analize de ansamblu a conditiilor de aplicare a jurisprudentei mentionate mai sus, ca, in speta, veniturile locative obtinute din punerea la dispozitie de bunuri corporale cu privire la care Jobra solicita prima de investitii sunt impozabile in Austria. In consecinta, nu se poate sustine ca, in lipsa reglementarii in discutie in actiunea principala, dreptul Republicii Austria de a‑si exercita competenta fiscala cu privire la activitatile realizate pe teritoriul sau ar fi compromis (a se vedea si Hotararile citate anterior, Marks & Spencer, punctul 46, si Rewe Zentralfinanz, punctul 42).

34      In masura in care argumentele persoanelor interesate care au prezentat observatii Curtii se refera, in mod mai amplu, la necesitatea garantarii coerentei regimului fiscal national, trebuie aratat ca, din punctul de vedere al regimului fiscal, nu exista o legatura directa intre, pe de o parte, prima de investitii acordata locatorului pentru bunurile corporale pe care le‑a dobandit si, pe de alta parte, impozitarea ulterioara, aflata in sarcina locatarului, a veniturilor realizate datorita utilizarii acestor bunuri puse la dispozitia sa cu titlu oneros (a se vedea, prin analogie, Hotararea din 10 martie 2005, Laboratoires Fournier, C‑39/04, Rec., p. I‑2057, punctele 20 si 21).

35      Cu privire la justificarea intemeiata pe necesitatea de a preveni practicile abuzive, trebuie constatat ca o masura nationala care restrange libera prestare a serviciilor poate fi justificata atunci cand vizeaza in mod specific aranjamentele pur artificiale, lipsite de realitate economica, al caror unic scop consta in obtinerea unui avantaj fiscal (a se vedea in acest sens Hotararea din 12 septembrie 2006, Cadbury Schweppes si Cadbury Schweppes Overseas, C‑196/04, Rec., p. I‑7995, punctele 51 si 55, si Hotararea din 13 martie 2007, Test Claimants in the Thin Cap Group Litigation, C‑524/04, Rep., p. I‑2107, punctul 74).

36      In cauza, nu se poate sustine ca imprejurarea ca o intreprindere care poate solicita prima de investitii pune la dispozitie cu titlu oneros bunuri unei intreprinderi care le utilizeaza in principal in alte state membre constituie in sine un abuz.

37      Nicio astfel de punere la dispozitie nu poate sa constituie temeiul unei prezumtii generale privind existenta unei practici abuzive si sa justifice o masura care aduce atingere exercitarii unei libertati fundamentale garantate de tratat (a se vedea in acest sens Hotararea Test Claimants in the Thin Cap Group Litigation, citata anterior, punctul 73, precum si Hotararea din 17 ianuarie 2008, Lammers & Van Cleef, C‑105/07, Rep., p. I‑173, punctul 27).

38      In acest context, trebuie subliniat ca reglementarea in discutie in actiunea principala afecteaza orice locator ce poate solicita prima de investitii, care pune la dispozitie cu titlu oneros bunuri intreprinderilor care exercita activitati transfrontaliere, si aceasta in pofida lipsei de elemente obiective ce pot demonstra existenta unui astfel de aranjament. In plus, nu rezulta ca aceasta reglementare permite locatorilor sa dovedeasca lipsa oricarei practici abuzive.

39      In consecinta, trebuie constatat ca reglementarea in discutie in actiunea principala nu permite sa se limiteze refuzul acordarii primei de investitii doar la aranjamentele pur artificiale. Pe de alta parte, nu s‑a sustinut in fata Curtii ca, in imprejurarile din actiunea principala, ar exista un astfel de montaj.

40      Din perspectiva consideratiilor de mai sus, trebuie sa se constate ca aceasta reglementare nu poate fi justificata de motive imperative de interes general.

41      In consecinta, trebuie sa se raspunda la intrebarea adresata in sensul ca articolul 49 CE se opune unei reglementari a unui stat membru precum cea in discutie in actiunea principala, in temeiul careia se refuza acordarea avantajului unei prime de investitii intreprinderilor care dobandesc bunuri corporale, pentru singurul motiv ca bunurile pentru care se solicita aceasta prima si care sunt puse la dispozitie cu titlu oneros sunt utilizate in principal in alte state membre.

42      Intrucat dispozitiile tratatului referitoare la libera prestare a serviciilor se opun astfel unei reglementari precum cea in discutie in actiunea principala, nu este necesar sa se analizeze ipoteza potrivit careia dispozitiile tratatului privind libertatea de stabilire ar putea de asemenea sa se opuna acestei reglementari.

Cu privire la cheltuielile de judecata

43      Intrucat, in privinta partilor din actiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declara:

Articolul 49 CE se opune unei reglementari a unui stat membru precum cea in discutie in actiunea principala, in temeiul careia se refuza acordarea avantajului unei prime de investitii intreprinderilor care dobandesc bunuri corporale, pentru singurul motiv ca bunurile pentru care se solicita aceasta prima si care sunt puse la dispozitie cu titlu oneros sunt utilizate in principal in alte state membre.