RIL admis. Decizia nr. 20/2011

In M. Of. nr. 822 din 21 noiembrie 2011 a fost publicata Decizia nr. 20/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii.

Din cuprins:

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 20/2011 este legal constituit conform dispozitiilor art. 330^6 alin. (2) din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, si ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de organizare si functionare administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta completului este prezidata de doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror sef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

La sedinta de judecata participa magistratul-asistent sef al Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, domnul Bogdan Georgescu, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul de organizare si functionare administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursurile in interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, cu modificarile ulterioare, referitor la cuantumul indemnizatiei de concediu aferent anului scolar 2009 – 2010, cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, astfel cum a fost formulat si motivat in scris, si a solicitat admiterea acestuia ca urmare a constatarii existentei unei jurisprudente neunitare cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, cu modificarile ulterioare, referitor la cuantumul indemnizatiei de concediu aferent anului scolar 2009 – 2010, cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat. Totodata, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a precizat ca aceleasi sunt concluziile si fata de recursul in interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava.

Presedintele completului de judecata, doamna judecator Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursurilor in interesul legii.

 

INALTA CURTE,

deliberand asupra recursurilor in interesul legii, constata urmatoarele:

 

1. Problema de drept care a generat practica neunitara

Recursurile in interesul legii vizeaza interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, cu modificarile ulterioare, cu privire la cuantumul indemnizatiei de concediu aferent anului scolar 2009 – 2010, cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat.

 

2. Examenul jurisprudential

Prin recursurile in interesul legii se arata ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la litigiile avand ca obiect cererile personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizatiei de concediu aferente anului scolar 2009 – 2010, in cuantum integral, fara aplicarea diminuarii cu 25%, prevazuta de art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1. Unele instante de judecata au apreciat ca personalul didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat are dreptul la indemnizatia de concediu aferenta anului scolar 2009 – 2010, in cuantum integral, fara aplicarea diminuarii cu 25%, prevazuta de art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare. Aceste instante au retinut, in esenta, ca, in raport cu calitatea reclamantilor de personal contractual, sunt aplicabile normele dreptului comun in materie, respectiv prevederile art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, ale art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 250/1992, republicata, cu modificarile ulterioare, si ale art. 59 alin. 4 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 – 2010, precum si dispozitiile art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare, ale pct. 21 – 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din invatamant, emise in aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 si a Hotararii Guvernului nr. 250/1992, republicata, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.251/1998, precum si ale art. 29 alin. (4) din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura de invatamant 2007 – 2008. In esenta, aceste instante au retinut faptul ca Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, a intrat in vigoare la data de 3 iulie 2010, iar dreptul cadrelor didactice la indemnizatia de concediu s-a nascut cu cel putin 5 zile inainte de plecarea in concediu, adica anterior datei indicate mai sus.

3.2. Alte instante au avut un punct de vedere contrar celui expus anterior, in sensul ca sunt neintemeiate cererile personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizatiei de concediu de odihna aferente anului scolar 2009 – 2010, in cuantum integral, fara aplicarea diminuarii cu 25%, prevazuta de art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare. In esenta, aceste instante au retinut ca indemnizatia de concediu de odihna se calculeaza in raport cu media zilnica a veniturilor din fiecare luna in care se efectueaza acest concediu, cu aplicarea dispozitiilor din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

4. Opinia procurorului general

Procurorul general a opinat in sensul ca a doua orientare jurisprudentiala, referitoare la aplicabilitatea reducerii cu 25% a indemnizatiilor pentru concediul de odihna aferent anului scolar 2009 – 2010, ca efect al intrarii in vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, este in acord cu litera si spiritul legii.

In esenta, procurorul general a argumentat in sensul ca indemnizatia de concediu cuvenita personalului didactic si didactic auxiliar se calculeaza in raport cu numarul zilelor de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime si, dupa caz, a indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu de odihna, iar aceasta indemnizatie devine scadenta zi cu zi, pe masura ce concediul de odihna este efectuat, si se calculeaza prin raportare la media veniturilor, zi cu zi, din perioada in care concediul se deruleaza. Astfel, in raport cu modalitatea legala de determinare a indemnizatiei pentru concediul legal de odihna aferent anului scolar 2009 – 2010 si cu principiul neretroactivitatii legii civile, diminuarea acestei indemnizatii cu 25%, ca efect al intrarii in vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, este aplicabila acelor indemnizatii corespunzatoare concediului de odihna efectuat dupa data intrarii in vigoare a legii respective.

 

5. Raportul asupra recursurilor in interesul legii

Raportul cuprinde solutiile diferite date problemei de drept si argumentele pe care se fundamenteaza, doctrina si jurisprudenta Curtii Constitutionale relevante, propunand un proiect de solutie care a impartasit practica judecatoreasca de respingere a cererilor personalului didactic si didactic auxiliar de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizatiei de concediu aferente anului scolar 2009 – 2010, in cuantum integral, fara aplicarea diminuarii cu 25%, prevazuta de art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

6. Inalta Curte

Inalta Curte a fost investita, pe calea recursului in interesul legii, cu pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, raportate la art. 150 (fost art. 145) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, cu modificarile ulterioare, in ceea ce priveste cuantumul indemnizatiei de concediu de odihna aferent anului scolar 2009 – 2010, cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat.

Conform art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu care nu poate fi mai mica decat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevazute in contractul individual de munca.

Instanta de contencios constitutional a interpretat reglementarea legala anterior citata in sensul ca stabileste nivelul minim al indemnizatiei pentru perioada concediului de odihna, care nu poate fi mai mic decat valoarea totala a drepturilor salariale cuvenite pe perioada respectiva, calculata pe baza mediei zilnice a veniturilor, inmultita cu numarul zilelor de concediu; textul aflat in discutie nu reprezinta altceva decat o concretizare a dispozitiilor art. 41 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata, care consacra dreptul salariatilor la concediul de odihna platit, drept care, ca si celelalte masuri de protectie sociala a muncii, se stabileste de lege; ca atare, legiuitorul este indreptatit sa stabileasca modul de calcul al valorii, indemnizatiei de concediu cuvenite (Decizia Curtii Constitutionale nr. 385/2007).

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, acest act normativ se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.

Totodata, art. 278 alin. (1) [fost art. 295 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata] prevede ca dispozitiile acestui cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile.

In perioada aflata in discutie (anul scolar 2009 – 2010), dreptul la concediu de odihna al personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat a fost reglementat de art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 17 teza intai din Hotararea Guvernului nr. 250/1992, republicata, cu modificarile ulterioare, prevede ca modul de efectuare a concediului de odihna cuvenit personalului didactic se va stabili de Ministerul Invatamantului.

Ca atare, ministrul educatiei nationale a emis Ordinul nr. 3.251/1998 prin care au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din invatamant, emise in aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, si a Hotararii Guvernului nr. 250/1992, republicata, cu modificarile ulterioare.

In cauza sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 250/1992, republicata, cu modificarile ulterioare, si pct. 21 – 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din invatamant, emise in aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 si a Hotararii Guvernului nr. 250/1992, republicata, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.251/1998:

– art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare:

“Art. 103. – Cadrele didactice beneficiaza de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plata, in perioada vacantelor scolare, respectiv universitare, cu o durata de cel putin 62 de zile, exclusiv duminicile si sarbatorile legale; in cazuri bine justificate, conducerea institutiei de invatamant poate intrerupe concediul legal, persoanele in cauza urmand a fi remunerate pentru munca depusa; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Invatamantului impreuna cu sindicatele recunoscute pe plan national”;

– art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, cu modificarile ulterioare:

“Art. 7. – (1) Pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu de odihna.

(2) Media zilnica a veniturilor prevazute la alin. (1) se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu.

(3) Pentru salariatii incadrati cu fractiuni de norma, indemnizatia de concediu de odihna se calculeaza avandu-se in vedere veniturile prevazute la alin. (1), cuvenite pentru fractiunea sau fractiunile de norma care se iau in calcul.

(4) Prevederile alin. (1) – (3) se aplica si in cazul efectuarii concediului restant din anul 1991.

(5) Indemnizatia de concediu de odihna se plateste cu cel putin 5 zile inaintea plecarii in concediu.”;

– Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din invatamant, emise in aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 si a Hotararii Guvernului nr. 250/1992, republicata, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.251/1998:

– pct. 21: “Pe durata concediului de odihna, cadrele didactice au dreptul la o indemnizatie, calculata in raport cu numarul zilelor de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime si, dupa caz, a indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu; in cazul in care concediul de odihna se efectueaza in cursul a doua luni consecutive, media veniturilor se calculeaza distinct pentru fiecare luna in parte.”;

– pct. 22: “Media zilnica a veniturilor se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu de odihna.”;

– pct. 23: “In calculul indemnizatiei concediului de odihna acordat personalului didactic se iau in considerare si sporurile care fac parte din salariul de baza, conform Legii nr. 128/1997.”;

– pct. 24: “Orice conventie prin care se renunta, in totalitate sau in parte, la dreptul la concediul de odihna este interzisa.”;

– pct. 25: “Pentru cei incadrati cu fractiuni de norma, indemnizatia de concediu se calculeaza avandu-se in vedere veniturile prevazute la pct. 21 – 23, cuvenite pentru fractiunea de norma sau fractiunile de norma care se iau in calcul.”;

– pct. 26: “Indemnizatia de concediu de odihna se plateste cu cel putin 5 zile inaintea plecarii in concediu.”

La data de 3 iulie 2010 a intrat in vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, care, in art. 1, prevede urmatoarele:

“Art. 1. – (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%.

(2) In situatia in care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezulta o valoare mai mica decat valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, suma care se acorda este de 600 lei.”

La solutionarea recursului in interesul legii sunt avute in vedere si argumente referitoare la notiunea de ierarhie a actelor normative, relatia existenta intre legea generala si legea speciala si principiul neretroactivitatii legii, precum si Decizia Curtii Constitutionale nr. 872 din 25 iunie 2010, prin care s-a constatat ca dispozitiile art. 1 – 8 si cele ale art. 10 – 17 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt constitutionale.

Algoritmul de calcul al indemnizatiei cuvenite personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat pentru concediul de odihna este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, pentru celelalte categorii de salariati, in cazul carora se are in vedere media zilnica a salariilor de baza, indemnizatiilor si sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei in care se efectueaza concediul.

Or, in baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din invatamant, emise in aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 si a Hotararii Guvernului nr. 250/1992, republicata, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.251/1998, indemnizatia de concediu cuvenita personalului didactic se calculeaza in raport cu numarul zilelor de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime si, dupa caz, a indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu.

Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezulta faptul ca indemnizatia de concediu de odihna cuvenita personalului didactic devine scadenta zi cu zi, pe masura ce concediul este efectuat, si se calculeaza prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada in care concediul se efectueaza.

Avand in vedere modalitatea de calcul al indemnizatiei de concediu de odihna pentru personalul didactic anterior prezentata, dar si principiul neretroactivitatii legii, reducerea cu 25% statuata prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, este aplicabila si indemnizatiei aflate in discutie, desigur de la momentul intrarii in vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), in contextul in care concediul de odihna este efectuat dupa aceasta data.

O alta interpretare juridica ar conduce la incalcarea principiului egalitatii in drepturi, consacrat in art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata, pentru ca indemnizatia de concediu inlocuieste salariul (care devine scadent pe masura prestarii activitatii), motiv pentru care aceasta devine scadenta in aceeasi modalitate. In caz contrar, salariatul aflat in activitate, dupa data de 3 iulie 2010, ar obtine venituri salariale inferioare celor obtinute de salariatul care se afla in concediu de odihna in aceeasi perioada.

Cu alte cuvinte, chiar daca art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, nu contine o referire expresa la indemnizatia de concediu de odihna a personalului din invatamant, aceasta este strans legata prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare luna calendaristica in care se efectueaza concediul de odihna, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplica in mod indiscutabil.

Pe de alta parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din invatamant, emise in aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 si a Hotararii Guvernului nr. 250/1992, republicata, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.251/1998, prevede faptul ca indemnizatia de concediu de odihna se plateste cu cel putin 5 zile inaintea plecarii in concediu.

Aceasta dispozitie normativa nu poate influenta aplicarea criteriilor pe baza carora se stabileste cuantumul indemnizatiei de concediu de odihna. Ea reglementeaza doar plata in avans a acestor drepturi banesti, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariatilor din invatamant.

Ca atare, indemnizatia de concediu de odihna se acorda pentru perioada in care acesta se efectueaza, iar nu pentru perioada in care s-a prestat activitate si s-a primit salariu.

In alta ordine de idei, prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se realizeaza incalcarea dreptului de proprietate, prevazut de art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Astfel, la data adoptarii Legii nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, reclamantii nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui “bun”, in sensul instrumentului international anterior aratat, adica in legatura cu dreptul la indemnizatia de concediu intr-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate dupa momentul intrarii in vigoare a legii, mai precis dupa data de 3 iulie 2010.

Pe aspectul supus analizei se impune a aminti faptul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie reglementeaza trei reguli de baza, si anume: a) principiul respectarii proprietatii; b) privarea de proprietate in interes public si conditiile in care aceasta poate fi facuta; si c) controlul folosintei bunurilor.

Cu privire la prima regula enuntata anterior trebuie analizat daca la data adoptarii Legii nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, reclamantii erau titularii unui drept de proprietate asupra unui bun in sensul Conventiei in ceea ce priveste indemnizatia cuvenita pentru zilele de concediu efectuate dupa data de 3 iulie 2010.

In urma analizarii jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului nu s-a identificat vreo cauza in care instanta europeana sa fi stabilit ca “salariul” pentru o perioada viitoare (prin asimilare, si indemnizatia de concediu) reprezinta un “bun”.

Pe de alta parte, se retine faptul ca Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar in privinta salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariati vizati de acest act normativ dupa data de 3 iulie 2010 si care, in mod evident, vor deveni exigibile dupa aceasta data, stiut fiind faptul ca drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe masura prestarii muncii in favoarea angajatorului.

De altfel, in jurisprudenta instantei de la Strasbourg in care a fost analizata problema acordarii drepturilor salariale au fost stabilite unele principii, dupa cum se va preciza in continuare.

In Hotararea din 19 aprilie 2007, pronuntata in Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat urmatoarele: “Conventia nu confera dreptul de a continua sa primesti un salariu intr-un anume cuantum […].

O creanta poate fi considerata o valoare patrimoniala, in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, daca are o baza suficienta in dreptul intern, de exemplu daca este confirmata prin jurisprudenta bine stabilita a instantelor de judecata.” (paragraful 94 din hotarare).

In Hotararea din 8 noiembrie 2005, pronuntata in Cauza Kechko contra Ucrainei, se precizeaza faptul ca: “[…] este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, facand modificarile legislative necesare. Totusi, daca printr-o dispozitie legala in vigoare se stabileste plata unor sporuri si conditiile pentru aceasta au fost indeplinite, autoritatile nu pot, in mod deliberat, sa amane plata lor, atata vreme cat dispozitiile legale sunt in vigoare.” (paragraful 23 din hotarare).

Totodata, se retine ca politica salariala a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natura salariala fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achita, iar statul, prin legislativul sau, dispune de o larga latitudine, prin prisma Conventiei, de a stabili politica economica si sociala a tarii (Hotararea din 21 februarie 1986, pronuntata in Cauza James si altii impotriva Marii Britanii).

De asemenea, “speranta legitima”, invocata de reclamanti, a fost retinuta de aceeasi Curte europeana ca reprezentand un “bun”, in sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, in special atunci cand in favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca dreptul la o creanta suficient de bine determinata impotriva statului pentru a fi exigibila (Hotararea din 15 iunie 2010, pronuntata in Cauza Muresanu contra Romaniei) sau atunci cand, din cauza frecventelor modificari legislative, in special prin interventia Guvernului prin ordonante succesive, s-a cautat sa se contracareze masurile legislative dispuse de Parlament cu privire la anumite politici ale statului (in acest sens, a se vedea si: Hotararea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronuntata in Cauza Strain si altii impotriva Romaniei; Hotararea din 1 decembrie 2005, pronuntata in Cauza Paduraru impotriva Romaniei; Hotararea din 20 iulie 2006, pronuntata in Cauza Radu impotriva Romaniei).

Pe de alta parte, chiar daca s-ar considera ca reclamantii ar avea un “bun” in sensul Conventiei, se apreciaza ca ingerinta statului asupra bunului acestora este conforma celei de-a doua reguli statuate in art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia europeana a drepturilor omului.

In analiza respectarii regulii anterior amintite se retine ca in astfel de cauze ingerinta statului nu este de tipul “privarii de proprietate” (a se vedea, spre exemplu, Hotararea din 2 februarie 2010, pronuntata in Cauza Aizpurua Ortiz si altii impotriva Spaniei). Curtea nu analizeaza situatia reducerii pensiilor sau salariilor ca si cum ingerinta ar fi o “privare de proprietate”. In consecinta, lipsa despagubirii pentru ingerinta nu conduce, ex ipso, la incalcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 aditional la Conventia europeana a drepturilor omului.

In jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului se statueaza faptul ca statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea mai constata ca nu este rolul sau de a verifica in ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor in care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei. (Hotararea din 8 decembrie 2009, pronuntata in Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotararea din 19 decembrie 1989, pronuntata in Cauza Mellacher si altii contra Austriei, paragraful 53).

Avand in vedere ca nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proportionalitate nu poate consta, in principal si exclusiv, in verificarea acordarii de catre stat a unei despagubiri adecvate, ci se va analiza in concret in ce masura angajatul in sistemul public a fost lipsit in totalitate de salariu (Hotararea din 12 octombrie 2004, pronuntata in Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39), functionarul si familia sa au fost lipsiti in totalitate de mijloace de subzistenta (Hotararea din 20 iunie 2002, pronuntata in Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44) sau daca masura este discriminatorie (hotararea pronuntata in Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, citata mai sus, paragraful 39).

Privita prin prisma acestor principii, se apreciaza ca ingerinta statului este proportionala in raport cu interesele particulare afectate.

In plus, conform instrumentului european aflat in discutie, ingerinta statului asupra “proprietatii” reclamantilor trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte principale: a) sa fie prevazuta de lege; b) sa fie justificata de un interes public; c) sa existe o proportionalitate a masurii cu situatia care a determinat-o.

Astfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie cere ca ingerinta autoritatii publice in dreptul de proprietate asupra bunurilor sa fie legala.

In acest sens se retine ca diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei este prevazuta in Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, act normativ care contine prevederi suficient de clare, precise si accesibile pentru a fi considerat “lege” din perspectiva jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Cu privire la scopul ingerintei, masura diminuarii cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei este justificata de un interes public (“utilitatea publica”), astfel cum rezulta din expunerea de motive a Legii nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, si din deciziile Curtii Constitutionale nr. 872/2010 si nr. 874/2010, respectiv de necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare in contextul crizei economice mondiale.

Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrangerea, se apreciaza ca exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil intre cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.

De altfel, preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflecta in structura art. 1 din Protocolul nr. 1 in totalitate, asadar si in cea de a doua teza care trebuie coroborata cu principiul consacrat de prima. In special, trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat de orice masura care priveaza o persoana (Hotararea din 20 noiembrie 1955, pronuntata in Cauza Pressos Compania Naviera – S.A. si altii impotriva Belgiei).

Pentru a determina daca masura litigioasa respecta justul echilibru necesar si, in special, daca nu obliga reclamantii sa suporte o sarcina disproportionata trebuie sa se ia in considerare modalitatile de compensare prevazute de legislatia nationala. In aceasta privinta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat deja ca fara plata unei sume rezonabile in raport cu valoarea bunului privarea de proprietate constituie, in mod normal, o atingere excesiva si ca lipsa totala a despagubirilor nu poate fi justificata in domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decat in imprejurari exceptionale (Cauza Sfintele manastiri impotriva Greciei din 9 decembrie 1994; Cauza Ex-regele Greciei si altii impotriva Greciei, Cererea nr. 25.701/1994; Hotararea din 22 iunie 2004, pronuntata in Cauza Broniowski impotriva Poloniei).

In caz contrar, dupa cum s-a pronuntat deja Curtea Europeana a Drepturilor Omului, daca o reforma radicala a sistemului politic si economic al unei tari sau situatia sa financiara poate justifica, in principiu, limitari drastice ale despagubirilor, atare circumstante nu pot fi formulate in detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Conventie, cum ar fi principiul legalitatii si cel al autoritatii si efectivitatii puterii judecatoresti (Cauza Broniowski, citata anterior). Cu atat mai mult, absenta totala a despagubirilor nu se poate justifica nici macar in context exceptional, in prezenta unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Conventie (Cauza Strain si altii impotriva Romaniei).

In alta ordine de idei, se retine faptul ca masura legislativa criticata este aplicata in mod nediscriminatoriu, in sensul ca reducerea de 25% este incidenta tuturor categoriilor de personal bugetar in acelasi cuantum si mod.

Ca atare, se considera ca prin masurile dispuse prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin Conventie (cum sunt nediscriminarea sau preeminenta dreptului).

In cauza de fata, in raport cu modul de constituire a indemnizatiei de concediu, nu se poate aprecia ca reclamantii detineau un “bun”, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia europeana a drepturilor omului, cu privire la o indemnizatie de concediu intr-un cuantum nediminuat.

In concluzie, intrucat dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, in acelasi mod si indemnizatia de concediu cuvenita personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat dupa aceasta data (3 iulie 2010) se impune a fi diminuata proportional, ca urmare a faptului ca se calculeaza in raport cu media zilnica a veniturilor din fiecare luna in care se efectueaza concediul.

 

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, asa cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,

 

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

 

Admite recursurile in interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava in sensul ca:

Stabileste ca dispozitiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile ulterioare, si art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizatiei de concediu de odihna aferente anului scolar 2009 – 2010, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.

Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 17 octombrie 2011.